390,853 matches
-
fi trăit în vecinătatea Italiei longobarde. Grigore de Tours a fost și el contemporan și a făcut o prezentare scurtă în a sa "Historia Francorum", care își găsește ecoul mai târziu în cronica lui Fredegar. Totuși, istorici precum Walter Goffart acordă prea puțină încredere acestei versiuni. Alte versiuni, mai târzii, aduc în scenă un alt asasin, în persoana lui Peredeus, care ar fi fost de asemenea sedus de Rosamunda. Moartea lui Alboin a avut un impact de durată, întrucât i-a
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
din țară pentru a-și vizita fratele, Nicola, care trăia în Bologna, în Italia. Dar în loc să se întoarcă în Bulgaria, el a rămas în Italia timp de doi ani, până în 1971, când a fugit în Marea Britanie unde i s-a acordat azil politic. Autoritățile bulgare au ripostat numindu-l public trădător. Trăind acum în afara Bulgariei, Markov trebuia să găsească o slujba care să-i asigure traiul. A descoperit că scrierile sale puteau fi utilizate de organizațiile anticomuniste. Acesta a fost întotdeauna
Gheorghi Markov () [Corola-website/Science/325003_a_326332]
-
de fratele său, care conducea deja Daily Mirror și Sunday Pictorial. Harold Harmsworth a fost de asemenea ridicat la grad noiliar ca Lord Rothermere, și a fondat o dinastie încă puternică în anii 1990. În anii 1920, obiceiul de a acorda marilor proprietari de ziare titluri noiliare a făcut ca lumea să-i numească "baroni ai presei". Principalul rival al lui Rothermere ]n aceast[ perioadă a fost Max Aitken, un milionar canadian devenit cunoscut sub numele de Lord Beaverbrook. Imperiul ziarelor
Magnații mass-mediei () [Corola-website/Science/325041_a_326370]
-
cumpăra dreptul de a se ruga lângă peretele vestic, cel puțin în data de 9 Av. În anul 425, evreii din Galileea au scris Împărătesei bizantine Aelia Eudocia solicitând permisiunea de a se ruga la ruinele Templului. Permisiunea a fost acordată și le-a fost permis oficial să se reașeze în Ierusalim. Câțiva autori evrei din secolele al X-lea și al XI-lea (Aaron ben Meir, Samuel ben Paltiel, Solomon ben Iuda și alții) au menționat venirea evreilor la Zidul
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
ca un magnific zid-fortăreață să fie construit în jurul întregului oraș, astăzi Zidul Vechiului Oraș. Sunt mai multe relatări care arată eforturile lui Soliman pentru găsirea ruinele Templului. În a doua parte a secolului al XVI-lea, Soliman Magnificul le-a acordat evreilor dreptul de a se ruga la Zidul de Vest și l-a pus pe arhitectul curții, Mimar Sinan să construiască un oratoriu pentru ei acolo. În 1625 sunt menționate pentru prima dată rugăciunile organizate la Zid de către un învățat
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
1928, Muftiul Amin al-Husseini a organizat o serie de măsuri pentru a demonstra pretențiile arabilor pentru „drepturile exclusive ale arabilor pentru Muntele Templului și împrejurimile lui. El a ordonat construcția de noi clădiri chiar lângă Zidul de apus. Britanicii au acordat arabilor permisiunea de a transforma o clădire învecinată cu Zidul într-o Moschee și de a-i adăuga minarete. Un muezin a fost însărcinat să scandeze apelul la rugăciunea islamică direct lângă Zid. Aceste acțiuni ale musulmanilor au fost văzute
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
și urmărirea penală. Ei erau de obicei amendați sau condamnați la închisoare de la trei la șase luni. Pe parcursul războiului arabo-israelian din 1948, Vechiul Oraș împreună cu Zidul a fost ocupat de trupele iordaniene. Articolul VIII din Acordul de Armistițiu din 1949 acorda acces evreilor israelieni la Zidul Plângerii. Totuși, în următorii 19 ani, în ciuda mai multor cereri din partea oficialilor israelieni și a grupurilor evreiești de la Națiunile Unite și alte organisme internaționale care doreau aplicarea acordului de armistițiu, Iordania a refuzat să respecte
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
octombrie 2011 când a intrat în vigoare un nou Cod Civil inspirat după Codul Civil din provincia Quebec, Canada. Codul Civil Napoleonian sau Codul Civil francez a fost realizat în vremea Primului Imperiu Francez sub îndrumarea lui Napoleon Bonaparte. Codul acorda o atenție și o importanță deosebită organizării familiei urmărind să facă din familie celula de bază a vieții sociale. Codul acorda capului familiei puteri prerogative foarte întinse asupra tuturor persoanelor care o alcătuiau (copii, soție). Codul situa de asemenea proprietatea
Codul Civil din 1865 () [Corola-website/Science/325044_a_326373]
-
