4,565 matches
-
alt aspect surprinzător este tocmai faptul că postmodernismul este, în esență, antieuropean. Dacă Th. Codreanu face în mod frecvent elogiul eminescian, însă cu măsură și dreaptă judecată, este clar că ajunge, la un moment dat, și la secțiunea dedicată clasicizării postmodernismului, cu unele retractări și excese inerente, și cu nevoia stringentă, dar nemărturisită prea ușor, a postmodernilor de a (re)găsi precursori și fondatori, al căror prestigiu să legitimeze, paradoxal, din punct de vedere istoric, acest "curent", care ignoră istoria, declarând
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
căror prestigiu să legitimeze, paradoxal, din punct de vedere istoric, acest "curent", care ignoră istoria, declarând-o moartă, și chiar pe Dumnezeu... Abia în capitolul al X-lea, la jumătatea cărții, intră în scenă "ofensiva transmodernismului", cu etapele sale sfârșitul postmodernismului; hipermodernismul ca reacție la globalismul coercitiv și alienant în mijlocul raționalismului modern; paramodernismul, care nu pretinde întotdeauna o depășire a modernismului; globmodernismul sau geomodernismul și, bineînțeles, nașterea conceptului de transmodernism. Autorul mai prezintă, în context, câteva abordări occidentale mai noi precum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
transmodernism și, de asemenea, chestiuni despre transmodernism și provocarea islamică, și analizează în profunzime relația dintre creștinism și transmodernism, apelând la considerațiile unei autorități europene cum este părintele D. Stăniloae. Mai există, printre diversele etape și niveluri aflate între modernism postmodernism și transmodernism și un soi de postmodernism premodern, prefigurat încă de la Nietzsche. În capitolul al XI-lea, istoricul literar situează mai precis temeliile transmodernismului, un termen destul de inefabil de altfel, atrăgând atenția asupra faptului că, parafrazăm, transmodernismul se prefigurează nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și provocarea islamică, și analizează în profunzime relația dintre creștinism și transmodernism, apelând la considerațiile unei autorități europene cum este părintele D. Stăniloae. Mai există, printre diversele etape și niveluri aflate între modernism postmodernism și transmodernism și un soi de postmodernism premodern, prefigurat încă de la Nietzsche. În capitolul al XI-lea, istoricul literar situează mai precis temeliile transmodernismului, un termen destul de inefabil de altfel, atrăgând atenția asupra faptului că, parafrazăm, transmodernismul se prefigurează nu atât ca o doctrină, cât mai ales
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
asupra faptului că, parafrazăm, transmodernismul se prefigurează nu atât ca o doctrină, cât mai ales ca un nou tip de spiritualitate, o lume-lumen capabilă să contracareze permanenta primejdie a opacizării printr-o complexitate artificială, labirintică, propusă anterior de către modernism și postmodernism. De la teoriile fizicii gen bootstrap (engl. "a self-sustaining process that proceeds without external help" "un proces care se autosusține și care are loc fără ajutorul vreunui factor exterior"), filosofia Zen și până la dezlegarea Codului lui Da Vinci, a cărui ideologie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Lucian GRUIA Theodor Codreanu "Transmodernismul" Theodor Codreanu se dovedește unul dintre puținii critici vizionari din literatura noastră contemporană, prevestind declinul posmodernismului și instaurarea transmodernismului. Până la prezentarea caracteristicilor acestuia, criticul pornește cu o prezentare succintă a modernismului, una mai vastă a postmodernismului, cu care compară transmodernismul, pentru ca în finalul expunerii să realizeze câteva analize concrete de literatură transmodernă și nu numai. Primele două noțiuni menționate sunt utilizate pentru anumite etape istorice parcurse, ideologii și