4,573 matches
-
pașapoartelor și la vamă. Avansezi ținând cartea deschisă în fața ochilor, când cineva ți-o smulge din mână și, ca la o ridicare de cortină, vezi înșirați în fața ta polițiști împopoțonați cu banduliere de piele, zdrăngănindu-și armele automate, poleiți cu vulturi și epoleți. — Dar cartea mea..., scâncești, întinzând cu un gest de copil o mână neînarmată spre bariera autoritară de nasturi strălucitori și guri de foc. — Confiscată, domnule. Cartea asta nu poate intra în Ataguitania. E o carte interzisă. — Cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Întrezărirea; da, intuiția amoroasă, întrezărirea în ceață. Apoi vine precizarea, vederea perfectă, reducerea ceții în picături de apă, sau în grindină, sau în zăpadă, sau în piatră. Știința e o cădere de grindină. Nu, nu, ceață, ceață! să poți fi vultur și să te plimbi în sânul norilor! Și să vezi soarele prin ei, tot ca pe o lumină încețoșată. Oh, vulturul! Ce și-ar spune vulturul din Patmos, cel ce privește soarele față către față și nu vede în întunecimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
sau în zăpadă, sau în piatră. Știința e o cădere de grindină. Nu, nu, ceață, ceață! să poți fi vultur și să te plimbi în sânul norilor! Și să vezi soarele prin ei, tot ca pe o lumină încețoșată. Oh, vulturul! Ce și-ar spune vulturul din Patmos, cel ce privește soarele față către față și nu vede în întunecimea nopții când, fugind de lângă Sfântul Ioan, s-a întâlnit cu bufnița Minervei fugită din Olimp, cea care vede în bezna nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
piatră. Știința e o cădere de grindină. Nu, nu, ceață, ceață! să poți fi vultur și să te plimbi în sânul norilor! Și să vezi soarele prin ei, tot ca pe o lumină încețoșată. Oh, vulturul! Ce și-ar spune vulturul din Patmos, cel ce privește soarele față către față și nu vede în întunecimea nopții când, fugind de lângă Sfântul Ioan, s-a întâlnit cu bufnița Minervei fugită din Olimp, cea care vede în bezna nopții, dar nu poate privi soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ucidem timpul și lungim viața, ce sunt dacă nu un plictis excesiv de dulce? O, Eugenia, Eugenia mea, floare a plictisului meu vital și inconștient, însoțește-mă în visele mele, visează în mine și cu mine!“ Și adormi. V Străbătea norii, vultur strălucitor, cu aripile puternice perlate de rouă, cu ochii prădalnici pironiți în ceața solară, cu inima dormindu-i într-un dulce plictis la adăpostul pieptului călit în furtuni; împrejur, liniștea proiectată de îndepărtatele zvonuri ale pământului, iar acolo, sus, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
iar acolo, sus, în vârful cerului, două stele gemene revărsând un balsam invizibil. Un țipăt strident sfâșiè liniștea, zicând: „La Correspondencia!“ Și Augusto întrezări lumina unei noi zile. „Visez ori trăiesc? - se întrebă el, trăgându-și cuvertura peste cap -. Sunt vultur sau om? Ce-o fi zicând ziarul ăla? Ce noutăți îmi va aduce noua zi? Vreun cutremur o fi înghițit peste noapte Corcubión-ul? De ce nu Lipsca? O, asociația lirică de idei, dezordinea pindarică! Lumea e un caleidoscop. Logica e introdusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nemeritată, ești tu, e iubirea ta de mamă, e tot ce este sacru pe pământ...“ Nu pot continua să-l ascult pe Mazzini. Citind acestea, inima cititorului aude căzând din cerul negru, de deasupra norilor buluciți în furtună, țipetele unui vultur rănit în zbor pe când se scălda în lumina soarelui. Poezie! Divină poezie! Consolare ce-mi este întreaga viață! Da; poezia reprezintă toate acestea. Și este și politica. Celălalt mare proscris, cel mai mare fără îndoială dintre toți cetățenii proscriși, ghibelinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
au fost aruncate“, cuvintele lui Iuliu Cezar (102?-44 î.Cr.) la trecerea Rubiconului în războiul împotriva lui Pompei (49 î.Cr.). „Nu vrei nimic fără să-l fi cunoscut mai înainte.“ „Nu cunoști nimic fără să-l fi vrut mai înainte.“ Vulturul e simbolul Sfântului Ioan Evanghelistul, care a scris Apocalipsa pe insula Patmos din Marea Egee. Bufnița este pasărea Minervei, zeița romană a înțelepciunii și-a artelor. Cf. Mt., 6, 34: „I-ajunge zilei răutatea ei“. Vezi mai sus, p. ..., nota 19
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
