39,259 matches
-
totul deosebită, despre stările totale, care sînt determinate de un lung șir de experiențe diverse. Fiecare dintre ele a creat propria stare individuală și din aceste stări individuale se poate naște o stare totală. Condiția este ca ele să nu dispară complet, ci să lase în urma lor niște dispoziții care pot colabora la apariție unor stări ulterioare. Orice recunoaștere și orice amintire, precum și orice gînd se sprijină pe ele. Această acumulare se impune, într-un chip deloc foarte restrîns, în domeniul
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
strădaniei noastre centrale și împrejurarea că această conștiință se ia pe sine însăși ca obiect poate însemna atunci un mare progres. Dacă ținem seama de eul real, stările totale sînt mai hotărîtoare decît cele individuale. Acestea din urmă pot să dispară fără efecte puternice, fără ca prin nașterea ori prin influența lor să se găsească într-o legătură precisă cu ceea ce constituie, în noi, centralul propriuzis. Psihologia admite desigur că toate stările și trăirile lasă efecte în urma lor, că ele își aduc
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
serie de experiențe de viață, trăiri de un gen mai mult sau mai puțin compus și intensiv. Ele sînt deosebite de efervescențele momentane și de strădaniile instinctive, de hotărîrile stimulate de situații trecătoare, ca și de dispozițiile și imboldurile ce dispar la fel de repede cum au apărut. Ele se pot folosi însă, în conflictul cu împrejurările practice, de asemenea funcții psihice, mai curînd elementare. Starea totală dominantă este cea care stă, în general, la baza oricărei încercări de caracterizare a unei personalități
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
simpatice și estetice, în sensul că cele din urmă s-ar caracteriza printr-o conștiință liniștită, situîndu-se în afara a tot ceeea ce ne prezintă fantezia sau arta. Există, indubilabil, stări în care deosebirile dintre aceste trei genuri de sentiment au dispărut, prin faptul că eul nostru central sau real poate ființa tocmai pentru că poate fi plin de o simpatie vie pentru niște ființe reale sau reprezentate și de abia după aceea se întoarce la existența sa izolată, așa încît, prin uitare
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
a unei primejdii, și în timpul luptei. Alfred Lehman obiectează, în legătură cu primul exemplu, faptul că nu intervine nici o contopire, întrucît imboldul este anulat prin satisfacere. Sibbern i-ar fi putut răspunde că orice sentiment are tendința să se afirme, după ce a dispărut sentimentul dintîi. El se răspîndește într-un gen de compasiune peste stările ulterioare și se poate contopi astfel cu elementele sentimentale ale acestora. (Psychologie, VI B, 2; E 4) Faptul de a fi resimțit un imbold nu este, în mod
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
sînt organizate pot avea o tendință permanentă să izbucnească și să acționeze, nestăpînite și nelimitate de vreun scop, cu excepția unuia singur: acela de a se potoli! Tonalitatea li se schimbă însă chiar în clipa în care izbucnesc. Negarea sau limitarea dispar atunci. Nu toate sentimentele individuale pot intra ca factori într-un sentiment total, sub o formă sau alta. În eventualitatea unui asemenea caz, viața psihică umană ar avea un caracter mai puțin haotic și dizarmonic decît are. Atît bucuria cît
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
existența și mă fereau să-mi las cu totul pradă sufletul sfărîmării în țăndări". De aceea învățăm atît de bine să ne cunoaștem la durere și la necaz. Dacă am putea îndepărta și uita unul din termenii contrari, suferința ar dispărea tot atunci. Fidelitatea față de noi înșine și față de valorile pe care le-am cunoscut ne face să biruim purgatoriul vieții sau generează și o mare speranță că, în ciuda tuturor adversităților, nu vom încheie renunțînd la noi înșine. Corul însoțește, în
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
împiedică sau favorizează satisfacerea acestei dorințe vii. Destinele ideii independente ce năzuiau să iasă în evidență au reprezentat condițiile a ceea ce a putut stoarce din viață. El a avut foarte intens sentimentul său vital spiritual, în clipa cînd a văzut dispărînd, în fața unor largi orizonturi, îngrădirile pe care vechea imagine despre lume le pusese spiritului și gîndirii. Cum se va vedea mai tîrziu (cf. capitolul IX), genul acesta de sentiment total este cel mai frecvent la marii filosofi. În ce-l
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
