37,224 matches
-
decupat), cunoscuți pentru „stilul înalt”, s-au regăsit în front cu debutanții antilirici, ca Giovanni Giudici sau Giovanni Raboni. Radicalizării lingvistice care anula distincția dintre limba scrisă și cea a comunicării verbale (analizată de Calvino în ’76), dintre cea a prozei și cea a poeziei (la care se referise Montale, cu mult înainte) i s-au adaptat - tranzitoriu - și cei din vechea gardă: Montale însuși (Satura), Vittorio Sereni (Gli strumenti umani), Giorgio Caproni (Congedo del viaggiatore cerimonioso e altre prosopopee), Attilio
Contra curentului? by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/3930_a_5255]
-
î din i, București, Casa de Pariuri Literare, 2012 Veronica D. Niculescu, cunoscută îndeosebi ca traducă toare a lui Nabokov și a lui Beckett, publică la tânăra, dar foarte profesionista editură bucureș- teană Casa de Pariuri Literare un volum de proză scurtă bine alcătuit și, mai ales, remarcabil de bine scris. Poveștile sunt, așa cum le recomandă chiar coperta a patra a cărții, niște „amintiri din Epoca de aur”. Nu sunt întâmplări extraordinare, dimpotrivă. Felii de viață privată, de viață cotidiană a
Nostalgice by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/4302_a_5627]
-
zbat în fiecare zi să supraviețuiască în condițiile dificile pe care vremurile le oferă. Perspectiva aparține de fiecare dată unui personaj narator, care relatează micile sale întâmplări și aventuri neînsemnate, aspect ce face de cele mai multe ori deliciul micilor bucăți de proză. Lumea văzută prin ochii copilului care stă la coadă la ulei, spaima din mintea tinerei dispuse să încerce orice în speranța unui avort spontan ori universul pisicii care face și ea coada la alimentară doardoar va căpăta ceva de la „Zeița
Nostalgice by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/4302_a_5627]
-
mâncau mai curând mămăligă cu ceapă, ciorbă de fasole, supă de tacâmuri ori papricaș cu găluști de făină. Deosebit de simpatică este povestirea intitulată Zei, al cărei erou-narator este un pisoi abandonat și temporar adoptat de un copil. Începutul acestei scurte proze e unul de prozator hârșit, care știe să intrige, să incite și să ofere informații cu pipeta, pentru a ține cititorul prins în mrejele textului: „M-am născut într-o pungă de un leu. // Acolo era să și mor.// În
Nostalgice by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/4302_a_5627]
-
stinge din concordie blazată. Dintre cei trei, animatorul și vizionarul grupului este Mircea Streinul, exemplul tipic al talentului precoce și frămîntat, neglijîndu-și înzestrarea și trăindu- și paroxistic puținii ani de viață, pe care și-i risipește nu doar în poezie, proză și gazetărie, dar și în alcool, pederastie și stupefiante. Om al exceselor în intimitate și spirit al paroxismelor în gîndire, Streinul moare la 35 de ani (în 1945), scăpînd astfel de închisoarea la care bolșevicii n-ar fi ezitat să
Curiații din Cernăuți by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4304_a_5629]
-
cuvântul. Nu e de mirare, de vreme ce limba, suntem avertizați, nu e patria, ci conținutul a ceea ce se vorbește. Herta Müller pune între ea și cititor o sumă de substanțialități, de esențe tari ce reclamă multă implicare poetică. La rândul ei, proza ascunde deseori o dimensiune psihedelică, greu de gestionat pentru cititorii obișnuiți. Impresia e că Herta Müller a ajuns în zona ideală a știutului, când cititorul e lăsat mult îndărăt pentru că-și permite să construiască, oricât de ermetic, cazemate lăuntrice. Ce
Melancolii radicale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4305_a_5630]
-
