4,317 matches
-
culturală, iarăși, e una la Paris, alta În București. Aici, cafeneaua literară Înseamnă o discuție Între prieteni, așa cum nu se Întîmplă niciodată Într-un talk-show fotbalistic sau politic, sau Înjurături lansate În eter unor absenți. Florin Iaru nu intră În polemică nici măcar cu H.-R. Patapievici, pentru că amîndoi lucrează, pînă la urmă, În același trust. Dar nici Cărtărescu cu Breban, nici Marius Chivu cu Daniel Cristea-Enache. Toată lumea, pe platourile scenei culturale românești, Împărtășește aceleași opinii. Taberele nu se părăsesc niciodată. Revin
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
lume aduce În discuție probleme să le spunem ideologice altfel decît implicit, În texte a căror autoreferențialitate, deși nu trebuie mult căutată de un cititor avizat Într-ale lumii culturale, trece neobservată sau de la sine-nțeleasă. Nu intenționez să intru În polemici largi cu literatorii/criticii români, deși ar fi de remarcat o anume confuzie În rîndul discursurilor lor, determinată printre altele de frecventarea anumitor bibliografii, prea anglo-saxone sau prea franceze. Mă interesează cu atît mai mult diferențele culturale care fac distincte
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
o panoplie terminologică manipulată fraudulos n-au trecut fără urmări pentru reflecția ulterioară În domeniu. Așa cum nu se poate scrie literatură astăzi ca Înaintea anilor ’60 (ei, vorba vine...), nici critică nu se poate face fără o poziționare oricît de polemică față de Barthes, New Criticism, formalismul rus sau hermeneutica germană (aici Gadamer este preferatul lui Compagnon). Dintre toți criticii excesivi aduși În ring Barthes este, În lumina textului lui Compagnon, singurul care scapără scîntei de luciditate și acceptă punctual efemeritatea oricărei
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și, desigur, Julien Gracq, unul din marii singuratici ai literelor franceze. Lor le repugnă ideologia, ei sînt cei care cred În valoarea impusă prin stil individual, se reclamă de la clasici precum Stendhal, Flaubert, Chateaubriand, Breton. Iar dacă e să fie polemici, o fac, discret, condescendenți, avîndu-i În vedere pe prea avîntații contemporani adepți ai Noului Roman. PÎnă la capitolul care-l are În vedere, Viart Îi trece În revistă pe Georges Bataille, Klossowski, Blanchot, al doilea Beckett, Nathalie Sarraute, Claude Simon
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
din nou singur, decide să rămînă În Thailanda pentru a-și trăi ultimii ani, intră Într-o depresie gravă care nu-l mai conduce nici măcar la sinucidere - Houellebecq plătește tributul unor grave erori: de la ubicuitatea obscenului, la sacrificarea construcției de dragul polemicilor, a autenticității de dragul tezei (Valérie este puțin credibilă), suspendarea pe termene exagerate a naraținii de dragul prelungirii scenelor “de lucru” din industria turistică (În scopul denunțării capitalismului sălbatic), dozajul uneori greșit dintre ficțiune și realitate (tot În scop polemic). În ciuda tuturor
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
lege nescrisă, literatura franceză pierde capital simbolic pe măsură ce cîștigă În cantitate. Aș putea spune chiar că scade valoric, dar poate mă hazardez. Pe de altă pare, mulți scriitori francezi constată același proces, de invers proporționalizare a cantității cu calitatea, iar polemicile iscate Între ei și media literară debordează cu mult imaginația bovaricului intelectual roman cu tropism occidental cronic. Se impun acum niște delimitări. Genul poeziei, cum bine observa Ion Simuț În cazul României, subzistă În conștiința publică franceză doar sub formă
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cu vulgus. Dincolo de pilde, de textura de cleștar, de sentențiozitate, de pete de cruzime, de refren, de nostalgie, de erudiție - calități nu la Îndemîna oricui - cred că Pascal Quignard se Înșală cînd crede că el este stăpînul literaturii din umbră. Polemica lui cu lumea pare aceea a unui anahoret, dar nu e. Pentru că autorul nu se sfiește să devină adesea explicit. Nu se ferește, uneori, de grandilocvență. E drept, nici nu adoptă epigonismul proustian al unor confrați - dintre care cel al
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
tuturor crucilor înșirate,/ pentru chibriturile cu creier, de jos,/ pentru prea frumos gând răsărit peste noapte,/ să nu mai scriem băieți" ("Odă", 1940). Poemele sunt discursive, ironice, antisentimentale, într-un limbaj cotidian, dur; imaginea, deși există, ea trebuie să "răcnească". Polemica este "sarcastică, tipică spiritului muntean", cum spune E. Simion. Poetul vizează tehnicismul, obârșia secătuirii spirituale la care a ajuns lumea. În cest context poezia este "iremediabil demodată" și din vârful celor 300 de etaje "nu-ți vine niciodată să zbori