glumeț față de tot și de toate. Rîsul este aici expresia involuntară a sufletului sănătos și puternic. Nu există nici conștiința unei siguranțe interioare și a unei superiorități față de lucruri și nici vreun pretext exterior. Acest moment al caracterului involuntar nu dispare niciodată cu totul din rîs, atîta vreme cît acesta este, în general, cu putință.26. Orice rîs presupune un teren solid sub picioare, oricît de mărginit sau de iluzoriu ar putea apărea, eventual, unei priviri pur obiective. b) Înrudită cel
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
formă a rîsului pe care o are caracterul humorului, faptul că raportul cu lumea este pozitiv sau că cel ce rîde ori surîde, cu acest prilej, se include în orice caz și pe sine într-însa. În fața marelui criteriu aplicat, dispare pînă la urmă contrastul acut dintre mare și mic. În cazul marelui humor, participăm noi înșine, cu întreaga personalitate și toată strădania noastră, la ceea ce-și găsește îndreptățire în vorbele poetului: "Chiar și cel mai mărunt lucru Se justifică
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Socrate un măscărici (scurra Atticus)29. Ironia socratică este o mare ironie dacă, în general, poziția lui Socrate este epuizată prin conceptul de ironie, ceea ce vom aprecia mai de aproape ulterior. În marea ironie, relația polemică cu cei din jur dispare. Așa cum am indicat deja, se pot rezolva prin acest fel de ironie două probleme. Ironia poate fi un refugiu pentru sufletul ce vrea să se sustragă relației cu lumea exterioară, cu ceilalți oameni, cu formele date ale vieții, împins fiind
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
mult mai cuprinzătoare decît cea a valorilor. Ceea ce este valoros e numai o parte, poate o părticică disparentă din lumea realității. Lucrul acesta s-a văzut în stil mare cînd vechea imagine a lumii, cu caracterul ei plăcut intuitiv, a dispărut într-un cadru închis și cînd a dvenit limpede pentru conștiință că este imposibil să se atribuie limite stabile lumii. De aici înainte, îngerii nu mai pot coborî și urca înapoi, din cerul valorilor spre pămîntul realității, și nu se
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
fermitatea de care nu se poate lipsi nici un sentiment total. Melancolia privește înapoi, ea trăiește în amintire. Nostalgia privește înainte, trăind în speranță și în năzuință. Există în ambele un element de tristețe, în primul caz, fiindcă o valoare a dispărut din viață, în al doilea, fiindcă depărtarea de țel e atît de mare. Se strecoară însă în amîndouă o bucurie, fiindcă trăim și respirăm în ceva de valoare, indiferent dacă aparține trecutului sau viitorului. S-a afirmat, pe drept 45
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
în lipsa lor nu am fi nimic din ceea ce sîntem. De aceea, nu e cazul să subestimăm purgatoriul părerăă de rău. Personalitatea noastră, așa cum este ea, cu melancolia și nostalgia sa, a străbătut tocmai acest purgatoriu; dar în amitire, acțiunea izolată dispare ca factor în dezvoltarea întregii personalități, poate chiar ca o felix culpa, iar nostalgia ce năzuiește înainte nu ne îngăduie să întîrziem la ceea ce nu mia are acum nici o însemnătate practică. 22. Simpatie Tipurile de humor descrise în cele de
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
indirect, în surîsul însuși. Și în această împrejurare, baza profundă este aceea care face cu putunță humorul. Contradicția cu batjocura este, în acest caz, cea mai mare pe care ne-o putem imagina și totuși posibilitatea de a glumi nu dispare; tocmai ea este aceea care face din humor un sentiment total. Așa cum am arătat în Etica mea (IX, 1), ar fi incorect să punem pur și simplu simpatia în contrast cu autoafirmarea. Devotamentul poate fi o continuare a autoafirmării; aceasta nu e
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
peste cei drepți și peste nedrepți, durerea îi lovește atît pe cei liniștiți cît și pe cei plini de aspirații. Dar așa cum marele humor nu-și pierde surîsul fiindcă strădania serioasă este obligată să lupte cu îngrădirile, zîmbetul său nu dispare nici pentru că suferința se insinuează și pe drumul fericirii liniștite. Dizarmoniile vieții se evaporă pînă la urmă în fața marii forțe cu care este trăită. Humoristul nu se refugiază în pustiu pentru că nu se împlinesc toate visele înflorate. Consecința răfuielii cu
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
căpătat o mare importanță. Tinerele paciente își împărtășeau stările sufletești și experiențele, schimbînd idei despre ceea ce le împiedica să cedeze. În felul acesta, se sprijineau reciproc în lupta lor de a mai obține ceva de la viață. Sentimentul de singurătate a dispărut și Adèle Kamm se simțea acum ca o participantă la marea luptă dintre bine și rău. Așa s-a menținut "joyeuse dans l'affliction". "Fericirea", spunea ea, "este mai de preț cînd e amestecată cu desnădejde; pacea e mai deplină
