5,147 matches
-
și noua instalație de la Reșița, căci populația germană de aici, muncitori, coloniști și conducătorii lor, s-au refugiat la Timișoara. Atunci se ridicară locuitorii din Cuptoarea, Târnova și Reșița Romana și în mai multe lupte crâncene înving toate detașamentele militare turcești pătrunse pe valea Bârzavei și până la Terova și reușesc astfel să mântuie avuția lor, dar și uzinele de la Reșița de curând construite. Pentru ca să învingă însă în asemenea lupte o armată regulată și victorioasă cum era a turcilor, fără organizare prealabilă
Cuptoare (Reșița), Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301079_a_302408]
-
verrucosa (mesteacăn). Pe lângă arbuști larg răspândiți ca Prunus spinosa (porumbar), Rosa canina (măceș), Ruscus aculeatus (ghimpe), Crataegus monogyna (păducel), Corilis avellana (alun), în locul pădurilor termofile defrișate se instalează specii submediteraneene precum Cotinus coggygria (scumpie), Syringa vulgaris (liliac), Padus mahaleb (vișin turcesc). În lunca Nerei sunt frecvente salcetele (Salix alba, S. fragilis, S. triandra, S. purpurea), Populus alba, P. nigra (plop alb și negru) și zăvoaie de arini (Alnus glutinosa). Ca specii declarate monumente ale naturii, în pădurile în amestec pe stâncării
Dalboșeț, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301080_a_302409]
-
că la Ciclova sunt mine în exploatare încă de la începutul secolului al XV-lea. Locuitorii Banatului Timișorii și în special ai Comitatului Krasso (Caraș) precum și al întregii regiuni montane au fost în timpul regelui Ludovic I valachi (români). Apropiindu-se pericolul turcesc, regele Ludovic cel Mare al Ungariei a împuternicit nobilimea română sa conduca aceste teritorii din Banat conform legilor românești (jus valachicum). Aceasta era valabilă pentru cetățile Lugoj, Caransebeș, Caraș, Iled, (Ilidia), Almaș. Din cetatea Ilidiei făcea parte și Ciclova. După ce
Ciclova Montană, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301075_a_302404]
-
Lespezi (în trecut "Techechioi", în ) este un sat în comuna Dobromir din județul Constantă, Dobrogea, România. La recensământul din 2002 avea o populație de 464 locuitori. Denumirea veche a acestui sat este Tekkeköy (denumire turcească) Istoria lui e necunoscută înainte de anul 1900, și merită o cercetare istorică deoarece sunt multe semne, relicve române, bizantine, turcești (monezi colecționate de un puști, ION DANCU clasa a V-a, donate în 1970 muzeului arheologic CONSTANTĂ D-lui R.
Lespezi, Constanța () [Corola-website/Science/301141_a_302470]
-
Dobrogea, România. La recensământul din 2002 avea o populație de 464 locuitori. Denumirea veche a acestui sat este Tekkeköy (denumire turcească) Istoria lui e necunoscută înainte de anul 1900, și merită o cercetare istorică deoarece sunt multe semne, relicve române, bizantine, turcești (monezi colecționate de un puști, ION DANCU clasa a V-a, donate în 1970 muzeului arheologic CONSTANTĂ D-lui R. OCHIANU (vezi PONTICA-7 pg.395-415)). Pe dealul din sud-estul satului, există ruinele unei CETĂȚI (antice (?) - nu știu de ce, nu a
Lespezi, Constanța () [Corola-website/Science/301141_a_302470]
-
profesorul de istorie Nicolae Moroianu din Medgidia. Sărbătoarea „Zilele comunei Vulturu“ se desfășoară în perioada 7-14 ianuarie și aniversează atestarea documentară a localității. Sărbătoarea a fost inițiată în 2004 de primarul comunei, Neculae Berbec. Vulturu se numea inițial Cartalu, cuvânt turcesc, care tradus în românește înseamnă "vultur". Neoficial, locuitorii localității utilizează ambele denumiri.