curente artistice, iar a treia este propusă pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fără idealuri, omul postmodern nu pare supraom ci mai degrabă un om periferic/subom întrucât tradițiile au murit, arta e un simulacru, un joc steril, amuzant, eternitatea ei este o iluzie. Adevărul și metafizica sunt forme goale, măști de muzeu. Postmodernismul apare ca o formă goală, sterilă, chiar inumană. Lumea postmodernă nu e nici măcar haos ci haosmos, afirmă Theodor Codreanu. Alvin Toffler apreciază că întâi omul s-a raportat la Dumnezeu, apoi la univers și acum la sine însuși. Azi Occidentul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
început, curentul postmodernist era foarte virulent nu numai împotriva tradiției ci și a tuturor idealurilor umaniste. Luând totul în răspăr, se promova cotidianul insignifiant, omul însingurat, lipsit de transcendent, trăitor într-o lume al cărei substrat este nimicul. La noi postmodernismul impus după 1980 de Marin Mincu si apoi Nicolae Manolescu și Eugen Simion. Postmodernismul coexista cu modernismul. Daniel Corbu descoperă, la noi, ascendențe postmoderniste la avangardiștii: Urmuz, Tzara, Sașa Pană pe linie absurdă, Bacovia atmosfera mortuară, Caragiale umorul. Poetul din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
idealurilor umaniste. Luând totul în răspăr, se promova cotidianul insignifiant, omul însingurat, lipsit de transcendent, trăitor într-o lume al cărei substrat este nimicul. La noi postmodernismul impus după 1980 de Marin Mincu si apoi Nicolae Manolescu și Eugen Simion. Postmodernismul coexista cu modernismul. Daniel Corbu descoperă, la noi, ascendențe postmoderniste la avangardiștii: Urmuz, Tzara, Sașa Pană pe linie absurdă, Bacovia atmosfera mortuară, Caragiale umorul. Poetul din Iași mai crede că postmodernismul s-a manifestat la noi, întâi ca avangardism de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Marin Mincu si apoi Nicolae Manolescu și Eugen Simion. Postmodernismul coexista cu modernismul. Daniel Corbu descoperă, la noi, ascendențe postmoderniste la avangardiștii: Urmuz, Tzara, Sașa Pană pe linie absurdă, Bacovia atmosfera mortuară, Caragiale umorul. Poetul din Iași mai crede că postmodernismul s-a manifestat la noi, întâi ca avangardism de refugiu (cu toate că în Occident el a pus capăt avangardelor), apoi, în socialism, ca mod de rezistență la proletcultism. Paul Goma îl consideră un curent moleșit. Theodor Codreanu consideră că la noi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a manifestat la noi, întâi ca avangardism de refugiu (cu toate că în Occident el a pus capăt avangardelor), apoi, în socialism, ca mod de rezistență la proletcultism. Paul Goma îl consideră un curent moleșit. Theodor Codreanu consideră că la noi precaritatea postmodernismului provine din faptul că e lipsit de organicitate, fiind preluat sincronic și epigonic, cea ce e înalt pentru Occident a devenit caricatural pe malurile Dâmboviței în timp ce Liviu Petrescu afirmă că există postmodernism organic românesc, construit pe teme autohtone. Capodopera postmodernismului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
moleșit. Theodor Codreanu consideră că la noi precaritatea postmodernismului provine din faptul că e lipsit de organicitate, fiind preluat sincronic și epigonic, cea ce e înalt pentru Occident a devenit caricatural pe malurile Dâmboviței în timp ce Liviu Petrescu afirmă că există postmodernism organic românesc, construit pe teme autohtone. Capodopera postmodernismului liric românesc, Levantul lui Mircea Cărtărescu, despre care orgoliosul autor crede că a înmormântat sub o placă de plumb întreaga istorie a literaturii române de până la el, întrucât a parodiat toate stilurile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
