5,205 matches
-
răspunde întrebării mute: "oare mă voi omorî până în zori?" Materia s-a îmbibat de durere. Când cugetul ți-a crescut peste crestele lumii, strâmtoarea vieții îți dă fioruri de elefant în seră. Ce valuri nebune de mări necunoscute îmi izbesc pleoapele și-mi cotropesc mintea? - Câtă măreție nu ascunde oboseala de a fi om! Amintirea mării în nopțile albe ne dă, mai mult decât orga sau deznădejdea, imaginea imensității. - Ideea de infinit nu e decât spațiul creat în spirit prin absența
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cerul în toate senzațiile, c-am înălțat o boltă de regret peste fiece sărut și-un azur de alte doruri peste acel leșin. Nimic nu servește mai puțin natura ca dragostea. Când femeia își închide ochii, privirile tale lunecă pe pleoapele ei căutând alte firmamente. În disperările subite și neîntemeiate, sufletul e o mare în care s-a înecat Dumnezeu. Singurul conținut pozitiv al vieții este unul negativ: frica de a muri. Înțelepciunea - moarte a reflexelor - o învinge. - Cum putem însă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vizunie - și aici, aici petrecea el vara și iarna. Iarna, de gerul cel amarnic, trăznea grinda în odaie, crâșcau lemnele și pietrele, vântul lătra prin gardurile și ramurile ninse; ar fi vroit să doarmă, să viseze dar gerul îi îngheța pleoapele și-i painjinea ochii. Surtucul lui pe lângă acestea era mai mult urzeală decât bătătură, ros pe margini, fudul la coate, de râdea pare că și vântul în urma lui. Oamenii căscau ironic gura când îl vedeau... Și-n asemene momente, în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu perdelele lăsate, cu câte un păzitor de noapte cu musteți înfundate în gulerul și gluga mantalei și c-o prăjină subsuori; în fine, o liniște somnoroasă, un aer cald de vară, luna strălucită, stele de aur ce-și închideau pleoapele spre a le deschide iar, un cer albastru și fără nori, case înalte a căror streșini de olane se uitau în lună - iată tabloul! Pasurile lui de umbră nu se auzeau pe stradă... se înfățoșa înfundat în manta, cu pălăria
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
biata copilă... să fiu drept... ce știe ea că mă chinuie. Și azi îmbla prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea ca un privaz părul negru și urcat acea frumoasă și ostenită față de marmură de Paros. Pleoapele pe jumătate lăsate-n jos trădau mărimea ochilor lui de-un întunecos și demonic albastru și cu toate acestea dezgustați; buzele-ntredeschise arătau o energică durere și numai gâtul se-ndoia cu mândrie, ca și când nu și-ar fi pierdut-o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lăsate, cu câte un păzitor de noapte cu mustața 8-nfundată în gulerul și gluga mantalei și c-o prăjină subsuori, în fine, o liniște somnoroasă, un aer cald de vară, o lună strălucită, stele de aur ce-și închideau pleoapele spre a le deschide iar, un cer albastru și fără nori, case nalte a căror streșini de cărămidă se uitau în lună - iată tabloul. Fetele ce dormeau în budoarele lor profumate, mângâiate {EminescuOpVII 138} de-un roi de visuri de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
prin cari pluteau îngeri cu haine de aur și cu aripi de colorile curcubeului și-ncinși în brâie de curcubeu, iar blondele lor capete erau încadrate de lungi plete de aur, și ochii albastri se plecau timizi și mari *, și pleoape și gene lungi. Portale cu stâlpi nalți de aur, galerii de marmură albă, stele albastre pe plafondele de aur a salelor mari, toate pline de un aer răcoare și mirositor; numai o poartă închisă n-am putut-o trece neciodată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
creți splendizi și osteniți pe umerii ei... Și alături cu ea mergea-el... cu capul lui neacoperit, de Antinous. Asemenea unor aripi de vultur sălbatec cuprindea părul, negru și urcat ca un privaz, acea frumoasa si ostenită față de marmură de Paros... pleoapele pe jumătate lăsate-n jos trădau mărimea ochilor lui dezgustați, buzele subțiri și-ntredeschise arătau o energică și crudă durere... și numai gâtul lui înalt se îndoia cu mândrie, ca și când nu și-ar fi pierdut mândria sub greutatea jugului vieței
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
