KorAP: Find »[drukola/base=posibil & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...154 155 156 ...168 >

4,200 matches

Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852

CERCETĂTORUL STUDIIND POSIBILELE ȘI IMPOSIBILELE OAMENILOR? Lucrările celor doi istorici americani la care ne-am oprit deschid perspective noi. Ei ne schimbă relația cu realitatea (istorică), cu libertatea și responsabilitatea, dar nu merg mai departe în demersul de cunoaștere a posibilului. Demersul nostru constă în studierea posibilelor și imposibilelor protagoniștilor. E nevoie să precizăm aici termenul a studia. Posibilele și imposibilele umane nu sunt niște fapte care pot fi observate (niște observabile). Am precizat-o deja, sunt evidențele oamenilor, punctele lor

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
reziști tentației de a explica posibilele și imposibilele oamenilor, să faci adică sociologie, psihologie, sociopsihologie, economie. A vrea să explici posibilele și imposibilele unei persoane, ale unei familii, unei întreprinderi, națiuni sau civilizații, nu înseamnă a vrea să explici libertatea? POSIBILUL: O VECHE TEMĂ FILOSOFICĂ ȘI POETICĂ Aceste reflecții trimit la cîteva mari dezbateri filosofice. Pentru a găsi originile teoriei posibilelor-imposibilelor trebuie să urmărim o controversă fără sfîrșit care ia naștere în Grecia, acum mai bine de 1600 de ani. Respectînd

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
nostru. Ne sprijinim pe o concepție filosofică deschisă: nu tinde, oare, filosofia să fie poezie? Poezia nu este ea adesea filosofie? Prieten și discipol al lui Thales (primul filosof?), Anaximandru (610-545 î.Hr.) poate fi considerat autorul primei mari teorii a posibilului din civilizația noastră. Gîndirea sa e simplă și plină de forță. Pentru că el ia drept arheu (origine, principiu generator și explicativ a tot ce există) nu Apa, precum maestrul său, ci Infinitul/ Ilimitatul (apeiron), Thales afirmă pluralitatea infinită a lumilor

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
libertate și de tragic în același timp. Opunînd "a fi" și "a nu fi", făcînd din "a fi" (ceea ce este) o necesitate, Parmenide (născut la începutul secolului al V-lea î.Hr.) și în general filosofii eleați, neagă în mod implicit posibilul. Dacă teoria posibilelor-imposibilelor se opune vreunei idei, aceasta este cea a necesității lumii care există. Posibilul nu-și găsește locul nici în doctrina primilor filosofi atomiști, Leucip (născut între 490 și 460 î.Hr.) și Democrit (născut în jurul anului 460 î.Hr.

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
a fi" (ceea ce este) o necesitate, Parmenide (născut la începutul secolului al V-lea î.Hr.) și în general filosofii eleați, neagă în mod implicit posibilul. Dacă teoria posibilelor-imposibilelor se opune vreunei idei, aceasta este cea a necesității lumii care există. Posibilul nu-și găsește locul nici în doctrina primilor filosofi atomiști, Leucip (născut între 490 și 460 î.Hr.) și Democrit (născut în jurul anului 460 î.Hr.). Atomiștii din Abdera susțin și ei opoziția între "a fi" (atomii) și "a nu fi" (vidul

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
Leucip crede că tot ceea ce se întîmplă e produsul necesității, întruchipare a destinului. El afirmă în Despre spirit: nici un lucru nu se produce în mod întîmplător, toate lucrurile au o rațiune de a fi și răspund unei necesități 139." Negarea posibilului devine explicită și radicală odată cu Diodor din Cronos (sec. IV î.Hr.), reprezentant al școlii din Megara. Afirmînd că există doar ceea ce există ("a fi în acțiune"), a rămas celebru prin încercarea de a demonstra că posibilul este imposibil: Există filosofi

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
unei necesități 139." Negarea posibilului devine explicită și radicală odată cu Diodor din Cronos (sec. IV î.Hr.), reprezentant al școlii din Megara. Afirmînd că există doar ceea ce există ("a fi în acțiune"), a rămas celebru prin încercarea de a demonstra că posibilul este imposibil: Există filosofi, cei din Megara, de exemplu, care susțin că nu există putere decît în act, iar cînd nu există act nu există putere: astfel, cel care nu construiește nu are puterea de a construi, numai cel care

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
există putere: astfel, cel care nu construiește nu are puterea de a construi, numai cel care construiește în momentul în care construiește 140." Folosind argumentul numit "dominatorul", Diodor din Cronos încearcă să demonstreze caracterul contradictoriu al ideii de posibil: un posibil care n-ar deveni niciodată real ar fi un imposibil. Tot ce este posibil poate să nu fie în acțiune. Deci, ceea ce e doar posibil poate să fie sau să nu fie; și, în acest fel, un același lucru poate

