5,484 matches
-
domnu Stere? - Ne-om face! Casă de zid, înaltă, sănătoasă! Nu-i așa, nevastă? adăugă. Îi zicea pentru prima oară astfel. Ea era cam speriată și mâhnită, ca orice om care schimbă locul unde s-a pomenit. O trecea iar plânsul. Cocoșată îl fericea pe negustor: - Norocos ești! Luași zestre, dar ce mai fată! Stere șezu cu ele până la prânz. Nu se dezlipea de lângă Lina. Soacra și nevasta șefului deretecau prin odăi, așezau lucrurile aduse și parcă dugheana începea să se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
duceau vinul. Mai dădea Dumnezeu și câte un necaz, nu se putea. Murise socrul. Se treziseră într-o dimineață cu mama Linei la poarta lor, plîngînd: - Veniți, că s-a prăpădit bătrînul! le-a spus. I se uscaseră ochii de plâns. Morfolea numai din gura ei știrbă și se văita. S-a pus și Lina pe un vaiet. A venit Aglaia, le-a tăiat basmale de doliu, Stere a închis prăvălia, s-au dus acasă, -lau văzut întins pe masă între
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
umeri. Lăcrimau, în fata gropii deschise, așteptau prietenii răposatului, meșteri bătrâni toți, și nașul Linei și al negustorului, cu capetele plecate. Iar a citit preotul din cărțile lui, s-au închinat. Muierile mușcau din batiste, suspinând. Aveau ochii roșii de plâns. Pe urmă groparii au coborât sicriul de lemn pe frânghii în deschizătura neagră a pământului. 108 Strigătele văduvei și ale fie-si nu putură să acopere zgomotul bulgărilor grei de pământ, rostogolindu-se și izbind înfundat în capacul poleit. Lopețile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ațîța: Eu stau coardă, la-nchisoare, Tu cu șuții prin locale, La-nchisoarea cu capace, Unde dezertorii zace. Tu comanzi sticle cu bere, Eu cu lanțuri de picere, Tu comanzi sticle-nfundate, Eu sfnt condamnat la moarte... Ii apucase un plâns pe pungași și nu-și mai ridicau ochii din pahare. Țiganca și-a aruncat privirile peste masă și 1-a măsurat pe Paraschiv. Era subțire și ager. Sub fruntea largă u luceau doi ochi vii. Își freca palmele ușor și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a început ramazanul cel mare. Cu trei puni în traistă n-au dus-o nici două zile. - S-au pus pe capul nostru, vor să ne dibuie! se căina Sandu, într-o seară -la podidit pe codoș. A dat un plâns în el de nu se mai potolea. ; - Ce-ai, mă curcă? -la luat Piele în râs. - Nu știu. Mi s-a urât. M-a făcut mama inimă slabă, n-ar mai ajunge-o țarina! Că la fel era și ea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu pune! Au ieșit și mușteriii afară din prăvălie, să mai tragă aer în piept, că erau făcuți la dinți. Când s-a trezit sluga între muieri, o dată și-a adus aminte de fapta stăpânului și s-a pus pe plâns. Se uita baba Marghioala la el ca la moaștele sfântului Spiridon. - Da ce-ai, maică, ce ți s-a-ntîmplat? Mielu rupea pământul cu lacrimile. - Oliu, Doamne ferește! Și-a venit sluga în fire, a deschis ușa căruței cu pâine și-a început
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mori, Gogule? A scos gazul și i-a dat foc cu chibritul. S-a dus până la pompă și-a umplut găleata. Trecea nevasta lui Spiridon. A oprit-o: - A murit al meu! i-a spus și s-a așezat pe plâns, s-o vadă vecina cât suferă. - Ce spui? - Da. Sărăcuța de mine, că rămân singură și pedepsită de Ă-lde-sus! S-a întors repede cu apa. Aglaia despuiase mortul. Mâinile croitorului, păroase și slabe, atârnau peste marginile patului. Muierea îl acoperi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Acu ramaseși singură, coană Florico... Tilică o privea cu coada ochiului. Își aducea aminte de întîlnirea de la pompă. Când simți că femeia ostenise, o chemă lângă el: - Mai stai colea, că ți-o fi ajungând... Muierea iar se puse pe plîns: - Sărăcuțaaa de mine... - Lasă lacrimile, că ți se duc ochii, o rugă frizerul. 293 f Aglaia morfolea o ciozvârtă de curcan în dinții ei rari. A mai tras pe câte unul de mînecă: - Beți mai puțin, că n-o să-i
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Of, mama mea, Că nimeni nu mă mai iubea... Și mucede ziduri deasupra M-acopereau, Of, mama mea, 315 Iubită avusesem, se duse și ea... Străin sub bolta cea rece, Timpul ce trece, Cum așteptam, Of, mama mea! Dase un plâns în pungași și drumul nu se mai isprăvea. Țiganii băteau măsurile repezi ale geamparalelor. Unde era el, starostele, unde era Oacă, să joace cu Nicu-Piele tot pe vine și-n călcue! La cimitir a citit preotul o slujbă și au