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nu stă el să-și piardă vremea cu toate fotomodelele cu veleități de gospodină; l-am întrebat imediat ce tip de prăjitor are acasă și aici l-am prins: avea unul nemțesc, nu ca al meu; în sfârșit, am renunțat la polemica sterilă și mi-am luat unul la fel; e mai puțin performant, acum trebuie să prăjesc pâinea înainte să pun untul pe ea, dar măcar nu miroase... - când gătiți pâine cu salam fără unt, vă trebuie doar pâine și salam
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
în strada Fabricilor, lîngă fabrica de pielărie a dr. Perlberger”; la „stînga Școlii Normale de Fete”. De fiecare dată, specialiștii se contrazic și își impută „greșeli ireparabile”, pentru a se elimina unul pe celălalt din afacere (cam 7% din valoarea lucrărilor), polemicile lor ajungînd la Consiliul Tehnic Superior, care refuză să aprobe planurile și devizele fără a mai inspecta locul ales pentru amplasament. în fine, la 8 ianuarie 1927, Primăria aducea la cunoștința publică faptul că va împrumuta zece milioane de lei
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Reflecțiile acestea ni le prilejuiesc regulat interviurile luate de d. Valerian la «Viața literară»: nici un respect pentru idee, neseriozitate, bagatelizare a problemelor prin spirite deplasate și neinteligibile, în plus totală incompetență stilistică. îl trecem la răboj (,,Răboj’’ era rubrica de polemică măruntă a revistei - n. m.) încă o dată!’’4) Bacovia fiind încet la vorbă și indiferent la stringența raționamentelor, cred că I. Valerian i-a completat, ici-colo, pauzele de tăceri cu păreri și teorii în sensul a ceea ce, poate, ar fi
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de milioane”.14 ) Acum, atras de perspectiva occidentalizării, orașul era nerăbdător să lichideze aspectele orientale, „asiatice” din viața sa. Orice incident, orice amănunt legat de „tradițiile barbare”, de „țigănie”, de lipsa de igienă era transformat în pretext pentru confruntări și polemici, ca în exemplul următor: „în timpul verii și toamnei, staționează la toate colțurile ulițelor cărucioare cu fructe. [...] Am văzut locul unde a staționat cîteva ore un astfel de cărucior, pe strada principală a orașului (Hotel Europa). Rămăsese un maldăr de coji
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
o dată, anacronism, altă dată, maimuțăreală, lipsă de gust ori, în fine, mediocritate, opacitate. Deși de bun simț (sau, poate, tocmai de aceea), opiniile scriitorului moldovean s-au lovit de „o rezistență” aprigă, care a arătat (după aprecierea sa) că, în polemici, nu toți conaționalii sînt „poliți și ciopliți ca atenienii, dar că au mult din firea beoțianilor”4)! Combătut cu vehemență în deceniile anterioare sau doar ridiculizat, pedantismul (în gramatică, în științe, în critică etc.) încetase de a mai fi o
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
tace”. Pentru refuzul de a mă afunda în teorie, atunci cînd scriu despre Bacovia, îmi găsesc, nu de puține ori aliați în rîndul unor autori de altădată. Următorul citat din Secretul profesional al lui Jean Cocteau mă scutește de o polemică directă cu toți cei care, de-a lungul ultimelor decenii, s-au întrecut în a amesteca în comentariile despre Bacovia psihanaliza, arta, știința etc. Asemenea „melanjuri” - observa scriitorul francez - duc către „un pedantism de femei savante”, chiar și atunci cînd
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
aud clopotele de fier, de aur și de pământ" (Primul poem cu o foaie și amurg). Ultimul volum de poeme al lui Nicolae Panaite, Glorie anonimă (Editura Timpul, Iași, 2007) pare a se construi aproape exclusiv ca o anexă la polemicile textualiste de răsunet acum vreo două decenii, valorificând în special posibilitatea lumii de a deveni cuvânt scris, deci text. Deși există și o priză incontestabilă a poetului la real, aceasta este trecută pe un plan secund, în favoarea unei prize totale
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în România, din "așteptarea armatei americane". Dar traumele acestei mitologii supraviețuiesc și azi, în supraevaluarea ori subevaluarea Occidentului, suprapuse pe un alt mit zonal, născut o dată cu statele modeme: cel al integrării, al sincronizării europene, opus celui autohtonist-izolaționist, "prin noi înșine". Polemica Paler-Andréescu, cu toate intervențiile din jurul ei, începută în revista "22" și devenită o întreagă carte, i-a dat ocazia antropologului Vintilă Mihăilescu să descifreze mitul recurent al "strămoșului", o "înțărcare ratată", bazată pe o pornire ambivalență; pe de o parte
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
al unei trăiri angoasante a schimbării... ea are de regulă ceva din furia adolescentului mai mult decît din seninătatea maturului"). Am dat aceste lungi citate din dorința de a nu simplifica prea mult o interpretare plină de nuanțe a îndelungii polemici între "albii" și "roșii" din trecut, protocroniștii și sincroniștii din perioada comunistă, naționaliști și antinaționaliști. Miturile ar fi (după opinia lui Vintilă Mihăilescu) în aceste cazuri "criterii de afiliere și categorizare socială", iar "discursul mai mult mijloc decît scop", în
