KorAP: Find »[drukola/base=ataca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...1558 1559 1560 ...1571 >

39,256 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

puțini și-ar fi imaginat că Statele Unite se vor angaja Într-o alianță militară europeană. Ce-i drept, În Congresul american mulți au ezitat să aprobe Articolul V (care Îi obliga pe membrii NATO să se sprijine reciproc dacă erau atacați), iar Tratatul a fost promulgat după trei luni de discuții, pentru că era Înfățișat ca un pact atlantic de apărare, și nu ca o alianță euro-americană. Apărând inițiativa guvernului În fața Senatului, Dean Acheson n-a uitat să sublinieze că America nu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Berlinului tocmai Începuse, iar conflictul cu Tito intra În faza acută. La 21 septembrie 1948, Pravda a publicat un articol de Ilya Ehrenburg, indicând clar schimbarea liniei față de sionism. Din ianuarie 1949, În Pravda au Început să apară articole ce atacau „cosmopoliții fără patrie”, „grupul dușmănos al criticilor de teatru”, „cosmopoliții dezrădăcinați”, „persoanele fără identitate” și „rătăcitorii fără pașaport”. școlile și teatrele idiș au fost Închise, ziarele evreiești interzise și bibliotecile desființate. Comitetul Antifascist Evreiesc fusese suprimat la 20 noiembrie 1948

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și În țara lui Stendhal, „falusul e pe cale să devină o zeitate”. Trei ani mai târziu, editorii creștini ai revistei Esprit le reaminteau cititorilor că „noi am avertizat Încă de la Început că integritatea națională e periclitată de cultura americană, care atacă tocmai fundamentele coeziunii psihologice și morale a popoarelor europene”. Între timp, un insidios artefact american se răspândea pe continent. Între 1947 și 1949, compania Coca-Cola a deschis fabrici de Îmbuteliere În Olanda, Belgia, Luxemburg, Elveția și Italia. În cinci ani

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Verfassungspatriotism („patriotism constituțional”), singura formă de sentiment național pe care o considera corectă și care putea fi Încurajată fără pericol la compatrioții săi. Încă din 1953, el s-a remarcat printr-un articol din Frankfurter Allgemeine Zeitung În care Îl ataca pe Martin Heidegger pentru că permisese republicarea prelegerilor sale de la Heidelberg cu tot cu aluziile la „măreția interioară” a nazismului din varianta originală. La vremea respectivă, acest incident era izolat și nu a suscitat atenția internațională, Însă a marcat un moment de referință

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de sud a țării) de Nordul dominat de naționaliști, sabotând astfel eforturile propriului guvern de a ajunge la un compromis și Întrerupând discuțiile guvernamentale cu Ho. Până În toamna aceluiași an, francezii au bombardat portul Haiphong, iar naționaliștii Vietminh i-au atacat pe francezi la Hanoi, declanșând astfel primul război din Vietnam. Efortul Franței de a-și restabili după război autoritatea În Indochina a fost o catastrofă politică și militară. Ho și Min era apreciat de stânga franceză În dubla lui ipostază

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
la o insignifianță fără precedent În calculele militare internaționale. și mai rău, Franța a fost total dependentă de SUA În războiul colonial pe care l-a purtat În Asia. În octombrie 1956, când Marea Britanie, Franța și Israelul au complotat să atace Egiptul lui Nasser, președintele american Eisenhower i-a presat pe britanici să se retragă, stârnind furia neputincioasă a Franței. Un an mai târziu, În noiembrie 1957, diplomații francezi spumegau În van În timp ce britanicii și americanii livrau arme Tunisiei, În ciuda temerilor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
israeliene pe care Ierusalimul era hotărât s-o Înlăture. Israelul voia Înlăturarea lui Nasser pentru a-și atinge obiectivele teritoriale și de securitate În Sinai și În zona limitrofă. Conspiratorii de la Sèvres au ajuns la un acord. Israelul urma să atace armata egipteană În Sinai și să ocupe Întreaga peninsulă, inclusiv Canalul Suez, de pe latura ei vestică. Franța și Marea Britanie urmau să dea un ultimatum ambelor părți combatante cerându-le să se retragă și apoi, pretinzând că acționează În numele comunității internaționale

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Întreaga peninsulă, inclusiv Canalul Suez, de pe latura ei vestică. Franța și Marea Britanie urmau să dea un ultimatum ambelor părți combatante cerându-le să se retragă și apoi, pretinzând că acționează În numele comunității internaționale ca părți dezinteresate În conflict, urmau să atace Egiptul, Întâi din aer și apoi de pe mare. Ele urmăreau să preia controlul Canalului, să declare că Egiptul nu este capabil să administreze o resursă atât de importantă În mod echitabil și eficient, să restabilească status quo ante și să

