KorAP: Find »[drukola/base=încet & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...155 156 157 ...220 >

5,491 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320

exclus, doar l-am ascultat de atîtea ori și n-am Înțeles nimic. Ia să controlez, să fiu sigur, hai să văd care-i adevărul, pe viu, și se duce la concert. În costum de activist cu cravată, Încetul cu Încetul, acolo, pe scaun, Începe să-l audă pe Sașa, pentru prima dată, să-l audă vorbind pe Sașa care, pe scenă, cîntă devastator, cu mușchii gîtului Încordați, venele gata să plesnească și ochii strîns Închiși, improvizînd la saxofon Întreaga lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
garsoniera cu oglinzi paralele a bunicii care fusese atît de frumoasă, Îl blestemam pentru cămășile care se desfăceau la cusături, pentru sticla de Cico În loc de Pepsi la care făceai coadă degeaba, În vreme ce gardienii păcii ne asfixiau cu bule galbene acidulate Încetul cu Încetul, pentru bomba cu hidrogen, marș de protest, pentru toate marșurile de protest și mitingurile și 23 august, pentru geamandurile portocalii, generațiile pierdute, sacrificate, aruncate-n grajdul timpului, generația ’56, ’70, ’80, toate groggy, toate suportînd galvanoterapii de durată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
oglinzi paralele a bunicii care fusese atît de frumoasă, Îl blestemam pentru cămășile care se desfăceau la cusături, pentru sticla de Cico În loc de Pepsi la care făceai coadă degeaba, În vreme ce gardienii păcii ne asfixiau cu bule galbene acidulate Încetul cu Încetul, pentru bomba cu hidrogen, marș de protest, pentru toate marșurile de protest și mitingurile și 23 august, pentru geamandurile portocalii, generațiile pierdute, sacrificate, aruncate-n grajdul timpului, generația ’56, ’70, ’80, toate groggy, toate suportînd galvanoterapii de durată, pe toată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
dizolvat, toți au fost luați pe sus de belgieni cu pupături, ne-am luat la revedere Încîntați că n-o să ne mai revedem, numai pe noi doi nu ne lua nimeni. Am zăbovit o vreme În gara ce se golea Încetul cu Încetul uitîndu-ne unul la celălalt, căutîndu-ne viitoarele gazde care n-apăreau de nicăieri, pe urmă uitîndu-ne la trenuri, nu mai tresărea nici o locomotivă, toate staționau Într-un metalic somn profund și, În mai puțin de-o jumătate de ceas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
au fost luați pe sus de belgieni cu pupături, ne-am luat la revedere Încîntați că n-o să ne mai revedem, numai pe noi doi nu ne lua nimeni. Am zăbovit o vreme În gara ce se golea Încetul cu Încetul uitîndu-ne unul la celălalt, căutîndu-ne viitoarele gazde care n-apăreau de nicăieri, pe urmă uitîndu-ne la trenuri, nu mai tresărea nici o locomotivă, toate staționau Într-un metalic somn profund și, În mai puțin de-o jumătate de ceas nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

pentru că, în tot acel timp în care nu mai scotea nici o vorbă, se uita la ceilalți, pe rând, cu mare atenție, nevăzut, neluat în seamă, netulburat de nimeni, ca și cum le-ar fi văzut gândurile, îi simțea cum se pierd cu încetul, ușor amețiți de băutură, la început numai activi și dornici să se amuze, apoi veseli, stângaci, obosiți, țâfnoși, încrezuți, nedumeriți de câte li se întâmplă, gălăgioși, aproape goi. De fapt, el numai asta spunea: sunt în acele clipe aproape goi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
era mai planturoasă, sânii cândva mici se umflaseră, amestecul de fetiță și femeie de pe vremuri se topise într-o femeie cu un aer pierdut, obrazul neted cu hașuri fine, ochii înfundați conturați de cearcăne pronunțate. Dârzenia trecuse în gesturi leneșe, încete și prelungite. Sau poate era o mască totul. Au continuat jocul-hărțuială până în clipa în care a întrebat-o dacă știe ce zi este. Uitase de ziua lui de naștere, când i-a reamintit, s-a închis brusc în ea, n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Vorbeau încet, pentru că, în liniștea din jur peste care se așternuse liniștea foșnitoare a parcului, își auzeau și cele mai neînsemnate șoapte. Un timp n-au spus nimic, se priveau calmi sau priveau prin geamurile acoperite de perdeaua fluturândă unduirile încete ale arbuștilor parcului și nu mai aveau nevoie de vorbe. Dar atunci se nășteau mai mult ca oricând valuri de vorbe pe care ar fi vrut să le spună sau pe care altădată le-ar fi spus imediat, cu mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