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
un om potențial) și "a fi contingent" (pot avea un accident de mașină în timp ce mă întorc acasă). Aceste diferite modalități ale lui " a fi", nu sunt echivalente: "a fi în acțiune" (ceea ce este) reprezintă plenitudinea lui "a fi în putere". Posibilul este conceput ca ceea ce este în așteptarea realizării. Gîndirea lui Aristotel afirmă posibilul dar acțiunea, actualizarea, realitatea primează. În viziunea noastră asupra conceptului de posibil ținem cont de cele două distincții făcute de Aristotel dar teroria pe care o propunem

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
în timp ce mă întorc acasă). Aceste diferite modalități ale lui " a fi", nu sunt echivalente: "a fi în acțiune" (ceea ce este) reprezintă plenitudinea lui "a fi în putere". Posibilul este conceput ca ceea ce este în așteptarea realizării. Gîndirea lui Aristotel afirmă posibilul dar acțiunea, actualizarea, realitatea primează. În viziunea noastră asupra conceptului de posibil ținem cont de cele două distincții făcute de Aristotel dar teroria pe care o propunem dă prioritate posibilului în raport cu realitatea. Filosof al eliberării, refuzînd orice transcendență, respingînd credința

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
ca ceea ce este în așteptarea realizării. Gîndirea lui Aristotel afirmă posibilul dar acțiunea, actualizarea, realitatea primează. În viziunea noastră asupra conceptului de posibil ținem cont de cele două distincții făcute de Aristotel dar teroria pe care o propunem dă prioritate posibilului în raport cu realitatea. Filosof al eliberării, refuzînd orice transcendență, respingînd credința în voința divină, Epicur (342-271 î.Hr.) este un alt mare gînditor al posibilului. El neagă finalitatea și necesitatea, acordă o importanță majoră întîmplării, crede că viitorul este cu totul imprevizibil

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
ținem cont de cele două distincții făcute de Aristotel dar teroria pe care o propunem dă prioritate posibilului în raport cu realitatea. Filosof al eliberării, refuzînd orice transcendență, respingînd credința în voința divină, Epicur (342-271 î.Hr.) este un alt mare gînditor al posibilului. El neagă finalitatea și necesitatea, acordă o importanță majoră întîmplării, crede că viitorul este cu totul imprevizibil și afirmă pluralitatea infinită și caracterul contingent al lumilor. La Epicur, teoria posibilului și teoria clinamen sunt de nedisociat: "Clinamen este deviația spontană

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
divină, Epicur (342-271 î.Hr.) este un alt mare gînditor al posibilului. El neagă finalitatea și necesitatea, acordă o importanță majoră întîmplării, crede că viitorul este cu totul imprevizibil și afirmă pluralitatea infinită și caracterul contingent al lumilor. La Epicur, teoria posibilului și teoria clinamen sunt de nedisociat: "Clinamen este deviația spontană a atomului de la linia dreaptă. În acest fel se produc lumi iar natura, niciodată legată de ceea ce a fost, rupînd cu sine însăși, rămîne tot timpul proaspătă și creatoare. Clinamen

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
stoicilor, moștenitori direcți ai filosofilor megarici. Afirmînd că ceea ce "este" e necesar, că realitatea e necesitate, trebuie să știi, în opinia lor, să-ți accepți destinul. Un loc aparte îl ocupă, între stoici, Crisip (280-cca 200 î.Hr.), care postulează existența posibilului: "Tu, [Crisip] spui: "Evenimente care nu vor avea loc sunt posibile; de exemplu, e posibil ca această piatră prețioasă să fie spartă, chiar dacă nu trebuie să fie niciodată."143." Respingînd "necesitarismul" filosofiei stoicilor, Crisip refuză "argumentul leneș" pe care aceasta

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
care, cunoscîndu-și prea bine greșelile și crimele, s-au refugiat în fatalitate ca-ntr-un azil sfînt și susțin că faptele lor rele nu se datorează unor erori voluntare, ci destinului 144. Argumentul radical al lui Diodor din Cronos împotriva posibilului e de găsit și la Epictet (50-125 sau 130) sau la Marc Aureliu (121-180) care susțin ideea unei lumi dirijate de necesitate. O lume pe care trebuie să știi s-o accepți, să te mulțumești cu ea, pentru că e lipsită

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
necesitate. O lume pe care trebuie să știi s-o accepți, să te mulțumești cu ea, pentru că e lipsită de posibil. Regăsim doctrina necesității mai ales în gîndirea lui Spinoza (1632-1677): cu totul determinată, orice acțiune umană este necesară. Ideea posibilului este semn de ignoranță și îl pune la îndoială pe Dumnezeu: Lucrurile n-au putut fi create de Dumnezeu într-alt mod și într-o altă ordine decît în modul și în ordinea în care au fost create 145." Libertatea