respiră aerul greu al experiențelor limită ce nu pot fi regăsite în învelișuri suportabile decât prin intermediul metaforei. De aceea este complicat scrisul ei, pentru că Herta Müller transformă într-o poezie a muțeniei vii toată gama de texte, de la cele de proză, la memorialistică și eseuri. Specifică literaturii Hertei Müller este starea de visceralitate, realizată de obicei prin alăturările de sensuri banale, din care rezultă esențe surprinzătoare. Altminteri, Herta Müller nu se poate exprima. Neîncrezătoare în literatură, ea se simte datoare numai
Melancolii radicale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4305_a_5630]
-
multe ori pe aceasta din urmă în umbră. Psaltirea în versuri dosofteiană reprezintă o prelucrare asumată. Cantitatea de poeticitate nouă adusă de scriitorul român covîrșește uneori textul-bază. În variantă originală, Psaltirea lui David reprezenta o suită de paragrafe redactate în proză poetică, adică într-o proză cu cîteva trăsături stilistice marcate: repetiții anaforice și epiforice, ritm de diferite facturi, revenirea unor cuvinte-cheie, interogații și exclamații retorice etc. Versificîndu-l, Dosoftei aduce poemul sacru la o formă inedită. În varianta poetului român se
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
urmă în umbră. Psaltirea în versuri dosofteiană reprezintă o prelucrare asumată. Cantitatea de poeticitate nouă adusă de scriitorul român covîrșește uneori textul-bază. În variantă originală, Psaltirea lui David reprezenta o suită de paragrafe redactate în proză poetică, adică într-o proză cu cîteva trăsături stilistice marcate: repetiții anaforice și epiforice, ritm de diferite facturi, revenirea unor cuvinte-cheie, interogații și exclamații retorice etc. Versificîndu-l, Dosoftei aduce poemul sacru la o formă inedită. În varianta poetului român se află imbricate trei categorii diferite
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
poeziei europene contemporane i-a oferit lui Kochanowski un orizont mai larg, deși a trăit cu un secol înaintea poetului român. Forța creatoare și fantezia lui Dosoftei vor fi însă superioare, chiar dacă prețul l-a reprezentat îndepărtarea, uneori sensibilă, de proza ritmată și uniformă a psalmilor biblici. Resursele de poeticitate găsite de Dosoftei în Biblie nu prezentau un evantai prea larg, în comparație cu nivelul de subtilitate a mesajului poetic atins de literatura secolului al XVII-lea. În traducerea slavonă de la care pleca
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
atins de literatura secolului al XVII-lea. În traducerea slavonă de la care pleca (coroborată, poate, cu cea grecească, eventual chiar cu originalul ebraic, cum e înclinat uneori Mihai Dinu să creadă), poetul român nu întîlnea mai mult decît o vagă proză cadențată, înzestrată cu atribute ale stilului oratoric; numărul de figuri semantice, mereu aceleași, era și el redus. Dosoftei a realizat rapid cîtă latență literară rezida în textul arhaic și s-a decis să îl transforme în poezie. Dar cum? Așa cum
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
se configura enormă și paralizantă. Dosoftei avea obligația să acopere cei peste 2000 de ani scurși între lumea biblică și cea din secolul al XVII-lea, oferind cititorului un tablou comprehensibil al arhaității. Pe de altă parte, el trecea de la proză la poezie - și nu la orice fel de poezie, ci la cea evoluată a secolului XVII: două constrîngeri grave care dau măsura pariului uriaș făcut de Dosoftei cînd s-a decis - fără să fie întru totul conștient de semnificația actului
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
nu înseamnă că un Mitropolit al Moldovei și-ar fi putut permite derogări doctrinare, ci că vocația sa ultimă a rămas mai degrabă poezia. Cel puțin două argumente pledează în acest sens. În primul rînd, deși a tradus și în proză Psaltirea, Dosoftei nu s-a limitat la o astfel de operațiune teologal - culturală, ci a întreprins traducerea textului sacru și în versuri. În al doilea rînd, efortul autorului s-a exercitat în aria prozodiei și a lexicului, domenii caracteristice regimului
