11,435 matches
-
de irupția inexplicabilului în cotidian. În aproape toate cazurile se manifestă ceea ce S. definește ca „italianitate”, adică o „aspirație organică spre luminos, spre claritatea imaginii și echilibrul formelor, care alungă teroarea mistică și irațională”. Examinarea subiectului, efectuată în analize micromonografice, relevă cu pertinență particularitățile fiecărui prozator: „magiile și miturile solare”, dar și „rezultatele excelente obținute prin utilizarea elementelor de fantastic în romanul psihologic și social” la Bontempelli, „plăsmuirile potențate satiric” din scrierile lui Palazzeschi ori din cele ale lui Savinio (frate
STATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289886_a_291215]
-
sa, de perioada de „deplină maturitate” a mitului. O dată stabilită „forma standard”, autorul își îndreaptă atenția asupra scrierilor intertestamentare, încercând să observe în ce măsură datele furnizate de acest corpus corespund celor oferite de cel anterior. Rezultatul căutării este însă negativ; el relevă doar existența unor analogii parțiale între paradigma creștină a mitului Anticristului și paradigma iudaică a „adversarului lui Dumnezeu”. Prin urmare, originea mitului va trebui căutată în intervalul dintre cele două perioade analizate, și anume între anii 40 și 180 d.Cr.
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Enoh continuă să trăiască în cer după ce a părăsit pământul în mod tainic. 4Rg. 2, 11 descrie ridicarea lui Ilie într‑un car de foc: „Iar Ilie a fost ridicat la cer în vifor”. Pasajul din Mal. 3,22‑23 relevă o tradiție care decurge direct din episodul descris la 4Rg. 2,11. De vreme ce profetul nu a murit, el trebuie să se întoarcă într‑o zi în mijlocul poporului său. Regăsim această credință mesianică în Evanghelii, iar, mai târziu, la Iustin. Victorin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vorba de un personaj din anturajul lui Ciprian, dar unul foarte tânăr. Urmând lui Thraede, Daniélou contestă această teză. Jean‑Michel Poinsotte propune o soluție intermediară, lăsând deoparte problema spinoasă a grupului de testimonia scripturistice din Carmen...: „Poemele lui Commodian relevă o cunoaștere intimă a operei lui Ciprian. Este evident un număr mare de împrumuturi, de asemănări tematice și formale care trădează, dincolo de omagiul datorat unui autor recunoscut ca maestru spiritual, o identitate de concepții doctrinare, de preocupări disciplinare și pastorale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Commodian și Lactanțiu, căderea Romei, este dezvoltată pe fondul, mult mai vast, al conflictului Orient‑Occident. Nu întâmplător atât Carmen..., cât și Inst., se inspiră din literatura de propagandă a epocii, mai ales din Oracolele sibiline. Tratarea acestei teme relevă totuși câteva diferențe între autori. Commodian se adresează unui public alcătuit din păgâni iudaizanți, familiarizați cu Vechiul Testament și cu tradițiile orientale. Lactanțiu, la rândul său, scrie pentru păgânii familiarizați mai degrabă cu problemele și tipurile de raționament ale școlilor tradiționale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Inst. Imperiul nu este vreodată confundat cu Anticristul (așa cum se întâmplă la Hipolit). Dimpotrivă, el este prezentat (cap. 25) ca încarnare providențială a katechonului de la 2Tes. 2,6. În fine, întreaga secvență eshatologică - și, implicit, cea referitoare la Anticrist - își relevă funcția reală în context soteriologic. Lactanțiu se lansează în descrierea evenimentelor de la sfârșitului istoriei pentru a demonstra un anumit lucru, anume că va exista un moment în care oamenii vor primi nemurirea de la Dumnezeu: unii pentru a merge către o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cel mai profund mod cu putință (corde contingere Iesum spiritalier). A‑l cunoaște real pe Cristos înseamnă a trăi mistic experiența lui, în adâncul cel mai de taină al sufletului. Tema autenticității credinței străbate întreaga omilie, ca un fir roșu, relevând sensul anticristologiei. În acest sens trebuie înțelese cuvintele adresate de Isus Mariei Magdalena, după înviere: Noli me tangere, nondum enim ascendi ad Patrem. De ce Isus, se întreabă Augustin, îi refuză Mariei Magdalena, întâiul martor al învierii sale, ceea ce îngăduie ucenicilor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
