4,202 matches
-
ne poate scoate În cale o piramidă sau o Fata Morgana. Important este ce aleg din toate acestea. Visez că Într-o zi voi avea destul curaj ca să Înfrunt orice Întrebare, dar dacă buzele se vor deschide numai pentru a surîde? Privesc poteca pe care nu mai coboară acum aproape nimeni. Și mă Întreb ce ne face deodată prudenți față de această mare pe care am Îndrăgit-o, iar acum, cînd mai am numai cîteva zile de stat aici, simt crescînd În
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
avînd claritatea maladivă a unui soare boreal, Înălțat roșu deasupra munților de gheață. Nu mă Întreb ca altădată: de ce n-aș privi o marmură greacă fără să obiectez nimic? Sau: ce mai este Hiperboreea pentru cineva care se teme să surîdă? Știu că trebuie să obiectez. Există, probabil, tot atîtea Elade cîte au fost evocate, iar statuile grecești spun numai ceea ce sîntem În stare să spunem singuri. Fără o sete proprie de zbor, În zadar am scruta cerul. În locul aripilor, Icar
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
înapoi. Își dădu seama că era ceva nebunesc, dar așa simțea.. Era viața ei în miliarde de culori, era gustul absolut de pe pământ, era lumina nopților întunecare și stâlpul ei la bătrânețe. Toate visele ei se opreau aici. Universul îi surâdea. După ce reușise să își vadă pruncul se simțise satisfăcută, sistemul funcțional cedă și adormise atât de repede precum ai sufla într-o lumânare. În momentul următor o voce autoritară o strigă: - Hei, mămico! Trezește-te, nu ai voie să dormi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să se ridice imediat. Când află la ce oră îi pleacă trenul, îi salută afectuos pe cei care veniseră să-l petreacă și le zise: - Rămâneți cu bine și să ne vedem în curând! - Mergi sănătos și norocul să-ți surâdă mereu! - Drum bun și baftă! Îi ură altul. Numai bunul său prieten Cosmin nu putuse să vină să-l petreacă din pricina unei răceli, dar se credea reprezentat de prieteni. De cum se urcă în tren, gândul îi fugi la prima lui
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
alături de mine. Îl pot cunoaște și eu? Alin se uită în dreapta, în stânga, se apropie de dânsa și-i șopti: - Vreau să descopăr o taină. - O, m-ați făcut și mai curioasă. Despre ce taină vorbiți? - Taina frumuseții tale, zise el surâzând. - Vi se pare că sunt o persoană frumoasă? - Nu mi se pare deloc. Chiar ești! Frumusețea ta poate fi văzută de oricine are ochi de văzut. Pentru mine ești nemaipomenit de frumoasă și distinsă. Alin îi cuprinse o mână cu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de repede. O privi pe maică-sa cu lumini scânteietoare, zâmbindu-i încrezător și bucuros de prezența ei. La rândul ei, și ea simțea bucuria și plăcerea întâlnirii, învăluind-o într-o tainică și plăcută căldură sufletească, iar inima îi surâdea nebunește. - Nici nu știi mamă, cât de mult mi-am dorit să te revăd! - Și eu mi-am dorit același lucru. Dar nu speram așa curând. - Ce mult a trecut de când nu ne-am mai văzut! - Ce să facem? Astea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
o secundă. Mâna lui o cuprinse deodată pe a ei, rece, iar ochii lui tremurau în fântâni de lacrimi fierbinți, căutând imaginar dragostea de altă dată, pe când o primea de la ea. - De ce te uiți așa la mine? îl întrebă ea surâzând. - Nu te-ai schimbat deloc, mamă! - Chiar așa?! Așa mă vezi tu? Cred că timpul s-a oprit pe loc. L-au blocat îngerii păzitori care mi-au ascultat rugăciunile. Era o cerere pentru ca ție și lui fratetău să vă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cu-atîta patimă. Am întîlnit doctori care s-au entuziasmat la un buchet de flori sau o carte și erau în stare să mă dea afară din cabinet cînd am scos plicul cu bani... Livia se așază la masă și-mi surîde: Mănîncă, iubitule. N-aș vrea să întîrzii pentru că a trebuit să-mi faci mie morală. Așa sînteți voi, inginerii: dacă voi nu primiți, să nu mai primească nimeni. Voi, marii inventatori!... La noi, dacă vrei să știi, fiecare operație e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