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ONU care cerea Israelului să se retragă și au adresat un ultimatum Israelului și Egiptului, cerând cu ipocrizie ambelor părți să Înceteze lupta și să accepte o ocupație anglo-franceză a zonei Canalului. A doua zi, avioanele britanice și franceze au atacat aeroporturile egiptene. În 48 de ore de la Începerea atacului, israelienii ocupaseră Peninsula Sinai și fâșia Gaza, ignorând apelul de Încetare a focului lansat de Adunarea Generală a ONU. De cealaltă parte, egiptenii au scufundat nave În Canalul Suez, blocând astfel

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
lui, În cursul serii, Gerõ a condamnat adunarea și pe organizatorii săi Într-un discurs difuzat la radio. O oră mai târziu, demonstranții Înfuriați au dărâmat statuia lui Stalin din centrul orașului; trupele sovietice au intrat În oraș pentru a ataca mulțimea, iar Comitetul Central al partidului s-a Întrunit pentru dezbateri ce au durat toată noaptea. În dimineața următoare, la ora 08.13, a fost anunțată numirea lui Imre Nagy ca prim-ministru al Ungariei. Liderii partidului speraseră că revenirea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
rezistențe solide, forțele sovietice au pus stăpânire pe Budapesta În mai puțin de 72 de ore și, la 7 noiembrie, a fost instalat guvernul lui János Kádár. Unele consilii muncitorești au supraviețuit Încă o lună - Kádár preferând să nu le atace direct -, iar grevele sporadice au continuat până În 1957: conform unui raport confidențial din 22 noiembrie 1956 către Comitetul Central sovietic, lucrul În minele de cărbune ale Ungariei fusese redus la 10% din capacitate. Dar În numai o lună noile autorități

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cele din urmă, pe agenda CNS la ședința din 8 noiembrie, părerea generală - de la Eisenhower În jos - a fost că vina le revine integral britanicilor și francezilor. Dacă aceștia n-ar fi invadat Egiptul, Uniunea Sovietică n-ar fi putut ataca Ungaria. Administrația Eisenhower avea conștiința Împăcată. În acestea condiții, liderii sovietici au sesizat avantajul pe care Îl aveau și l-au exploatat. În ochii comuniștilor, adevărata amenințare creată de Nagy nu era nici liberalizarea economică, nici slăbirea cenzurii. Nici măcar declarația

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
amestec de Marlon Brando (În The Wild One șSălbaticulț) și James Dean (În Rebel Without a Cause șRebel fără cauzăț). Dar, În ciuda unor izbucniri de violență sporadice - cele mai serioase În Marea Britanie, unde bande de tineri Îmbrăcați În piele au atacat imigranții caraibieni -, acești tineri și hainele lor nu amenințau decât noțiunile de bunăcuviință ale unei generații mai În vârstă. Ei arătau diferit. Vestimentația specifică vârstei era importantă, ca o declarație de independență și chiar semn de revoltă. Era, de asemenea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ale Marii Britanii moșteniseră stagnarea și o profundă teamă de schimbare. Industria textilă, mineritul, construcțiile navale, industria energetică și siderurgică aveau toate nevoie de restructurare și retehnologizare În deceniile de după război; Însă, așa cum au ales să calmeze sindicatele, și nu să atace ineficiența practicilor de muncă, managerii fabricilor britanice au preferat, de asemenea, să opereze Într-un ciclu de subinvestiții, cercetare și dezvoltare limitată, salarii mici și un portofoliu de clienți care se diminua considerabil, În loc să riște un start nou, cu produse

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Pius al XII-lea pentru că nu-i ajutase pe evrei În al doilea război mondial, s-a jucat În premieră În Germania În 1963 și, la puțin timp după aceea, În Marea Britanie; În schimb piesa următoare, Soldaten (1967), care Îl ataca pe Churchill pentru bombele incendiare lansate asupra orașelor germane, a fost inițial interzisă În Regatul Unit. Tot În anii ’50, peste arta europeană s-a rostogolit un „nou val” de scriitori și regizori care prefigura tot ce apreciem la generația

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
dar, În ianuarie 1968, a decis să excludă un intrus și l-a amenințat cu sancțiuni pe studentul Daniel Cohn-Bendit pentru că insultase un ministru aflat În vizită 15. Au urmat demonstrații, iar la 22 martie, după arestarea studenților radicali care atacaseră sediul American Express din centrul capitalei franceze, s-a format o mișcare condusă, printre alții, de Cohn-Bendit. Două săptămâni mai târziu, campusul din Nanterre a fost Închis În urma ciocnirilor dintre studenți și poliție, iar mișcarea - și acțiunea - s-a mutat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
produs acte de vandalism, iar după „noaptea baricadelor” (24 mai) au fost spitalizați câțiva studenți și polițiști. Dar ambele tabere s-au abținut. Nici un student nu și-a pierdut viața În mai 1968; reprezentanții politici ai Republicii nu au fost atacați, iar instituțiile sale nu au fost puse serios sub semnul Întrebării (cu excepția sistemului universitar francez unde Începuse totul, care a fost destabilizat și discreditat fără să sufere reforme semnificative). Radicalii din 1968 au imitat până la caricatură stilul și accesoriile revoluțiilor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
construcției socialismului”, cum i se spunea oficial, deveniseră ținta predilectă a condamnărilor pronunțate de intelectuali: la al IV-lea Congres al Scriitorilor Cehoslovaci, În vara anului 1967, Kundera, Vaculík, dramaturgul și poetul Pavel Kohout și tânărul dramaturg Václav Havel au atacat conducerea comunistă de după război pentru dezastrul moral și material provocat. Ei doreau o Întoarcere la moștenirea culturală și literară a Cehoslovaciei și regăsirea locului „normal” al țării În centrul unei Europe libere. Atacul implicit la adresa conducerii actuale a Cehoslovaciei era

