4,066 matches
-
spunîndu-mi calm, surîzător: O doamnă vrea să-ți spună ceva. Te rabdă inima s-o refuzi? Stau și mă uit la Dinu: privirea lui calmă îmi biciuie obrazul ca o pereche de palme. Vlad mă privește și el; are un surîs trist în colțul gurii tristețe și compătimire; așteaptă amîndoi să vadă ce voi face. Strîng din umeri, iau receptorul și-l duc încet la ureche: Da... Mihai, aud vocea Cristinei, eu sînt de vină pentru toată discuția de mai înainte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
lui Teodoru să se ferească să rămînă singur cu mine vreodată, că am pumnul greu... Nu-ți recomand să folosești pumnul. Pe-un inginer-șef îl vor apăra toți, pe-un scriitor incomod cine? strînge ea colțul gurii într-un surîs ironic, pe care, dacă nu m-ar lovi în amintire gesturile ei feminine de pînă azi, dacă n-ar exista amintirile! i l-aș strivi cu un dos de palmă, dar la ce bun?! ar fi o lașitate în plus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Teona clatină din cap îndelung, afirmativ, închizînd ochii: Da, eu aici... Dacă muntele nu vrea să vină la Mahomed, atunci... Ori poate e invers... Cine mai știe!... Închide ochii și scutură încet din cap, în timp ce pe buzele ei, întredeschise, înflorește surîsul. Cînd deschide ochii, observ că privirea ei albastră se scaldă într-o pînză fină de umezeală. Ce viu și ce cald e ramul acela de magnolie! exclamă ea, ridicîndu-se, întorcînd capul spre glastra de sub fotografia mamei, într-un gest brusc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
văzând trăind pe Monica, ci o boală adâncă cu rădăcini dureroase în mine: dorința inassouvie să te văd, să te aud; mi e groază uneori că nu pot realiza imediat dulcele tău chip, atât de frumos, în care arde viața, surâsul tău timid și franc. Care va fi imbecilul care va trece pe lângă tine și să te facă să suferi, când am trimes acolo cel mai perfect exemplar uman? Acum au adormit cu toții; Dorina îmi va aduce sticla groasă de șampanie
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cel puțin atât: că sunt sănătoasă și muncesc cu dragoste și râvnă și mai presus de puterile mele. Mi-e frică să nu învăț să urăsc; ar fi îngrozitor, la vârsta mea, cum ar fi îngrozitor rictusul de maimuță, în locul surâsului cald cu care mă plecam peste trupșorul tău, spre privirea minunată de viață a ochilor tăi mari, castanii. Cât aș vrea să pot fi lângă tine! Iată „paradisul pierdut“. Înainte, desbrăcându-l de reminiscențele literare, livresci, nu-i puteam da semnificația
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
curată într-un suflet nobil; trebuie să le transmiți copiilor tăi nume, întâmplări din viața familiei noastre, ca nu cumva ai noștri să moară de tot, ca gândul la nebuniile, la curajul, la principiile lor să mai iște cuiva un surâs. Te iubesc mai presus de ce îi este îngăduit omului să simtă; am ajuns la o acuitate de dragoste și de suferință unice, exasperate de despărțire, de distanță și de nesiguranța zilei de mâine. P. S. De acum încolo, trimite scrisorile pe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
încă mai eram la Mangalia; te purtam cu mine, tragic, peste tot. Iubirea asta maternă mai mare decât toate iubirile materne la un loc, dragostea asta imensă care încerca să-și croiască drum prin imposibil, zâmbea sumbru, schimonosind încercări de surâs. Te căutam peste tot. Într-o dimineață, eram la Muedin; singură la o masă acoperită cu hârtie imaculată, priveam marea din fericire albastră: eram absentă, plutind spre alte țărmuri. Apoi o ceață gri-deschis și-a tras perdeaua deasă între mine
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
îmi zâmbește din ceața de acum, încurajator și prețios. Uneori mă gândesc că, chiar dacă aș fi schingiuită, chiar dacă aș fi dusă pe alte tărâmuri, nu mi te vor putea smulge din inimă niciodată pe „Tine“. Am să ți uit, poate, surâsul, fața, dar trecutul nostru comun, al cătuit din fapte concrete, din aspirații comune și din peri oada recentă când sacrificiul nostru răsare ca o aureolă, pe acesta nu mi-l vor putea lua. El va fi întipărit în inima mea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
