39,396 matches
-
urcare pe pod nu sunt drepte, ca o extensie directă a acestuia, ci fac fiecare câte o curbă strânsă la un unghi de 90 Inițial, podul trebuia să lege direct Bulevardul Maas din partea de nord cu strada "Oranjeboom" din partea de sud. Această soluție a întâlnit opoziția locuitorilor, care nu au fost de acord ca Vechiul Port să fie afectat, iar strada "Oranjeboom" să fie transformată în drum expres. În 1983, noul Pod Willem a primit "Nationale Staalprijs" (în ).
Podul Willem (Rotterdam) () [Corola-website/Science/336725_a_338054]
-
plecat la Muntele Athos. Acolo s-a întâlnit cu Nikos Kazantzakis, iar cei doi bărbați au devenit prieteni apropiați. Ei au plecat împreună în peninsula Mani, încercând în perioada 1916-1917 să organizeze exploatarea unei mine de lignit la Prastova, în sudul Peloponesului. Experiențele trăite acolo au stat la baza întâmplărilor povestite mai târziu de Kazantzakis în romanul " Viața și timpurile lui Alexis Zorba", tradus în limba română sub titlul "Zorba Grecul" și adaptat în filmul american "Zorba Grecul "(1964), nominalizat la
Gheorghios Zorbas () [Corola-website/Science/336730_a_338059]
-
și idealist ce se hotărâse să devină călugăr. Cei doi bărbați au devenit buni prieteni, în ciuda diferenței de vârstă dintre ei, iar Zorbas l-a convins pe Kazantzakis să se asocieze pentru exploatarea unei mine de lignit la Prastova, în sudul peninsulei Peloponez. Aventura, care va forma mai târziu subiectul romanului "Zorba Grecul", a durat aproximativ un an (1916-1917). Locurile unde cei doi bărbați au trăit împreună un an au rămas fixate adânc în memoria localnicilor. Potrivit celei de-a doua
Zorba Grecul (roman) () [Corola-website/Science/336724_a_338053]
-
Serge. Panait Istrati publică la 23 iulie 1928 articolul „Parmi les gueux de Grèce, Nikos Kazantsaki” în "Le Monde", realizând prima prezentare a scriitorului grec în presa franceză. La 28 august 1928 Panait Istrati și iubita sa Bilili călătoresc în sudul Rusiei, împreună cu Nikos Kazantzakis și Eleni Samios. Ei se întorc în decembrie 1928 la Moscova, iar Istrati și Kazantzakis se despart din cauza diferențelor de opinie cu privire la Victor Serge, acuzat de troțkism. Deși se vor împăca mai târziu, nu vor mai
Zorba Grecul (roman) () [Corola-website/Science/336724_a_338053]
-
și Orientul Mijlociu. El a fost profesor de mitologii orientale la Universitatea din Geneva, unde a predat din 1954 până în 1964. A publicat în 1947, la cererea lui Albin Michel și în urma unei polemici cu Paul Masson-Oursel în revista "Cahiers du Sud", cartea "Spiritualité hindoue", preluând coordonarea colecției Spiritualités vivantes. În 1960, la cererea guvernului Japoniei, a scris o carte despre shintoism (unul dintre cele patru cărți care vor fi premiate de Academia Franceză).. A tradus și editat scrierile mai multor maeștri
Jean Herbert () [Corola-website/Science/336734_a_338063]
-
, numite popular câre, este un gen de pești dulcicoli, bentonici, de talie mică din familia cobitidele ("Cobitidae"), reofili, din apele curgătoare din estul și sudul Europei, Caucaz, nordul Italiei, bazinul caspic, bazinul aralic, Irak și Iran. Genul "" a fost numit în cinstea ihtiologului rus Leonid Pavlovici Sabaneev (Леонид Павлович Сабанеев, 1844-1898). Au o talia mică. Corpul este alungit, gros, moderat sau puternic comprimat lateral. Capul
