16,454 matches
-
o planșă pe care scria Mister Miyashita. Eram cât pe ce să ridic mâna, strigând ca un școlar care găsise răspunsul mai repede decât toți, dar m-am stăpânit, mulțumindu-mă să Înclin ușor din cap și să schițez un zâmbet În momentul În care privirea mea a Întâlnit-o pe cea a chelneriței. Cineva aduse Îndată un telefon fără fir, iar chelnerița mi-l Întinse Îngenunchind În fața mea, de parcă ar fi vrut să-mi desfacă fermoarul pantalonilor, să-mi scoată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
pe el. Încercam să mi-o imaginez goală, Într-o poziție provocatoare, dar imaginația refuza să mi se supună. Blocaj total! Nu reușeam să mă gândesc la nimic. Cum vi s-au părut pastilele? m-a Întrebat ea cu un zâmbet pe buze. Nu i-am putut răspunde nimic, doar transpirația rece mi se scurgea pe spate. Nu vă fie teamă! Camera aceasta este sigură. Am ales-o tocmai ca să putem discuta În voie despre orice. Îmi dădeam seama că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
o jucărie veche plină de praf. — Înțelegeți ce vreau să spun prin faptul că eram amândoi Într-o perioadă de apogeu? — Am impresia că vă referiți la ceva ce diferă de la bărbat la femeie, am răspuns eu, smulgându-i un zâmbet. Nu era decât o ușoară crispare a buzelor, dar acel surâs provocă din nou un mic cutremur În dulapul meu de cuvinte uitate, căzute În desuetudine, care dădeau să iasă la iveală ca niște zombi. Ceea ce a adăugat ea Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
experiențe dure. Nu eram total străină nici de scatologie. Cred că Înțelegeți ce vreau să spun, din moment ce ați experimentat pilulele de ecstasy, nu-i așa? — Cred că Înțeleg În mare, am răspuns. Keiko Kataoka dădu aprobator din cap, cu un zâmbet fluturându-i pe chip. Ceea ce am recunoscut că Înțeleg era acea stare de nesiguranță când parcă toți nervii Îți vibrează Într-un murmur nedefinit. Nu era doar acea senzație de ceva moale și umed care-ți Înconjoară organele sexuale, frecându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
aș putea face? În momentul În care lacrimile Începură să i se prelingă din colțurile ochilor, Keiko Kataoka Îi arse cu putere o palmă peste obraz. — Treci și adună toate cuburile de gheață de pe jos! Pe fața vagabondului flutură un zâmbet. Noriko Începu să tremure din tot trupul În urma palmei primite, se aplecă să adune cuburile de gheață, dar se prăbuși pe covor, ca și cum Întreg corpul i s-ar fi descompus În bucăți. În cădere, fusta costumului de culoare crem i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
video sunt, În esența lor, obiective, iar să-ți vezi brusc chipul apărând În imagine e ceva Înspăimântător, care-ți face pielea ca de găină. — Vă rog să vă relaxați și să mă ascultați, Îmi spuse Keiko Kataoka și un zâmbet plin de noblețe Îi flutură pe față. Din expresia chipului ei nu ți-ai fi putut da seama că trecuse prin cele mai neînchipuite aventuri pe tărâmul sexului și al drogurilor. Nimic nu amintea de femeile total necunoscute legate strâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
am auzit un ciocănit În ușă. Am deschis și În față mi-a apărut o femeie Îmbrăcată Într-un pardesiu crem peste un costum de culoare lila, cu o servietă Louis Vuitton În mână. — Eu sunt Joanna, spuse cu un zâmbet. Ce cameră drăguță, adăugă ea pe un ton care lăsa clar să se Înțeleagă că voia să-mi facă un compliment. A rămas În picioare, Într-o poziție elegantă, În fața unui fotoliu pe care am invitat-o grăbit să ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
picioarelor, murmurând: — Masochistule. Înțelegerea cu Joanna era să-i plătesc trei sute de dolari pe oră, dar se pare că era o regulă universală că ședința lua sfârșit odată cu ejacularea clientului. Joanna a plecat după treizeci de minute, aruncându-mi un zâmbet: — Mai sună-mă! Am fost cuprins de un sentiment insuportabil de dezgust față de mine Însumi la gândul că cheltuisem banii primiți de la Keiko Kataoka pe o curvă. Pentru mine Keiko Kataoka reprezenta atât un fel de medic psihiatru, cât și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
