5,168 matches
-
dormitor. Așeză ceștile pe măsuța de lângă pat, se strecură din nou sub cuverturi și se luptă cu perna sa până ce-o făcu să stea Într-o poziție care să-i permită să stea În capul oaselor ca să-și bea cafeaua. Sorbi o dată lung, se foi Într-o poziție mai comodă și spuse Încet: — Paola. Dinspre umflătura lungă de lângă el, consoarta lui bălaie nu oferi nici un răspuns. — Paola, repetă el pe-o voce puțin mai puternică. Tăcere. — Mmm, ce cafea bună! Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
iau o gură - ceea ce și făcu zgomotos. Din umflătură ieși o mână, se transformă În pumn și-l lovi În umăr. — Minunată, minunată cafea. Cred că mai iau o gură. Se auzi un sunet amenințător distinct. El Îl ignoră și sorbi din cafea. Știind ce urma să vină, așeză ceașca pe măsuța de lângă pat, așa Încât să nu se verse. — Mmm, fu tot ce spuse el Înainte ca umflătura să irumpă și Paola să se Întoarcă pe spate, așa cum ar face un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
moarte și dezastru, așa Încât persoana care se trezea, susținea el, era adevăratul om, adevăratul Brunetti, și se putea detașa de cealaltă creatură, acel doctor Hyde, ca nefiind deloc reprezentativ pentru spiritul său. Paola nu Înțelegea nimic din toate astea. În timp ce sorbi din cafeaua ei și se strădui să-și deschidă ochii, el deschise radioul și ascultă știrile de dimineață, deși știa că era probabil să-și transforme dispoziția sufletească până să semene cu a ei. Alte trei crime În Calabria, toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
lacul, cu o apă straniu de albastră; În spatele ei se ridicau munții. Veni un chelner și le luă comanda, se Întoarse câteva minute mai târziu cu două cafele și două pahare de apă minerală. După ce Brunetti Își termină cafeaua și sorbi o gură de apă, Întrebă: — Ei bine? Ambrogiani zâmbi. — Frumușel lac, nu-i așa? — Da, frumos. Ce suntem, turiști? — Așa cred. Păcat că nu putem rămâne aici să ne uităm la lac toată ziua, așa-i? Pe Brunetti Îl neliniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ginerele său să afle Înainte să spună ceva. Și-apoi aș vrea să aflu ce legătură are armata americană mai Întâi cu signor Gamberetto și-apoi cu deversarea ilegală de substanțe toxice ce pare să aibă loc În țara asta. Sorbi din vin. Voi fi foarte recunoscător pentru orice-mi poți spune. Contele Își termină vinul și așeză paharul gol pe-o masă Încrustată din lateral. Își Încrucișă picioarele lungi, expunând o bucată de șosetă neagră de mătase, și-și Împreună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
continuă: — Signor Gamberetto e din sud, iar tatăl lui a fost, dacă mă ajută memoria, Îngrijitor Într-o școală publică. Prin urmare, nu sunt multe ocaziile sociale când șansele Înclină să ne Întâlnim. Nu știu nimic despre viața lui personală. Sorbi. — Cât despre cealaltă Întrebare a ta, despre americani, aș vrea să știu ce-ți stârnește curiozitatea Într-o asemenea măsură. Când Brunetti nu răspunse, contele adăugă: — Circulă zvonuri fără număr. Brunetti nu putea face mai mult decât să speculeze pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
singur, Brunetti l-ar fi lăsat acolo. În schimb, mai luă o gură, Întâlni privirea lui Viscardi și zâmbi. Am vorbit săptămâna trecută cu socrul dumitale, zise Viscardi. Brunetti se Întrebase cât Îi va lua să ajungă la asta. Mai sorbi o gură de vin. — Da? — Aveam de discutat o serie de lucruri. — Da? — Când ne-am terminat discuția de afaceri, contele a pomenit de relația lui cu dumneata. Recunosc că am fost surprins la Început. Tonul lui Viscardi sugera că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
de investigația asta mă neliniștesc. — În ce fel, signor Viscardi? — Nu În ultimul rând, Începu el, Întorcându-se spre Brunetti cu un zâmbet de prietenie candidă, sunt sentimentele mele cu privire la felul cum m-a tratat polițistul dumitale. Făcu o pauză, sorbi din vin, Încercă un alt zâmbet, de data aceasta unul conștient nesigur. Pot vorbi cu franchețe, sper, commissario. — Desigur, signor Viscardi. Altceva nu-mi doresc. — Atunci, dați-mi voie să spun că m-am simțit, la vremea aceea, ca și când polițistul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
-l ascult cuminte, Tot ce mă-nveți eu iau aminte, Îți simt ocrotitoarea mână, Învățătoare, zână bună! J Joi, trecut-au pe la noi Jupâneasa Vulpișoară Cu jupânul ei Vulpoi. Jupâneasa grațioasă Ca pe jar ședea: vai, vai! Răsucind un evantai, Sorbind sucul cu un pai. -Vai! - zice jupân Vulpoi ( Când servește o cafea) Nu știu ce-au unii cu noi, Zău așa! -Rea e lumea, soro dragă, Zice dânsa cu dispteț. -Noi mâncăm doar fân din luncă... (Dar cu ochii spre