Sabanejewia () [Corola-website/Science/336740_a_338069]
-
al Doilea Război Mondial de partea Germaniei Naziste, dar în curând a întâmpinat eșecuri militare. Până în toamna anului 1943, el a fost redus la condiția de lider al unui stat-marionetă al Germaniei în Italia de nord, confruntat înaintarea Aliaților dinspre sud și cu un conflict intern din ce în ce mai violent cu partizanii. În aprilie 1945, când Aliații au rupt ultima linie de apărare germană din nordul Italiei și a izbucnit o insurecție generală a partizanilor în orașe, situația lui Mussolini a ajuns imposibilă
Moartea lui Benito Mussolini () [Corola-website/Science/336729_a_338058]
-
un stat-marionetă al Germaniei, care a funcționat în Italia de nord, cu capitala în orașul Salò din apropierea Lacului Garda. Până în 1944, „Republica de la Salò”, așa cum a ajuns să fie numită, a fost amenințată nu numai de către Aliații care înaintau dinspre sud, ci și pe plan intern de către partizanii antifasciști italieni, într-un conflict brutal, care avea să devină cunoscut drept . Încet-încet, înaintând de-a lungul peninsulei Italice, Aliații au cucerit Roma și apoi Florența în vara anului 1944 și, mai târziu
Moartea lui Benito Mussolini () [Corola-website/Science/336729_a_338058]
-
de către adepții și tratat cu dispreț de către adversari, întrucât el purta o mai largă semnificație politică. În seara zilei de 28 aprilie, trupurile lui Mussolini, Petacci și ale altor fasciști executați au fost încărcate într-o dubă și transportate către sud la Milano. La sosirea în oraș, în primele ore ale zilei de 29 aprilie, au fost aruncate pe jos în , o piață suburbană de lângă . Alegerea locației nu a fost întâmplătoare. Cincisprezece partizani fuseseră împușcați acolo în august 1944, ca represalii
Moartea lui Benito Mussolini () [Corola-website/Science/336729_a_338058]
-
altor luptători locale. Revolta a progresat încet și nesistematic. Insurecția a fost limitată la peninsula Muntelui Athos și la Kassandra. Unul dintre obiectivele principale a fost împiedicarea trecerii armatei otomane ce venea de la Istanbul, până ce revoluția organizată în partea de sud (în principal din Peloponez) devenea stabilă. În cele din urmă, revolta a fost înăbușită prin victoria otomană decisivă de la Kassandra. Supraviețuitorii, printre care și Papas, au fost salvați de flota psariană, care i-a dus, în principal în Skiathos, Skopelos
Peninsula Calcidică () [Corola-website/Science/336767_a_338096]
-
infanterie "Rázus" condus de Augustín Malár în sectorul est de Tatra Înaltă și o unitate motorizată "Kalinčiak" formată la 5 septembrie dar campania s-a încheiat înaintea punerii acestei unități pe front. Grupul era parte din Grupul German de Armata Sud și era subordonat celei de a 14-cea armata condusa de Wilhelm List. S-au luptat cu Armata Karpaty a Poloniei, care era formata din unități de infanterie cu ceva artilerie ușoară și fără tancuri.
