390,853 matches
-
unde s-a reîntâlnit cu Beatrice și a guvernat alături de ea. El a mai primit ca feudă ducatul de Spoleto în 1057 din partea papei Ștefan al IX-lea, care îi era frate. În ianuarie 1058, Leo de Benedicto Christiano a acordat lui Godefroy și Beatricei cheile porților cetății, după alegerea papei Nicolae al II-lea. Având în posesie Tibrul și atacând Lateranul, Godefroy a reușit să îl alunge pe antipapa Benedict al X-lea în 24 ianuarie. Pe parcursul domniei papale a
Godefroy al III-lea de Lorena () [Corola-website/Science/324725_a_326054]
-
de Spoleto și au obținut victoria asupra sarazinilor în bătălia de la Garigliano. Potrivit cronicarului Liudprand de Cremona, Landulf a fost cel care a inițiat această alianță care a condus la alungarea musulmanilor din fortăreața de la Garigliano. În 921, el a acordat sprijin unei răscoale anti-bizantine din Apulia, provocând ravagii până la Ascoli. În final însă, s-a văzut nevoit să îl trimită pe cel de al doilea fiu al său, Landulf "cel Roșu", la Constantinopol ca ostatec. În 923 sau 926, prin
Landulf I de Benevento () [Corola-website/Science/324731_a_326060]
-
părăsit alianța. În 933, Landulf l-a asociat pe fiul său Atenulf Carinola la domnie, alături de fratele său. În 934, Guaimar a fost convins de către agentul bizantin Cosma de Salonic să părăsească alianța. În 935, regele Hugue de Italia a acordat sprijin grecilor. Ca urmare, în numai câțiva ani, politica antibizantină promovată de Landulf a eșuat, el fiind nevoit să încheie pace cu Bizanțul, deși ciocnirile cu bizantinii au continuat: la Siponto în 936 și la Matera în 940. În 939
Landulf I de Benevento () [Corola-website/Science/324731_a_326060]
-
pe din Salerno, pe care familia respectivă l-a dominat nestingherită până în 977. Sora lui Guaifer, Adelchisa, era căsătorită cu principele Sicard de Benevento și când acesta a fost asasinat, iar Radelchis I a uzurpat tronul beneventin, familia Dauferizilor a acordat ajutor în eliberarea lui Siconulf, fratele principelui ucis, și l-a sprijinit în războiul declanșat împotriva lui Radelchis, inclusiv proclamându-l principe de Salerno. În 851, marele principat de Benevento a fost în mod oficial divizat între Benevento și Salerno
Guaifer de Salerno () [Corola-website/Science/324737_a_326066]
-
el și urmașii săi au fost înmormântați, iar în 868 a oferit acesteia numeroase proprietăți și subsidii. În pofida statutului său de principe creștin, el nu s-a aflat mereu în război cu musulmanii și, potrivit cronicarului Erchempert, chiar le-a acordat acestora "foedus" la un moment dat. Cu toate acestea, sarazinii i-au asediat cetatea de reședință în 871-872, fiind respinși. Guaifer a fost nevoit să se retragă la mănăstirea din Montecassino în 880, unde a murit la puțină vreme.
