39,711 matches
-
dintre servanți nu s-a dovedit capabil să folosească armamentul, grupul de bombardiere îndreptându-se spre teritoriul inamic practic fără posibilitatea să se apere. În ciuda acestui fapt, Paul Harris a continuat zborul spre ținte. Escadrila nr. 9 a reușit să atace în acea zi câteva dintre țintele navale din Brunsbüttel. Bombardamentele au provocat pagube limitate vaselor germane, britanicii pierzând în schimb cinci avioane Blenheims și două Wellingtons. "Admiral Scheer" a fost lovit de trei bombe, care nu au explodat însă, în vreme ce
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
se scursese prea mult timp dintre momentul în care avioanele de recunoaștere identificarseră țintele navale germane și cel în care bombardierele au sosit în zona respectivă, s-a modificat abordarea atacului, bombardierele fiind trimise în recunoaștere să identifice și să atace vasele inamice. Ordinele piloților britanici le interzicea atacul împotriva vaselor ancorate în port, în care caz ar fi fost posibilă provocarea de victime în rândul populației civile sau distrugeri ale unor instalații nemilitare, dar îi oprea să atace chiar și
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
și să atace vasele inamice. Ordinele piloților britanici le interzicea atacul împotriva vaselor ancorate în port, în care caz ar fi fost posibilă provocarea de victime în rândul populației civile sau distrugeri ale unor instalații nemilitare, dar îi oprea să atace chiar și navele militare care escortau nave comerciale. Această abordare a făcut ca, pe 29 septembrie, cinci bombardiere britanice Hampdens să fie doborâte de avioanele de vânătoare Messerschmitt Bf 109 ale II./JG 77. Un alt atac al unei patrule
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
regiunile civile din apropiere. O misiune de recunoaștere a douăsprezece bombardiere Wellington de pe 14 decembrie a dus la pierderea a cinci aparate de zbor. Bombardierele au fost obligate să zboare la altitudine mică din cauza condițiilor meteo nefavorabile și au fost atacate atât de artileria antiaeriană cât și de aviația de vânătoare germană. Responsabilii RAF au considerat că niciun bombardier nu a fost doborât de avioanele de vânătoare și de aceea nu și-au schimbat convingerile conform zborul în formații strânse asigură
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
navă militară germană importantă. În conformitate cu Ordinul B. 60 de pe 17 decembrie, toate vasele militare germane erau ținte legitime, indiferent dacă erau pe mare sau în port. Bombardierele RAF au primit ordin să survoleze Golful Helgoland și portul Wilhelmshaven și să atace vasele militare germane, evitând cu atenție vasele civile de transport, cartierele de locuințe sau chiar continentul însuși. Primul bombardier Wellington N2960 a decolat de la baza aeriană RAF Mildenhall la ora 09:27 cu locotenent-colonelul Richard Kellett la manșă. Escadrila 9
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
mitraliere. Proiectilele germane au explodat la înălțimea corectă, dar în spatele bombardierelor, neprovocându-le astfel pierderi. Când bombardierele au survolat portul Wilhelmshaven, "Gneisenau" și "Scharnhorst", două dintre țintele britanicilor, erau ancorate prea aproape de țărm, iar Kellett a hotărât să nu le atace pentru ca să nu provoace victime în rândul populației civile. Kellett avea ordine să atace de la altidutinea minimă (10.000 ft, 3.050 m). Doctrina operațională RAF sublina că cel mai mare pericol este reprezentat de focul artileriei antiaeriene, nu de avioanele
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
astfel pierderi. Când bombardierele au survolat portul Wilhelmshaven, "Gneisenau" și "Scharnhorst", două dintre țintele britanicilor, erau ancorate prea aproape de țărm, iar Kellett a hotărât să nu le atace pentru ca să nu provoace victime în rândul populației civile. Kellett avea ordine să atace de la altidutinea minimă (10.000 ft, 3.050 m). Doctrina operațională RAF sublina că cel mai mare pericol este reprezentat de focul artileriei antiaeriene, nu de avioanele inamice de vânătoare. Slaba coordonare a "Luftwaffe" a făcut ca apărarea aeriană germană
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
cartierul general al escadrilei lui Schumacher de la Jever. Cum radarele marinei nu sesizaseră bombardierele, lui Hermann Diehl i s-a spus că trebuie să fie o eroare, cu atât mai mult cu cât este ridicol să gândești măcar că britanicii ar ataca în asemenea condiții. Diehl s-a adresat mai apoi comandantului II./"Jagdgeschwader" 77 (JG 77) Hilmer von Bülow-Bothkamp. Nici acesta nu a luat în serios avertismentul. Peste aproximativ 20 de minute, radarele navale Freyas au identificat prezența bombardierelor britanice. Nici măcar
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