Invadarea slovacă a Poloniei () [Corola-website/Science/336779_a_338108]
-
de pe teritoriul Republicii de astăzi au fost Regatul Paioniei, pe cuprinsul regiunii nordice și estice a văii râului Vardar, și Regatul Macedoniei, pe cuprinsul regiunilor Lyncestis și Pelagonia. Filip al II-lea al Macedoniei a preluat controlul asupra regiunilor de sud ale Paioniei, în 336 î.Hr., și a fondat orașul Heraclea Lyncestis, Bitola de astăzi. Fiul lui Filip, Alexandru cel Mare, a cucerit restul Paioniei, incorporând-o în imperiul său. Mai târziu, teritoriul a fost cucerit de Imperiul Roman, și regiunea
Istoria Republicii Macedonia () [Corola-website/Science/336776_a_338105]
-
Războaie Balcanice din 1912 și 1913, și destrămării Imperiului Otoman, mare parte din teritoriile europene ocupate de otomani au fost împărțite între Grecia, Bulgaria și Serbia. Teritoriul de azi al Republicii Macedonia (Macedonia Vardarului) a fost numit atunci „Serbia de Sud”. După primul război mondial, Serbia a fost incorporată în Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor. În 1929, Regatul a fost denumit oficial Regatul Iugoslaviei, și împărțit în provincii denumite banovine. Serbia de Sud, incluzând Republica Macedonia de astăzi, a fost numită
Istoria Republicii Macedonia () [Corola-website/Science/336776_a_338105]
-
Macedonia Vardarului) a fost numit atunci „Serbia de Sud”. După primul război mondial, Serbia a fost incorporată în Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor. În 1929, Regatul a fost denumit oficial Regatul Iugoslaviei, și împărțit în provincii denumite banovine. Serbia de Sud, incluzând Republica Macedonia de astăzi, a fost numită „Vardar Banovina”, ca parte din Regatul Iugoslaviei. În 1941, Iugoslavia a fost ocupată de Puterile Axei, și Vardar Banovina a fost împărțită între Bulgaria și Albania (aceasta din urmă sub ocupație italiană
Istoria Republicii Macedonia () [Corola-website/Science/336776_a_338105]
-
mormânt medieval din aproprierea satului croat Bijelo Brdo și excavat din 1895. Datarea sitului 1 în secolul al VII-lea a fost stabilită de Zdenko Vinski. Conform arheologului rus Valentin Vasilievici Sedov, teritoriul culturii Bijelo Brdo include părți din Ungaria, sudul Slovaciei și din Voivodina.
Cultura Bijelo Brdo () [Corola-website/Science/336787_a_338116]
-
turism, magazine de suveniruri și de judaica, și restaurante. Cartierul se întinde pe o arie de 20 hectare și reprezintă circa o cincime din suprafața Orașului Vechi. El se învecinează cu Muntele Templului la est, cu Zidurile Orașului Vechi la sud, Cartierul armean la vest și bazarul de pe Strada David la nord. Din punct de vedere topografic cartierul este așezat pe partea superioară și pe povârnișurile de răsărit al Muntelui Sion. Principalele lui străzi sunt Rehov Hayehudim (Strada evreilor), Rehov Habad
Cartierul evreiesc (Ierusalimul vechi) () [Corola-website/Science/336754_a_338083]
-
pe povârnișurile lui estice, în apropierea așa numitului Mormânt al lui David și a Zidului de miazăzi. În anul 1033 un cutremur de pământ a distrus zidurile sudice ale Ierusalimului.Ca urmare a acestui dezastru traseul zidurilor s-a restrâns, sudul orașului a fost abandonat, iar evreii au fost nevoiți să-și mute locuințele în nordul cetății. Această constatare se bazează pe marturia cruciaților care au povestit cum în anul 1099 în cursul primei cruciade au străpuns zidurile orașului dinspre nord
Cartierul evreiesc (Ierusalimul vechi) () [Corola-website/Science/336754_a_338083]
-
când în când cartierul a fost lovit de epidemii. Acești factori au contribuit la starea economică precară a populației din cartier. Instituția religioasă „Kolel Holand veDoitshland” (HoD) a sărit în ajutorul locuitorilor săraci și în anul 1857 a clădit în sudul cartierului așa numitele Batey Mahasse, „case de adăpost”. Acestea erau ultimul spațiu locativ construit în cartier, după el nerămănând nici un teren fără case. În acea vreme cartierul a fost populat de peste 10000 evrei, jumătate sefarzi și jumătate așkenazi. După estimări
Cartierul evreiesc (Ierusalimul vechi) () [Corola-website/Science/336754_a_338083]
-
religioasă și publică, căreia îi stă mărturie gigantica biserică Neam ale cărei ruine se găsesc dedesubtul pieții Batey Mahasse, precum și Cardo-ul bizantin, care a era destinat să faciliteze trecerea directă între bisericile din nordul cetății către Biserica Nea din sud. Din epoca islamică veche nu au rămas aici vestigii deosebite, în schimb în epoca cruciaților cavalerii teutoni au construit aici două biserici, iar armenii au ctitorit o mânăstire.
