390,853 matches
-
(în ) este cel mai înalt titlu onorific, care poate fi acordat unui preot catolic (îndeosebi din Curia Romană) de către Papă. În general, el este atribuit la solicitarea episcopului unei dieceze pentru preoții considerați merituoși, dar foarte rar în comparație cu celelalte titluri onorifice. Aceasta este, în general, o poziție de mare prestigiu, dar
Pronotar apostolic () [Corola-website/Science/328126_a_329455]
-
specifice episcopilor - mitra, inelul, mănușile episcopale, crucea pectorală și sandalele episcopale). Acest privilegiu a fost eliminat de atunci. "„Istruzione sul conferimento di Onorificenze pontificie”" promulgat de Secretariatul de Stat al Vaticanului la 13 mai 2001 prevede că titlul poate fi acordat preoților din clerul secular care au cel puțin 55 de ani și 20 ani de preoție. De obicei, trebuie să se respecte ordinea, iar candidatul să fi primit anterior titlul de capelan al Sanctității Sale și apoi pe cel de
Pronotar apostolic () [Corola-website/Science/328126_a_329455]
-
să depășească 10% din numărul membrilor clerului. "Protonotarii Apostolici supra numerum" sau supranumerari "ad vitam" sunt și canonicii prelați ai celor trei bazilici papale de la Roma, de la data preluării funcției, și canonicii prelați ai unor catedrale cărora li s-a acordat acest titlu și au fost nominalizați "ad personam" printr-o cerere specială a Sfântului Scaun. Acesta este cel mai mare dintre titlurile onorifice acordate preoților. El este atribuit, de obicei, la cererea episcopului diecezei pentru preoți considerați merituoși, deși foarte
Pronotar apostolic () [Corola-website/Science/328126_a_329455]
-
de la Roma, de la data preluării funcției, și canonicii prelați ai unor catedrale cărora li s-a acordat acest titlu și au fost nominalizați "ad personam" printr-o cerere specială a Sfântului Scaun. Acesta este cel mai mare dintre titlurile onorifice acordate preoților. El este atribuit, de obicei, la cererea episcopului diecezei pentru preoți considerați merituoși, deși foarte rar în comparație cu celelalte titluri onorifice. Sunt pronotari apostolici și canonicii catedralelor din Milano, Bergamo, Genova, Veneția, Napoli și Palermo. Lor li se adresează cu
Pronotar apostolic () [Corola-website/Science/328126_a_329455]
-
(în ) este un titlu onorific, care poate fi acordat unui preot catolic de către Papă. În general, el este atribuit la solicitarea episcopului unei dieceze pentru preoții considerați merituoși, deși foarte rar, dar nu la fel de rar ca titlul similar de prelat de onoare al Sanctității Sale. Conform unei definiții din
Capelan al Sanctității Sale () [Corola-website/Science/328125_a_329454]
-
misiunea în spitale, în penitenciare, etc.”. Completarea "al Sanctității Sale" identifică prelatul care a primit titlul onorific pontifical. "„Istruzione sul conferimento di Onorificenze pontificie”" promulgat de Secretariatul de Stat al Vaticanului la 13 mai 2001 prevede că titlul poate fi acordat preoților din clerul secular care au cel puțin 35 de ani și 5 ani de preoție (10 pentru clerul din serviciul diplomatic al Sfântului Scaun și pentru funcționarii din Curia Romană). Pentru fiecare dieceză, numărul total de Monseniori nu trebuie