focul. Piloții germani au putut să remarce momentul în care avioanele de vânătoare germane decolau de pe o pistă camuflată. Mai înainte de începerea misiunii, comandantul JG1 a ținut o scurtă ședință de informare în timpul căreia își sfătuise piloții din subordine să atace bombardierele în unghi drept din lateral, prin unghiul mort al mitraliorilor de pe bombardierele Wellington. Un atac din spate, (așa cum se proceda în cazul luptelor împotriva avioanelor de vânătoare), era periculos, mitraliorii bombardierelor putând să declanșeze un foc încrucișat, sprijinindu-se
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
punctele slabe ale acelor tipuri de bombardiere și anume lipsa sistemelor de închidere automată a rezervoarelor. Aceasta însemna că, dacă germanii ar fi țintit aripile bombardierelor (unde se aflau rezervoarele), acestea puteau fi ușor incendiate. Cum încă nu fuseseră încă atacați de "Luftwaffe", secțiunea comandantului Harris al Escadrilei 149 a fost singura care a reușit să lanseze bombele împotriva vaselor din portul Wilhelmshaven. Au fost lansate șase bombe de 500 de livre (225 kg). Nu se știe dacă bombele au atins
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
escadrile, Hue-Williams a cerut piloților să mărească viteza, dar aparatele de sub comanda nu au mai menținut formația organizată. "Oberleutnant" Johannes Steinhoff, pilotând un avion Bf 109D din cadrul 10.("Nacht")./JG 26, escortat de doi camarazi din II./JG 77, au atacat la 13:30 atacat un grup de bombardiere britance imdediat după încetarea barajului de artilerie. Steinhoff a raportat doborârea a două bombardiere, iar camarazii lui doborârea a încă cinci. Cel care a doborât primul bombardier era "Unteroffizier"ul Heolmayr.. La
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
piloților să mărească viteza, dar aparatele de sub comanda nu au mai menținut formația organizată. "Oberleutnant" Johannes Steinhoff, pilotând un avion Bf 109D din cadrul 10.("Nacht")./JG 26, escortat de doi camarazi din II./JG 77, au atacat la 13:30 atacat un grup de bombardiere britance imdediat după încetarea barajului de artilerie. Steinhoff a raportat doborârea a două bombardiere, iar camarazii lui doborârea a încă cinci. Cel care a doborât primul bombardier era "Unteroffizier"ul Heolmayr.. La 13:40, o formație
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
a fost avariat grav, el fiind nevoit să se reîntoarcă la bază. Falck a planat până al bază și s-a prăbușit pe pistă. "Unteroffizier" Fresia a revendicat la rândul lui două bombardiere doborâte. Comandantul Escadrilei 149 Harris a fost atacat de "Oberleutnant" Johann Fuhrmann. Fuhrmann a ratat bombardierul pe care îl atacase din lateral. El a încercat un atac din spate, în ciuda avertismentului dat de comandantul lui și a fost doborât. Fuhrmann a reușit să a amerizeze la câte sute
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
Falck a planat până al bază și s-a prăbușit pe pistă. "Unteroffizier" Fresia a revendicat la rândul lui două bombardiere doborâte. Comandantul Escadrilei 149 Harris a fost atacat de "Oberleutnant" Johann Fuhrmann. Fuhrmann a ratat bombardierul pe care îl atacase din lateral. El a încercat un atac din spate, în ciuda avertismentului dat de comandantul lui și a fost doborât. Fuhrmann a reușit să a amerizeze la câte sute de metri depărtare de insula Spiekeroog. Martorii oculari au relatat că pilotul
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
ZG 76 alte cinci. Printre cei care au făcut revendicări a fost Helmut Lent, care a fost creditat cu două avioane doborâte. după ce a aterizat la Jever dintr-o patrulă, Lent a decolat într-o misiune de interceptare. El a atacat bombardierul Wellington al lui Herbie Ruse Wellington și a ucis aproape întregul echipaj. Bombardierul a pierdut înălțime într-un nor de fum, iar Lent a părăsit teatrul de luptă, crezând că e pe cale să se prăbușească. Lent a atacat după
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
a atacat bombardierul Wellington al lui Herbie Ruse Wellington și a ucis aproape întregul echipaj. Bombardierul a pierdut înălțime într-un nor de fum, iar Lent a părăsit teatrul de luptă, crezând că e pe cale să se prăbușească. Lent a atacat după aceasta bombardierul lui Thompson, care s-a prăbușit în regiunea orașului Borkum. A treia reușită revendicată de Lent nu a fost recunocută. El a atacat și doborât avionul lui Wimberley, dar deoarece avionul era deja grav avariat și pe cale
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
a părăsit teatrul de luptă, crezând că e pe cale să se prăbușească. Lent a atacat după aceasta bombardierul lui Thompson, care s-a prăbușit în regiunea orașului Borkum. A treia reușită revendicată de Lent nu a fost recunocută. El a atacat și doborât avionul lui Wimberley, dar deoarece avionul era deja grav avariat și pe cale să se prăbușească, lui Lent nu i-a fost atribuită victoria. În schimb "Geschwaderkommodore" Schumacher a primit creditul pentru doborârea acestui bombardier. Schumacher a mai doborât