pentru că, în tot acel timp în care nu mai scotea nici o vorbă, se uita la ceilalți, pe rând, cu mare atenție, nevăzut, neluat în seamă, netulburat de nimeni, ca și cum le-ar fi văzut gândurile, îi simțea cum se pierd cu încetul, ușor amețiți de băutură, la început numai activi și dornici să se amuze, apoi veseli, stângaci, obosiți, țâfnoși, încrezuți, nedumeriți de câte li se întâmplă, gălăgioși, aproape goi. De fapt, el numai asta spunea: sunt în acele clipe aproape goi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
învârtejite în frunzișul arborilor, iar pașii trecătorilor întârziați erau mai rari. În fața lui se întindea același oraș imens, colcăitor, apăsător, fumegând, neobosit, indiferent și rece, dar apartamentul din ușa căruia privea era pustiu, străin dintr-odată. Îl străbătea cu pași înceți, cuprins de o teamă de neînțeles. Toate astea trebuie să mi le amintesc - sunt convins că se gândea -, să nu pierd nimic și să mi le amintesc de câte ori îmi va fi teamă de altceva decât de apropierea ultimei clipe. Orice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
trist de flaut, dar nu era decât liniștea sfârtecată de ecourile lumii de afară, până și-a amintit că aceleași sunte le mai auzise și acasă și, prin urmare, răsunau în mintea lui și nici măcar nu erau adevărate, ci înaintarea înceată și sigură a liniștii cu care trebuia să suporte firescul. Probabil era trist, dar nu disperat. Probabil se simțea singur, dar îi rămăsese credința. A rămas cu mâna lipită de buzunarul hainei, privind-o, până a început să se strângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
îl vedeam cum își stăpânește cu greu tremurul mâinilor când s-a ridicat activistul celălalt, Patriciu, dați-mi voie, a zis Anton Ionescu, dați-mi mie voie, a zis celălalt, dați-mi voie, a repetat Anton Ionescu, dar vocea lui înceată era deja acoperită de timbrul aspru al celuilalt, care arunca vorbele ca niște ciocane, sacadat, ridicând tot timpul din sprâncenele lui negre și stufoase, impunător în costumul impecabil, cămașă albă, cravată cu nod imens, impunător mai ales prin privirea pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
și aerul interzis prin blestem, încercând în zadar să-l taie cu muchia palmei, scoțându-și de la brâuri cuțitele ruginite, înfigându-le în el și despicând carnea de os ori brațul de trup ori înjumătățind coastele, într-o mișcare din ce în ce mai înceată și mai speriată pentru că, pe măsură ce tăiau și învârteau lamele de oțel vechi, trupul lui invizibil învelit în pojghița de aer încă nerăpit, căpăta contur și apărea vederii înspăimăntate a umbrelor lacome asemenea unui trup de zeu închis într-un sarcofag

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
nici măcar gândind astea, pentru că nu se poate ști ce gândea cu adevărat, ci doar bănui după anumite priviri sau vorbe sau neliniște sau agitație chiar), umblând prin casă, bărbierindu-se și ferchezuindu-se cu mare atenție și fără grabă. Gesturile încete, aproape leneșe, chibzuite, temător să nu lovească, să scape lucrurile, să facă mișcări greșite pe care le-ar face un bolnav, simțindu-se pândit sau părându-i-se că este pândit, devenind și mai precaut, mâncând încet și sorbind rar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
către ei. Până când intra în camera cu biroul din stejar sculptat, tot în pijama, ca și cum ar fi uitat cum e îmbrăcat sau nedând importanță, purtându-se ca un convalescent care nu vrea să fie deranjat, își aducea cu gesturi la fel de încete și precaute telefonul cu fir foarte lung lângă el, îl muta de mai multe ori câțiva centimetri într-o parte sau în alta, până socotea că i-a găsit locul cel mai nimerit, lângă încheietura brațului său, își întindea mâinile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
maronii și să joace tenis într-o vreme în care încă nu era întreg orașul înnebunit după acest sport. Cam atunci îl întâlnise Rodica Dumitrescu. Și de unde până atunci îi povestise lui Andrei fără să se întrerupă, cu o voce înceată și indiferentă, de parcă ar fi citit dintr-o carte știută de multă vreme, dar pe care trebuie s-o mai citească o dată cu glas tare ca să acopere liniștea din jur sau golul din ea sau să descopere un suport pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