deodată văzu plutind pe apă ceva neobicinuit de alb... părea că niște brațe se ridică din apă spre a cădea iar - s-apropie... era Cezara... El o scoase din apă, o înfășură în mantaua lui începu să-i frece mînele, pleoapele - nimic, nici un semn de viață... "D-zeul meu, nu cumva e moartă", gîndi? și tot sângele i se strânse în inimă... - Cezara, șopti el, scumpa mea Cezara... Ea era cu gura-ntredeschisă, buzele-i vinete și supte, dinții-i străluceau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nimic, nici un semn de viață... "D-zeul meu, nu cumva e moartă", gîndi? și tot sângele i se strânse în inimă... - Cezara, șopti el, scumpa mea Cezara... Ea era cu gura-ntredeschisă, buzele-i vinete și supte, dinții-i străluceau, pleoapele erau deschise și ochii erau ca sticla brumată... El [o] duse repede la țărm, în peșteră, aprinse foc, o înveli, îi frecă corpul? nimic, ea era și rămase moartă. El nu putea s-o creadă... Ea - ea moartă - ea să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
negură îmi întunecă ochii... aș omorî - o... Ce știe ea că mă chinuie. Și azi îmbla prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea, ca un privaz, părul negru și uscat acea frumoasă și ostenită față de marmură. Pleoapele pe jumătate lăsate-n jos trădau mărimea ochilor lui de-un întunecos și demonic albastru și cu toate acestea dezgustați; buzele-ntredeschise arătau o energică durere și numai gâtul se-ndoia cu mândrie, ca și când nu și-ar fi pierdut-o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
biata copilă... să fiu drept... ce știe ea că mă chinuie. Și azi îmblă prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea, ca un privaz, părul negru și uscat acea frumoasă și ostenită față de marmură de Paros. Pleoapele pe jumătate lasate-n jos trădau mărimea ochilor lui de-un întunecos și demonic albastru și cu toate acestea dezgustați; buzele-ntredeschise arătau o energică durere și numai gâtul se-ndoia cu mândrie, ca și când nu și-ar fi pierdut-o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se sui pe un scaun să reaprindă prin întuneric candela de la icoana îmbrăcată cu argint a mamei Domnului. Dar, cu viclenie, ea luase albumul în care scrisesem și se uita la palida și subțirea lumină a candelei, ea-și plecă pleoapele asupra șirelor albumului deschis. Astfel cum stătea, naltă, suspendată în aer, părea umbra arhangelului de pază ce lumina visurile unui copil inocent. Era icoana distingibilă, dulce, albă dintr-un vis noptos, era speranța-ntr-o viață neagră și sfarmată... nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
trece încet, încet prin papura și stuful lacului spre mijloc, luna răsărea din pădurile seculare și dura * o cărare de văpaie * pe valurile ***. Era vară, o noapte de vară îmbătătoare, și-n mijlocul apei adormii în luntre... Părea însă că pleoapele mele sunt deschise, că nu dormeam. Deodată văz ca din vârful unui copac din zare până la luntrea mea se țese o pânză subțire și diamantină si că pe acest năvod * minunat* coboară, îmbrăcată-n alb, o fată tânără, foarte frumoasă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Afirmînd, așadar, că preferă trăirii „aventurii” scrierea ei, Voronca rămîne fidel spiritului avangardist, de Îndată ce menține semnificativa opoziție Între literatură și poezie, acordînd acesteia din urmă avantajul intensității trăirii, În raport cu viața din afara poemului: „Diferența Înspre Înalt vine din intensitatea coardelor sub pleoapă sau inimă destinse”. În acest sens, al intensificării prin scris a „vieții imediate”, este de Înțeles și admiterea artei În arsenalul său conceptual, Într-un moment cînd respingerea programatică a „oricărei preocupări estetice” de către suprarealism părea o achiziție deplin asimilată
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
circuli un sînge superior”) se Întîlnește cu gesticulația rafinat-senzuală, de CÎntare a cîntărilor, dintr-o strofă ca aceasta: În rumenire glasul sporește ca o jimblă urcă de-aici pe scara din sîngele meu scump cînd te primesc cu mierea din pleoape și pe limbă și te Închei sub coaste cu degetul ca bumb. O „regulă” este Însă greu de găsit acestui „asociaționism frenetic” care face ca discursul Îndrăgostitului să fie În egală măsură și un discurs Îndrăgostit de sine Însuși, de
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
și „promontoriile somnului În prăvălire”; viziune din nou caleidoscopică mozaicală, marcată și programatic („Prin creierul meu trec toate veștile ca-ntr-o cutie de poștă”, „Toate zgomotele universului sună mă Încing ca un chimir”, „Adun toate Înfățișările lumii sub cristalul pleoapei” etc.), pe orizontul căreia capătă contururi de o relativă precizie doar cîteva „tablouri” - precum cel al tipografiilor scufundate Într-o atmosferă solemnă, de acvariu amorțit: Acum În tipografii mașinile dorm ca niște pești uriași Prin ferestrele Înalte noaptea Își scutură
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