duce la curtea mare, înveșmântată în verde, de pe tărâmul copilăriei mele. Unde ai hotărât să-ți petreci vacanța? De ar fi ca această carte poștală să-ți parvină înainte de plecarea ta și s-o iei în geantă, ca pe un surâs din țara ta și ca pe un surâs stânjenit al bătrânei tale mame. Te iubesc, copila mea; nu mă gândesc decât la tine; mă gândesc mai puțin la lucrul tău, care lâncezește. Aici am uitat de tot, afară de Tine. Mă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tărâmul copilăriei mele. Unde ai hotărât să-ți petreci vacanța? De ar fi ca această carte poștală să-ți parvină înainte de plecarea ta și s-o iei în geantă, ca pe un surâs din țara ta și ca pe un surâs stânjenit al bătrânei tale mame. Te iubesc, copila mea; nu mă gândesc decât la tine; mă gândesc mai puțin la lucrul tău, care lâncezește. Aici am uitat de tot, afară de Tine. Mă odihnesc, trist, însingurată. Totuși sper să mă odihnesc
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
iar, îl răsucește în aer și îl plimbă de-a lungul brațului. Nu-mi vine să cred. Stau în aceeași casă cu Tom Cruise. Am lucrat într-o vară ca barman, zice Luke, și chipul i se destinde într-un surâs larg. — Învață-mă și pe mine să fac asta! țip surescitată. Vreau să fac și eu asta! — Și eu! zice Danny. Ridică celălalt shaker, îl răsucește stângaci, apoi îl aruncă spre mine. Eu încerc să-l prind, dar shakerul aterizează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
voce drept răspuns, și ușa e deschisă larg de către Caroline, mama lui Suze. Are peste un metru optzeci și picioare lungi și zdravene, părul alb strâns într-un coc și o față bătută de vânt, care se încrețește într-un surâs în clipa în care mă vede. — Rebecca! strigă ea, după care se uită la ceas. Nu e încă ora, nu? Nu încă! Îi zâmbesc frumos și-mi trec privirea peste vestimentația ei, compusă dintr-un tricou vechi bleumarin, cu mânecă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Dar o dau jos la biserică. — Apropo, știi că ți s-a cam desfăcut rochia la spate? zice, ajutându-mă să-mi pun haina. — Serios? Îl privesc cu spaimă. Cum arată? — Foarte bine. La colțul gurii i se formează un surâs. Dar poate ar fi bine să faci rost de un ac de siguranță după slujbă. — Să-l ia naiba pe Danny! clatin eu din cap. Știam că trebuia să mi iau rochia de la Donna Karan. Pornim pe pietriș, spre drumul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Și se uită la Suze cu atâta dragoste și cu atâta admirație, că simt că iar începe să mă mănânce nasul. El se întoarce ușor, îmi surprinde privirea și îmi zâmbește ușor stresat - iar eu îi răspund cu un mic surâs jenat. Sinceră să fiu, n-am să mai pot niciodată să mă uit la el de acum încolo fără să-mi amintesc ce a spus Caroline. Vicarul își începe discursul cu „iubiți enoriași“, și eu simt că încep să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
călcâie, la timp ca să o văd cum își duce mâna la gură, îngrozită. — Iartă-mă! șoptește, și mulțimea e străbătută de un hohot de râs general. — Doamnă Bloomwood, aș fi onorat, zice Luke, și ochii i se încrețesc într-un surâs. Însă cred că altcineva a avut deja norocul acesta. Apoi se uită iar la mine. — Becky, dacă trebuie să aștept cinci ani, am să aștept. Sau opt - sau chiar și zece. Se oprește și se lasă o tăcere absolută, străbătută
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să mai așteptăm? — Ești sigură? Becky, nu vreau să te simți presată... — E OK. Sunt foarte sigură. Hai să facem nunta în iunie! Ne căsătorim! Curând! Uraaa! Mă zăresc iar în oglindă - și pe chipul meu s-a lățit un surâs imens, fericit. — În cazul ăsta am să-i spun mamei mele că suntem de acord cu data de 22. Îmi întrerupe Luke gândurile. Sunt convins că o să fie extrem de încântată. Se uită la ceas. De fapt, ar cam trebui să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cu Annabel, mama vitregă a lui Luke, când a venit la noi în vizită, împreună cu tatăl lui Luke. O iubesc la nebunie pe Annabel. E exact opusul lui Elinor, mult mai blândă și mai în banca ei, însă are un surâs extraordinar, care îi luminează toată fața. Ea și tatăl lui Luke locuiesc într-o zonă liniștită din Devon de lângă plajă, și mi-aș dori din suflet să putem petrece mai mult timp cu ei. Dar Luke a plecat de acasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