Dragul meu abecedar. In: ANTOLOGIE DE POEZIE PENTRU COPII by Lucia - Gabriela Munteanu, Carla - Daniela Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/282_a_520]
-
sărutat abdomenul, a privit-o în ochi și i-a zâmbit. Alice a simțit din nou cum se topește. În seara aia, Jake a dus-o la Rainbow Room, barul ei preferat din oraș. Stând la etajul șaizeci și patru, sorbind șampanie - „numai un pahar“, a avertizat-o Jake - și privind Manhattanul cu inima plină, Alice a simțit că niciodată nu mai fusese atât de fericită. — Pentru noi, a spus Jake, iar Alice și-a izbit cu putere paharul de al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
realiza pe masa din bucătărie din măruntaiele nefolositoare ale vreunei mașinării. Asta avea să fie o lecție pentru ei. În foaierul hotelului din Bath, unde se opriseră pentru o pauză din cursa cumpărăturilor de Crăciun, Hugo și Amanda stăteau și sorbeau câte-un cappuccino. Fără să vadă nimic, amândoi se uitau în depărtare, la merele aurite așezate morman într-o fructieră aurită și care reprezentau contribuția hotelului la sezonul sărbătorilor. Amândoi erau pierduți în propriile gânduri. Amanda se gândea că viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
umple. Alice s-a uitat la el deranjată, dar încercând să nu lase să se vadă. De ce nu se ocupa el de apă? Ea își făcuse treaba: făcuse cumpărăturile și gătise. Acum că invitații sosiseră și se întrețineau în sufragerie sorbind vin organic fiert, servit în borcane de gem și sticle de apă de gură reciclate, Alice abia aștepta să aibă parte de puțină stimulare socială. Nu să facă tot pe servitoarea. Așa că Alice l-a ignorat pe Jake și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ca s-o șteargă de praf și a tras de inelul de deschidere cât de discret a putut. Plin de grijă, a turnat lichidul într-un pahar și i l-a dus lui Alice. Îți mulțumesc foarte mult. Alice a sorbit cu delicatețe. Bere. Băutura pe care o detesta cel mai tare. Cu excepția chestiei ăleia făcută din iarbă, pe care o adusese odată Jake și care ar fi trebuit să aibă niște calități de detoxifiere uluitoare. La vremea respectivă, Alice își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
da năvală pentru a analiza, în amănunt, fiecare cuvințel saturat de semnificații ascunse... He, he! Se îndreptă din nou către fereastră și trase draperia. Ploua în neștire. Ce mama dracului, chiar nu mai răsucește nimeni robinetul?, se întrebă retoric, apoi sorbi câteva guri de bere și lovi cu degetul arătător în geam. - Alo, mulțumim frumos pentru ploaie, apreciem amabilitatea, dar am intrat destul la apă, e de ajuns... Ceva vreme bună nu mai există pe stoc? Privirea îndreptată către cerul plumburiu
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ați crede. Se ridică, merse în bucătărie, deschise furios frigiderul - câteva din bilețelele Luciei își luară zborul ca niște păsări galbene și pătrate -, apoi reveni în sufragerie cu două beri. Îi pasă musafirului una, o desfăcu pe a sa, apoi sorbi cu nesaț. După ce bău, așeză doza pe măsuță și îl fixă pe interlocutor cu o privire de gheață. - Nu mi s-a mai întâmplat până acum să mă conversez cu vreunul dintre personajele mele. Asta insinuați că sunteți, nu? - Nu
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
dezintoxicare, pe Lucia o amuza teribil ideea, atunci îi venea să se pună cu palmele pe ea, însă nu o făcea niciodată, chiar așa de rău nu ajunsese - ridicase din umeri și continuase să bea... Duse berea la gură și sorbi îndelung, aproape că simți cum se îneacă din cauza lichidului care curgea pe gât în valuri amărui. Nu o mai strânse în pumn, o depuse tacticos pe măsuță, alături de cea din care băuse individual acela, musafirul, actorul ratat, agentul imobiliar, personajul
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
telegraf porni către pământ și către Land Roverul în care o huidumă și un Om cu Tatuaj habar nu aveau ce renghi urma să le joace destinul, scriitorul abandonă, temporar, scena. Turnă J&B în două pahare și le ciocni. Sorbi cu poftă dintr-unul. Când lichidul se prelinse pe gât, i se păru că niciodată nu a avut un gust mai bun. Strigă: - Noroc, Magicianule! Ce mai urmează? Surprinzător, nu-i răspunse nimeni... Iepurele din joben trăi o scurtă perioadă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