-l că Începe să vorbească de testul de fecale pe care-l făceam când eram mici. Test de fecale? Despre ce naiba vorbește? Eram așa de tensionat Încât simțeam cum mi se lipește nerv de nerv, iar Gan Îmi vorbea cu zâmbetul pe buze despre teste de coprocultură! Cuvintele acestea mi-au zgândărit poftele sexuale. Fie că era vorba de fecale, fie de urină, pentru mine nu reprezentau decât obiectul dorinței sexuale. În fața mea o vedeam pe Reiko zâmbind, cu ochii strălucind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
mâna să mă apropii. Nu era Yazaki. — Ești japonez? m-a Întrebat. Am dat din cap În semn că da, la care el m-a Întrebat cu un accent din Kansai: — N-ai o aspirină? forțându-se să afișeze un zâmbet. Am dat să mă Îndepărtez pentru că mirosea groaznic, dar cuvintele lui m-au țintuit locului: — Ai venit pentru Yazaki, nu-i așa? M-am apropiat de japonezul acoperit de mizerie din cap până-n picioare, Întrebându-mă de câtă vreme stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
cel mic de Înălțime purta peste tricou un șorț de bucătar. — David, Îl strigă Yazaki pe nume. Mă duc să mă odihnesc un pic În camera de la etajul doi. Tânărul alb care răspundea la numele de David Încuviință cu un zâmbet și apoi dispăru În spatele restaurantului. Am urcat scările cu răsuflarea Întretăiată. Erau niște scări de lemn care-mi aduceau aminte de școala generală din orașul meu natal, cu treptele scobite pe mijloc de la atâția pași care trecuseră peste ele. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
și pufni pe nas, după vechiul lui obicei, se ridică brusc În picioare și porni spre frigider. Sea Întoarse cu o sticlă de șampanie cu gâtul lung și cu două pahare. — S-a sinucis, murmură el printre dinți, cu un zâmbet pierdut pe față. Deschise șampania, turnă În pahare și Îl dădu pe gât pe al său dintr-o răsuflare. Îmi simțeam gâtul uscat și lipicios, așa că am făcut și eu la fel. Șampania rozalie era atât de gustoasă, că-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
obosit ca atunci. Ne-am Întors la hotel. De fapt, nici nu se putea numi hotel, era o cameră cu patul direct pe pământ. „Ce obosit sunt!, am oftat către Reiko. Și atunci ce crezi că mi-a spus cu zâmbetul pe buze? „Eu sunt obișnuită să fiu obosită, și fizic, și psihic!“ Fata asta e mai puternică decât mine, m-am gândit atunci. Când m-am Întors spre pat, am văzut un scorpion sub cearșafuri. Yazaki mai priză o linie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
fetele ce-și vând trupul atrase irezistibil de o astfel de lume a luxului. Înțelegeam perfect ce atracție putea să exercite acest soi de tratament preferențial care devenea posibil În momentul În care-ți puteai permite să plătești pentru el. Zâmbetul plăcut și natural al stewardezelor, specialitățile din care nu mai gustasem niciodată, stropite cu un sos cu miros special, vinul roșu care mă amețea numai ce duceam paharul la buze, toate acestea aveau un efect calmant asupra nervilor și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
schimba cu repeziciune; putea fi Keiko Kataoka, Reiko sau la fel de bine putea fi una din prostituatele caucaziene pe care le plătisem la New York. Putea fi chiar mama mea. Femeia Își sumețea fundul, cu privirile rușinate pironite În pământ, cu un zâmbet În colțul buzelor. Era Întoarsă cu spatele la cineva, oferindu-i o priveliște asupra crăpăturii dintre fese. În cadrul scenariului, femeia mărturisea că rușinea era sursa plăcerii ei. Mărturisirea nu se făcea prin cuvinte, ci prin semnalele emise de corpul ei. Când femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
berlinez. Unii ar fi putut spune că semăna destul de mult cu un evreu, dacă ar fi fost să ia în considerare mărimea nasului. Acesta domina centrul feței sale precum tija unui cadran solar și îi trăgea buza superioară într-un zâmbet subțire, mai mult un rânjet. Își purta părul blond, care încărunțea, tuns scurt, ceea ce îi accentua fruntea înaltă. Era un chip șiret, al unui expert în arta disimulării, și i se potrivea perfect. — Surprins? mă întrebă. — De faptul că șeful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
sugerat să vii în Prinz Albert Strasse în loc de locul ăsta? Hai, recunoaște că ai fost curios. — De când trebuie Kripo să se bazeze pe sugestii ca să-i facă pe oameni să vină la sediu? — Aici ai și tu dreptate. Cu un zâmbet larg, Arthur Nebe făcu să apară din buzunarul de la piept o sticluță metalică aplatizată: — Bei? — Mersi, nu zic nu. Am înghițit o dușcă zdravănă din alcoolul distilat oferit cu solicitudine de către Reichskriminaldirektor și apoi mi-am scos țigările. După ce am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