căci și versurile lui Voronca transmit o similară emoție a Întîmpinării făpturilor umile, o senzație de puritate și frăgezime, transcrisă, bunăoară, În desenul grațios al mult citatului poem Privește: Ce mlădios e piciorul asinului ca un deget copita mică atinge pleoapa potecilor coapsele au o legănare În mers ca apele asinul cunoaște pleoapa potecilor... În același registru al senzației fruste, tratată Însă În alambicurile „alchimiei imaginii”, plantele și animalele poetului alcătuiesc o lume de paradis recuperat, contemplată cu uimire de un
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
umile, o senzație de puritate și frăgezime, transcrisă, bunăoară, În desenul grațios al mult citatului poem Privește: Ce mlădios e piciorul asinului ca un deget copita mică atinge pleoapa potecilor coapsele au o legănare În mers ca apele asinul cunoaște pleoapa potecilor... În același registru al senzației fruste, tratată Însă În alambicurile „alchimiei imaginii”, plantele și animalele poetului alcătuiesc o lume de paradis recuperat, contemplată cu uimire de un spectator ingenuu, Într-o atmosferă limpidă, sărbătorească: „ce frumoase instrumente de muzică
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Să vă Învăț să prindeți În lațul privirii bivolii opintiți ai nopții Să Înțelegeți dansul visului pe o frînghie de viscol Să vă treziți din lene pentru foamea și setea fecundă Să recunoașteți misterul care juca o horă fantastică peste pleoapele voastre Închise. E aici o „pedagogie lirică” tipic avangardistă, vizînd cultivarea disponibilității revelatorii a ființei, zguduirea inerțiilor, dinamizarea sensibilității În sensul participării la miracolul cosmic („Cu-o ancoră de sunet să-ntîrzii În minune”) - noua versiune a freneziei romantice a comuniunii
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
mai puțin prezente, precum În cel dintîi panou al textului, unde, alături de interjecția amintită, semnele deschiderii ochiului spre peisajele schimbătoare se adaugă Întru sporirea sugestiei fundamentale: „În ochii noștri apele cresc și se Întunecă”, „Iată un șarpe se tîrăște peste pleoapele noastre”, „Dar iată aici În poemul acesta eu vă sărut gleznele sîngerate”, „ploaia Își desface cozile de păun În privire”, „diamantul inimii taie ferestrele nevăzutului”, „Privește: În părul ceasului deznădejdea n-a rupt panglicile izvoarelor”, „Prin creierul meu trec toate
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
nopților dăm peste variante ale aceleiași năzuințe de Însumare a tuturor Înfățișărilor lumii: „Prin creierul meu trec toate veștile ca-ntr-o cutie de poștă”, „Toate zgomotele universului sună mă Încing ca un chimir”, „Adun toate Înfățișările lumii sub cristalul pleoapei”, „dar În pupilă ca-ntr-o deltă se revarsă fluviile tuturor făpturilor / În pupilă fulgerul Întîlnește zmeura / Pupila pune pe dinăuntru o fundă de culoarea nufărului / Și toamna aduce brocartele și panopliile ei În rugină / pentru gloria plantelor” etc. Iar
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
poezia e deja aproape integral rodul permanentei puneri În relație, cu efecte de dinamizare / metamorfozare a energiilor afective, cu peisajul exterior. Erosul transfigurează deopotrivă cuplul și lumea, prezența femeii iubite generează acea stare de liberă comuniune și euforie specifică sărbătorii: „pleoapa mea de tine se umple ca o ceașcă”, „mă răscolește ca-n arie /.../ mă-mprejmuiești, mă treieri, mă-nchizi ca un hectar”, „mă vînturi precum spicul / mă-mparți cu dumicatul /.../ te-nfigi ca-ntr-o gingie, mă clatini ca un
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
timp a focaliza infinita varietate a lumii obiectelor, sub incidența tensiunilor eului, ne-o spune și un reprezentativ fragment din secvența a VI-a a Brățării nopților: Am aruncat năvodul să prind peștii culorilor [...] Adun toate Înfățișările lumii sub cristalul pleoapei Clatin În mine ocheanul minutului Continentele flutură În privire ca bandajele nopților Cu spatele adus Înspre fruntea hîrtiei Strîng colierele aerului din nevăzut melcii de sunete Schimb turnesol inima În eprubeta versului... Cum se poate ușor remarca, avem de-a
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
vom Înțelege unele dintre rezervele cu care a fost Întîmpinat În epocă scrisul lui Voronca. Într-o operă care-și face un principiu fundamental din „alunecarea Într-o cale lactee de imagini”, propunîndu-și să adune „toate Înfățișările lumii sub cristalul pleoapei”, asemenea scăderi sînt Însă ca și inevitabile. Iar firea poetului nu era deloc Înclinată spre echilibrul lentelor decantări și al ascezei contemplative, ci tentată de spectacolul metamorfozelor unei lumi În mișcare, translate În frenezia imaginației lingvistice: o fervoare care i-
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]