Guaifer de Salerno () [Corola-website/Science/324737_a_326066]
-
regatului franc (cândva cunoscute sub numele de "Annales Laurissenses maiores" și reținute în istoriografia germană ca "Reichsannalen") reprezintă anale care acoperă istoria monarhilor carolingieni de la 741 la 829. Compunerea lor pare să dovedească faptul că ar fi redactate la curte, acordându-le astfel un marcant caracter oficial. Editorii din secolul al XIX-lea consideră că textul ar fi existat în cinci versiuni, pe care le datează în momente diferite ale perioadei francilor carolingieni. O revizuire a analelor a fost atribuită istoricului
Annales regni Francorum () [Corola-website/Science/324741_a_326070]
-
ani, Elisabeta Szilagyi se căsătorește cu Ioan de Hunedoara, cel care avea să devină voievod al Transilvaniei și guvernator al Ungariei. „Despre Ioan de Hunedoara se spune că doamnele de la curtea regală erau extrem de supărate pe el, pentru că nu le acorda atenție, fiind foarte loial soției sale. Elisabeta, când nu se afla în Hunedoara sau în Cluj, îl urma chiar și în bătălii, iar slujnicele ei erau un fel de tămăduitoare pentru armată”, afirmă Delia Roman, muzeograf la Castelul Corvinilor. După
Elisabeta Szilágyi () [Corola-website/Science/324749_a_326078]
-
reușit să captureze de la bizantini Taranto și Brindisi, reducând mult influența bizantină în sudul Italiei. De asemenea, el a primit sprijin de la Alcek, conducătorul unei hoarde de bulgari, care se afla în sudul Peninsulei Italice. Ca recompensă, Romuald le-a acordat acestora drepturi de pășunare în 667. Romuald nu a apucat niciodată să moștenească stăpânirea tatălui său din Langobardia Major. La moartea lui Grimoald I, tronul a revenit lui Garibald, iar după numai trei luni Perctarit a revenit la conducerea statului
Romuald I de Benevento () [Corola-website/Science/324802_a_326131]
-
comandată de Barbarossa. Această victorie a asigurat dominația otomană în estul Mediteranei pentru următoarele trei decenii. Regele Franței a beneficiat de alianța cu turcii atunci când a cerut ajutorul acestora pentru recucerirea orașului Napoli, aflat în mâinile spaniolilor. Soliman i-a acordat regelui Franței titlul de „Beylerbeyi” (Comandant al comandanților). Sub conducerea amiralului Turgut Reis, flota otomană a reușit să obțină o serie de victorii în Marea Mediterană împotriva amiralului genovez Adrea Doria și să câștige controlul asupra celei mai mari părți a
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
fost implicat într-o conspirație longobardă menită să înlăture dominația francă. Carol a reușit să reprime răscoala, desfășurată în principal în Friuli, așadar departe de teritoriul stăpânit de Arechis. De altfel, se pare că principele de Benevento nu ar fi acordat prea mult sprijin efectiv răsculaților, iar Carol cel Mare a fost nevoit să se întoarcă în grabă dincolo de Alpi. Încă o dată, distanța geografică l-a apărat pe Arechis împotriva francilor. Statul condus de Arechis a continuat să hărțuiască și să
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
în căutarea persoanelor dispărute după ce s-a raportat că satele au fost măturate de mare. Șaizeci de oameni au fost salvați în largul coastei orașului El Salvador, Misamis Oriental și alți 120 în apele din apropierea localității Opol. Ajutorul internațional a fost acordat victimelor furtunii tropicale Sendong (nume internațional: Washi) din Mindanao de Nord, Filipine. Guvernul australian a trimis un ajutor financiar în valoare de 1 milion A$. Guvernul de la Seul a trimis un ajutor de 500.000 $. Guvernul danez a trimis o
Furtuna tropicală Washi (2011) () [Corola-website/Science/324808_a_326137]
-