Capelan al Sanctității Sale () [Corola-website/Science/328125_a_329454]
-
Romană). Pentru fiecare dieceză, numărul total de Monseniori nu trebuie să depășească 10% din numărul membrilor clerului. Este o practică comună atribuirea acestui titlu către preoții foarte bătrâni sau cu merite deosebite; nu de puține ori, în trecut, a fost acordat și preoților cu origini nobile. În conformitate cu scrisoarea în formă motu proprio "Pontificalis Domus" din 28 martie 1968, acei preoți care aveau anterior titlul de camerier secret supranumerar (în ) au continuat să facă parte din Casa Pontificală, sub noul nume de
Capelan al Sanctității Sale () [Corola-website/Science/328125_a_329454]
-
și camerieri onorifici "extra Urbem") au fost abolite. Originea lor datează din vremea Papei Urban al VIII-lea (1623-1644). Serviciilor lor nu mai sunt remunerate începând din timpul pontificatului Papei Pius al VI-lea (1775-1799). Documentul de numire a lor, acordat de obicei la cererea episcopului lor, este emis de către Secretariatul de Stat. Membrii capitului unei biserici din Roma și a catedralei din Lodi poartă acest titlu deține acest titlu "durante munere" (adică în timp ce dețin acea însărcinare). Titlul nu mai expiră
Capelan al Sanctității Sale () [Corola-website/Science/328125_a_329454]
-
Secretariatul de Stat. Membrii capitului unei biserici din Roma și a catedralei din Lodi poartă acest titlu deține acest titlu "durante munere" (adică în timp ce dețin acea însărcinare). Titlul nu mai expiră, dar necesită reînnoire la moartea Papei care l-a acordat. Lor li se adresează cu formula de Monsenior și au anumite privilegii, precum și niște veșminte ecleziastice distincte de ale celorlalți preoți. Veșmintele folosite de capelanii Sanctității Sale sunt prevăzute în Instrucțiunea Secretariatului de Stat "„Ut sive sollicite”" cu privire la veșmintele, titlurile
Capelan al Sanctității Sale () [Corola-website/Science/328125_a_329454]
-
regele polon, Władysław Jagiełło și au predat castelul. De la 1416, după o extindere, castelul a devenit rezidența de vară a Marelui Maestru a Ordinului. În același an, o așezare situată pe o insuliță de pe râul din apropiere, i-au fost acordat privelegii de către Marele Maestru al Ordinului, Michael Kuchmaister von Stemberg. În timpul războiului de 30 de ani, trupele poloneze fără de succes au asediat castelul timp de 6 săptămâni. Abia pe 6 ianuarie 1468, cavalerii teutoni au părăsit castelul. În aceiași zi
Castelul din Sztum () [Corola-website/Science/328129_a_329458]
-
nu de către grupul însuși. Absolut similar, prin endonim sau autonim, (din termenul din limba greacă ἔνδον, "éndon", "înăuntru" ori αὐτο-, "auto-", "insuși" și ὄνομα', "ónoma", "nume") se înțelege în etnolingvistică un termen ce este "antonimul exonimului," un nume, care este acordat de însuși grupul etnic acestuia și/sau teritoriului geografic ocupat de acesta, un nume cu care grupul se identifică și care este sau nu recunoscut de către cei din afara grupului.