Napoleonian sau Codul Civil francez a fost realizat în vremea Primului Imperiu Francez sub îndrumarea lui Napoleon Bonaparte. Codul acorda o atenție și o importanță deosebită organizării familiei urmărind să facă din familie celula de bază a vieții sociale. Codul acorda capului familiei puteri prerogative foarte întinse asupra tuturor persoanelor care o alcătuiau (copii, soție). Codul situa de asemenea proprietatea privată în centrul reglementărilor sale juridice, privind-o drept sorgintea originară a oricăror libertăți individuale. În timpul exilului pe insula Sfânta Elena
Codul Civil din 1865 () [Corola-website/Science/325044_a_326373]
-
au avantaje de pe urma cooperării cu negustorii arabi. Căpeteniile le garantau securitatea drumurilor trans-sahariene, cu condiția să efectueze tranzacțiile numai la curțile lor. Pentru a asigura monopolul tranzactilor, liderii respectivelor formațiuni au ordonat triburilor supuse să le predea pepitele de aur, acordându-le în schimb cereale și animale. La rândul lor, liderii formațiunilor schimbau aurul și primeau arme, sare, textile și podoabe de la arabi, considerându-le "bunuri de prestigiu".Bunurile de prestigiu le-a îngăduit să cumpere loialități, iar armele le-au
Istoria Africii () [Corola-website/Science/325026_a_326355]
-
-lea î.e.n, cum a fost, de pildă, Solomon, să nu fi construit un palat și templu propriu în capitala sa, așa cum au făcut și alte state și orașe-state contemporane din regiune Regele persan Cirus cel Mare, care a acordat libertate de cult mai multor popoare din imperiu, a dat, conform scripturii biblice, o proclamație si in ceea ce priveste evreii antici, in care ar fi amintit in mod detaliat si recladirea Templului din Ierusalim. Cirus a permis așa numita Întoarcere
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
creștine în lume pentru cercetarea arheologică a ariei, pentru a găsi mărturii istorice suplimentare în legatură cu evenimentele descrise în Noul Testament despre Iisus din Nazaret și epoca sa. Unele culte creștine neoprotestante evangheliste din America și alte părți ale lumii acordă însemnătate destinului mesianic al Templului și sprijină micile grupări mesianiste extremiste evreiești ca de exemplu „Fidelii Muntelui Templului” în aspirațiile lor la restabilirea cultului iudaic pe Muntele Templului. Marile biserici creștine tradiționale, catolice, ortodoxe, protestante, nu ridică nici un fel de
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
consolidată. Din acel moment a condus regatul neîntrerupt, însă domnia sa nu a fost una liniștită. În 703, ducele Faroald al II-lea de Spoleto, vasal al său, a atacat pe exarhul Teofilact de Ravenna, însă Aripert a refuzat să îi acorde sprijin vasalului său, dat fiind că intenționa să mențină bunele relații atât cu papalitatea cât și cu Imperiul Bizantin. În paralel, el căuta să își impună o mai mare autoritate asupra conducătorilor longobarzi din ducatele din Langobardia Minor (sudul Italiei
Aripert al II-lea al longobarzilor () [Corola-website/Science/325046_a_326375]
-
revistei. Cu toate acestea, articolul poate fi accesat în continuare pe pagina de internet a președintelui sirian . Fotografiile lui Nachtwey au fost expuse în toată Europa și în Statele Unite și a primit numeroase premii, incluzând și premiul World Press Photo acordat în 1994. De asemenea, Nachtwey a fost premiat și de Overseas Press Club's Robert Capa Gold Medal în 1983, 1984, 1986, 1994 și 1998. În 2001, a fost lansat documentarul "War Photografer" focusat pe Nachtwey și munca pe care
James Nachtwey () [Corola-website/Science/325060_a_326389]
-
California, înființând în Statele Unite compania UGG Australia Footwear . Cizmele sale și-au găsit adepți atât printre surferii californieni cât și la Hollywood. În 1985, Smith a depus o cerere de înregistrare a logo-ului UGG în SUA, aceasta fiindu-i acordată în anul 1987. În 1995, compania nord-americană de încălțăminte, Deckers Outdoor Corp. a achiziționat compania deținută de Smith, UGG Holdings, Inc. plătind pentru aceasta 15 millioane de dolari americani. În anul 1996, Shane Stedman și-a vândut drepturile pe care
UGG () [Corola-website/Science/325062_a_326391]
-
ei nepoate, Mary de Modena, a doua soție a fratelui mai mic al lui Carol al II-lea, Iacob, Duce de York. Până la jumătatea anului 1676 și-a îndeplinit scopul - i-a luat locul Louisei de Kerouaille. El i-a acordat o pensie de 4000 £ care a ușurat considerabil necazurile ei financiare. Această stare de lucruri ar fi putut continua dacă nu ar fi existat atracția Hortensiei pentru promiscuitate. În primul rând, ea a înteținut o relație lesbiana cu Anne, Contesa
Hortense Mancini () [Corola-website/Science/325078_a_326407]
-
fost geolog asistent la Muzeul Britanic, ca director științific al expediției. Opinia lui Gregory, aprobată de către facțiunea Societății Regale din comitetul asociat, era ca organizarea și comanda echipajelor de teren să fie în mâinile sale:„...Căpitanul va fi instruit să acorde asistență necesară în dragare, remorcarea plaselor etc., să pună bărci la dispoziția personalului științific.” În disputa care a urmat, Markham a susținut că Scott trebuie să dețină comanda totală a expediției, fără a-i fi pusă la îndoială, Scott însuși