pâine. Și trase mai aproape ceașca de cafea. După ce aprinse o țigară, pufăi mulțumit și exclamă: - Un bun început de zi! Ziua bună se cunoaște de dimineață, Magicianule, Nu-i răspunse decât un tunet, iar el ridică din umeri și sorbi din ceașcă. 2 Trecuseră două ore de când se trezise, dar nu se atinse de laptop. Îl ignoră. Asta în pofida faptului că simțea furnicături în buricele degetelor și era atras permanent - așa cum nu se mai întâmplase de foarte multă vreme - de
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
pe eșafod pentru a-ți tăia grumazul ( Detectivul făcu ochii mari, la rândul său... Am ajuns într-un cartier de artiști, numai mie mi se putea întâmpla. Moșule, ziceai că nu bei? Ha, ha, ce-ai mai vrea niște uischeane sorbite de pe țâțele unor fătuci, deghizat în călău, spre a simți cum vine excitarea întârziată...), pentru a te scoate din viață cu picioarele înainte... - Ce-ați mai văzut? - Nimic, domnule detectiv, pe cuvântul meu de cetățean onorabil (bukake, bukake, nu m-
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
mână. În stânga sa, dacă s-ar fi uitat, ar fi putut să observe un parașutist prins între crengile unui copac, iar undeva, în plan secund, o cafenea suspendată în care un moș cu melon și monoclu (Magicianul, cine altul?) își sorbea ceaiul și citea ziarul. Deși nu se uitase într-acolo, știa că nu este nimic în ordine. Că are iarăși parte de surprize. Și mai știa, ce absurditate, nici nu privise într-acolo!, că pe manșeta ziarului scrie anul 1944
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
vis, nu se poate altfel. Se ciupi de mâna stângă până văzu cum crește vânătaia. Durerea era reală. Dincolo de fereastră, parașutistul îi făcu un semn din care reieșea că ar avea nevoie de un cuțit pentru a se elibera. Magicianul sorbea tacticos din ceai, răsfoind ziarul. Căzu o bombă între cafeneaua suspendată și copacul parașutistului, iar din gaura formată se ivi periscopul unui submarin. Câțiva pescăruși se roteau în jurul lui și îl loveau cu pliscurile. Poc. Poc. Poc. Privi din nou
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
felul de anomalii), Vecinul curios (plin de arsuri de diferite grade, fără haine și fără pantofi în picioare, răspândind în jurul său un miros terifiant de carne arsă; în mâna stângă avea un ibric, iar în dreapta duce o ceașcă din care sorbea, la diferite intervale de timp), Detectivul, moșulețul acela enervant care - hocus-pocus! - apăruse și dispăruse ca și cum nu ar fi existat vreodată și... Lucia. O Lucie încercănată, plânsă, cu fustă scurtă, prea scurtă pentru o înmormântare, cu ciorapi rupți în dreptul genunchilor juliți
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
în alta, doar saxofonul, ca într-un film abstract sau absurd sau...), însă instrumentul nu. Ar fi fost o... blasfemie? Substantiv pretențios, dar exprima cel mai bine ceea ce gândea el în acele momente... Și totuși (continua să o privească, tocmai sorbise din pahar, buzele acelea îl fascinau, apoi scosese o altă țigară dintr-o tabacheră argintie), cum să lași un saxofon fără cel care îi atinge clapetele? Nu de acolo, din acele atingeri, vin notele preluate de pe o partitură neștiută? Ei
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Se întrebă, în schimb, care putea fi culoarea ochilor ei (verde, nici nu încape discuție, da, verde, mai licitează cineva?, o dată, de două ori, de trei ori, adjudecat) și continuă să o privească, în timp ce saxofonistul se opri pentru câteva secunde, sorbi o gură de apă dintr-un pahar, apoi reîncepu să mângâie clapetele instrumentului (mâna sa pe spatele ei, mâna ei strângând ușor mâna sa) și o altă melodie întinse voaluri fine peste mese... La finalul programului, o văzu ridicându-se
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Se repezi către bucătărie, mângâie fiecare bilețel galben lăsat acolo de o Lucie care știa că oricum nu vor fi luate niciodată în seamă - Doamne, iubesc mesajele astea! -, apoi deschise frigiderul și apucă pofticios o doză cu bere. O desfăcu, sorbi lacom, înghiți ca un însetat prăbușit la malul unei oaze și răsuflă adânc. Ce tâmpenie. Se dovedește o dată în plus că imaginația poate juca feste macabre. Magician tâmpit! Agent imobiliar tâmpit! Roman tâmpit! N-a murit nimeni, n-am alergat
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]