Exonim și endonim () [Corola-website/Science/328136_a_329465]
-
îndeplinea criteriul strict pentru găzduirea unui Campionat European, acela de a avea minim patru săli în care să se poată desfășura meciurile. Comitetul Executiv al EHF a decis între cele două aspirante rămase, la întrunirea sa din 9 aprilie 2011, acordând dreptul de a găzdui a 11-a ediție a Campionatului European de Handbal Feminin Ungariei și Croației. Pe data de 6 februarie 2013, EHF a anunțat că singurele echipe calificate direct sunt cele ale Ungariei și Croației, ca țări organizatoare
Campionatul European de Handbal Feminin din 2014 () [Corola-website/Science/328121_a_329450]
-
său, să anexeze comitatul de Avellino de la Richard, fratele lui Rainulf. Rainulf a solicitat restituirea atât a soției cât și a titlului de conte. Ambele solicitări au fost respinse, iar Rainulf a părăsit Roma, împotriva ordinelor primite. Roger i-a acordat șansa să se supună de formă la Salerno, însă Rainulf s-a deplasat la Robert, care de asemenea părăsise Roma, iar cei doi au pus bazele unui plan pentru o altă rebeliune împotriva regelui Roger. În curând, cei mai mulți dintre baronii
Rainulf al II-lea de Alife () [Corola-website/Science/328131_a_329460]
-
a părăsit Italia, în pofida apelurilor lui Rainulf. Ca urmare, în acel an, 1133, Roger a avut puterea de a reveni în peninsulă din Sicilia și să anihileze parte din succesele rebeliunii. Însă noi răscoala au avut loc. Rainulf i-a acordat sprijin armat lui Tancred de Conversano, sub comanda lui Roger de Plenco, însă pe de altă parte aștepta întăriri dinspre Pisa și Genova. Rainulf a eșuat în a menține Nocera, iar Robert de Capua a fugit spre nord. Până în iunie
Rainulf al II-lea de Alife () [Corola-website/Science/328131_a_329460]
-
Roger, Rainulf s-a unit cu Robert și cu ducele Sergiu al VII-lea de Neapole, pregătindu-se de asediu. În 1136, împăratul Lothar al II-lea și ducele de Bavaria, Henric "cel Mândru", au coborât în peninsulă pentru a acorda sprijin celor trei rebeli. Rainulf, împreună cu Robert și cu Henric, a preluat comanda unui contingent de trupe pentru a asedia capitala peninsulară a Regatului Siciliei, Salerno. Orașul s-a predat și puternica armată de germani și normanzi a pornit în
Rainulf al II-lea de Alife () [Corola-website/Science/328131_a_329460]
-
Henric al III-lea îl numise pe Drogo de Hauteville în 1047, în vreme ce papa mergea pe precedentul în care papa Nicolae al II-lea îl ridicase pe Robert Guiscard la statutul ducal în 1059. Împreună, papa și împăratul i-au acordat puterea lui Ranulf în Salerno, iar germanii au plecat acasă, lăsându-l pe Rainulf să își apere greu câștigatul ducat. Ranulf l-a acompaniat pe împărat până la Aquino și a primit 800 de cavaleri pentru a purta lupta mai departe
Rainulf al II-lea de Alife () [Corola-website/Science/328131_a_329460]
-
care au contribuit la această tradiție se numără practicile scriitoriilor de mai târziu de a se referi la așa-zisele "legile ale lui Moise" (deși nu este clar ce înseamnă exact acestea) precum și convingerea generală că paternitatea scrierilor ar trebui acordată personajelor cu autoritate. În Vechiul Testament creștin primele cinci cărți - Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri și Deuteronom - nu constituie o entitate separată, dar în iudaism acestea sunt cunoscute ca Tora și sunt considerate ca fiind partea cu cea mai mare autoritate din
Autori ai cărților lui Moise () [Corola-website/Science/328149_a_329478]
-
de Militello și de Andrei de Rupecanina. În iunie 1156, s-a ajuns la un acord între rege și suveranul pontif — așa-numitul tratat de la Benevento — prin care lui Robert de Loritello și lui Andrei, ca și altora, li se acordă exilul. Cu toate acestea, după ce Abruzzi s-a supus regelui Guillaume, Andrei s-a reunit cu Robert pentru a reveni în Apulia. El a invadat Capua și Fondi în 1157. Armata bizantina din regiune a părăsit zona, insă papă a
Andrea di Raviscanina () [Corola-website/Science/328155_a_329484]
-