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și-i da ghes armonistului: Aseară ți-am luat cercei, Astăzi te văd fără ei, Cine ți-o mai lua cercei Să stea agățat ca ei... Pe Neacșu îl trecuseră apele. Își aduse aminte de curva lui și-l podidi plânsul. - Cântă, mă, cântă, strigă la el Anghel. - Cântă, Anghele, că n-o să mai văd lumea asta... Anghel se ținea mai bine. In sânge îi mai alerga rachiul băut înainte de plecare. Nici mâinile nu-i înghețaseră și trăgea vârtos pe coardele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Pe urmă spusese mai înbunat: Lumea asta-i o hazna, Treanță! Mie omu mi-e dușman. Să nu-l văd... Ochii lui se împăienjeniseră de ură. Gheorghe lihoti de groază. - Râzi, bă, rîzi! Bătrânul necheza: - Hî, hî, hî... Dădu în plâns. Didina așeză palma ei ușoară pe pieptul celui tânăr, să-l liniștească. Paraschiv nu se potoli. Strângea din fălci și scrîșnea: - Nu mi-e milă, mă fraților, nu mi-e milă de om. Dac-aș putea să-i iau sufletu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
religioase. Ce e drept, ea n-a construit biserici; dar a ridicat morminte, morminte peste tot. Iubirea? Dar priviți cum fiece rază de soare se-ngroapă într-o lacrimă, de parcă astrul strălucitor s-ar fi născut dintr-un acces de plâns al Divinității! Nefericirea este starea poetică prin excelență. În măsura în care animalele sânt capabile de nefericire în dragoste, participă la umanitate. De ce n-am admite că privirea umedă a câinelui sau duioșia resemnată a măgarului nu exprimă uneori regrete fără cuvinte? Există
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ea și altundeva decât în pat. Dar la drept vorbind, nu-i și aceasta o înșelăciune? Sîntem oare mai departe unul de altul decât în cvasiidentitatea orizontală? De unde altcum pornirea obscură și nestăpânită, a ceasurilor tulburi, de a-ți vărsa plânsuri tainice pe sânii femeilor pierdute, în hoteluri vechi? Nu atât din instinct, cât din groaza de plictiseală atârnăm de femeie. Și se prea poate ca ea să nu fie decât o născocire a acelei groaze. Din frica de singurătate a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pleacă din priviri și mor în umbra melodioasă a inimii? Totul prinde glas timid și lucrurile parcă-și înalță acordurile spre cer. Ca un bolnav astral, senzații tulburător de fine să te apropie de taina muzicală a ființei. Auzi totul, plânsul eteric al unei lumi ascunse? Parcă florile și-au rupt rădăcinile în inimă... și ai rămas singur cu suspinele lor... Asculți amurgul unui crin? Sau melodia sfâșietoare a unui parfum necunoscut? De-am mirosi un trandafir până la sunet, ce marș
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o boală. De unde ar pleca altcum mândria sângelui trist? Sânt priviri feminine care au ceva din perfecțiunea tristă a unui sonet. Fără nefericire, iubirea n-ar fi mai mult de o administrație a naturii. În fiece parfum se tânguie un plâns imaterial al florilor, de dată ce ne inspiră o destrămare funebră. Învăluiți în el, neliniștea morții ne cuprinde ca o sevă pornind de departe și ridicîndu-se domol și trist în vlaga trupului. Și cum suspină un trandafir în mâhnirea noastră
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de a te trânti la pământ, mușcîndu-l înfuriat și vărsîndu-ți turbarea sau religiozitatea negativă a cărnii. Să fie creierul alee pentru îngeri ce poartă potcoave, de nu pot să-nțeleg ecoul lui vulgar și divin? Sau se vor fi aprins plînsurile? Ori vânturi ce-ntețesc incendiul lacrimal al lumii? Când zăresc cerul, îmi vine să mă dizolv în el, iar când privesc pământul, să mă îngrop în măruntaiele lui. Atunci să mă mai mir de ce unul și altul se descompun în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să mângâi un călău. Poezia și crima să aibă același izvor? În tristețe, totul are două fețe. Nu poți fi nici în iad și nici în rai, nici în viață și nici în moarte, nici fericit și nici nefericit. Un plâns fără lacrimi, un echivoc fără sfârșit. Căci nu te izgonește ea în aceeași măsură din această lume, ca și din cealaltă? Ești trist de totdeauna, nu de acum. Și acest totdeauna e toată lumea înainte de nașterea ta. Nu-i tristețea amintirea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de mult. Spre o căință plină de cântec înalță-mi cugetul și nu mă mai lăsa vecin mie, ci întinde-ți deșerturile tale între inima și gândul meu. Au nu vezi tu vrăjmașul duh al soartei mele, ursită blestemelor și plînsului? Ce rugi găsi-voi pentru tine, Moșneag neputincios, și din ce istoviri ridica-voi un urlet spre nepăsarea ta? Dar cine-mi spune că sânt și eu bătrân, mai bătrân ca tine, că inima mi-e mai căruntă decât barba
