KorAP: Find »[drukola/base=pace & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...1557 1558 1559 ...1840 >

45,986 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312

vede ăsta! Să nu mori? Ei, spune, să nu mori? Ce-a zis... ăla, fără sintaxă și fără ortografie, muzica e totul, să simți... să scurtcircu... să scurtcircuitezi, să b...borăști cuvintele, să iasă ca sperma... - Ok, ok... Fii pe pace, nu mă bag eu niciodată în gusturile manifestelor... - Și cine face poze? - Eu zic să stăm amândoi lângă Marietta, tu pui limba pe poemul de pe fund, eu arăt spre ăla de lângă buric și desene... să se vadă că e un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
a dat Mutei cercul să-l zornăie? N-ați avut treabă? - Ahâiii... - Muta vrea să stea cu tine, aschimodie! Ai gagică de-acuma! Ce mai aștepți? Ia ridică-i fusta, să vedem și noi... - Ia mai lăsați-mă dracului în pace! Nu vreau... Muta începe s-arunce cu bulgări în noi. Aruncă și cercul în Bahlui. - Ho, nebuno... Pleacă! Stau pe camera de cauciuc adusă de Sorin. În iarbă sunt melci verzui și maronii. Sorin se distrează strivindu-i sub tălpi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
a înghițit pilulele pentru tensiune, cu pixul în mână, întorcând foile cât mai rapid, căutând cu privirea fazele alea fierbinți-fierbinți. Pe urmă, în baie, după mai multe încercări, renunțând să se mai întrebe de sănătate. Dacă nu mișcă, nu și pace bună. *** Aveam parcă o dilemă. Nu reușeam să mă hotărăsc. Făcusem rost de o pușcă de vânătoare cu patul de lemn încrustat, cu țevile tăiate. Nici gloanțele nu erau chiar de acelea din cutii obișnuite, aveau ghinturile răsucite cumva și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
ca arhanghelii dreptății cu paloșe de flăcări... Bătrânu’, nu, el are convingeri! L-au dat în gât la ziar... cât a furat, anchete... Bă’, la cât a fost el de prost, nici n-a furat! Dacă fura, îl lăsau în pace, avea de unde cotiza... Anaaaa... Anaaa... Nu vrea să răspundă, nenorocita! A plecat... L-am urcat cu greu pe scări. Uimitor, dar la el în casă e o ordine desăvârșită. - Hai, încetează, dă-te jos... îl trag să nu se cațere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
latre și-atunci vin să mă miroasă. - Aveți grijă, îmi zice Manole, administratorul locului. Aseară l-au mușcat pe un profesor de la Filozofie, Nemțeanu parcă... Abia l-am scos, îl încolțiseră... încerca să se apere c-un dosar... - Fii pe pace, mie nu-mi dau decât purici, râia nu se ia. Urc cu atenție, parcă undeva lipsește o treaptă. Au strâns, văd, linoleumul gri. - Nu știți nici măcar Shakespeare? îmi ies din pepeni. Nici Furtuna? Cum e posibil? încep să tușesc. Asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
nu pună piciorul aici! Cum, să stea aia alături de doamna Pârvulescu? Nici acum să nu aibă, biata femeie - hohotește discret - ...biata femeie liniște? Nu-i ajunge cât i-a mâncat sufletul, cât i-a nenorocit zilele? S-o lase-n pace în suferința ei, pramatia aia cu pretenții, dragă... Bine că n-a mai trăit să dea divorț, să se vadă acoperită de rușine la bătrânețe. Mă duc să beau o cafea, parcă am așa o ceață pe ochi, îmi scade

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
trup, se rupe de legăturile pământești și se-nalță la ceriuri, intră în viața de după, cea veșnică... Lasă familia, lasă copiii pentru îngerii cei de sus... Plângem pentru cel care ne-a părăsit, robul lui Dumnezeu, Constantin, odihnească-se în pace, dar trebuie să ne bucurăm pentru el, să ni se bucure inima pentru că merge alături de îngeri, în Împărăția cea fără de suferință. Să ne rugăm lui Dumnezeu să-i ierte toate păcatele, și cele cu voie, și cele fără de voie... și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Constituție... nu pot să mint. - Bine, dacă zici tu... Eu am încredere-n tine, respect drepturile cetățenești. Poftim, tovarășe Lenin, nu te rușina, vino și te exprimă! Plenar! Dragi spectatori, însuși tovarășul Lenin, convertit la critica literară, și-a părăsit pacea sarcofagului și a venit să ne lumineze! Umiditatea e constantă în mausoleu, să știți, și nu s-a înnegrit decât puțin, gâtul, mâinile și urechile, dar în rest e destul de proaspăt. Și nu miroase încă. Aplauze. Criticul schimbă fețe-fețe și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275