intra în pavilionul administrativ, a pufnit într-un surîs trist, apoi mi-a zis: Tov Vlădeanu (niciodată nu zice subalternilor "măi", sau direct pe nume), un bătrîn ca mine are și-acasă... Lăsați, Don Șef! Dumneavoastră bătrîn?! rîd eu. Oricum, surîde Don Șef, nu tînăr ca dumneavoastră. N-ați văzut ce privire v-a aruncat? Frumoasă femeie! Și-aveți amîndoi niște ochi, parc-ați fi frați. Ia vedeți, am impresia că vă place... Vorbele șefului, spuse în glumă, ori poate în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de pierdut?!, mi-au dat curaj. Am început prin a o saluta ori de cîte ori o întîlneam. La început, s-a mirat, apoi a trecut pe lîngă mine fără vreun gest, dar știam că odată ce se depărtează, începe să surîdă. În sfîrșit, după cîteva luni, a început să-mi răspundă. Odată, nu de mult, preocupat de niște hîrtii, pe care tocmai le luasem dintr-un birou, treceam pe culoarul de la etajul doisprezece fără să observ că, din sens invers, vine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de birou cu Petre Graur. O frîntură de secundă, cît privesc următoarea cursă rapidă, îmi atrage atenția sclipirea unor ochi: într-un scaun, lîngă fereastră, o văd pe doamna Tamara; se uită la mine și, cînd ochii noștri se întîlnesc, surîde, mușcîndu-și buzele pe rînd, apoi își pleacă privirea în revista pe care, desigur, o are pe brațe. Bună dimineața, vecine! mă salută o voce de femeie. Cum rămîne cu cafeaua? Mă întorc spre fata care mi-a vorbit. E Fulvia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cele trei transmise la Televiziune, vreo douăzeci de mii; achiziția piesei de la teatrul de-aici, vreo douășpe mii; patru scenarii radiofonice transmise, vreo șapteșpe mii... Să tot fie, bani în mînă... în total... Vreo șaizeci și trei de mii, a surîs Livia, turnîndu-mi vin, o fetească făcută de țăran, adusă de pe lîngă Odobești. Și ce-ai făcut cu atîția bani? I-am investit în alte lucrări, am răspuns. Cafeaua, vodca, hîrtia de scris, dactilografierea textelor, drumurile la București, la alte teatre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în viteză pe culoarul din mijloc. Abia după cîteva minute, un autobuz mai gol, care merge la șantier, oprește și urcăm cu toții. De pe un scaun, lîngă care m-am oprit, cineva îmi face semn să fiu atent: e Fulvia. Bună! surîd eu. E și jumătate, îmi spune Fulvia, ai întîrziat. Hai să intri pe la șantier. Doar nu-s nebun! îi șoptesc. De la șantier și pînă la mine la secție fac jumătate de oră. Cum vrei, surîde Fulvia în timp ce eu sînt împins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fiu atent: e Fulvia. Bună! surîd eu. E și jumătate, îmi spune Fulvia, ai întîrziat. Hai să intri pe la șantier. Doar nu-s nebun! îi șoptesc. De la șantier și pînă la mine la secție fac jumătate de oră. Cum vrei, surîde Fulvia în timp ce eu sînt împins mai spre ușa din față. La șapte treizeci și două de minute cobor din autobuz și mă-ndrept, odată cu ceilalți salariați, spre poartă. Cîțiva, care lucrează prin pavilionul administrativ, intră pe ușa de la dispecer. O
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
scutură părul scurt, buclat, cu mai bine de jumătate din fire albe, capul ei parcă ar fi coroana unui măr în floare. Știe că-i stă foarte bine așa, de-aceea nici nu-și vopsește părul. Ne privim și ne surîdem. Bună! Bună! Mai coboară două trepte, oprindu-se în fața mea: Am avut treabă pe-aici. Am încercat și ușa de la biroul tău, credeam că stai pe-acasă... Dimineața, cînd mă mai privești din autobuz, nu-ți mai mușca buzele. Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Afară de faptul că vrei tu să divorțezi... Dacă n-am făcut-o atunci, nebună trebuie să fiu acum... Vorbesc serios: chiar te căsătorești cu Livia? Nu știu, Tamara, zic, strîngînd din umeri, poate că da, dar de ce mă-ntrebi? Așa, surîde ea, strîngînd colțul gurii, fără să-și deformeze frumosul contur al buzelor. Te-am văzut de cîteva ori cu ea și m-am bucurat de fiecare dată. Vă stă foarte bine împreună. Mulțumesc! îi șoptesc. Tamara îmi ocolește privirea, strînge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
privește ce-a fost între noi, am o rugăminte... Spune-o. Nu-i povesti Liviei niciodată. Promiți? Jur!... "Mă jur pe-ntîia zi a firii,/ Mă jur pe ultimu-i azur", încep eu cu glas scăzut jurămîntul din Demonul lui Lermontov. Tamara surîde, îmbătată de vorbe, scuturîndu-și din nou părul, răsfirîndu-și-l cu același gest scurt al mîinii. Doamne! oftează ea, cred că azi se sfîrșește chinul meu de șase ani... Asta înseamnă că n-o să-ți mai muști buzele cînd mă vezi din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
