5,438 matches
-
mă priveau, timpul trecea și ei mă priveau întruna, iar eu nu le puteam înfrunta privirile, gâfâiam din ce în ce mai tare, și dintr-o dată am început să plâng, atunci mi-au întors spatele în tăcere și au plecat cu toții în aceeași parte. Zăceam în genunchi și nu le vedeam decât picioarele lucioase de sare în sandalele roșii și negre, ridicând marginea veșmintelor lungi și negre, cu vârful puțin înălțat, cu călcâiul lovind ușor pământul, iar când piața s-a golit, m-au târât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
trupul aplecat ușor pe spate și zvârlind piciorul mai înainte, nu putea trece neobservată. Metoda putea chiar să se întoarcă împotriva intențiilor mărturisite ale Louisei, de vreme ce ea era în fiecare clipă amenințată să se izbească de vreunul din tablourile ce zăceau peste tot în atelier. Zgomotul îl trezea atunci pe copil, care își arăta mulțumirea așa cum putea, adică țipând cât îl ținea gura. Tatăl, încântat de capacitatea pulmonară a fiului său, alerga să-l răsfețe, înlocuit fiind curând în această treabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
degetele de pielea mea. În clipele de normalitate gândurile mele sunt porumbei albi ce ies din gură fâlfâind cu dor de libertate... În clipele de fericire gândurile dau năvală, se încurcă în gură ca ițele, buzele mele au fierbințeală și zac de parcă aș avea 40 de grade. Alb sau Negru Am uitat să ne mai privim în ochi ca altădat’ iar cuvântul iubire de noi s-a înstrăinat; îmi suspină până și gândul în drumul greoi spre tine... Mă trezesc în
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
rupt de familia înstărită. Cu legături și în... și în... Nu sunt deloc convins că asta a avantajat-o. Dimpotrivă. Au ținut-o zile întregi în picioare. Picioarele se umflau, se revărsau peste pantofi. Nu mai putea să se descalțe. Zăcea rănită, fără somn, până reîncepea chinul. Am cunoscut un văr al doamnei Hariga. Directorul liceului meu, susură eleva. Glasul timid intimidează ; urmează o tăcere grea, lățită. Micuța își alungește mai mult ochii, speriată de propria îndrăzneală. Paharele sunt iar goale
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
gol. O chinuia foamea. Fără să poată aduna vreun gând. Privind, până s-a lăsat întunericul, la colile de hârtie. La gamela sprijinită de colțul patului. Nu le vedea, își amintea din când în când de ele, simțea iar foamea. Zăcea idiotizată, avea mâini grele, degete țepene, de plumb, umeri morți, palme de tablă. A ridicat, dintr-odată, mâna, să-și dea părul pe spate. A simțit palma lucie, de oțel, lovindu-i țeasta, metalică și ea. N-avea păr, uitase
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fi rămas în ea. „Când emoțiile sunt puternice și te simți ca încătușat, să pictezi bambuși“, spunea anticul călugăr budist. Cu sufletul senin, să pictezi orhidee, frunze care cresc, într-un fâlfâit de zbor, boboci care se deschid bucuriei. A zăcut apoi o săptămână. Atât de crunt o bătuseră. Nu-și puneau mari speranțe în pretextele pe care le vor oferi desenele ei. O chinuiseră și până atunci, fără asemenea extravagante motivări. Ar fi continuat, obligând-o să- și plătească, astfel
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
căror existență și mici îndrăzneli și abuzuri fulgeră brusc și despică noaptea din care vor răsări viitorii mari dăruiți, marile miracole. O luptă câștigată, împotriva ei înseși, a delăsării care ar fi vândut-o nu doar dușmanilor, ci dușmanului care zăcea într-însa tolănit în noroiul singurătății și-al unei deznădejdi elementare. În celula umedă, obligată să se descopere, să se cunoască și să se apere, învățase altceva și mai mult decât la școala de arte frumoase. Rămânea multe nopți trează
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și ea, de bucurie sau groază, și-ar apăsa palmele nu peste gură, cum s-ar cuveni, ca să nu tulbure tăcerea sălii, ci peste ochii încinși. Exasperată, din cauza efortului de-a se stăpâni. Plăsmuirile tremură o clipă și se sparg. Zac undeva, zgribulit pe fundul vreunui vas. Adâncurile nopții stăruie. Recuperarea se desfășoară incert, pe porțiuni fără legătură între ele. Iarăși copil, pierdut prin lungi curți interioare, năpădite de buruieni ursuze. Rătăcesc printr-un nesfârșit tunel sticlos, pustiul căruia îi dăruiesc
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