dacă sugerez că acesta ar putea fi cel mai bun motiv dintre toate pentru a nu-l implica pe fiul dumneavoastră în această investigație și că și dumneavoastră v-ați gândit deja la acest lucru. Am văzut-o schițând un zâmbet și am continuat: — După cum vedeți, nu vă subestimez, Frau Lange. Ea încuviință din cap. — Ce credeți, ar putea fi un pic cam strâmtorat cu banii? am întrebat-o. — Nu. Ca director al consiliului de administrație de la editura Lange, câștigă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
La ce bun? Înăuntrul meu deja înoată o întreagă farmacie. Nu văd cum un alt preparat ar putea face vreo diferență. — Ați fi surprins. Era o blondă din Frankfurt, înaltă, atletică, cu un simț nervos al umorului și cu un zâmbet forțat care indicau o lipsă de încredere în propria-i persoană. Ceea ce era ciudat, dat fiind faptul că era cât se poate de atrăgătoare. — O întreagă farmacie, mă luă ea în râs. Niște vitamine acolo și ceva care să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
nu are cum să fie Josef Kahn, zise ea. Și că Josef Kahn a fost obiectul unei forme de fraudă despre care cineva și-ar fi închipuit că e imposibil să existe în al Treilea Reich. Avea pe buze un zâmbet când își închise dosarul și se lăsă pe spate în scaun, ridicând capacul tabacherei. Fumatul, ca și a fi doctor, era încă ceva ce femeile nu aveau voie să facă, dar îmi dădeam seama că nu era genul de lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ar putea crea panică în rândul femeilor germane. Contele dădu aprobator din cap: — Și acum, zise el uitându-se la mine, am o întrebare pentru domnul Kommissar. Zâmbi, dar nu aveam de gând să mă încred prea mult în acest zâmbet. Dădea impresia că făcuse aceeași școală pentru sarcastici aroganți ca și Obergruppenführer Heydrich. Mental, m-am pus în gardă, pregătit pentru prima lovitură. — Ca detectivul care în mod ingenios a soluționat celebrul caz al lui Gormann Strangulatorul, va binevoi dumnealui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Heydrich. Mental, m-am pus în gardă, pregătit pentru prima lovitură. — Ca detectivul care în mod ingenios a soluționat celebrul caz al lui Gormann Strangulatorul, va binevoi dumnealui să ne împărtășească acum gândurile sale în acest caz? mă luă el. Zâmbetul șters persistă dincolo de ceea ce ar fi putut părea confortabil, ca și cum și-ar fi încordat strâns sfincterul. Sau cel puțin așa presupuneam eu, că era strâns. Deși, ca aghiotant al unui fost om din SA, contele Wolf von Helldorf, care avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
grămadă de povești proaste, genu’ în care frumoasa dar răsfățata prințesă ajunge să fie fiartă de vie și mâncată de către trolul cel rău. O sclipire vagă de îndoială începu să crească în strălucitorul iris albastru al fiecărui ochi corupt, iar zâmbetul ei nu mai fu în întregime încrezător atunci când i-am ridicat fusta în sus și am început să trag de chiloții ei. — O, aș putea să spun o grămadă de povești ca asta, i-am spus pe un ton amenințător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
de un mandat pentru căutarea persoanelor dispărute. — Mai bine te-ai duce să faci rost de unul, Becker. Becker era înalt, cu ochi albaștri, mici și plictisiți, cu o fâșie subțire de păr blond, nasul ca de câine și un zâmbet batjocoritor aproape ca de maniac. Avea o expresie cinică a feței, care îi reflecta firea. În conversația de zi cu zi a lui Becker era mai multă blasfemie împotriva frumuseții divine a vieții decât ai fi găsit în mijlocul unei haite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
mai întâi la departamentul cu materiale deocheate, așa că de la Alex am mers cu mașina în sud, la Hallesches Tor. Wende Hoas era o clădire înaltă, cenușie, în apropiere de linia de S-Bahn. Am urcat la ultimul etaj, unde, cu un zâmbet de maniac ferm instalat la locul său, Becker dădu un picior într-o ușă. Un omuleț gras și spilcuit, cu monoclu și mustață, se uită în sus la noi de pe scaun și zâmbi nervos când am intrat în birou. — A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]