Vulturu, Constanța () [Corola-website/Science/301150_a_302479]
-
etc. au fost distruse ori s-au pierdut, investigațiile, cercetările și analizele se obțin anevoios. În timpul domniei primilor mușatini în Moldova și în special după anul 1484 când Cetatea Albă și Chilia sunt cucerite de Imperiul Otoman, Marea Neagră devine lac turcesc, Galațiului (schela de la Dunăre) îi revine rolul de cel mai important centru comercial pentru legăturile cu Orientul Apropiat, cât și cu Occidentul, uzându-se atât de transportul pe Dunăre, cât și pe Marea Neagră pentru negoțul cu cereale, pește, cherestea, miere
Comuna Cuca, Galați () [Corola-website/Science/301209_a_302538]
-
Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Ion Vodă cel Viteaz (Cumplit)), până la trecătorile de la Vadurile Dunării, Șiretului sau Prutului. Așa se face și se știe sigur că Petru Rareș, la venirea a doua oară la domnie 1541 februarie 9 cu ajutor turcesc, așa cum arată D. Almaș, “ trecută pe la schela Galaților” și s-a îndreptat către cetetea de scaun a Sucevei, folosind drumul Galați-Bârlad-Suceava. Pe platoul de nord al Galațiului la Foltanu (azi zona comunei Vânători), punctul Râpă lui Țuluc, oastea moldoveana condusă
Comuna Cuca, Galați () [Corola-website/Science/301209_a_302538]
-
de romanizare s-a extins și dincolo de valul român ridicat pe direcția Barbosi-Tulucesti. Prima atestare documentara a satului este din 3 aprilie 1588, cănd soborul Mănăstirii Galata din Iași îl cumpăra de la domnitorul Petru Șchiopul cu 6000 de aspri (moneda turcească de argint). Satul fusese „domnesc” adică proprietatea domnului și dat lui Ștefan camanarul (dregătorul care strângea „camăna”, dare pe băuturile spirtoase), dar acesta rămânând dator la Visteria domneasca cu 6000 de aspri de când a avut loc „o desetina la Soroca
Șivița, Galați () [Corola-website/Science/301224_a_302553]
-
așezare medievală timpurie din secolele al IX-lea-al XI-lea. În afara acestora, în comună se mai află un alt sit arheologic inclus în lista monumentelor istorice din județul Ialomița ca monument de interes local. El se află în punctul „Turceasca” și cuprinde o așezare neolitică și o necropolă din perioada Halstatt.
Coșereni, Ialomița () [Corola-website/Science/301237_a_302566]
-
se ia la dreapta și se ajunge la Bara după trecerea de localitățile Păru, Balinț și Fădimac Existența localității Bara se consemnează pentru prima oară în 1371. Din 1440, localitatea aparține cetății Siomos, în districtul Balinț, cetate distrusă în timpul ocupației turcești. Actualmente, pe teritoriul comunei Bara se găsește o rezervație paleontologică care conține depozite fosilifere din perioada terțiară. Primarul comunei, Ioan Lăzărescu, face parte din PSD la alegerile din 2008 iar viceprimarul Daniel-Casian Ursu din TM Alianța pentru Timiș (2008). Consiliul
Comuna Bara, Timiș () [Corola-website/Science/301337_a_302666]
-
ungare care datează de la 1452 și 1493. Atunci avea numele de "Bogaros". În timpul ocupației otomane a Banatului se pare că ea a fost complet pustiită și a dispărut spre sfârșitul secolului XVI. Totuși, numele Bogaros apare în mai multe defteruri turcești, referitor la prediumul cu același nume. La conscripția din 1717 ea apare ca fiind nelocuită. Vechea vatră a satului a fost identificată la circa 100 km de satul actual. Satul a fost reînființat la 1769 prin colonizare cu germani, după
Bulgăruș, Timiș () [Corola-website/Science/301346_a_302675]
-