referă la faptul că o bună parte a scenariului tradițional trece, o dată cu Augustin, în registrul ecleziologiei: realitatea eshatologică poate fi înțeleasă din activitatea de zi cu zi a membrilor Bisericii. O lectură atentă a „micilor apocalipse” cuprinse în evangheliile sinoptice, relevă tripla referențialitate a discursului Mântuitorului. Sunt vizate simultan trei evenimente: distrugerea Templului și cucerirea Ierusalimului de către Titus; sfârșitul lumii; venirea lui Isus per Ecclesiam. Această parusie eclezială, permanentă, modifică radical datele moștenite din tradiția anterioară. Potrivit terminologiei propuse de Thomas
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
româno-bulgare în perioada 1878-1918 (1980), Bălgarskata emigrantska intelighentzia v Rumănia prez XIX vek (1982), Intelectuali din Balcani în România. Sec. XVII-XX (1984), Bălgarskite ucilișta v Rumănia prez XIX vek (1858-1877) (1999). Se adaugă numeroase studii despre intelectualii din sud-estul european, relevând rolul universităților germane, ideile politice în societățile balcanice și reflectarea lor în literaturile moderne română și bulgară, evoluția genurilor și speciilor în aceste literaturi, trăsături ale relațiilor româno-bulgare ș.a. SCRIERI: Cei trei „A”, București, 1975; Enigma din trenul de noapte
SIUPIUR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289713_a_291042]
-
Honolulu), publicația lui Ștefan Baciu, îi apar câteva poezii inedite, citește versuri la cenaclul de la „Apoziția” din München. După 1989 editează cu asiduitate, impenitent, în țară și peste hotare, mai multe jurnale și cărți de poezie. Placheta Formule pentru spirit relevă dispoziția romantică a lui S., familiarizat cu tehnicile moderne ale versificației: „Melancolia unui apus / mă învăluie / în unde palide, / simțurile coboară lin / din Înalt / ca îngerii galbeni” (Apus); „Un marș funebru mână / burnița târzie. / Sunt frunzele mânjite / cu melancolie / Și
SMARANDACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289731_a_291060]
-
la noi, ultimul cuvânt în materie de modernism îl constituia simbolismul”. S. este, prin tot conținutul, foarte semnificativă pentru devenirea literaturii române în primul sfert al secolului al XX-lea. La începutul anilor ’90, ca istoric al avangardei, Ion Pop releva întâlnirea fertilă, pentru prima oară aici, a „treimii moderniste românești”, Tzara-Vinea-Maniu, cel din urmă, prezent și el în revistă, atât cu texte, cât și cu grafică din placheta în curs de apariție Figurile de ceară. Lui Marcel Iancu i se
SIMBOLUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289676_a_291005]
-
prim-plan ai literaturii române (Eminescu, Maiorescu, Hasdeu, Creangă, Caragiale, Macedonski, Arghezi, Bacovia), cât și alții (Gib I. Mihăescu, I. Peltz, Alice Voinescu). Această eterogenitate este asociată unei eterogenități a tipului de abordare. În Personalitatea literaturii române, de pildă, se relevă „romantismul fundamental al literaturii române”, calitate din care sunt deduse două caracteristici definitorii: un „dinamism pasiv” (cu sintagma lui Edgar Papu), care o expune „efectelor unui dinamism imprimat de suflul epocilor”, și „receptivitatea la nou, la modernitate”. În Mitul biografic
SIMUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289692_a_291021]
-