postmodernismului provine din faptul că e lipsit de organicitate, fiind preluat sincronic și epigonic, cea ce e înalt pentru Occident a devenit caricatural pe malurile Dâmboviței în timp ce Liviu Petrescu afirmă că există postmodernism organic românesc, construit pe teme autohtone. Capodopera postmodernismului liric românesc, Levantul lui Mircea Cărtărescu, despre care orgoliosul autor crede că a înmormântat sub o placă de plumb întreaga istorie a literaturii române de până la el, întrucât a parodiat toate stilurile poeților autohtoni, e caracterizată de Theodor Codreanu drept
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
înmormântat sub o placă de plumb întreaga istorie a literaturii române de până la el, întrucât a parodiat toate stilurile poeților autohtoni, e caracterizată de Theodor Codreanu drept o invenție verbală epidermică, lipsită de profunzime, afirmația constituind o caracteristică generală a postmodernismului, motiv pentru care: "Cei talentați s-au salvat însă pe cont propriu, fie părăsind paradigma, fie apropiindu-se de ethosul transmodern." (Th. Codreanu) Azi, postmodernismul promovează kitsch-ul, pornografia, arta de tip "coca-cola" (desenele pe pereți, pungi de plastic, lenjerie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Codreanu drept o invenție verbală epidermică, lipsită de profunzime, afirmația constituind o caracteristică generală a postmodernismului, motiv pentru care: "Cei talentați s-au salvat însă pe cont propriu, fie părăsind paradigma, fie apropiindu-se de ethosul transmodern." (Th. Codreanu) Azi, postmodernismul promovează kitsch-ul, pornografia, arta de tip "coca-cola" (desenele pe pereți, pungi de plastic, lenjerie intimă chiar cu chipul lui Iisus, tatuaje etc.). Adrian Dinu Rachieru consideră postmodernismul o formă fără fond. Stabilește două faze evolutive după 1989, prima până prin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fie părăsind paradigma, fie apropiindu-se de ethosul transmodern." (Th. Codreanu) Azi, postmodernismul promovează kitsch-ul, pornografia, arta de tip "coca-cola" (desenele pe pereți, pungi de plastic, lenjerie intimă chiar cu chipul lui Iisus, tatuaje etc.). Adrian Dinu Rachieru consideră postmodernismul o formă fără fond. Stabilește două faze evolutive după 1989, prima până prin 1995 pentru cucerirea funcțiilor în conducerea instituțiilor culturale și a doua, a clasicizării când se cercetează fenomenul cu cărți, lucrări de doctorat etc. Și totuși, iată că ideologii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o formă fără fond. Stabilește două faze evolutive după 1989, prima până prin 1995 pentru cucerirea funcțiilor în conducerea instituțiilor culturale și a doua, a clasicizării când se cercetează fenomenul cu cărți, lucrări de doctorat etc. Și totuși, iată că ideologii postmodernismului îi cântă acum prohodul (seminarul de la Stuttgart, din anul 1991 a fost consacrat acestui fenomen, care la noi se afla pe culme). Chiar teoreticianul Gianni Vattimo își reconsideră poziția, afirmând că arta nu moare ci e într-un continuu amurg
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mundane, viața, moartea, arta, datoria și onoarea, munca, politica, nădejdea și speranța, disperarea, adevărul, minciuna și, bineînțeles, literatura, poezia, proza, teatrul, eseul, critica, axiologia, și iarăși morala,religia, ateismul, capitalismul și comunismul, atitudinea, patria și patriotismul, realismul în artă, modernismul, postmodernismul etc. Toate trecute prin mintea și sufletul rece al nihilistului, acea atitudine de indexare, de punere la zid aproape față de tot ce-l înconjoară, încât autorul se întreabă, la un moment dat, "...ce voi face dacă voi ieși din acest