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
primul război mondial și mai ales între cele două războaie, o largă difuzare, ajungînd la un moment dat la tiraje care au egalat pe cele ale Bibliei. Evreul rătăcitor al lui Eugène Sue nu se înscrie numai în contextul unei polemici anticlericale, strîns legată de istoria Franței, de restaurație și de Monarhia din Iulie, ci și reia, ilustrează și dezvoltă 9 unele teme evidențiate, cu cinci ani înainte, de Michelet și Quinet în cartea lor despre evrei. În ce privește prologul la Joseph
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
legendarul simbolic al conspirației, un rol esențial. În primele pagini din Joseph Balsamo, AlexAndré Dumas adună conjurații ce-și propun să răstoarne vechea ordine monarhică într-o sală subterană, ale cărei ieșiri ascunse cu grijă se deschid la nivelul podelei. Polemica anticlericală a Restaurației va acuza iezuiții că au străpuns subsolul Parisului prin galerii subterane, în care au adunat armament și exploziv. Trei sferturi de secol mai tîrziu, o anumită presă antisemită va denunța săpăturile pentru metroul parizian drept o acțiune
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
avea motive de cercetări meticuloase asupra unor aspecte în care se confruntau puncte de vedere contradictorii; pedagogia românească, dominant filosofică, avea nevoie de cercetători experimentaliști, capabili să impună noi adevăruri, verificabile și la îndemîna practicii educative. Chiar atitudinea de frondă, polemică a cercului era binevenită. Catedrele de pedagogie ale universităților de atunci își constituiau sau dezvoltau fiecare propriul său sistem, fără a purta între ele un dialog un dialog științific. O incitare la dezbateri largi era necesară. Ce a reușit să
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
cu o tendință spre identitate, dar această manifestare însăși implică o refulare, o potențializare a tot ceea ce nu este acest fenomen, altfel spus, al non-identității. Potențializarea nu e o anihilare, o dispariție, ci doar o memorare a ceea-ce-nu-s-a-manifestat încă. Multe polemici au fost declanșate de introducerea conceptului de potențializare de către Lupasco, ignorîndu-se faptul că acest concept este o traducere directă a situației cuantice. În teoria cuantică, fiecare observabil fizic are mai multe valori posibile, fiecare valoare avînd o anumită probabilitate. Deci
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
surprinzătoare și semnificativă. Lupasco scrie, încîntat: "Această carte care se vrea, de la primele pagini, "o propedeutică la o filosofie a odihnei", nu vă lasă deloc să respirați. Totul e dens și rapsodic. Nu putem prin urmare [...] decît să schițăm o polemică în jurul a ceea ce se reclamă deja de la polemică. [...] polemica domnului Bachelard ține mai degrabă de Baletul rus decît de Curtea cu juri". Unde este fondul problemei? Lupasco o spune fără ocolișuri: "O valoare existențială, care nu s-a bucurat întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
care se vrea, de la primele pagini, "o propedeutică la o filosofie a odihnei", nu vă lasă deloc să respirați. Totul e dens și rapsodic. Nu putem prin urmare [...] decît să schițăm o polemică în jurul a ceea ce se reclamă deja de la polemică. [...] polemica domnului Bachelard ține mai degrabă de Baletul rus decît de Curtea cu juri". Unde este fondul problemei? Lupasco o spune fără ocolișuri: "O valoare existențială, care nu s-a bucurat întotdeauna de atenția pe care o merita, ar trebui
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
se vrea, de la primele pagini, "o propedeutică la o filosofie a odihnei", nu vă lasă deloc să respirați. Totul e dens și rapsodic. Nu putem prin urmare [...] decît să schițăm o polemică în jurul a ceea ce se reclamă deja de la polemică. [...] polemica domnului Bachelard ține mai degrabă de Baletul rus decît de Curtea cu juri". Unde este fondul problemei? Lupasco o spune fără ocolișuri: "O valoare existențială, care nu s-a bucurat întotdeauna de atenția pe care o merita, ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
greu de numit, au nevoie de un metafizician care să se preocupe de aspectul vital, de aspectul biologic al cunoașterii". Și Bachelard conchide: "Domnul Stéphane Lupasco est unul dintre aceștia. El aduce o importantă contribuție metafizicii". Ce elogiu superb! În ciuda polemicii pe plan filosofic, relația dintre Bachelard și Lupasco rămîne curtenitoare și chiar intimă, așa cum o dovedește o scrisoare a lui Bachelard din 29 octombrie 1946: "Dragul meu prieten, scrisoarea voastră ne-a ajuns astăzi la Dijon, unde suntem obligați să
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]