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
al alimentelor cu 100%. Iar când economia internațională se afla deja În această situație instabilă, a fost lovită de primul din cele două șocuri ale petrolului din anii ’70. La 6 octombrie 1973, de Yom Kippur, Egiptul și Siria au atacat Israelul. În douăzeci și patru de ore, statele arabe mari exportatoare de petrol au declarat că intenționează să-și reducă producția; zece zile mai târziu, ele au anunțat un embargou al petrolului Împotriva Statelor Unite, În replică la sprijinul acordat de americani Israelului

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Spania urma să devină inacceptabil politic. Dar, ca și IRA și alte organizații asemănătoare, ETA avea În același timp ambiția să funcționeze ca o societate În interiorul statului. Catolici, stricți și moraliști - stil ce amintea, paradoxal, de Însuși Franco -, activiștii ETA atacau nu numai polițiști spanioli (prima victimă a fost ucisă În iunie 1968) și notabili basci moderați, ci și simbolurile decadenței „spaniole” din regiune: cinematografe, baruri, discoteci, vânzători de droguri etc. La apusul erei Franco, activitățile ETA erau limitate de aceeași

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Ulrike Meinhof. Ea și Baader au emis apoi „Manifestul Gherilei Urbane”, anunțând formarea unei Rote Armee Fraktion (RAF: Facțiunea Armata Roșie), al cărei scop era să distrugă regimul federal prin forță. Acronimul RAF a fost ales intenționat: așa cum aviația britanică* atacase Germania nazistă de sus, grupul Baader-Meinhof, cum i se spunea colocvial, avea să răpună regimul succesor ciuruindu-l de jos. Între 1970 și 1978, RAF și vlăstarele ei au adoptat o strategie a terorii deliberat arbitrare, asasinând militari, polițiști și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sus, grupul Baader-Meinhof, cum i se spunea colocvial, avea să răpună regimul succesor ciuruindu-l de jos. Între 1970 și 1978, RAF și vlăstarele ei au adoptat o strategie a terorii deliberat arbitrare, asasinând militari, polițiști și oameni de afaceri, atacând bănci și răpind politicieni cunoscuți. Pe lângă cei 28 de oameni uciși și 93 de răniți În atentatele din acești ani, ei au luat 162 de ostatici și au spart peste 30 de bănci - pentru a finanța organizația, dar și pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
facil - ideea că asemănările dintre nazism și democrația capitalistă sunt mai importante decât deosebirile și că germanii erau În ambele cazuri niște victime - explică insensibilitatea stângii radicale germane față de soarta evreilor. Pe 5 septembrie 1972, organizația palestiniană „Septembrie Negru” a atacat echipa israeliană la Jocurile Olimpice de la München, ucigând unsprezece atleți și un polițist german. Aproape sigur, asasinii s-au bucurat de ajutorul local al stângii radicale (deși, ca o curiozitate a extremismului german din acea perioadă, extrema dreaptă ar fi fost

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
subordoneze armata autorităților civile sau să investigheze zvonurile despre rețele și conspirații antiparlamentare la vârf. Sub Karamanlis, Grecia a rămas stabilă, deși stagnantă economic și destul de coruptă. Dar În mai 1963, dr. Grigoris Lambrakis, un parlamentar de stânga, a fost atacat la Salonic În timp ce vorbea la un marș pacifist. Moartea lui, cinci zile mai târziu, a oferit un martir stângii și mișcării pacifiste În formare din Grecia, În timp ce eșecul studiat al autorităților de a elucida circumstanțele asasinării lui Lambrakis a dat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
juntei după demonstrațiile de la Politehnică, a complotat cu Ghiorghios Grivas și cu alți naționaliști greco-ciprioți pentru Înlăturarea lui Makarios și „reunificarea” insulei cu Grecia. La 15 iulie 1974, trupe ale Gărzii Naționale cipriote și ofițeri greci aleși pe sprânceană au atacat palatul prezidențial, l-au Îndepărtat pe Makarios (care a fugit În străinătate) și au instalat un guvern-marionetă În așteptarea guvernării de la Atena. Însă În acest moment guvernul turc a anunțat că va invada Ciprul pentru a proteja interesele comunității turco-cipriote

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]