te simți atât de nesigură pe tine. Cred că traiul în America nu-i priește deloc, biata de ea. Ne apropiem de sofa, Elinor ridică iar privirea și gura i se întinde cu trei milimetri, ceea ce e ehivalent cu un surâs. — Bună ziua, Rebecca. Și felicitări pentru logodnă. O veste cu totul neașteptată. Ce naiba vrea să zică cu asta? Mulțumesc foarte mult! zic, sforțându-mă să zâmbesc. Elinor, permite-mi să ți-i prezint pe părinții mei, Jane și Graham Bloomwood. — Bună ziua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pentru logodnă. O veste cu totul neașteptată. Ce naiba vrea să zică cu asta? Mulțumesc foarte mult! zic, sforțându-mă să zâmbesc. Elinor, permite-mi să ți-i prezint pe părinții mei, Jane și Graham Bloomwood. — Bună ziua, spune tati cu un surâs prietenesc și îi întinde mâna. — Graham, dragă, ce te formalizezi atâta? exclamă mami. Doar în curând o să fim rude! Înainte să o pot opri, a și cuprins-o pe Elinor cu brațele. — Suntem atât de încântați să te cunoaștem, dragă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
tu, cât se poate. O bate încet pe mână. De fapt, dacă vrei să vii să stai la noi un timp, ca să ne putem cunoaște mai bine... Mi-e teamă că programul meu este deja supraîncărcat, zice Elinor cu un surâs înghețat în clipa în care Luke reapare, cu mobilul în mână. — Vine imediat ceaiul. Și... tocmai am primit un telefon destul de interesant. Se uită în jur, străduindu-se să-și înnăbușe un zâmbet. North West Bank tocmai au devenit clienții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
capătul răbdărilor. — Sună-mă când ai ce ți-am cerut. Și, înainte să pot face un pas, iat-o, ieșind din cabina de probă a lui Erin, la fel de înaltă, blondă și imaculată ca întotdeauna, buzele deja strâmbându-se într-un surâs plin de dispreț. Părul îi lucește, ochii îi strălucesc și arată de parcă ar fi stăpâna lumii. Alicia Billington. Alicia Scorpia cu picioare lungi. Îi întâlnesc privirea - și parcă întregul corp îmi e străbătut de un șoc electric. Picioarele, acoperite de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
inteligentă. Dar, cumva, nu îmi vine deloc. — Și eu m-am mutat la New York, zice detașată. Așa că s-ar putea să ne mai întâlnim. Poate-mi vinzi și mie o pereche de pantofi într-o zi. Îmi aruncă un ultim surâs condescendent, își așază mai bine pe umăr geanta Channel și iese din raion. După ce pleacă, se așterne o tăcere generală. Cine mai era și asta? zice în cele din urmă Laurel, care a ieșit din cabină îmbrăcată doar pe jumătate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
câteva săptămâni... — Să savurezi fiecare clipă, zice Robyn, ridicând un deget. Răsfață-te la maxim. Întotdeauna le spun mireselor mele: astea sunt cele mai frumoase amintiri, și de voi depinde ca ele să fie minunate. — Bine, OK, zic cu un surâs. O să... mă răsfăț la maxim! — Înainte de a începe, spune Elinor, trebuie să-ți dau asta. Caută în poșetă și scoate o invitație, pe care o pune pe masă. Doamna Elinor Sherman speră că veți avea plăcerea de a participa la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
am nevoie pentru asta. — Am înțeles. Mă apropii și văd că toate poartă antetul Fundației Elinor Sherman. Deschid gura să zic ceva, după care o închid la loc. — Deci, zice, ridicând privirea, și în colțul buzelor i se formează un surâs. Cum ți s-a părut Plaza? — Știai despre asta? Mă uit la el intrigată. — Da. Normal că știam. Aș fi venit și eu dacă nu aveam un prânz de afaceri. — Dar, Luke... Inspir adânc, sforțându-mă să-mi păstrez calmul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
care tocmai a venit. Bună seara! Îmi spuneți numele dumneavoastră, vă rog? — Dar... dar... petrecerea e dată pentru mine! Mă rog, nu numai pentru mine... — Vanessa Dillon. — A, da, spune femeia de la ușă și taie numele de pe listă cu un surâs. Vă rog intrați. Serge vă va lua haina imediat. Domnișoară, vreți vă rog să vă dați la o parte? adaugă către mine, pe un ton de gheață. Blocați ușa. — Trebuie să mă lăsați să intru! Nu se poate să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]