treizeci de ani, înțelegi? treizeci de ani, douășopt, douășnouă, treizeci. Apoi s-a răsucit puțin în fotoliu, cufundându-se și mai mult și aruncând cu violență fumul țigării pe nas și pe gură și continua să vorbească cu o voce înceată și indiferentă, numai puțin tremurată, dar putea să fie și o părere. Dar nu-i spunea lucrurile știute, cum se căsătorise cu Vlad Dumitrescu și ce făcuseră în anii din urmă și ce fel de om era și cum i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
nevoie pentru a-și cunoaște și stăpâni trupul și, stăpânindu-l, să-l înfrumusețeze. Simțea asta ca pe un fel de bucurie, ca și cum s-ar fi aflat deasupra altora care nu descoperiseră încă ceea ce descoperise el ori puțin le păsa. Încetul cu încetul, a trecut această putere de stăpânire și asupra sufletului, interzicându-și să se întristeze ori să sufere pentru că, prea săraci fiind, părinții nu-i puteau cumpăra haine ca ale prietenilor lui care se strângeau să-și sărbătorească zilele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
a-și cunoaște și stăpâni trupul și, stăpânindu-l, să-l înfrumusețeze. Simțea asta ca pe un fel de bucurie, ca și cum s-ar fi aflat deasupra altora care nu descoperiseră încă ceea ce descoperise el ori puțin le păsa. Încetul cu încetul, a trecut această putere de stăpânire și asupra sufletului, interzicându-și să se întristeze ori să sufere pentru că, prea săraci fiind, părinții nu-i puteau cumpăra haine ca ale prietenilor lui care se strângeau să-și sărbătorească zilele de naștere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
implacabil în vreme ce el nu este în stare sau încă nu e în stare de nimic ce ar putea rămâne după el, nici măcar de acea povestire a intensității foamei, este foarte posibil deci ca nevoia de iubire să fi fost cu încetul acoperită, prin orgoliu, nu numai de lăudăroșenia observată la acele nenumărate fete și femei Îpe care nu putea și nici nu voia să le învinuiască de ceva ce, credea el, aparținea firii lor ori sexului lor) ori de lipsa de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Am văzut doar cum se mișcă speteaza fotoliului-balansoar, am întors privirea spre Vlad Dumitrescu, care se ridicase și își umplea din nou paharul. Apoi a întins mâna spre pachetul de țigări aflat pe masă, și-a aprins una, cu gesturi încete și atente, și deodată au încetat vocile și se auzeau numai muzica din încăperea alăturată și pașii energici ai Rodicăi Dumitrescu apropiindu-se de masa de stejar și uitându-se fix la mâna lui Vlad, ușor tremurândă. Dar nu i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
lenevise, îi venea să se întindă ca o pisică. Ședea în capul oaselor, cu spatele și ceafa sprijinite în pernele mari și moi, învelită până sub bărbie, sorbea încet dintr-un pahar, scuturându-și la răstimpuri părul bogat, cu mișcări încete. „De ce stai în promiscuitatea asta?“, a întrebat el dintr-odată. „Domnului Vlădescu nu-i place? Găsește că nu-i demn de el? ...Nici eu nu știu cum am ajuns aici, dintr-o greșeală, sau pentru că puțin îmi păsa ce se va întâmpla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
urmă au început să primeze, spre nemulțumirea ei. Îi plăcea meseria, lucra cu conștiinciozitate, dar nu aspira să conducă. Fața lui rotundă, jovială și calmă părea să exprime o lene suverană, nu voia decât liniște. Era opusul nevestei, cu mișcări încete și însoțite de zâmbet, cu o voce care părea să intoneze psalmi, îi plăcea căldura căminului în care să asculte muzică, să se joace cu copilul, să citească enorm. De când dormeau separat, se retrăgea devreme în camera sa, își ungea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
soluția. Greșea de cele mai multe ori, dar își simțea obrajii arzând de pălcere că se dă importanță și gândurilor ei mici. Cel mai mult îi plăceau jocurile de-a teatrul. Imitau animale, păsări, oameni, mici scenete. Îl ruga să imite vorba înceată a bunicului. Îl ruga s-o imite pe maică-sa, o vreme el s-a împotrivit, a fost suficient să cedeze o dată. Îl privea cum merge, strigă, vorbește repede, gesticulează nervos și dezlânat. Ea hohotea gâlgâit. Într-o zi a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
agravat așa, hodoronc-tronc?“ „N-ai auzit că stătea la taclale cu ei?“ „Doamne, naivi mai sunteți! Cine dracu’ să creadă asta? Și, la o adică, n-ar fi putut pune niște hapuri în băutură care să-l dea gata cu încetul?“ „Opriți-vă! Opriți-vă!“, spunea unul pe care nu-l știam. „Nu vă dați seama că devenim paranoici?“ Știau amândoi că timpul lui e drămuit, apropierea examenelor înmulțea cărțile strânse pe masa de lucru și fișele cu scris mărunt. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]