pentru că fiind un astfel de centru poate lega românismul de la o extremitate cu românismul de la cealaltă și cu toată uniformitatea lui să-l facă mai uniform, culegând credințele și datinile din toate părțile, să le răspândească iarăși în toate părțile”, relevând că asociația „este și va fi un scut de care să se lovească novatorii și corupătorii naționalității române”. Creația populară fiind o importantă expresie a românismului, N.V. Scurtescu pledează pentru culegerea ei: „Nu este de folos ca literatura poporană să
SOCIETATEA ROMANISMUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289769_a_291098]
-
Este ales, în 1998, prim-vicepreședinte al Societății Ziariștilor din România. În 2000 își susține doctoratul cu o teză consacrată lui Petre Țuțea. În versurile din Terapia pietrelor (1992), ca și în cele din Ieșirea din labirint (1997), S. se relevă - cum a remarcat și critica - drept un poet modern, care uzează de spiritul parodic, de paradox și jocul de limbaj. Inserțiile livrești, de la Upanișade, miturile Antichității grecești la Kant și filosofia modernă, conferă o textură filosofică liricii lui S., în
SORESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289797_a_291126]
-
alt repertoriu fantezist și parodic, de asemenea cu obiect fictiv, ale cărui „articole” - care, de data aceasta, nu sunt dispuse alfabetic - s-ar defini ca niște recenzii sau rezumate ale unor cărți imaginare. Pastișe în rezumat, „romane în pilulă”, textele relevă imaginația epică a autorului, desăvârșita lui măiestrie stilistică, perspicacitatea în materie de „scheme” literare, rafinamentul cultural. Un Cuvânt înainte ironic legitimează cartea ca pe o lucrare de bibliologie, dar sugerează și justificarea scrisului metalivresc al lui S.: viața omului modern
SIMIONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
postume (2002), Parodii. Fabule. Epigrame (2003), Proză scurtă (2003), pe care le cunoștea din timpul elaborării lor, ca „mentor” recunoscut, cât și corespondență: Marin Sorescu în scrisori de familie (1999). Dincolo de datele biografice noi și de informația de istorie literară relevată de documente, importante sunt încărcătura sentimentală, expresivitatea comunicării, căldura și ironia care gradează trăirile, forța cu care „personajele” - Mama, Marin, George, Nicolae, Ionică și ceilalți - se ridică deasupra evenimentelor, cele mai multe îngrijorătoare, dramatice, convertind epistolarul într-un veritabil roman modern. SCRIERI
SORESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289799_a_291128]
-
subsumate finalității didactice. Este autorul a peste o sută de studii și articole publicate în reviste de specialitate, care se referă la întreaga istorie a literaturii ruse, de la A. S. Pușkin și Mihail Lermonotov la poetica lui Lev Tolstoi așa cum au relevat-o formaliștii ruși, de la poeți ca Nikolai Gumiliov, teoretician și exponent al acmeismului (variantă rusă a parnasianismului), Marina Țvetaeva și Vladimir Maiakovski la scriitori ca Maxim Gorki și Leonid Andreev sau la proza rusă contemporană ilustrată de F. Abramov, Vasili
SOPTEREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289791_a_291120]
-
masiv, construit cu grijă și într-o expresie aleasă, care curge continuu și dens, cu dialoguri și monologuri interioare topite într-un orizont uniform, caracterizat de introspecție și analiză psihologică făcută cu rafinamentul sesizării unei multitudini de variații. Critica a relevat încă de la apariția primei cărți, Căderea, care ilustrează romanul realist și prezintă toate trăsăturile unei opere de maturitate, capacitatea autorului de a stăpâni mijloacele genului, și anume siguranța construcției, suflul epic, prezentarea acțiunii în planuri spațiale și temporale concurente, proprietatea
SOLCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289778_a_291107]
-