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
sperat pentru o expediție condusă în totalitate de Marina Regală, dar a fost avertizat de către Amiralitate că „exigențele actuale ale Serviciului Naval [i-ar] împedica să mai împrumute alți ofițeri...”. Cu toate acestea, Amiralitatea a fost de acord să le acorde lui Scott și Charles Royds, iar mai târziu și lui Michael Barne și Reginald Skelton dreptul de a se alătura expediției. Restul ofițerilor erau de la Marina Comercială, incluzând pe Albert Armitage, comandantul adjunct, ce căpătase deja experiență de la Expediția Arctică
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
l-a investit ca și Comandant al Ordinului Regal Victorian. De asemenea Scott a primit o mulțime de medalii și decorații din alte țări, incluzând medalia franceză "Légion d'honneur". Mai multe Medalii Polare și avansări în grad au fost acordate, de asemenea, altor ofițeri și membri ai echipajului. Rezultatele principale ale explorării geografice au fost descoperirea Teritoriului Regelui Edward al VII-lea; escaladarea Munților de Vest și traversarea Podișului Polar; prima sanie vreodată condusă pe acel podiș și călătoria pe
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
lungul Via Cassia; el a fost întâmpinat în vechiul oraș Sutri de către papa Grigore al II-lea în 728. Cei doi au ajuns la un acord, prin care Sutri și unele orașe de pe colinele din Latium (de exemplu, Vetralla) erau acordate Papalității, "ca un cadou către binecuvântații apostoli Petru și Pavel", conform descrierii din "Liber Pontificalis". Aceste teritorii constituiau prima extindere a teritoriului papal dincolo de limitele Ducatului de Roma, evenimentul reprezentând începuturile Statului papal. Între timp, împăratul iconoclast Leon al III
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]
-
tiraj din New York, ajutat în parte prin legăturile strânse ale lui Pulitzer cu Partidul Democrat. Editorii mai vechi, invidioși pe succesul lui Pulitzer, au început să-i critice ziarul, punând accent pe poveștile cu crimă și știrile senzaționale, fără să acorde atenție materialelor serioase- tendințe care au influențat percepția populară asupra jurnalismului galben. Charles Dana, redactor-șef la New York Sun, a atacat ziarul New York World și a spus că Pulitzer are „ un deficient în judecată”. Abordarea lui Pulitzer la impresionat pe
Jurnalismul galben () [Corola-website/Science/325082_a_326411]
-
Henric. În 1152, Welfii și Hohenstaufenii au încheiat pacea, iar Frederic Barbarossa a fost ales ca rege. Noul suveran a restituit Bavaria fiului lui Henric al X-lea, Henric Leul în 1156. În octombrie 1152, la Würzburg, Frederic i-a acordat lui Welf Ducatul de Spoleto, Marca de Toscana, precum și Principatul de Sardinia, pe lângă alte proprietăți în Italia. Începând tot din anii '50, o dispută feudală a izbucnit între Welf (alături de fiul său, Welf al VII-lea) și Ugo de Tübingen
Welf al VI-lea () [Corola-website/Science/325116_a_326445]
-
III-lea, Henric al X-lea a solicitat moștenirea tuturor posesiunilor Welfilor. În schimb, Welf solicita la rândul său primirea unei mari sumi de bani, sumă pe care fratele său nu a reușit să o acopere. Ca urmare, Welf a acordat domeniile sale din Italia împăratului Frederic. Welf a rămas să guverneze ducatele sale din Italia până în 1173, pe când arhiepiscopul Christian de Mainz a devenit vicar imperial. O ruptură în relațiile dintre Henric al X-lea și împăratul Frederic Barbarossa asupra
Welf al VI-lea () [Corola-website/Science/325116_a_326445]
-
ființă și anumite drepturi politice. Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că cetățenii să fie "„reprezentați direct la nivelul Uniunii, în Parlamentul European”" și de "„a participa la viața democratică a Uniunii”" (Tratatul privind Uniunea Europeană, Titlul II, Art. 10). Sunt acordate în special următoarele drepturi:
Cetățenia Uniunii Europene () [Corola-website/Science/325115_a_326444]
-
din Saxonia și se pregătea să atace Bavaria, când a murit subit în abația Quedlinburg. El a fost înmormântat în biserica de la Königslutter, alături de socrii săi. Fiul său, Henric Leul, nu atinsese încă vârsta maturității. Ducatul de Bavaria a fost acordat de către Hohenstaufeni markgrafului Leopold al IV-lea de Austria, frate vitreg cu regele Conrad al III-lea. Saxonia, pe care Henric Leul încercase să o ocupe dar fără a fi învestiti, a fost conferită lui Albert Ursul, fiul tinerei fiice
Henric al X-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325110_a_326439]