Cartierul evreiesc (Ierusalimul vechi) () [Corola-website/Science/336754_a_338083]
-
principale, care trebuiau să se desfășoare în condiții de teren dificile. Pe 21 septembrie, Divizia a 4-a blindate canadiană s-a deplasat spre nord de-a lungul canalului Ghent-Terneuzen, având ca sarcină curățarea de elementele germane a malului de sud a Scheldtului în regiunea orașului olandez Breskens - așa numita „Pungă Breskens”. Divizia I blindate poloneză s-a deplasat spre frontiera olando-belgiană spre este spre zona de mare importanță de la nord de Antwerp. Divizia a 4-a blindate canadiană a înaintat
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
a sesizat situația favorabilă de pe front și a transformat deschiderea traficului prin estuarul Scheldt în prioritatea numărul 1 a Grupului de armate al 21-lea. Pentru aceasta, Armata a 2-a britanică a atacat spre vest, pentru curățarea Olandei la sud de elementele inamice la sud de râul Meuse, împiedicând orice contraatac german pentru sprijinirea defensivei din estuar. Între timp, Simonds și-a concentrat forțele în istmul peninsulei Zuid-Beveland. Divizia a 4-a blindate canadiene s-a mutat la nord de
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
front și a transformat deschiderea traficului prin estuarul Scheldt în prioritatea numărul 1 a Grupului de armate al 21-lea. Pentru aceasta, Armata a 2-a britanică a atacat spre vest, pentru curățarea Olandei la sud de elementele inamice la sud de râul Meuse, împiedicând orice contraatac german pentru sprijinirea defensivei din estuar. Între timp, Simonds și-a concentrat forțele în istmul peninsulei Zuid-Beveland. Divizia a 4-a blindate canadiene s-a mutat la nord de Canalul Leopold și a cucerit
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
a 10-a de infanterie canadiană din cadrul Diviziei a 4-a blindate a traversat Canalul Leopold și a înaintat spre polder Isabella. Brigada a 8-a din cadrul Brigada a 8-a de infanterie canadiană a primit ordinul să înainteze spre sud de pe litoral, din partea de sud a pungii. În acest fel a fost deschisă o rută terestră de aprovizionare a forțelor aliate. Militarii Diviziei a 3-a au desfășurat acțiunii adiționale de curățare a elementelor germane din orașele Breskens, Oostburg, Zuidzande
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
canadiană din cadrul Diviziei a 4-a blindate a traversat Canalul Leopold și a înaintat spre polder Isabella. Brigada a 8-a din cadrul Brigada a 8-a de infanterie canadiană a primit ordinul să înainteze spre sud de pe litoral, din partea de sud a pungii. În acest fel a fost deschisă o rută terestră de aprovizionare a forțelor aliate. Militarii Diviziei a 3-a au desfășurat acțiunii adiționale de curățare a elementelor germane din orașele Breskens, Oostburg, Zuidzande și Cadzand și din fortul
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
elementelor germane din orașele Breskens, Oostburg, Zuidzande și Cadzand și din fortul „Frederik Hendrik” de pe litoral. Operațiunea „Switchback” s-a terminat pe 3 noiembrie, după ce Armata I canadiană a eliberat orașele belgiene Knokke și Zeebrugge, eliminând ultimele forțe germane de la sud de Scheldt. A treia operațiune importantă a fost declanșată pe 24 octombrie, când Divizia a 2-a de infanterie canadiană a început înaintarea spre sudul peninsulei Zuid-Beveland. Canadienii au sperat să reușească o înaintare rapidă, cu depășirea liniilor germane și
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]