KorAP: Find »[drukola/base=tăcut & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...154 155 156 ...276 >

6,881 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628

niciodată ce s-a Întâmplat cu noi odată ce am părăsit un anumit spațiu. Întrebările care te macină se duc și spre trecut, nu doar spre viitor. Chemi imaginile acelui trecut, dar ele nu vin. De aceea privești ninsoarea. Oan-san rămase tăcut. Maestrul avea dreptate. Îl rodeau sute de Întrebări pe care ezita să i le pună. - Nu pot să-ți răspund la toate Întrebările, reluă Shan Bao. Doar În măsura În care ele sunt legate de templul Shaolin. Însă pot să-ți spun un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
hotărâtă, vin cu tine. Singură la drum de noapte nu te las! - O să-l iau pe Ionuț, slujitorul de la herghelie. Iartă-mă tată, dar nu mai pot rămâne! Dacă totul e bine, mâine seară mă Întorc cu Cosmin! Logofătul rămase tăcut. Nu era totul bine. Dacă ar fi fost, unul din curieri ar fi fost al Apărătorilor, iar Erina ar fi fost chemată la Cetatea Albă, alături de viitorul ei soț. Căci peste trei zile trebuia sărbătorit Anul Nou, iar misiunea căpitanului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Mai așteptăm pe cineva? Întrebă Ștefan, mirat. - Nu, măria ta. Toți cei chemați au ajuns aici În timpul nopții. - Du-te, vezi despre ce e vorba și apoi convoacă adunarea Sfatului de taină. Pietro ieși În curtea cetății, trecu printre Apărătorii tăcuți, care-l priviră fără să Întrebe nimic și porunci deschiderea porții. În cetate intrară doi călăreți, din care unul i se păru căpitanului destul de cunoscut. - Erina! Ce-i cu tine aici? Tânăra descălecă. Era trasă la față și se vedea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Închiși. Alexandru se apropie și Îi mângâie fruntea. Ochii Îi erau umezi. - Tată... Rănitul nu răspunse. - Uneori doarme, uneori e pur și simplu inconștient... șopti Erina. A suferit enorm. Nu știm ce se poate vindeca și ce nu... Alexandru rămase tăcut. Era cutremurat de această Întâlnire tristă, parcă neverosimilă. Tatăl lui fusese Întotdeauna cel puternic, cel care Îi ajuta pe ceilalți. Cel care le salva viața. Iar acum, era doar un neputincios care se zbătea Între viață și moarte. - Rănile? - Îngrozitoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
avea nici forța sufletească. Erina devenise luptătoare pentru că el nu mai putea fi un luptător. Îl completa. Trăia În locul lui. Devenise varianta feminină a căpitanului Oană. O femeie aspră, obișnuită cu marșurile lungi, cu frigul și cu oboseala, o femeie tăcută. Poate că aceasta era ipostaza ultimă a dragostei. Transformarea În celălalt. Continuarea faptelor pe care celălalt le-a Început. Identificarea cu el, sau, mai degrabă cu EI. Cu cuplul lor, dacă noțiunea de cuplu ar putea avea o formă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
sfânt. El Îi va arăta voievodului tău calea. Mesagerul făcuse trei pași Înapoi și se Înclinase, semn că terminase de transmis mesajul și aștepta Îngăduința de a pleca. Oană Înclină și el capul, ceea ce Însemna aprobare și mulțumire. Apoi rămase tăcut, Încercând să pătrundă sensul cuvintelor transmise de Amir Baian. Era limpede că marele luptător avea să sosească În Moldova, Într-un moment crucial pentru soarta țării. Sau pentru soarta unei persoane de mare importanță pentru familia căpitanului Oană. - Ce vești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
importanță pentru familia căpitanului Oană. - Ce vești, Cosmin? se auzi glasul Erinei, care se apropiase abia după ce mesagerul părăsise tabăra. Căpitanul ridică privirile deasupra ei, spre nesfârșirea câmpiei. Aveau drum lung până la Prut, și de acolo până la Murgeni. O privi tăcut și intens, ca și cum ar fi vrut s-o ferească de propriile lui cuvinte. Dar nu mai era timp pentru amânări. Întreaga Moldovă murea puțin câte puțin, În fiecare clipă. - Pot să-ți dau scrisoare măriei sale... sau pot să-ți spun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