se poartă diferit. Nu pentru că natura lor umană e mai bună sau a noastră este mai rea. Să-ți iasă din cap chestia asta. Nu vreau să zic că trebuie să ne vopsim în roz și să strigăm că suntem vulturi. Pericolul cel mare este să repetăm mereu că „așa suntem noi, lași/leneși/murdari/neserioși etc.”. Ne repetăm mereu lucrul ăsta până când ajungem să-l privim ca destin inexorabil, de care nu poți scăpa, și, ca atare, nu te mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
pe care trebuie să o transmită: — Stăpânul nostru le aduce la cunoștință poeților aici de față că s-a săturat să audă repetându-se mereu aceleași teme, nu mai vrea să fie asemuit nici cu un leu, nici cu un vultur și Încă și mai puțin cu un soare. Fie ca aceia care n-au altceva de spus să plece. V Frazele cămărașului sunt urmate de murmure, de șușoteli, printre cei aproape douăzeci de poeți care-și așteptau rândul, unii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
singur! Acum, că a plecat, te vei putea ascunde În ea. XI Kashan, oază de case joase pe Drumul Mătăsii, la marginea Deșertului de Sare. Caravanele se adăpostesc acolo, Își recapătă suflul Înainte de a străbate Kargas Kuh, Înspăimântătorul Munte al Vulturilor, vizuina tâlharilor care pradă Împrejurimile Isfahanului. Kashan, construit din argilă și noroi. Vizitatorul caută În zadar un zid sărbătoresc, o fațadă Împodobită. Și totuși, acolo se fac cele mai vestite cărămizi smălțuite, care vor Înfrumuseța cu verde și auriu miile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
escaladează povârnișul, apoi se oprește, pe jumătate amețită. Pentru cei care ajung acolo, castelul Alamut arată atunci că o insulă Într-un ocean de nori. Privită de jos, pare un bârlog de djini 1. În dialectul local, Alamut Înseamnă „Învățătura vulturului”. Se povestește că un prinț care voia să construiască o fortăreață pentru a stăpâni acei munți ar fi dat acolo drumul unei păsări de pradă Îmblânzite. Răpitoarea, după ce s-a rotit pe cer, se duse să se așeze pe stânca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
dat acolo drumul unei păsări de pradă Îmblânzite. Răpitoarea, după ce s-a rotit pe cer, se duse să se așeze pe stânca aceea. Stăpânul Înțelese că nici un alt loc n-ar fi mai potrivit. Hasan Sabbah l-a imitat pe vultur. A străbătut Persia În căutarea unui loc În care să-și poată strânge laolaltă credincioșii, să-i instruiască, să-i organizeze. Din pățania de la Samarkand, a Învățat că ar fi iluzoriu să vrea să cucerească un mare oraș, confruntarea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
voce din spate. — Douăzeci! țipă o fată din față. — Douăzeci și cinci, zice Tarquin. — Treizeci! — Treizeci și... Tarquin îmi surprinde privirea, se înroșește și se oprește. — Treizeci de lire. Mai licitează cineva peste treizeci...? — Caspar se uită în jur, cu ochi de vultur. — O dată... de două ori... adjudecat! Fetei în haină verde de catifea. — Îmi surâde, scrie ceva pe o hârtie și îi întinde sandalele Fenellei, care are sarcina de a distribui obiectele vândute. — Primele tale 30 de lire! îmi șoptește Suze în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
din noi, pe care nici o rătăcire n-o poate șterge? Singurătatea cea mai curată În care ochii noștri se confundă cu ochii sfinxului? Teama de vid, de vag și confuz? Plăcerea de a spune: nu sînt ca Ganimede În ghearele vulturului, suspendat În gol!? Curajul de a spune: iată un lucru pe care nu l-am trădat niciodată!? Sau pur și simplu un loc de unde nu putem lipsi prea mult timp fără să ne simțim foarte singuri? Filosofia greaca s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
ce-l așteaptă la țărm, sub privirile nedumerite ale lotofagilor care-l urmăresc su-rîzÎnd blînd și insuportabil... Se poate muri și devorat de o memorie nesățioasă, pare să spună zîmbetul mîncătorilor de lotus; dacă Prometeu uita că a furat focul, vulturul nu mai cobora asupra lui... Dar atunci, totul este posibil... Și, oricum, e mai puțin revoltător să mori devorat de memorie decît de un vultur insolent și murdar... Dacă ar fi vară, aș coborî În mare. Un ceas de Înot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
nesățioasă, pare să spună zîmbetul mîncătorilor de lotus; dacă Prometeu uita că a furat focul, vulturul nu mai cobora asupra lui... Dar atunci, totul este posibil... Și, oricum, e mai puțin revoltător să mori devorat de memorie decît de un vultur insolent și murdar... Dacă ar fi vară, aș coborî În mare. Un ceas de Înot În apa plină de presimțirea zorilor m-ar spăla de orice insomnie. Așa, trebuie să mă mulțumesc să ascult valurile. Tot n-am altceva mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