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Theodor Codreanu reușește, nu să-și anihileze adversarii pseudoculturali, în esență, ci să-i plaseze, de fapt, în ridicolul propriei lor demonstrații și-a aroganței "nou-elitiste". Pornind, în ambele cazuri, de la "dovezi" și "demonstrații" ale precarității lor teoretice, fie ale postmodernismului, ca modă mai mult decât ca metodă, fie ale antinaționalismului, devenit furibund, pe teza naționalismului organic și deci nepasabil și pasager. "Cum postmodernismul coexistă în acest moment cu modernismul din care își trage sevele și cu care se află, cum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a aroganței "nou-elitiste". Pornind, în ambele cazuri, de la "dovezi" și "demonstrații" ale precarității lor teoretice, fie ale postmodernismului, ca modă mai mult decât ca metodă, fie ale antinaționalismului, devenit furibund, pe teza naționalismului organic și deci nepasabil și pasager. "Cum postmodernismul coexistă în acest moment cu modernismul din care își trage sevele și cu care se află, cum e normal, în contradicție, "omul recent" mai poate alege: "Pelicanul sau Babița". Această soluție urmuziană, în fondul ei comică, este enunțul unuia "dintre
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
moment cu modernismul din care își trage sevele și cu care se află, cum e normal, în contradicție, "omul recent" mai poate alege: "Pelicanul sau Babița". Această soluție urmuziană, în fondul ei comică, este enunțul unuia "dintre ultimii teoreticieni ai postmodernismului de la noi, poetul Daniel Corbu"... Trimiterea către "omul recent" îl vizează direct pe H.-R. Patapievici, vedeta și stâlpul de catifea violentă, a noului elitism deșirat și anost. Numim aici numai premizele unei analize grea de sensuri, a dlui Theodor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a " trădării intelectualilor" (ca de atâtea ori în istorie), cât mai ales a apelului la rațiune și luciditate a celor ce știu și vor să-și recitească istoria cum se cuvine, rezistând noilor ei provocări cu demnitate și calm. Desființarea" postmodernismului cosmopolit se face prin chiar liderii săi (a se vedea cazul celui mai "național" dintre postmoderniști Mircea Cărtărescu, și capodopera lui Levantul, intraductibilă, ca și poezia lui Eminescu, nu-i așa, aceasta din urmă și dintâi, în schimb, din motive
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cinic, Nicolae Manolescu în a sa Istorie...)". Atât în Introducerea și în Postfața cărții, cât și pe întreg parcursul demersului critico-istoric, N. Manolescu pretinde că a preluat de la T. Maiorescu, drept fundament al literaturii moderne, doar esteticul. Susținând însă curentul postmodernismului, care a pierdut cultul esteticului și al valorii, N. Manolescu se autocondamnă la contradicții insurmontabile, devenind, volens-nolens, o conștiință sfâșiată. Este vorba, în ultimă instanță, de o ruptură ontologică, de care N. Manolescu nu este conștient, deși uneori o presimte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
prins N. Manolescu, fiindcă el a extins principiul listei la întreaga literatură română, croindu-și istoria pe conceptul de canon, dar printr-o denaturare stranie a viziunii lui Harold Bloom, care este una a neoconservatismului american, îndreptată tocmai împotriva exceselor postmodernismului liberal-stângist, neomarxist, feminist, multiculturalist etc., înglobat în ideologia politicii corecte. Prin "lista" sa, N. Manolescu apără cu o mână canonul, iar cu cealaltă îl compromite și îl distruge, ca în experiența lui Penfield" (p. 23). E tocmai ceea ce ține de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mai multor colegi de breaslă și a unor critici de valoare constă în faptul că elogiatul Cărtărescu este, pur și simplu, un parodist pur sânge, deosebit de talentat și vrednic de pana lui George Topîrceanu, acest aspect fiind argumentul forte al postmodernismului său. Oricum, N. Manolescu este sigur că Levantul lui M. Cărtărescu este capodopera cu rang de operă canonică centrală în literatura română din toate timpurile, ea fiind comparabilă doar cu Don Quijote: "Epopeea lui Cărtărescu este (...) istoria însăși a poeziei românești
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]