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
poate fi actualizat, ba că ceea ce este mic nu poate fi văzut în valoarea sa. Obligațiile și întîmplările vieții de toate zilele ne apar indiferente, cenușii, supărătoare și par să ne împiedice. Chiar dacă gîndul la ceea ce e mare nu a dispărut, lucrurile mărunte nu sînt situate în raport cu aceasta, nici în raportul comic sau tragic de contrast, nici în relația interioară de simpatie și înțelegere ca să nu mai vorbim de toate aceste relații diverse la un loc. Presupunînd că ar cădea un
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Ceea ce i se întîmplă unei fiinșe cum e Cordelia nu este hotărîtor; lucrul hotărîtor e că ea există!"68. Putem exprima filosofic acest lucru astfel: Shakespeare nu-și pierde credința că în lume există o valoare, chiar dacă ceea ce este valoros dispare atît de frecvent. În ultima mare operă a lui Shakespeare în Furtuna, sentimentele de pace și de melancolie devin covîrșitoare. Tragicul se potolește și comicul dispare. Dar chiar și la urmă de tot, cînd Prospero crede că a biruit tot
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
nu-și pierde credința că în lume există o valoare, chiar dacă ceea ce este valoros dispare atît de frecvent. În ultima mare operă a lui Shakespeare în Furtuna, sentimentele de pace și de melancolie devin covîrșitoare. Tragicul se potolește și comicul dispare. Dar chiar și la urmă de tot, cînd Prospero crede că a biruit tot răul, lăsîndu-se liniștit în seama unor viziuni festive și dînd cu totul uitării bestia umană Caliban și conspirația acestuia, el este cutremurat, gîndindu-se pe neașteptate la
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
este, în fond, cu neputință de armonizat". Revine asupra acestei idei în convorbirile cu cancelarul von Muller: "Orice tragic se bazează pe o contradicție ce nu se poate aplana. Deîndată ce intervine sau este recunoscută ca posibilă o aplanare, tragicul dispare". "Numesc tragică o situație pentru care nu se poate imagina nici o ieșire, nici o împăcare" (Convorbiri cu cancelarul von Muller, 6 iunie 1824 și 2 iulie 1830). El critică concepția despre tragic a lui Hegel, aceea de a-l socoti ca
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
susține Benn însuși și anume că mila față de caracterele eroice se preface în admirație, iar mila față de caracterele blînde și gata să se jertfească, în dragoste. Trebuie să acceptăm că teama parcurge o modificare corespunzătoare 70. Teama și compasiunea nu dispar, ci sînt "purificate"prin faptul că devin elementele unui sentiment mai complex 71. 29. Tragicul ca limită a humorului Marele humor își are una din limite în tragic. Humoristul nu se apleacă asupra rănii precum eroul tragic. Leziunile sale nu
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
un marș triumfal, întrucît sufletul era cu totul plin de așteptarea apropiatei reveniri a lui Hristos întemeiere propriu zisă a "împărăției cerurilor". Fiind că, în contrast cu această așteptare vie, orice altceva trebuia să pălească, toate celelalte interese și obligații trebuiau să dispară suferința nu se poate să fi fost predominantă, așa cum crede Kiekergaard. În fața mărețelor imagini în care așteptarea își găsea expresia, nici măcar durerea provocată de desprinderea de condițiile pămîntești și umane nu se putea afirma. Tragedia pe care o reprezintă creștinismul
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
locul cuvenit lucrului mărunt care ne pune piedică, dar și celui mare și avantajos, el ne îndrumă și să ne confruntăm cu soarta tragică, dacă aceasta este realmente o consecință a faptului că am fost credincioși realității și obligațiilor ei. Dispare aici contradicția dintre humor și tragic și se ivește posibilitatea unei tranziții continue, realizată viguros, de la un punct de vedere la celălalt. Nu este vorba de un salt sau, dacă el există, continuitatea nu e întreruptă, în situația în care
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
existenței ar înceta să mai curgă, ar interveni o anemiere progresivă și o moleșire a vieții spirituale umane și ultimul act al dramei omenești ar fi lipsit tocmai de pecetea sublimului. Marele humor subzistă și cade odată cu premisa că ceea ce dispare nu sînt decît valori individuale, date în experiență. Perisabilitatea lor este elementul tragic în trăirile în care își are sursa marele humor. Elementul acesta nu este însă predominant, atîta timp cît sînt descoperite noi surse de valori. În însăși înălțarea
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]