ungureni>1 Ungurenii care coborau cu oile se mai numeau și poenari (cei din părțile Sibiului), bârsari sau mocani (cei din țara Bârsei). În anul 1418, coborârea ungurenilor este atestată și în documente. Mihai, fiul lui Mircea, consimte ca privilegiul acordat de tatăl său ciobanilor din Cisnădie- acela de a paște oile în regiunile muntoase ale țării Românești- să fie prelungit 2. Ungurenii poenari s-au stabilit pe văile Topologului, Argeșului, Vâlsanului, Teleormanului și mai la vale, pe Valea Strâmbei 3
Râca, Argeș () [Corola-website/Science/324767_a_326096]
-
3 mai 1965, în orașul Beiuș, județul Bihor. Este absolvent al Colegiului Național „Spiru Haret” din București și licențiat al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, Facultatea de Stomatologie. Este posesor al Dreptului de liberă practică medicală, acordat de către Ministerul Sănătății din România și inițiator al cursului “Gestiunea Spitalelor”. După terminarea facultății, a absolvit studii postuniversitare în Management și Marketing în cadrul Academiei de Studii Economice București. Adrian Inimăroiu este membru PNL din anul 1990, fiind posesor al legitimației
Adrian Inimăroiu () [Corola-website/Science/324822_a_326151]
-
pentru a fi reprezentați în teritoriul Veronei, în locul markgrafilor. Începând din 1004, unele teritorii din nord-vestul Italiei au fost atribuite episcopiei imperiale de Trento de către împăratul Henric al II-lea "cel Sfânt", al cărui succesor, Conrad al II-lea a acordat autoritatea comitală în Trento episcopilor, începând din anul 1027. În 1061, împărăteasa-văduvă Agnes de Poitou l-a înfeudat pe contele șvab Berthold din casa de Zähringen cu Carintia și cu Verona. Deși nu a reușit să se impună nici ca
Marca de Verona () [Corola-website/Science/324831_a_326160]
-
îi era frate regelui. Înainte de a fi numit, Gisulf a fost "marpahis" sau "maestru al căilor" unchiului său. Potrivit cronicii lui Paul Diaconul, el ar fi fost "un om potrivit la toate." El l-a rugat pe Alboin să îi acorde permisiunea să aleagă singur clanurile ("făraș") care să se afle la conducerea noului ducat, solicitare care i-a fost acceptată. Au fost astfel stabilite familiile care se pot stabili permanent în regiunea Friuli, iar Gisulf "a obținut onoarea de conducător
Gisulf I de Friuli () [Corola-website/Science/324850_a_326179]
-
Lombardia) și Langobardia Minor (inițial, ducatele de Spoleto și Benevento), în vreme ce teritoriile rămase sub controlul bizantin erau denumite "Romania" (de unde și numele provinciei Romagna) și aveau ca punct de sprijin Exarhatul de Ravenna. Sosind in Italia, regele Alboin (565-572) a acordat controlul asupra regiunii Alpilor răsăriteni unui dintre locotenenții săi de încredere, Gisulf I, care a devenit astfel primul duce de Friuli. Noul ducat, axat în jurul Cividale del Friuli (pe atunci, "Forum Iulii"), s-a aflat în permanentă stare de război
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
nu își mai puteau permite o structură de putere prea fluidă, folositoare doar pentru efectuarea de incursiuni de pradă. Ca urmare, în 584 ducii au căzut de acord să îl încoroneze ca rege pe fiul lui Cleph, Authari, și să acorde noului monarh jumătate din proprietate. Authari (584-590) s-a dovedit capabil să se implice în reorganizarea statului longobard și să îi așeze pe longobarzi într-o formă stabilă în Italia. Ca și regii ostrogoți de odinioară, el s-a autointitulat
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
sau celebra "Coroana de Fier a regilor longobarzi" (păstrată astăzi în catedrala de la Monza). După moartea lui Agilulf, în 616, tronul a trecut în mâinile fiului său Adaloald, pe atunci minor. Regența a fost exercitată de regina-mamă Theodelinda, care a acordat comanda militară ducelui Sundarit. Theodelinda a continuat politica pro-catolică a lui Agilulf și a menținut pacea cu bizantinii; totuși, această politică a cauzat o mai puternică opoziție din partea elementelor războinice și pro-ariene ale longobarzilor. Conflictul a izbucnit în 624 și
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