se răsturna. Nimic nu mai avea sens. Lacrimile Întârziau să vină, ca și cum seceta câmpiei le-ar fi secat. I se păru, deodată, că a fost aruncată pe un tărâm străin unde el, Cosmin, a rămas singurul punct de reper. Rămase tăcută o vreme care putea fi o clipă, sau mult mai mult. Durerea veni târziu, când crezu că s-a obișnuit cu gândul că tatăl ei nu mai e. Abia atunci, În colțul ochilor se ivi prima lacrimă, pe care Oană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
unui om. Era un om care pierise apărându-și domnitorul, iar asta făcea ca totul să devină o adunare a creștinilor Împotriva invaziei musulmane, pe care turcii preferau s-o vadă ca o adunare a Învinșilor Împotriva Învingătorilor. O adunare tăcută și umilă. Încet, lumea se risipi. Nimeni nu privise insistent spre cei doi țărani prăfuiți și obosiți abia sosiți de la câmp, care se Întoarseră, cu pași clătinați, privind În pământ. Întunericul se lăsase deja. Drumul spre Vaslui era luminat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
voastră a luat sfârșit. Vă ordon să vă Întoarceți la comandantul vostru suprem, În Alpii italieni. Veți primi alte misiuni. Cea din Moldova s-a Încheiat. Căpitanul Petru Ilaș privi În jurul lui. Apărătorii erau nerași de o săptămână, obosiți, asudați, tăcuți. Îi evitau privirea. Așteptau o soluție care nu mai putea veni de nicăieri. Războiul era pierdut. Se bătuseră ca niște nebuni, mulți dintre ei căzuseră sub iataganele oceanului turcesc, dar acum nu mai vedeau nici o scăpare. Singura victorie a acelei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
verdele, e pădurea. Altceva. - Albastrul... - E cerul. Privește mai jos. Scoate verdele și albastrul. Și negrul. Ce rămâne? - Stai puțin... Așa... Fără albastru... fără... nu mai rămâne decât roșul. - Roșul? Ce fel? - Roșul Închis. Aproape de negru. Se confundă. Căpitanul rămase tăcut. Nu era cu putință. Oamenii așternuți pe jos În depărtare nu muriseră doar din cauza exploziilor. Cineva Îi spintecase cu sabia. Tăiase În locurile În care sângele țâșnește În jerbe, iar victima mai are de trăit cel mult treizeci de secunde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Alexandru nu avu replică. Era copleșit de tot ce se Întâmplă. - Tata... repetă, parcă pentru el, Ștefănel. N-am mai auzit semnalul ăsta de o viață... de când eram mic... pe un deal... - Dealul Tudorei... spuse Alexandru. Eram Împreună... Ștefănel rămase tăcut. Pietro nu Îndrăzni să dea pinteni calului. În jurul lui, Apărătorii așteptau fără să știe ce urmează. Cu toții erau copleșiți de revenirea celui de-al doilea fiu al căpitanului. Nimeni nu mai avea nici o Îndoială. Participau la un miracol. - Du-te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
să intre În dispozitiv de luptă! - Luminăția ta... praf suntem sub tălpile tale... iertare pentru vestea rea... rezervele de spahii au fost masacrate... mulți au fost tăiați de sabie... mulți au murit Înăbușiți de ceață... ceața era ucigașă... Mahomed rămase tăcut. Înăuntrul lui, era zuguduit de prevestirea Marelui Maestru. Era oare cu putință să piardă Moldova după ce o avea la picioare? - Ordon atacul asupra mongolilor... Foștii Cuceritori, spahiii lui Midhat, ei știu cel mai bine cum să-i Învingă pe oamenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
și Îl primi la piept pe cel Întors din depărtările timpului. Rămaseră așa, nemișcați, fără cuvinte, lăsând să treacă peste ei adierea ușoară a vântului de seară și lăsând timpul să-și picure Încet clipele, adâncindu-se Într-o fericire tăcută și imensă, Îndelung așteptată și niciodată crezută a fi cu putință. Departe, În văi, se auzi semnalul de victorie al vânătorilor domnești. Soarele apunea roșiatic, deasupra munților. Alexandru veni, Încet, puse un braț pe umărul tatălui său și celălalt pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937