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
E lucru firesc într-o țară aflată la porțile Orientului, zonă de trafic și supusă ocupațiilor străine și războaielor care aduc, fie și vremelnic, trupe inamice sau aliate. Apoi trăsăturile dominante, reale sau închipuite, ale unor neamuri crează tipuri utile prozei realiste, speculatoare de contraste și de detalii exotice. Trăind de secole printre români, țiganii nu puteau trece neobservați de autori. Pînă în secolul XIX sînt robi și apar ca atare în piese de epocă. Făcînd abstracție de Țiganiada lui Budai-
Personajele – etnii și naționalități. Țiganii by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/4320_a_5645]
-
trecînd ani, nu au legătură directă, nici enunțată de autor, nici evidentă pe calea deducției, cu țigănia. Scopul e totuși atins: titlul e atractiv, incitant și va dăinui prin împrejurarea de a fi lipsit de una dintre cele mai izbutite proze ale autorului. În schimb, romanul Șatra de Zaharia Stancu se referă chiar la o șatră, este unul dintre puținele consacrate exclusiv vieții țiganilor în formula ei nomadă. Existența șatrei de ursari în exodul ei forțat de autorități către Răsărit este
Personajele – etnii și naționalități. Țiganii by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/4320_a_5645]
-
Într-o zi, femeile o provoacă să învîrtă ciurul și pentru ea însăși. Neîndemînare sau lucrare a sorții: obiectul divinatoriu cade mereu. Speriată, deși lucrarea magică era doar un truc, Lișca se pierde în lume să-și caute soțul. În proza mai recentă, un țigan cu nume straniu, Darcleu, ce apare în povestirea Caravana cinematografică de Ioan Groșan are trăsături atribuite în general etniei sale: e umil cu autoritățile, are familie mare și fură găini. Dar el mai are o calitate
Personajele – etnii și naționalități. Țiganii by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/4320_a_5645]
-
iată cîteva titluri care mi-au fost întotdeauna dragi: Don Quijote de Cervantes, recitit mereu cu aceeași bucurie și admirație, piesele de Shakespeare citate mai sus, precum și Regele Lear, La Princesse de Clèves de Mme de Lafayette, Ifigenia de Goethe, din proza secolului al 19-lea, Effi Briest de Theodor Fontane, iar din secolul 20, Regele moare de Ionescu. Multe preferințe depind de vîrstă. Tînăr, îl adoram pe Balzac, căruia îi rămîn fidel. Ana Karenina, care m-a plictisit la 18 ani
Toma Pavel: „Ființa umană nu trăiește numai și numai exact unde și cînd se află” by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4321_a_5646]
-
în România să vorbim românește. Care sunt proiectele dvs. de viitor? Am terminat zilele trecute versiunea engleză a Gîndirii romanului, versiune la care lucrez de mai mulți ani. Cam o treime este refăcută complet: introducerea, capitolele despre romanul medieval și proza narativă a renașterii și analiza secolului al 19-lea. Răsuflu ușurat. Proiectul imediat următor este o cărticică despre Robert Marteau și versul francez. Marteau, unul din cei mai remarcabili poeți francezi contemporani, dispărut anul trecut, era vechi prieten al lui
Toma Pavel: „Ființa umană nu trăiește numai și numai exact unde și cînd se află” by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4321_a_5646]
-
e un vital cu aspirații geomerice. Un halterofil cu obsesia diafanului. Un om al concretului, dublat de un nărăvit al abstracțiunii”. Talentul literar al lui Andrei Pleșu răzbate pretutindeni. De pildă, în textul despre viața lui Andrei Scrima citim o proză alertă, provocatoare. Continuarea va fi, însă, un alt portret. La fel de atrăgător. Cum sunt textele despre personaje feminine, puține, din păcate. Poate pentru că lumea lui Pleșu rămâne sub semnul tatălui. Între aceste amintiri suprapuse, imaginea lui Alice Voinescu aduce cu o