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
endormirai d'un sommeil de mort sur ma destinée. (Lucile) Lumea e salvată de cele câteva femei care au renunțat la ea. Anemia este înfrîngerea prin sânge a timpului. De-aș trece lacrimile prin sită, de-aș pune la teasc plânsurile, ca din drojdia lor să-mi otrăvesc credințele, sub un cer fugar! Nimic nu exprimă mai chinuitor decepțiile unui suflet religios ca dorul de otrăvuri. Ce flori veninoase, ce adormitoare crude să ne vindece de molima înfiorătoarei lumini? Și ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mâinile nu se întind spre rugăciune, mâinile de muritori, ca să-mi sprijin pe ele mâhnirea drăcească și spaima asasină? Și pietrele, de ce nu-mi suspină groaza și oboseala spre un cer înlemnit de propria lui lipsă? Iar tu, Natură, ce plânsuri mai aștepți de nu te răzvrătești cu rugi și cu blesteme? Și voi, obiecte fără suflet, de ce nu urlați soarta vrăjmașă a sufletului? Sau vreți să moară rostogolindu-se pe voi, pe voi care nu cunoașteți frica de a deveni
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
îndepărtate ale lui Dumnezeu. Nici o lume nu ne oferă din plin înșelăciunile viețuirii; doar teama trezirii din ele se schimbă în tărie de la una la alta. Văzut-am toate lucrurile ce sânt - și m-am retras pe extremitățile inimii... În plânsul ceasurilor tulburi parcă aud ființele ce le-am ucis în vis... Nu mai găsești odihnă pe pământ decât în ochii care nu l-au zărit. M-aș vrea îmbălsămat în toate privirile fără lume. Deasupra fiecărui gând se boltește un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mintea? Farmecul neliniștii constă în oroarea de soluții, în a ști totul în întrebări... Orice răspuns e pătat de o nuanță de vulgaritate. Superioritatea religiei derivă din a crede că numai Dumnezeu poate răspunde. Aș vrea să mă îngrop în plânsurile oamenilor, să-mi fac din fiecare lacrimă un mormânt. Tot ce creează omul se întoarce împotriva lui. Și nu numai tot ce creează, ci și tot ce face. În istorie, un pas înainte e un pas înapoi. Dar din tot
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
e lipsit de taină. Cântec surd în străfunduri: se roagă boala în oase. Viața nu merită să fie trăită decât pentru deliciile înflorite pe ruinele ei. Când găsești o anumită noblețe în tânguire, paradoxul e forma prin care inteligența înăbușă plânsul. Ce zori îmi vor trezi cugetul îmbătat de ireparabil? Oare când voi înceta să mor? Sânt răni care cer intervenția Paradisului. Cu toate păcatele și cu nici unul, mintea s-a așezat pe fundul iadului și ochii privesc nemărmuriți spre lume
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a crescut: din ispășire solidificată. Întâia lacrimă a lui Adam a urnit istoria. Picurul acela sărat, transparent și infinit concret este primul moment istoric, iar vidul lăsat în inima sinistrului nostru strămoș, întîiul ideal. Încetul cu încetul, oamenii, pierzîndu-și darul plânsului, au înlocuit prin idei lacrimile. Cultura însăși nu e decât imposibilitatea de a plânge. Există o oboseală substanțială, în care se adună toate oboselile zilnice și care ne depun fără ocol în mijlocul Absolutului. Umbli printre oameni, împarți zâmbete sau cauți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
el, atât de singur, atât de sărac, atât de fără viitor! Nu-și are fiecare om, gândea el, familia sa, amicii, rudele, oamenii săi, ca să-i iubească? cui ce-i pasă de mine? Cum trăiesc voi și muri, de nimene plâns, de nimene iubit. Luna s-ascunse într-un nor negru spintecat în două rânduri de lungi fulgere roșii - casa se întunecă - și nu se mai văzu nici umbra din părete a portretului, nici umbra înaltă a lui Dionis. El aprinse
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]