Monkey, În afară de atracția lui ciudată pentru New York, era tocmai faptul că reușea să se integreze atât de bine În atmosfera de aici. În fiecare seară aceleași gânduri Îmi treceau prin minte, dar În special În seara acesta nu-mi dădeau pace. Am Înțeles care era motivul frământării mele. Era din cauza bărbatului ăluia care intrase În vorbă cu mine ca să-mi pună Întrebarea aceea stranie despre urechea lui Van Gogh. El nu se Încadra deloc În peisajul New York-ului. Restaurantul japonez părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
zi, dar mă dădeam cu cremă mentolată și-mi trecea. Mă durea capul, aveam grețuri, eram cuprins de o scârbă profundă față de mine Însumi. Îmi venea s-o sun pe Keiko Kataoka și să-i cer să mă lase-n pace, dar nu aveam voie să o sun eu și, În cele din urmă, nu puteam să fac nimic. După ce luam o cantitate enormă de cocaină aveam insomnii, apoi vreo două zile nu mă mai ridicam din pat. Zilele mele se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935

se zdruncinase. Am început să mă duc la tribunal să asist la procese. M-am apucat să studiez și dosarele unor procese încheiate demult. Aveam un prieten la arhivă. S-a mirat mai întîi, pe urmă m-a lăsat în pace. Din păcate i-am făcut necazuri, pentru că întîlnindu-mă într-o zi cu un judecător care judecase unul din acele procese i-am zis că dăduse o sentință greșită. Atunci mi s-a interzis accesul la arhivă. Mă mulțumeam să asist

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
atent ca nu cumva cineva să-mi încalce teritoriul, să se apropie prea mult de mine. Pe vreo doi care au încercat i-am pus la respect cu pumnul, așa că, pentru a nu se expune, ceilalți m-au lăsat în pace. Îi priveam, simțeam zidul în spate, mă simțeam apărat. Nici o surpriză nu putea să se întîmple. Așadar, mă gândeam eu acum, asta pierdusem. Nu mai aveam zidul din spate. Nu mai aveam nici un punct de sprijin. Trebuia să mă apăr

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
n-am vrut să le deschid. I-am auzit discutând între ei, întrebîndu-se dacă nu cumva murisem. Unul era de părere să ceară ajutorul poliției, să forțeze ușa. Atunci le-am strigat dinlăuntru, fără să deschid, să mă lase în pace. Nu vroiam să văd pe nimeni. Nici măcar pe ei. S-au liniștit și n-au insistat. Totdeauna, când am avut nevoie, cineva n-a insistat. Vorbeau în șoaptă și nu mai auzeam din ce spuneau decât un murmur vag. După

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
vrea să ne cunoaștem? Crezi că vom discuta astfel toată viața la telefon?" l-am tachinat într-o zi. Și iarăși m-am lovit de tonul uscat, care nu era al lui. Cînd te plictisești, spune-mi. Te las în pace. Vrei să închid acum?" Nu, n-am zis asta, i-am răspuns cam descumpănită. De fapt, ar trebui să înțelegi... Înseamnă că doar te distrezi." Vocea lui deveni dintr-odată aspră. Nu glumi, te rog, pe tema asta." Atunci am

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
ajungeau la nici un rezultat și, treptat, a înțeles că ea începuse să-l urască. După una din aceste certuri, excedat, a făcut imprudența să spună la telefon unui prieten ceva despre bănuiala lui. Din ziua aceea n-a mai avut pace. Îl sunau la diferite ore și de preferință în cursul nopții. Cum ridica receptorul, auzea un lătrat oribil, apoi un râs și iar un lătrat. A încercat s-o lase pe ea să răspundă. Se întîmpla același lucru. După câteva

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
neplătit și am rămas acasă. Știam că mă va teroriza telefonul, dar cel puțin nu mai trebuia să discut cu nimeni. Și pe urmă oricum n-aș fi scăpat noaptea de telefoane. Poate că, sunând ziua, mă vor lăsa în pace noaptea, mi-am zis. În plus, nu-mi dădea pace visul groaznic pe care-l avusesem. Vroiam să mai sun, să mă conving, să aflu ce se întîmplase. Nu mai ieșeam aproape deloc din casă. Seara am început să înghit

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
telefonul, dar cel puțin nu mai trebuia să discut cu nimeni. Și pe urmă oricum n-aș fi scăpat noaptea de telefoane. Poate că, sunând ziua, mă vor lăsa în pace noaptea, mi-am zis. În plus, nu-mi dădea pace visul groaznic pe care-l avusesem. Vroiam să mai sun, să mă conving, să aflu ce se întîmplase. Nu mai ieșeam aproape deloc din casă. Seara am început să înghit somniferele fără să le mai număr. Și totuși nu puteam