încă proaspătă. Iar acum încerca să descopere zadarnic unde anume și din ce pricină se frânsese totul. Părăsi în cele din urmă strâmta cameră în care locuia, rătăci pe străzi, obosi repede, poate și din cauza căldurii. Spre prânz, când orașul zăcea zăvorât, tembelizat de arșiță, urcă într-un troilebuz gol, decis să-și reia, încă în această duminică, vizitele de altădată la grădina zoologică, în care regăsise indiferența liniștitoare a simplității, înțelepciunea instinctelor, foamea, împerecherea urgentă, supunerea la marile cicluri, comunicarea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și compromis, ce-o fi, ce-o fi, cum putem vinde marfa asta cu folos și cui și de ce ne-am tot vinde și de ce prețul ăsta jalnic și de ce, de ce, mereu, ca în copilărie, de ce, de ce. Banca pe care zăcuse atâta timp, în liniștea greoaie a duminicii, deveni neagră, ca și aleile și arborii eliberați de arșița de peste zi. Se ridică în picioare, scuturându-și brațele și umerii pentru a se dezmorți. ...Trupul ei părea că se pierde în îmbrățișare
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în Capernaum, lîngă mare, în ținutul lui Zabulon și Neftali, 14. ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice: 15. "Țara lui Zabulon și țara lui Neftali înspre mare, dincolo de Iordan, Galilea Neamurilor, 16. Norodul acesta, care zăcea în întuneric, a văzut o mare lumină; și peste cei ce zăceau în ținutul și în umbra morții, a răsărit lumina." 17. De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, și să zică: "Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice: 15. "Țara lui Zabulon și țara lui Neftali înspre mare, dincolo de Iordan, Galilea Neamurilor, 16. Norodul acesta, care zăcea în întuneric, a văzut o mare lumină; și peste cei ce zăceau în ținutul și în umbra morții, a răsărit lumina." 17. De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, și să zică: "Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape." 18. Pe cînd trecea pe lîngă marea Galileii, Isus a văzut doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
13. Apoi a zis sutașului: "Du-te, și facă-ți-se după credința ta." Și robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela. 14. Isus S-a dus apoi în casa lui Petru și a văzut pe soacra acestuia zăcînd în pat, prinsă de friguri. 15. S-a atins de mîna ei, și au lăsat-o frigurile; apoi ea s-a sculat, și a început să-I slujească. 16. Seara, au adus la Isus pe mulți îndrăciți. El, prin cuvîntul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
cum L-au văzut, L-au rugat să plece din ținutul lor. $9 1. Isus S-a suit într-o corabie, a trecut marea, și a venit în cetatea Sa. 2. Și iată că I-au adus un slăbănog, care zăcea într-un pat. Isus le-a văzut credința, și a zis slăbănogului: "Îndrăznește, fiule! Păcatele îți sunt iertate!" 3. Și iată că, unii din cărturari au zis în ei înșiși: Omul acesta hulește!" 4. Isus, care le cunoștea gîndurile, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
ca niște morți. 5. Dar îngerul a luat cuvîntul, și a zis femeilor: Nu vă temeți; căci știu că voi căutați pe Isus, care a fost răstignit. 6. Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniți de vedeți locul unde zăcea Domnul; 7. și duceți-vă repede de spuneți ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morți. Iată că El merge înaintea voastră în Galilea; acolo Îl veți vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta." 8. Ele au plecat repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
cu butelii de vin... De aici o ușă dădea direct spre popota mare, iar alta, în stânga, spre cuibul trecătorilor. Un soldat se repezi și deschise lui Bologa. În odăiță erau numai două mese lungi și o canapea hodorogită, pe care zăcea un morman de mantale, căști, revolvere, săbii, baionete, de-a valma. Masa din dreapta se golise; un soldat, cu capul țuguiat și cu fruntea de un deget, strângea alene tacâmurile și resturile de pâine. Fumul de tutun, mirosul de mâncăruri și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe o hârtie boțită. Ici-colo, ca mușuroaiele, înțepenite, poate chiar înghețate, înaintea șanțurilor, zărea sau bănuia posturile de ascultare. La vreo treizeci de metri, în stânga, începe sectorul căpitanului Cervenko... "Ce-o fi făcând oare Cervenko?... Bietul Cervenko..." În față câmpului zăcea neted, pierdut în noapte și biciuit de vântul ce mai scutura în răstimpuri stropi mari de apă din văzduh. Apostol Bologa știa că, exact la cinci sute optzeci și trei de metri, se află prima linie de tranșee rusești și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mi-am închipuit sufletul omului ca o visterie cu odăi multe, unele pline de comori, altele deșarte. Mulți oameni, cei mai mulți, trăiesc toată viața în cămăruțele cele goale și veșnic deschise, căci celelalte sunt zăvorâte cu lacăte grele, și cheile lor zac tăinuite în focul chinurilor. Pe mine golul m-a înfricoșat ca și întunericul. De aceea m-am străduit să găsesc cheile comorilor mele. Dar și comorile sunt înșelătoare. Îndată ce ai descoperit una, râvnești pe cele mai ascunse... Poate cea mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