Portretul din portrete by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4337_a_5662]
-
CRACIUN (1950- 2007), unul dintre reprezentanții de seamă ai curentului optzecist în literatura română. A publicat romane - Acte originale/Copii legalizate (1982), Compunere cu paralele inegale (1988), Frumoasa fără corp (1993) și Pupa russa (2004) -, eseuri și un volum de proză scurtă, desene și fotografii - Mecanica fluidului (2003). Nu mi-au plăcut niciodată actrițele de film. Orice frumusețe de celuloid mă lasă rece. Cu Nicole Kidman a fost altceva. Figura ei de femeiuță fragilă, sălbatică și voluntară m-a cucerit imediat
Femei albastre by Gheorghe Crăciun () [Corola-journal/Journalistic/4336_a_5661]
-
Daniel Dragomirescu Scrierile cu caracter memorialistic și diaristic reprezintă un segment important al literaturii postdecembriste. Din acest filon cu resurse aparent inepuizabile descinde și creația în proză a lui Mihai Cantuniari, cunoscut mai demult drept poet și hispanist, cu traduceri remarcabile din literatura spaniolă și sud americană, traduceri care i-au și adus, în anul 2006, un binemeritat premiu din partea Uniunii Scriitorilor. O serie de fragmente publicate
În stilul Șeherezadei by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/4343_a_5668]
-
o formă expresivă, observația criticului surprinde esențialul. Nu întâmplător, când vine vorba despre scriitorii noștri cei mai importanți, preferința autorului se oprește asupra lui Mihail Sadoveanu. Vocația narativă și plăcerea actului narativ (declarată reiterativ) reprezintă o linie de forță a prozei lui Mihai Cantuniari. Ocarina de lut (Ed. Humanitas, București, 2011) este al doilea volum dintr-o trilogie de o certă amploare epică - Omul ca iarba - inaugurată prin Bărbatul cu cele trei morți ale sale (Ed. Humanitas, 2007). Primul volum acoperă
În stilul Șeherezadei by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/4343_a_5668]
-
mai puțin. Printre trădători mă număram și eu, cel care nu știuse să-i asigure trecerea Dincolo demnă la care avea tot dreptul (...)” (p. 129). După ce relatează visele obsesive cu mama defunctă și îi adresează sub forma unui poem în proză o epistolă botezată „Scrisoare din Valea Plângerii” (p. 138-139), autorul găsește resursele să închipuie un portret al Mamei, proiectat pe dimensiuni cosmic-universale: „Acum Mama odihnește numai în lacrima mea. E Mama-lacrimă. Din momentul transsubstanțierii ei, n-am mai putut scrie
În stilul Șeherezadei by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/4343_a_5668]
-
unor autori controversați (Alex Mihai Stoenescu), faptul că ele sunt asumate de către autorul cărții, un spirit echilibrat și echidistant, le face demne de luat în seamă. Dar poate că cea mai frumoasă pagină tematică de acest fel, un poem în proză și aceasta, este însemnarea de la 1 decembrie (2008), în care aspirația este contrapusă realității într-o manieră personală: „Aș vrea... Aș vrea din tot sufletul să nu mai dăm dovadă de atâta slugărnicie, micime umană, lipsă de caracter: aș vrea
În stilul Șeherezadei by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/4343_a_5668]
-
acum accentul pe latura ludică a operei prozastice, nu pe cea așazis „realist-critică”. Ediției lui Preda îi datorăm reevaluarea unor schițe ca Două loturi, Situațiunea sau Atmosferă încărcată, ca și o primă sugestie cu privire la referentul livresc - mai exact, gazetăresc - al prozei (prin apelul la un text până atunci ignorat de exegeți: Groaznica sinucidere din strada Fidelității). Se poate afirma că interesul scriitorilor postmoderni, optzeciști și nouăzeciști deopotrivă, pentru modelul Caragiale se datorează, într-o măsură însemnată, relecturii pe care o operează
Caragiale reinventat by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4208_a_5533]