atât, mecanismele de apărare apar În cazul „situațiilor-limită”, pe când mecanismele de afirmare apar În cazul „situațiilor deschise”. Aceste două grupe de mecanisme ale Eului sunt, prin urmare, complementare și În nici un caz contradictorii. În cazurile la care facem referire, se relevă două aspecte: aă „situațiile Închise”, care Închid Eul și posibilitățile acestuia, bă „situațiile deschise”, care deschid sau eliberează Eul și posibilitățile acestuia, favorizând capacitățile sale de afirmare. Cazurile de mai sus privesc, pe de o parte, limita impusă persoanei (eșecul
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
interior, o stare de revoltă. Eu doresc să evadez, dar știu că nu am unde, fiind dependent de acest grup. Cele trei tipuri de relații dintre mine și altul, sau alții, Îmi anulează libertatea exterioară și interioară, mă Închid, Îmi relevează faptul că ceilalți sunt pentru mine Infernul, așa cum susține J.P. Sartre. Spre deosebire de acest punct de vedere existențialist, viziunea creștină susținută de către D. Stăniloae, a comuniunii prin iubire, exclude distanța, tensiunea și conflictul. Nu mai este anulată nici libertatea și nici
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
circumstanțele momentului la care mă refer: „Nu se putea altfel”, „Nu aveam de ales”, „Am fost forțat de Împrejurări”. Dar, oare aceste argumente-scuze nu arată subiectivismul meu, În spatele căruia Încerc să mă ascund, Să mă dezvinovățesc? Judecata intelectuală Însă Îmi relevă, desprinsă de orice fel de subiectivitate, vinovăția mea sub toate aspectele sale. În cazul acesta, eu nu mai pot aduce nici un fel de argumente scuzabile. Recunosc, văd greșeala, dar mai ales Înțeleg tardiv faptul că ea nu mai poate fi
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
le-au răpit libertatea, au fost supuși unor constrângeri fizice, sufletești, morale, sociale, familiale, profesionale, etc. au suferit modificări care i-au obligat, Împotriva voinței lor, de a gândi și de a acționa contrar propriilor convingeri. Analiza acestor cazuri ne relevă faptul, extrem de important, al schimbării psihomorale a individului În condițiile impuse de existență (război, prizonierat, detenție, exil, deportare etc.Ă. Asistăm, În aceste cazuri, la o schimbare În timp, care va reprezenta, În final, o veritabilă conversiune (iămorală de factură
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Împotrivire sau de schimbare este inutilă. Va trebui să mă Împac cu soarta, sau să o fac să fie acceptabilă, prin concilierea ei cu rațiunea, care refuză ideea perisabilității și a fatalismului. Realitatea empirică și realitatea metafizică Problema destinului Îmi relevă mie, ca persoană care gândește asupra ființei și a vieții sale, o dublă realitate: o realitate empirică, cea a lumii fizice, concrete, În care exist, și o realitate metafizică, pe care o gândesc, cea a lumii spiritului, către care năzuiesc
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Națl, și suferă la gândul că, prin consimțământul lor, ar încălca reguli respectate de toată lumea. Nesocotirea acestora este admisă doar într-un singur caz: când ele ar fi contrare omeniei. Căci, atât în nuvele, cât și în romane, S. se relevă drept un hotărât apărător al altruismului. Amalgam de trăsături bune și rele, personajele sale tind, mai toate, către eliberarea de interesele egoiste, pentru dobândirea armoniei sufletești. Ideea l-a urmărit și în alt roman, Din bătrâni (I, 1902; Premiul „Ion
SLAVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289719_a_291048]
-
în amintire, anii recenți de licean, mustind de idealism și năzuințe -, portretizează livresc, proiectează în simbol peisaje, gesturi și destine, dezvoltă reflecții de eseu politic. Numele și evenimentele sunt însă riguros exacte. Cu reușite inegale, această literaturizare „barocă” a notației relevă însă o tensiune a elevației și un reflex al discreției care dă „haină nobilă” experienței imunde. S. are sobrietatea dicției unui Ion Ioanid, nu însă și fluența lui narativă. Notabil ca literatură e registrul memorialistic al vocii narative. Într-un
STATE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289885_a_291214]