desigur, santinelele speriate... Pe la trei, spre a-și șterge orice urme de îngrijorare din suflet, porunci să se înalțe o rachetă, să vază și să se convingă. În lumina verzuie, terenul dintre tranșee părea mort. La dreapta, între sârmele ghimpate, zăcea cadavrul unui om. A fost ucis de acum două zile, pe când se întorcea din patrulare, noaptea, probabil chiar de camarazii lui, din greșeală sau de frică. Privirea lui Apostol trecu peste el ca peste un mușuroi, grăbită să-și vază
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se păru că se ridică în sus și deodată se pomeni iar la pământ, cu o durere crâncenă în coapsă... " Sunt rănit sau poate..." Gândul i se rupse ca o ață. CARTEA A DOUA 1 O pată de lumină tulburie-cețoasă zăcea pe pardoseala de lespezi albe a salonașului de rezervă, la picioarele celor două paturi de fier. Pe fereastra unică se uitau în odaie ramurile negre ale unui păr bătrân, dârdâind în gerul sfârșitului de februarie. Pereții, îmbibați de gemete și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în lumea drepților! Când i s-au vindecat piciorul și coapsa, l-au trimis mai departe, spre regiunea unității lui, în spitalul de aici, fiindcă acolo începuseră să sosească transporturi mari de răniți din luptele noi. Aproape o lună a zăcut singur aici, în salonașul de rezervă din fundul coridorului, la etajul întîi. Petre stătea toată ziua lângă patul lui, căutând să-i ghicească gândurile și să-i împlinească dorințele. Dimineața și după vizita medicală îi citea Visul Maicii Domnului, cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu camarazii aceștia, și nu-i chip. Domnul nu știe sau nu vrea să vorbească decât românește, iar pe aici n-avem tălmaci... În vreme ce Apostol Bologa se uita zăpăcit când la ofițer, când la soldații prizonieri, un locotenent de huzari, zăcut de vărsat, cu nas mare, începu să istorisească poate a zecea oară cum s-a pomenit cu patrula românească în spatele liniilor, rătăcită, se vede, din cauza necunoașterii terenului; se pare că a vrut să se strecoare între infanterie și cavaleria care
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mână ușoară, puțin rece și aspră. Sub atingerea aceasta, clocotul minții se mulcomi repede, ca sub puterea unui farmec, și somnul coborî ca o alinare dulce... Când se trezi, auzi un glas străin lângă dânsul. Simțământul de grea osteneală îi zăcea și acum în oase, încît nici nu ridică pleoapele, căznindu-se doar să recunoască glasul care-i mormăia în urechi: " E doctorul Meyer! se gândi apoi dumerit. Vasăzică, sunt bolnav..." Deschise ochii să se convingă. Privirea lui întîlni pe Ilo-na
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
e merindea tuturor veșniciilor... Apostol Bologa tresări, ca și când s-ar fi trezit dintr-un farmec. Ochii însă îi erau deschiși și mari și umezi, iar pe buzele scăldate în zâmbet simțea neîncetat sărutarea fericirii. Cartea îi alunecase de pe genunchi și zăcea la picioarele lui ca o zdreanță fără preț. Ploaia drămăluia mereu țiglele cerdacului cu sunete moi, apătoase. Sus, în spatele crucii pălmuite de stropi năvalnici, între nourii suri, râdea o geană albastră-luminoasă, vestitoare de soare nou. Apostol rămase un răstimp cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ar fi în stare să-i dezvăluie taina liniștii adevărate și să-i dea un leac împotriva tuturor chinurilor sufletului. Spitalul improvizat în localul școalei avea două săli cu vreo treizeci de paturi. În cea dinspre uliță, într-un colț, zăcea căpitanul Cervenko. Un doctoraș cu obrajii pământii explică lui Bologa, înainte de a-l introduce, că Cervenko e de două săptămâni aici, cu un glonte, ricoșat, în piept... "Glontele, pătrunzând de-a curmezișul, a frânt două coaste, și-a pierdut forța
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]