mâinile și picioarele prințului, ea care nu observa mâini și picioare. Erau așa de înguste si lungi ca și cum ar fi avut falange mai puține decât ca normal. îmbrăcat cu o îngrijire exagerată în haine de ,,dimineața la castel" și foarte tăcut, ceea ce păruse lui Mini a fi oarecare sărăcie cu duhul. Nu era prinț și era român, dar nimic nu împiedica să fie florentin, nici chiar să semene cu Cezar Borgia. Oamenii trecutului nu au extraordinar decât prestigiul depărtărei. - N-are

Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
basmele stelelor. Cu gândul acum treaz, zorea spre dânsul. Intr-o ultimă proiecție de lună i se păru că vede casa ei înaltă odihnindu-se pe piața cu lespezi solitare. Peste somnul material al orașului, ipnoza acelei nopți lucra, totuși, tăcut, albastru, diafan. Dete Prundenilor un ultim gînd: în conacul burghez al Hallipilor stau fatalități seculare; vestibulul părăsit semăna cu parodia unui templu și Mika-Le cu o păpușă de lemn, ca acele care se găsesc în bagajul sarcofagiilor sărace. Același material

Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
vine omul și urâțește. Iluzia ta nu mă convinge. E naivă pe lângă a Lidiei... A ei era mare, puternică, bizuită, și s-a prăbușit totuși. . . Numele Lidiei, a acelei surori-idol a lui Nory, lăsa totdeanua în urma lui un spațiu tăcut și trist. - Așez ceaiul în sufragerie, le strigă de dincolo Lina. . . . După ce respectă tăcerea, solemnă ca lespedea unei cripte, în care ar fi fost închisă chiar sora ei, Lidia, Nory arătă spre ușa lui Rim: - Gloria asta chinuiește pe nenorocita

Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
secundă din pulsul care bătea orele desfășurate asupra orașului. Pe când Mini locuia câmpiile largi, sufletul ei trebuia să taie drumurile care aveau să o aducă aci, la Ierusalim. Atunci își dura existența numai în spațiu și acuma în timp. Rămase tăcută. Nory întrerupse și ea vorbăria ei neisprăvită. Acum trecătorii erau numeroși și căutau a se strecura printre ei, pe canalul central al Cetăței, acel parcurs de confluență între Palat și bulevard. Se opriră un moment la colțul Eliseului pentru a

Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
care nu cunoscuseră niciodată atâta părăsire și se răzbunau. Avusese cu atât mai mult de lucru cu cât o serie de complicații se iviseră. Lina crezuse că totul, în sfârșit, merge bine. în adevăr, Lenora devenise chiar prea liniștită, prea tăcută asupra celor petrecute. în intervalul ăsta "bun" se putuse strecura căsătoria Elenei cu Drăgănescu, fără de nici o scenă din partea Lenorei. Mini se întrebă cum oare energiile de răzvrătire ale Lenorei fuseseră complet stinse? Care era pricina? Medicamentația? Nu! Sau într-o

Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
unde manevra ei grăbită și prudentă cerea meșteșug ca să se strecoare. Răzbi totuși, ocrotită și imună. V în casa boierească de pe moșia Prundeni, lucrurile aparent insensibile aveau să vadă fapte neobicinuite. însăși liniștea lor nu mai era respectată. Erau martori tăcuți și neputincioși ai unor perturbări neîncetate. E păcat că nu se poate ști în ce fel obiectele, în acel vestigiu de viață care e închis în inerția lor, sunt agitate de agitația oamenilor? Ce fel de impresii primesc prin moleculele

Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
căreia nu i se împrospătase nisipul era puțin noroi, de-a lungul moșiei întregi, o priveliște de incurie a holdelor totuși bune. Porțile închise ermetic și o stație lungă până când vizitiul să se trudească singur ca să poată asigura intrarea, pe când, tăcute și serioase, Mini și Lina țineau hățurile. Mini nu refuzase să însoțească pe Lina, amica Nory fiind în ultimul moment reținută de afaceri ce nu se puteau amâna. - Singură nu mă duc! suspinase Lina. Situația ei era, în adevăr, cam

Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647

seara, târziu, ascultând exclamațiile lui de uimire, mici sunete jucăușe care răzbăteau pe fereastră, până la terasa unde se afla ea. După cum avea să-i spună mai târziu vânzătorului de betel, probabil că acest mire, foarte serios, nu se așteptase ca tăcuta sa mireasă să reacționeze atât de prompt. Din fericire, el nu prea cunoștea femeile. Oricare altul ar fi devenit brusc suspicios. Și deși vorbele rele despre aventurile miresei ajunseseră până la urechile acelor hijra care veniseră să ia peste picior invitații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
celuloid al cămășii confecționate la Londra. Vocile care exclamă: încântător! sunt primele pe care le aude Pran când Khwaja-sara îl conduce printr-o ultimă curte, la mushaira. Îl vei vedea imediat pe nabab, șoptește hijra. Indiferent ce se întâmplă, rămâi tăcut și liniștit. Ai înțeles? Pran încuviințează. Trec de o boltă, intră în holul auditoriului și rămân în umbră, lângă un servitor care stă foarte drept, balansând o tavă cu arome plăcut mirositoare într-o mână. Un bărbat tras la față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
de englez. Sunt sigur. Unde... nu, dacă mă gândesc mai bine, nu vreau să știu. Își mai toarnă o burra de whisky. Crăciun fericit, zice maiorul. Și repetă, Crăciun fericit, de parcă ar vrea să verifice cum sună cuvintele. Apoi rămâne tăcut o vreme, după care, spre uimirea lui Pran, zice: am un dar pentru tine. Lângă fereastră, pe un scaun uzat de trestie, se află un pachet mare, învelit în hârtie maro de ambalaj. Maiorul gesticulează impacientat, făcându-i semn să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
când căruța trece prin Poarta Ghi Mandi, urmărită cu gura deschisă de soldații englezi. Unul din ei face un pas înainte cu pușca în poziție, dar nu le face semn să se oprească. Jiwan, Abhay și sahib intră în orașul tăcut, carbonizat. — O să merg pe jos de acum, le spune Pran. Mulțumesc. Băieții dau din cap și molfăie „la revedere“, iar Pran rămâne lângă un morman de moloz carbonizat, fosta Alliance Bank, acum o ruină. Aici s-au petrecut lucruri teribile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]