datpra viața și titlul ducal lui Liutprand, care îl iertase după ce descoperise o conspirație pusă la cale de tatăl său, ducele Pemmo de Friuli. Ratchis s-a dovedit un conducător slab: pe de o parte, el a fost nevoit să acorde mari libertăți de acțiune celorlalți duci, pe de alta trebuia să nu îi incite prea mult pe franci și, mai ales, pe Pepin cel Scurt, majordom și rege "de facto" al acestora, care devenise fiul adoptiv al lui Liutprand. Nefiind
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
un imn la Duhul Sfânt, cântat adesea la Rusalii. (Secole mai tarziu " Veni Creator Spirituș ", va fi folosit de Gustav Mahler că fundație a primei sale corale și a celei de-a opta simfonii.) În analele de filologie germană se acordă un interes deosebit lucrării "Glossaria Latino-Theodisca". Un comentariu, "Super Porphyrium", tipărit de Cousin în 1836, între "inédits Ouvrages d'Abelard" și atribuit atât de editor și de Haurau lui Hrabantis Maurus, este acum considerat drept opera unui discipol. În 2006
Rabanus Maurus () [Corola-website/Science/324857_a_326186]
-
îl recunoască pe Lando ca stăpânind în Caiazzo, în condițiile în care apăreau alți pretendenți . După ce ducele Docibilis I de Gaeta a rupt relațiile cu papalitatea din cauza relațiilor sale cu sarazinii, cu care Docibilis se alise, papa Ioan i-a acordat lui Pandenulf anutorizația de a achiziționa posesiunile papale aflate sub guvernarea ducelui de Neapole, Athanasie. Trupele lui Pandenulf i-au constrâns pe cei din Gaeta să își restrângă controlul la propria lor peninsulă, însă Docibils a făcut apel la sarazinii
Pandenulf de Capua () [Corola-website/Science/324856_a_326185]
-
a propus că "Eli" ar fi numele prescurtat al lui "Eliakim", pe care Vechiul Testament îl vede drept nume alternativ pentru Iehoiakim, de la care este numit Ioachim. Această teorie dă bine seama de divergențele genealogice. Ea este conformă tradiției timpurii care acordă Mariei faptul de a-l avea ca strămoș pe David. Este de asemenea corespunzător cu cunoașterea detaliată a Mariei de către Luca, spre deosebire de Matei, care se concentra asupra lui Iosif. Pe de altă parte, nu există nicio indicație explicită, nici în
Genealogia lui Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/324859_a_326188]
-
lucrat cu Rimio de Vassur. Clonele conduse de Johansson Durdrin atacă planeta Z, dar zeții îl ajută pe Bella să protejeze planeta și să lanseze o contraofensivă de recucerire a planetei-capitală a Imperiului, Klemplant. În schimbul ajutorului pe care i-l acordă în recucerirea Imperiului, Bella le promite zeților să îi ajute să se răspândească pe planetele galaxiei, scăpând de blestemul numerelor care obligă mătcile să nu depășească un anumit număr, pentru a păstra echilibrul între populație și resurse. Între timp, pe
Blestemul Abației () [Corola-website/Science/326031_a_327360]
-
fapt confirmat în 843, prin Tratatul de la Verdun. Ludovic a transformat Regensburg în centrul posesiunilor sale și a contribuit la dezvoltarea Bavariei, asigurându-i securitatea prin numeroasele sale campanii împotriva slavilor. În 865, când și-a divizat posesiunile, Ludovic a acordat Bavaria fiului său mai vârstnic, Carloman, cu titlul de rege, care deja se ocupa de administrarea provinciei. După moartea acestuia, în 880, și a scurtei domnii a lui Ludovic al III-lea "cel Tânăr", Bavaria a devenit parte a extinselor
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
pe fiul și totodată succesorul lui Arnulf Eberhard și fiul lui Henric "Păsărarul", Otto "cel Mare". Eberhard s-a dovedit mai puțin norocos decât tatăl său, încât a fost nevoit în 938 să fugă din Bavaria, pe care Otto a acordat-o (cu privilegii reduse) unchiului lui Arnulf, Berthold I. De asemenea, Otto a numit un conte palatin în persoana lui Arnulf, frate al lui Eberhard, ca reprezentant al puterii regale centrale. La moartea în 947 a lui Berthold, Otto a
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]