expansivă. Întreaga coastă strălucește În fața valurilor care astăzi au mlădieri de felină... Prometeu În grecește, Prometeu Înseamnă „prevăzător”. Nu s-ar zice, din fericire, că și-a respectat numele. Ceea ce s-a Întîmplat pe munte, unde Zeus a trimis un vultur să-i devore ficatul, dovedește nu numai că titanul a furat focul de la zei, dar că merita să-l fure. Ceea ce impune la Prometeu este disprețul său față de zei. Așa cum la arbuștii prăfoși de pe dîmbul din spatele casei impune faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
mult oamenii”, cum zice Eschil, titanul trebuia să știe că amnezia are aspectul stîncii; și că măreția lui stă În curajul de a-și Înfrunta, cu același orgoliu cu care a furat focul, greața dureroasă pe care o simte În timp ce vulturul Îi sfîșie carnea. Să nu ne lăsăm derutați de reprezentările antice În care Prometeu aproape ignoră vulturul. Sculptorii clasici, ne lămurește Lessing, erau convinși că strigătele trebuie reduse la suspine ca să se evite o impresie dezagreabilă. Adevăratul Prometeu suferă Înfricoșător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
lui stă În curajul de a-și Înfrunta, cu același orgoliu cu care a furat focul, greața dureroasă pe care o simte În timp ce vulturul Îi sfîșie carnea. Să nu ne lăsăm derutați de reprezentările antice În care Prometeu aproape ignoră vulturul. Sculptorii clasici, ne lămurește Lessing, erau convinși că strigătele trebuie reduse la suspine ca să se evite o impresie dezagreabilă. Adevăratul Prometeu suferă Înfricoșător, singur pe o stîncă șiroind de soare, amintindu-și cum s-au petrecut lucrurile, mai Întîi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
și și-a contemplat mîinile, toate acestea cer, firește, un Înțeles mai adînc ca să aibă dreptul la glorie. Prometeu se crispează pentru a nu urla, dar mai ales pentru a nu regreta pricina suferinței sale. Îl doare carnea sfîșiată de vultur, iar aceasta e cea mai vie dovadă a focului furat de la zei. Vorbele lui sînt din ce În ce mai limpezi, pe măsură ce ghearele vulturului Îl fac sa strivească de durere cuvintele... (...Acest vultur e dovada libertății mele În fața cerului. El Îmi scurmă ficatul, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
crispează pentru a nu urla, dar mai ales pentru a nu regreta pricina suferinței sale. Îl doare carnea sfîșiată de vultur, iar aceasta e cea mai vie dovadă a focului furat de la zei. Vorbele lui sînt din ce În ce mai limpezi, pe măsură ce ghearele vulturului Îl fac sa strivească de durere cuvintele... (...Acest vultur e dovada libertății mele În fața cerului. El Îmi scurmă ficatul, dar ceea ce urmărește Zeus este să-mi ucidă memoria, să mă facă să uit că am furat focul și l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
a nu regreta pricina suferinței sale. Îl doare carnea sfîșiată de vultur, iar aceasta e cea mai vie dovadă a focului furat de la zei. Vorbele lui sînt din ce În ce mai limpezi, pe măsură ce ghearele vulturului Îl fac sa strivească de durere cuvintele... (...Acest vultur e dovada libertății mele În fața cerului. El Îmi scurmă ficatul, dar ceea ce urmărește Zeus este să-mi ucidă memoria, să mă facă să uit că am furat focul și l-am dat oamenilor. Zeii știu că oamenii nu vor putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
că am furat focul și l-am dat oamenilor. Zeii știu că oamenii nu vor putea păstra focul decît cîtă vreme vor ține minte orgoliul gestului meu. De aceea ar vrea să mă asemăn cu stînca de care sînt legat. Vulturul mă ține Însă treaz. Mă face să sufăr și mă Împiedică să capăt nepăsarea stîncii. Așteptîndu-l, cu ochii la cer, mă gîndesc de multe ori că un zeu mai șiret m-ar fi lăsat pe vîrful muntelui să adorm obosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
lepădat de oamenii cărora le-am dat focul și m-am molipsit de lenea inimii zeilor. Ar fi semnul pe care-l așteaptă Zeus; că nu mai țin minte cine sînt, de ce mă aflu aici, și de ce coboară asupra mea vulturul. Atunci n-ar mai avea nevoie să mă țină legat În lanțuri de stîncă. M-ar putea elibera, deoarece aș rămîne robul indiferenței mele, lîngă un vultur inexplicabil. Aș umbla ducîndu-mi stînca peste tot... Dar vulturul Îmi rupe rana abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]