încă o dată Capua. În 25 iulie 1139, Robert și papa au fost înfrânți în bătălia de la Galluccio, fiind atrași într-o ambuscadă de către Roger. Papa a fost capturat, însă Robert a reușit să scape. Ca urmare, "principatus Capuae" a fost acordat învingătorului. În ce îl privește, Robert și-a petrecut cea mai mare parte a următorilor 15 ani în exil în Germania. Atunci când Alfons de Hauteville a murit în 1144, regele Roger l-a numit ca principe pe cel de al
Robert al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/328144_a_329473]
-
milostenie prin celelalte țări creștine."” Oricum, faptul cel mai important era acela că mitropoliții Proilaviei erau membri de drept ai Sfântului Sinod de la Constantinopol. Locul superior în ordinea canonică al mitropoliților Proilaviei față de mitropoliții Țării Românești și Moldovei, precum și atenția acordată de domnitorii țărilor române acestor mitropoliți, săraci, fără eparhie de multe ori, dar cu pretenții, a constituit una din cauzele principale ale relațiilor reci dintre aceste trei mitropolii. Mitropolia Proilaviei sau Brăilei s-a înființat la scurt timp după ocuparea
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
Petre Găinescu și Ionel Păduraru, luptători ai USLA, precum și Constantin Isac care fusese trimis în misiunea de apărare a sediului MApN ca reprezentant al FSN. Eroii USLA cinstiți prin acest monument sunt următorii: Gradele militare înscrise în dreptul lor au fost acordate post-mortem. La data decesului, Gheorghe Alexandru Trosca, șeful statului major al USLA, era locotenent colonel, Eugen Trandafir Cotună, șeful serviciului de protecție apropiată, era maior. Ceilalți luptători decedați erau subofițeri. De fapt, toată mascarada cu chemarea expresă a lui Trosca
Monumentul Luptătorului Antiterorist () [Corola-website/Science/328181_a_329510]
-
care l-a retrocedat fostului principe, Pandulf al IV-lea. Pe parcursul domniei lui Drogo, fratele său vitreg Robert Guiscard a sosit și el în Italia (cca. 1047). Drogo s-a menținut ca aliat apropiat al lui Guaimar și i-a acordat sprijinul împotriva lui Pandulf după reinstalarea celui din urmă în Principatul de Capua. Cu toate acestea, nereușind să își controleze proprii baroni, Drogo nu a fost în stare să pună capăt acțiunilor de brigandaj și disputelor interfeudale care zdruncinau sudul
Drogo de Hauteville () [Corola-website/Science/328211_a_329540]
-
l-a angajat pe tânărul Richard Drengot, care ulterior avea să îl sprijine împotriva papalității. În 1053, Umfredo i-a primit pe fratele său Geoffroi și pe frații vitregi Mauger și Guillaume, la sosirea acestora în Italia. El i-a acordat lui Mauger Capitanata (în provincia Foggia), iar pe Guillaume l-a numit conte "al Principatului". Domnia sa și-a avut începutul într-un context în care persistau neînțelegerile de la sfârșitul domniei fratelui său Drogo. Umfredo a pedepsit cu asprime pe cei
Umfredo de Hauteville () [Corola-website/Science/328212_a_329541]
-
Gallipoli înainte ca Umfredo să îl trimită înapoi în Calabria de teama creșterii puterii și influenței sale. După moartea sa din 1057 (sau 1056 potrivit unora dintre surse), Umfredo a fost succedat în calitatea de conte de către Robert. Umfredo îi acordase lui Guiscard supravegherea asupra copiilor săi minori, însă Guiscard le-a confiscat acestora moștenirea. Soția lui Umfredo a fost considerată o "soră a ducelui de Sorrento" de către cronicarul Amato de Montecassino. Aceasta ar putea să însemne că era vorba de
Umfredo de Hauteville () [Corola-website/Science/328212_a_329541]
-
financiar și ideologic continuarea proiectului început. A reușit astfel angrenarea chiar și a unor agenții guvernamentale, cum sunt cele ale guvernul federal austriac și ale landului Vorarlberg. În semn de apreciere a activității sale din România, statul român i-a acordat cetățenia română. Fundamentul acțiunilor sociale: Oferirea atât de speranțe cât și mai ales de perspective. Pentru copii: Pentru vârstnici: Activismul social al Părintelui Sporschill a fost recompensat cu o serie de onoruri:
Georg Sporschill () [Corola-website/Science/328213_a_329542]