senini se aprind, apoi strălucirea lor dispare sub o pînză subțire și transparentă, ca un licăr de stele în apă. A fost adevărat, Mihai? mă întreabă ea, cu disperarea celui care caută un sprijin în răspuns. Nu, Tamara, îi răspund surîzînd, n-a fost adevărat. Am visat amîndoi, în aceeași noapte, același vis cu daruri aduse de Moș Crăciun și cu multă zăpadă... Surîde înseninîndu-se, coboară cele două trepte care ne despart, întoarce capul spre mine, și-l scutură din nou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Mihai? mă întreabă ea, cu disperarea celui care caută un sprijin în răspuns. Nu, Tamara, îi răspund surîzînd, n-a fost adevărat. Am visat amîndoi, în aceeași noapte, același vis cu daruri aduse de Moș Crăciun și cu multă zăpadă... Surîde înseninîndu-se, coboară cele două trepte care ne despart, întoarce capul spre mine, și-l scutură din nou, deschide încet buzele, lăsînd să zboare reflexele albe ale danturii și-mi șoptește: Mulțumesc, Mihai... Mulțumesc! Pornește repede pe scări, strîngînd mai bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să plece imediat, ori are timp să mai zăbovească puțin? Pînă mîine, mi-a răspuns, dezbrăcîndu-și paltonul, rămînînd într-o rochie bleu, cu o floare albă în piept. Doamne, Tamara, exclam eu, parcă e sărbătoare... E, și dacă nu e, surîde ea, s-o facem. Bine? Bine, răspund. Am băut lichior de cireșe, cafea și am vorbit mult, despre orice. După miezul nopții, așezată pe salteaua patului, întinsă jos și acoperită cu cearșafuri și pătură, cu spatele lipit de calorifer, rotind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să ai putere să-l faci... Dar ce rost are să ne cramponăm de asta, Mihai? exclamă ea, întinzîndu-mi mîna. Vino lîngă mine, te rog!... M-am așezat lîngă ea. Ne-am îmbrățișat lung, cu patimă, plini de dorință. Știi, a surîs stînjenită Tamara, retrăgîndu-se puțin, poate că nu trebuia să vin azi... Cum să-ți spun... Crede-mă că vreau și eu, dar... Bine, Tamara, am înțeles, i-am spus, alintîndu-i obrazul lipit pe pernă. Am să mai vin, Mihai, mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vopsite par că-mi rîd provocatoare, vrînd să-mi spună că ele nu se vor lăsa înlocuite de separatorul meu. Rămîn locului și le privesc lung: o privire ca înaintea unui duel. De ce nu recunoașteți că sînteți bătrîne? le întreb surîzînd și-mi văd de drum. Intru în clădirea Serviciului electronic și caut ușa pe care scrie "șef-adjunct serviciu". Bat, apoi deschid încet. Înăuntru, pe o masă în formă de L, se află o mulțime de aparate, dintre care multe îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Dar tu? Tot bine. Nu bine cît pozitivii tăi, dar nici rău cît negativii tăi. Undeva pe la mijloc. Sfînta mediocritate de aur! De mediocritate să vorbești altuia, scriitorule. Am impresia că ești pe cale să înfăptuiești opera capitală a vieții tale, surîde el, luîndu-și privirea de la mine, rotindu-și-o peste cele trei inginere. Am o rugăminte la dumneavoastră: vreau un balon de sticlă Pyrex, cu trei gîturi. Nu avem, strînge din umeri doamna Petrache. Dumneavoastră? întreabă Vlad spre inginera Mugur. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
împăcau așa bine, s-au despărțit și au plecat din oraș? Ce-are una cu alta? se miră doamna Petrache. Chirilă s-a ținut și de capul meu, zice Lidia, roșind. Probabil că pe atunci purtai o fustă mai scurtă, surîd eu, uitîndu-mă la fusta lungă pînă sub genunchi. Ce ai cu fusta mea?! îmi strigă Lidia. Dacă mai umbli cu fusta asta, îi zic, o să-ți telefoneze profesorul la Paștele cailor. Ascultă, Lidia, schimb eu tonul, încercînd să mă fac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o mînă prietenească. Salut, dom' Mihai! Vă salut, domnule Florea! Cel de săptămîna viitoare, anunțat la Radio-Iași, ești mata? Eu. Atunci, o înregistrez. Le am pe toate. Cînd îți iei magnetofon, ți le înregistrezi, să-ți faci o fonotecă. Da, surîd eu. Dimineață, începe domnul Florea, eram în mașină cu doamna Teona, de la Serviciul plan, cred că o știi; ea te știe. S-a întrebat tot drumul ce cauți în centru. Știa că locuiești în Cartierul de Nord, într-un bloc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]