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
nu mai crâcnească. Până atunci aduceau pe altarele lor de noroi ofrande de fluturi morți și cerșeau prin orașe, cum îi văzusem. Pe la răspântiile străzilor cântecul lor trist și amenințător le stârnea poate nostalgia mlaștinilor... Dar de ce ne lăsau în pace în gară? Poate că nu aflaseră despre sosirea noastră. Sau poate că acești cavaleri ticăloși ai fricii știau că, neavând unde să plecăm, oricum îi vom căuta noi când nu vom mai suporta pustietatea gării. Însă pe măsură ce priveam trâmbele de

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
mai glumești. Să te-nveți minte". În loc de asta, am ridicat spre ea o privire curioasă. Și, cum nu zicea nimic, am întrebat-o: ― Ei, ai vorbit? A dat din cap afirmativ sperând, probabil, că după aceea o voi lăsa în pace ori voi râde. Dar eu am insistat cerând amănunte și mirîndu-mă în același timp că nici Eleonora nu se hotăra să pună punct jocului. ― Ce mai e nou? Cu cine ai vorbit? ― Cu o prietenă, spuse ea, în mod vădit

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
răspunzi: "Să-l mai țină pe Robespierre, să nu-i taie capul până ce nu dansez un vals cu femeia aceea care-și ține trenciul pe umeri"..." Acum ce glumă mai punea la cale? Am ieșit și am lăsat-o în pace. M-am dus pe peron și pe urmă din nou la marginea mlaștinii. În timp ce vântul începea să clatine trestiile, m-am pomenit punîndu-mi o întrebare care m-a lăsat perplex: "De ce naiba o cheamă Eleonora ca pe Eleonore Duplay?" Ei

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364

vorbească despre tine decât să nu se vorbească. Cu anumite excepții, vreau să spun. Menajera se încruntă. Fierbătorul era acum plin și îl scoase de sub robinet. — Sunt foarte ocupată, spuse ea, dându-le parcă de înțeles s-o lase în pace. Sunt multe de făcut în casa asta. — Ei, da, aprobă Mma Ramotswe. Într-adevăr, sunt multe de făcut. O casă murdară ca asta cere multă muncă. Menajera solidă încremeni. — De ce spuneți că-i murdară casa asta? întrebă ea. Cine sunteți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
trebui să găsească altceva. Căzu pe gânduri. O muscă îi ateriză pe frunte și se deplasa spre șaua nasului. În mod normal, ar fi alungat-o, dar tocmai îi venise o idee și prindea contururi minunate. Musca fu lăsată în pace; un câine lătră într-o grădină din vecini; un camion schimbă viteza zgomotos pe drumul către vechiul teren de aterizare. Menajera zâmbi și-și împinse pălăria pe spate. Unul dintre amanții ei ar putea-o ajuta. Știa cu ce se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
uitându-se la inelul de aur și la pietricica strălucitoare. — Zirconiu, diagnostică el. Le fac să semene cu diamantele. Sunt aproape ca originalul. Când se întoarseră, Carla și americanca stăteau una lângă cealaltă, iar figura femeii mai în vârstă exprima pace, aproape bucurie, ceea ce-i spunea lui Mma Ramotswe că își atinsese scopul. Băură ceai împreună, doar privindu-se una pe cealaltă. Băiatul avea un cadou pentru bunică, o bucată de steatit pe care o sculptase chiar el. Ea îl primi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564

de gardieni, umblă din casă în casă pentru a constata, în primul rând, ordinea. Fiindcă totul pleacă de la ordine. Acolo unde lipsește, nu poate fi nici curățenie, nici liniște. O comunitate, fie cât de mică, are nevoie de siguranță, de pace; cineva trebuie să vegheze. La Domeniu voi merge chiar eu. Mă vor însoți Doctorul și Șeful Gărzilor Reunite. Castelanul a venit pe drumul ce taie peste munte, s-a ferit, înseamnă. Pentru aprovizionare, Intendenții, înlocuiți mereu pe ascuns, tot pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
ta de-a asculta. Habar nu au că te gândești în altă parte. Se fac, dar știu. Nu vă reproșați nimic, rareori ai întâlnit camarazi mai buni. Un mod rezonabil de a suporta eternul război dintre bărbat și femeie. Cu păcile lui, cu armistițiile lui, toate iluzorii. Cu ororile lui. Nici un conflict armat nu a consumat atâta imaginație. Arta spionajului total. Vorbe, gesturi, intenții, neintenții, nu scapă nimic. Fiecare încearcă să stea lipit de adversar: pe stradă, la masă, în pat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]