circa 70 km. Se învecinează la nord-vest cu Șemlacu Mare, la est cu Tirol, la sud-sud-vest cu Clopodia. Istoria satului dinainte de perioada habsburgică este puțin cunoscută. Marsigli amintește la 1680-1700 de "Werendin", aparținând de districtul Vârșeț. Existența satului în perioada turcească este evidentă, însă nu s-au descoperit alte informații suplimentare referitoare la acea perioadă. Geograful Remus Crețan, consideră că numele satului reflectă o formă românească veche , întrucât toponimul "Werendin" este omonim cu toponimul din Caraș-Severin (azi satul Verendin), vechi sat
Ferendia, Timiș () [Corola-website/Science/301359_a_302688]
-
trece de la nord-vest până la sud de sat, acționează că o barieră care izolează satul. Distanță până la cel mai apropiat centru urban, orașul Deta, este de 18 km, pe șosea. Până la Timișoara sunt 54 km. Satul a luat ființă în timpul ocupației turcești a Banatului. Tradiția orală spune că numele "Gaiu" era numele dat românilor care se refugiau din calea otomanilor, în pădurile din apropiere. Defterurile turcești din secolul XVI vorbesc despre "villa Gay" sau "Gayul", însă este nu se refereau la Gaiu
Gaiu Mic, Timiș () [Corola-website/Science/301361_a_302690]
-
de 18 km, pe șosea. Până la Timișoara sunt 54 km. Satul a luat ființă în timpul ocupației turcești a Banatului. Tradiția orală spune că numele "Gaiu" era numele dat românilor care se refugiau din calea otomanilor, în pădurile din apropiere. Defterurile turcești din secolul XVI vorbesc despre "villa Gay" sau "Gayul", însă este nu se refereau la Gaiu Mic. Cu toate acestea, numele folosit de turci dar mai ales finală "-ul" sunt o dovadă a caracetrului românesc a localității medievale. Sârbii care
Gaiu Mic, Timiș () [Corola-website/Science/301361_a_302690]
-
este colonizata cu nobili români cu numele de Stan, Neagu Vlaicu, Nicola și Vlad, care în 1361 stau în proces cu marele proprietar din Izvin Posa Balazs pentru oarecare pământuri, pe care ar fi vrut să le ocupe. Până la dominația turcească mării proprietari unguri dețin pămînturile Izvinului: familia Zeghary (1443), Esaky, Bendek și Bennesk, apoi familia Csornay, urmașii Carpaților din Recaș. Pe hărțile timpurilor, până în anul 1937, Izvinul apărea sub denumirea de Ósyeny. În anul 1552 Banatul cade sub stăpânire otomană
Izvin, Timiș () [Corola-website/Science/301371_a_302700]
-
numele de Duboki Nadushși aparținea de Districtul de Lipova.Satul avea la acea dată numai 11 case ceea ce ne face să credem că perioada anterioară acesta trecuse prin vremuri de retriște, poate chiar fusese părăsit, datorită ororilor aduse de stăpânirea turcească. Pe harta Contelui Mercy din 1723-1725 satul este menționat cu numele de Dubikinadasch și aparținea de Plasă Barași de Districtul Lipova.În anul 1761, pe harta oficială habzburgică este menționată localitatea sub numele de Dubski Nadosh, iar în anul 1776
Nadăș, Timiș () [Corola-website/Science/301379_a_302708]
-
nobililor maghiari din familia Vizesgyani, de la care își trage și numele. Mai exact, anul primei atestări documentare este 1424 și este vorba despre o diplomă nobiliară. În timpul ocupației otomane, satul a decăzut, însă a continuat să fie menționat de documentele turcești cu nume precum "Wyses" sau "Vizesgian" (1647). Conform „Dicționarului toponimic și geografico-istoric al județului Timiș” de Remus Crețan, în timpul turcilor este relatat ca "localitate de cumani și iobagi români". Mai târziu, se regăsește locuită de sârbi, care cu timpul dispar
Vizejdia, Timiș () [Corola-website/Science/301409_a_302738]
-
sat este drumul județean Timișoara - Buziaș, la 5 km nord, prin Chevereșu Mare. Se învecinează cu satul reședință de comună Chevereșu Mare la nord și Nițchidorf la sud; în sud-vest se învecinează cu Blajova, în vest se invecinează cu Sacoșu Turcesc și in nord-est cu satul Bacova. Despre originile îndepărtate ale Vucovei se știe doar că a fost o localitate românească de-a lungul Evului Mediu și că s-a înființat cel mai probabil în perioada ocupației turcești a Banatului. Însemnările