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
alt mod și într-o altă ordine decît în modul și în ordinea în care au fost create 145." Libertatea înseamnă cunoașterea și acceptarea necesității. Teoria posibilelor-imposibilelor se opune doctrinei ne-cesității susținute de Spinoza. Considerat cel mai mare gînditor al posibilului după Aristotel, Leibniz (1646-1716) inventează un Dumnezeu creator de lumi posibile, oamenilor fiindu-le rezervată cea mai bună dintre ele146. Teoria noastră acceptă postulatul potrivit căruia lumea noastră nu este decît una dintre lumile posibile dar refuză ideea că, prin

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
postulatul potrivit căruia lumea noastră nu este decît una dintre lumile posibile dar refuză ideea că, prin bunătatea lui Dumnezeu, avem parte de cea mai bună dintre lumile posibile. Vorbind de "posibilitate reală", Hegel (1770-1831) se înscrie, oare, printre gînditorii posibilului? Posibilul este real în sensul în care el este realitatea în germene. Filosoful german trimite la noțiunea aristotelică a lui "a fi potențial". El respinge cealaltă dimensiune a posibilului propusă de Aristotel, "a fi contingent." Hegel reduce noțiunea de posibil

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
potrivit căruia lumea noastră nu este decît una dintre lumile posibile dar refuză ideea că, prin bunătatea lui Dumnezeu, avem parte de cea mai bună dintre lumile posibile. Vorbind de "posibilitate reală", Hegel (1770-1831) se înscrie, oare, printre gînditorii posibilului? Posibilul este real în sensul în care el este realitatea în germene. Filosoful german trimite la noțiunea aristotelică a lui "a fi potențial". El respinge cealaltă dimensiune a posibilului propusă de Aristotel, "a fi contingent." Hegel reduce noțiunea de posibil și

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
Vorbind de "posibilitate reală", Hegel (1770-1831) se înscrie, oare, printre gînditorii posibilului? Posibilul este real în sensul în care el este realitatea în germene. Filosoful german trimite la noțiunea aristotelică a lui "a fi potențial". El respinge cealaltă dimensiune a posibilului propusă de Aristotel, "a fi contingent." Hegel reduce noțiunea de posibil și ne putem întreba dacă nu o neagă de-a dreptul: Ceea ce, în consecință, este în mod real posibil nu poate să mai fie altfel; condițiile și împrejurările respective

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
1818-1883) se înscrie pe aceeași cale. El formulează un posibil grandios: prin Revoluția comunistă, oamenii vor ajunge, în sfîrșit, liberi. Limbajul său e însă profund determinist și chiar profetic: Revoluția este o necesitate istorică. "Marx a fost un gînditor al posibilului în aceeași măsură în care a fost și un gînditor al necesității. Pentru el, necesitatea unei viitoare, dacă nu chiar iminente revoluții sociale, ultima mare revoluție istorică, era tot una cu posibilitatea ei148". Posibilitate istorică însemnînd pentru el necesitate istorică

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
al necesității. Împrumutînd de la Hegel conceptul de "posibilitate reală", el refuză, ca și acesta, noțiunea de "a fi contingent" a lui Aristotel. Respinge întîmplarea, adoptă, ca și Spinoza, aceeași definiție a libertății (cunoașterea necesității): Marx este, oare, un gînditor al posibilului? Critica cea mai susținută și cea mai recentă, de altfel, a ideii de posibil a fost formulată, fără îndoială, de Bergson (1859-1941). Posibilul este un miraj, el nu preexistă realității, este vorba despre o iluzie retrospectivă. Posibilul este creat de

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
întîmplarea, adoptă, ca și Spinoza, aceeași definiție a libertății (cunoașterea necesității): Marx este, oare, un gînditor al posibilului? Critica cea mai susținută și cea mai recentă, de altfel, a ideii de posibil a fost formulată, fără îndoială, de Bergson (1859-1941). Posibilul este un miraj, el nu preexistă realității, este vorba despre o iluzie retrospectivă. Posibilul este creat de realitate: "Spunem că prezentul de azi, care va fi trecutul de mîine, conține deja imaginea lui mîine chiar dacă nu reușim s-o percepem

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
un gînditor al posibilului? Critica cea mai susținută și cea mai recentă, de altfel, a ideii de posibil a fost formulată, fără îndoială, de Bergson (1859-1941). Posibilul este un miraj, el nu preexistă realității, este vorba despre o iluzie retrospectivă. Posibilul este creat de realitate: "Spunem că prezentul de azi, care va fi trecutul de mîine, conține deja imaginea lui mîine chiar dacă nu reușim s-o percepem. E locul exact unde ne amăgim. Nu vedem că, de fapt, este exact invers

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
creat de realitate: "Spunem că prezentul de azi, care va fi trecutul de mîine, conține deja imaginea lui mîine chiar dacă nu reușim s-o percepem. E locul exact unde ne amăgim. Nu vedem că, de fapt, este exact invers, că posibilul implică realitatea corespunzătoare și încă ceva pe deasupra, de vreme ce posibilul este efectul combinat al realității odată întîmplate și al unui mecanism care o proiectează în trecut 149." Un examen atent al textelor arată totuși că filosoful francez nu respinge ideea de

[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]