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
se alăture celei mai apropiate formațiuni. Formațiunile de bombardiere fuseseră concepute pe ideea apărării mutuale. Dacă formațiunea se destrăma, fiecare bombardier ar fi trebuit să se apare cu propriile forțe, ceea ce ar fi ușurat sarcina vânătorilor inamici care ar fi atacat bombardierele pe rând. Comananții de escadrile Guthrie și Hue-Williams nu au ținut seama de aceste prevederi în timpul luptelor. Comandantul Kellett a urmat instrucțiunile și a pierdut un singur avion. Harris a reușit să păstreze formația de zbor și nu a
Bătălia din Golful Helgoland (1939) () [Corola-website/Science/332658_a_333987]
-
După ce demască o înșelătorie, Trent, un anchetator al unei firme de asigurări, ia masa cu un coleg care-i prezintă următoarea sa misiune, aceea de a investiga o cerere făcută de către editura din New York, Arcane. În timpul discuției lor, Trent este atacat de un bărbat cu un topor care este împușcat mortal de către un ofițer de poliție înainte de a-l lovi pe Trent. Mai târziu, Trent se întâlnește cu directorul Arcane Publishing, Jackson Harglow (Charlton Heston), care îi cere să investigheze dispariția
Creatorii de coșmaruri () [Corola-website/Science/332691_a_334020]
-
1941. Una dintre abordările tactice notabile ale lui Kammhuber a fost acțiunea ofensivă. Aceasta se alinia tacticii "Luftwaffe" de defensivă prin ofensivă asupra teritoriul inamic, iar Kammhuber a sugerat ca avioanele de vânătoare germane să urmărească bombardierele și să le atace de îndată ce ar fi decolat de pe aeroporturile din Anglia. Hitler a refuzat această tactică, motivând că poporul german trebuie să vadă cum sunt doborâte bombardierele britanice deasupra teritoriului german ca să fie convinși că sunt cu adevărat apărați. După octombrie 1941, "Luftwaffe
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
-se un sistem de avertizare bazate pe detectoare de sunet și proiectoare de căutare. Avioanele de vânătoare de noapte se roteau în jurul fascicolului luminos al proiectoarelor în afara zonei luminate, iar când un bombardier era prins în raza proiectorului, acesta era atacat de vânători. Concentrarea mai multor lumini de căutare la altitudine semnala vânătorilor prezența unui bombardier. Bateriile de artilerie antiaeriană aveau ordinul să deschidă focul de fiecare dată când o țintă fusese identificată, chiar și atunci când propriile avioane de vânătoare se
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
menționate "Sturmgruppen" de avioane cu blindaj și dotate cu armament greu Fw 190A trebuiau escortate de două "Begleitgruppen" de avioane ușoare de vânătoare, de obicei Bf 109G. Acestea din urmă trebuiau să împiedice tot mai primejdioasele P-51 Mustang să atace "Sturmböcke" Fw 190A (distrugătoarele de bombardiere). În acest timp, importanța defensivei aeriene a propriului teritoriu a fost recunoscută, iar "Luftwaffenbefehlshaber Mitte" a fost redenumită "Luftflotte Reich" (Flota Aeriană "Reich"). Wiese a fost îndepărtat de la comandă, în locul lui fiind numit un
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
de Jos în 1944 a dus la amplificarea ofensivei bombardierelor. Aliații au fost capabili să depășească cele mai multe sisteme de avertizare a liniei Kammhuber. Până atunci, avioanele de vânătoare noctură reușiseră să provoace o rată generală de pierderi bombardierelor britanice care atacau Germania de 3,8% în iulie 1944. Într-o singură noapte (28-29 iulie) aceste cifre s-au ridicat la 8,4%, deși s-a considerat că acestea au fost datorate nopții foarte luminoase. În plus, forțele de vânătoare de noapte
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
Spaatz și Harris și-au unit vocile pentru ca să protesteze împotriva folosirii forțelor lor pentru sprijinul tactic al forțelor terestre, fiecare dintre ei având alte obiective principale. Harris dorea să continue campania de bombardamente zonale ale orașelor industriale. Spaatz dorea să atace obiectivele petroliere. Amândoi credeau cu tărie că strategiile lor vor distruge mașina de război germană. Spaatz a amenințat chiar că demisionează dacăbombardierele de sub comanda lui vor mai fi folosite la alte misiuni decât cele care priveau țintele petroliere. El considera
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
a căilor ferate nu i-ar fi forțat pe germani să arunce în luptă toate forțele aeriene defensive. Eisenhower acedat în cele din urmă, iar Spaatz a mutat acțiunile 15AF a USAAF împotriva țintelor din România. Până în acel moment, aliații atacaseră doar sporadic țintele din România.. OKL era obligat în această conjunctură să facă fața la două mari provocări. Prima era întărirea "Luftflotte" 3 din cadrul "Luftflotte Reich", pentru ca să facă față iminentei invazii aliate din Franța. A doua era protejarea spațiului aerina
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]