Vucova, Timiș () [Corola-website/Science/301411_a_302740]
-
invecinează cu Sacoșu Turcesc și in nord-est cu satul Bacova. Despre originile îndepărtate ale Vucovei se știe doar că a fost o localitate românească de-a lungul Evului Mediu și că s-a înființat cel mai probabil în perioada ocupației turcești a Banatului. Însemnările lui Marsigli din 1690-1700, vorbesc despre satul valah "Vucova", aparținător districtului Lugoj. După cucerirea Banatului de către austrieci, apar și primele scrieri documentare mai detaliate referitoare la Vucova. Astfel, conscripția din 1717 consemnează satul "Vukowo", cu 63 de
Vucova, Timiș () [Corola-website/Science/301411_a_302740]
-
se atestă că în anul 1406, Istvan Himfy, proprietar al "Bozos"-ului (Buziaș) se judecă cu Iacob, cneaz de "Zyluas". Atestat din nou în 1650 cu numele de "Zilagy". Inițial au existat mai multe cătune mici, răsfirate datorită frecventelor incursiuni turcești. În tradiția satului s-a păstrat legenda care spune că preotul Zilagi sau Silagi, venit din Ardeal, a întemeiat Silagiul. Altă versiune vorbește despre un haiduc din Sălaj, cu numele de Moise Silăgeanu sau Sălăgeanu, care ar fi unificat cătunele
Silagiu, Timiș () [Corola-website/Science/301397_a_302726]
-
cu Dejan, la sud cu Moravița, la vest cu Gaiu Mic. Localitatea de azi a s-a format prin colonizarea cu germani începând cu anul 1789. Însă înaintea germanilor, așezarea era slovăcească. Satul vechi s-a format la sfârșitul perioadei turcești, prin colonizare cu slovaci, similar cu localitatea Nădlac din județul Arad. În documentele habsburgice apare denumirea de "Toth Stamora" (Stamora Slovacă). La 1783 existau 158 de case slovăcești. La 1789 au început să sosească primii germani, provenind din diferite zone
Stamora Germană, Timiș () [Corola-website/Science/301398_a_302727]
-
lui Felix Fargacs. În 1466 Variașul a fost cumpărat pentru 500 guldeni de vestitul ofițer Ladislau Doczy, care s-a remarcat în victoria de la Semendria asupra Imperiului Otoman. Reședința lui Doczy se afla la Periam. În secolul XVII, sub ocupația turcească, Variașul s-a depopulat. După izgonirea turcilor din Banat, în secolul XVIII, a urmat popularea cu coloniști sârbi și germani. În 1786 au venit șvabi bănățeni. În 1793 este atestată existența unei școli sârbești și a unei școli germane. Variașul
Comuna Variaș, Timiș () [Corola-website/Science/301408_a_302737]
-
După acest moment, Sinan Pașa s-a îndreptat către Târgoviște, unde a ajuns în primele zile ale lui septembrie. Și aici a ordonat construirea unor întăriri din pământ, apărate de 1.500 de oameni și 30 de tunuri. Grosul armatei turcești s-a îndreptat către Stoenești. Aici otomanii au ocupat o poziție în fața armatei lui Mihai. Din prudență, dar și datorită altor factori, (condițiile foarte grele de teren, pierderile mari suferite până în acel moment, lipsa ajutorului din partea tătarilor, cât și datorită
Bătălia de la Călugăreni () [Corola-website/Science/301421_a_302750]
-
aflată în părțile Timișoarei. Vatra satului era așezată pe locul numit azi "Satul Bătrân", loc supus inundațiilor pârâului Subuleasa. 1717 - Conscripția localităților Bănățene întocmită de austrieci, amintește de satul MOSCHNITZ cu 50 de case, ceea ce înseamna că, spre sfârșitul ocupației turcești era o așezare bine populată. 1718 - Ca urmare a cuceririi Banatuluide austrieci, Moschnitz ajunge proprietatea curții habsburgice, situația care se va menține până în a doua jumătate a sec. XVIII. 1723 - Pe harta Banatului-Timișan întocmită sub guvernământul lui FLORIMUND MERCY, satul
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]