4,165 matches
-
atunci <foarte bineă tot plutonul? Și cine a fost vioara întâi? El!... Oare trenul ista ne duce numai pe noi? N-au pus ei ditai garnitura de tren pentru treizeci de oameni. Uite ce înseamnă secretul militar! Să nu știi încotro și cu cine mergi. Doar pe câmpul de luptă îți spun lămurit pe cine ai în stânga, pe cine ai în dreapta și ție ca cercetaș cam ce trebușoară delicată ai de făcut. Așa de-o pildă... Trecerea în spatele inamicului și observarea
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
să fii lângă domn’ locotenent și lângă mine în orice misiune. Am înțeles, domn’ sărjănt!... Mergeau de câteva ore. Purtau asupra lor arme automate grenade și explozibil. La o vreme, Toaibă nu și-a mai putut ține în frâu curiozitatea: Încotro mergem, domn’ locotenent? După cum vezi, spre nord-est și în curând o vom coti de-a dreptul spre est. Și care-i obictivul nostru, domn’ locotenent? Asta ai s-o afli când vom ajunge la locul indicat de șeful statului major
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
amiază-zi. Spre România. Ce știți de podul de lângă gară? E minat ori nu? Noi nu știm dacă podul are mina - a râs cel mai tânăr. Cu ce sunt încărcate trenurile care trec sau vin în gară? La tren este armate. Încotro merge armata? Nu știe noi unde merge, da’ merge la vale - a răspuns tânărul. „La vale”, la dânșii înseamnă la sud - a precizat sergentul Cicoare. Și cu ce mai sunt încărcate trenurile? - a întrebat locotenentul. Noi credem că mai duce
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
în care lucrezi. Ei? Ce zici? Știu și eu? Doar aveți șef de tură. De ce să mă puneți pe mine? Apoi aista o călcat strâmb și ne-o adus pagubă. Cum să-l mai ținem? Dacă îi așa n-am încotro. Bine, Toadere. De acum munca ta are să fie mai ușoară și leafa mai bună. Marți dimineață să vii la mine, să-ți spun ce ai de făcut. 144 Am înțeles. În săptămâna aceea i-a fost parcă mai ușor și
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
dă în bobi, când mai face și de ursită sau mai știu eu ce... Atunci ce-i? Lucru anapoda îi că știe să te facă s-o asculți. Când și-a înfige ochii în tine te trec fiorii! N-ai încotro și trebuie să te uiți într-ai ei și... și gata, nu mai ești tu... Singurul stăpân atunci îi Dochița! Și numai ea!...” Furat de aceste gânduri, nici nu și-a dat seama când a lăsat traista din spate, când
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
V-am necăjit atunci, În 1945, dar n-am avut nici o vină, eram obligat. Acum a trecut timpul, au trecut atîtea, am Îmbătrînit; vă cer iertare pentru ce-a fost... Știam că ce vă ceream era necinstit, dar n-aveam Încotro... Tot nu știți cine sunt? - Nu și nici la ce vă referiți, spusei. Mă privi lung, cald, aproape prietenește și rosti Încet: - Sunt... (Își rosti numele), fostul prefect din 1945, care v-a cerut să Închideți ochii la falsificarea alegerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
vreun om din sat să-i fi văzut. În curând, zăpada le acoperi urmele. — Știi drumul? întrebă bărbatul care, împreună cu Valerius, îl sprijinea pe gladiator. Te pot călăuzi până dincolo de dealuri. — Nu e prima oară când străbat ținutul ăsta. Știu încotro merg. Privi din nou în urmă. Nu suntem urmăriți. Bărbatul ducea un sac mare și pătura de blană; la brâu avea două pumnale. — Era mai bine dacă plecam mai devreme - aseară, așa cum am spus. Ai fi avut un avans mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să devină opacă? Privi din nou amuleta. Ce anume o putea face să se întunece, dacă nici măcar moartea nu reușise asta? Confuz, strânse amuleta la piept, vrând parcă să și-o întipărească în carne. „Plec“, își spuse iar. Nu știa încotro. Îi dusese cenușa în locul unde se născuse. Chiar în noaptea dinainte - o noapte cu lună plină - săvârșise ritualul, într-o pădure din apropierea cetății. Făcuse ce i se spusese. Nu-i mai rămânea altceva de făcut în viață. Cât despre răzbunare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
rămase inert. Tridentul îl înțepă din nou în gleznă; simți în spate lovitura violentă a pumnalului de lemn al adversarului. Căzu, dar se ridică repede. În clipa următoare, adversarul înaintă spre el, însă Valerius începu să sară în lateral, neștiind încotro să fugă; nu voia totuși să se întoarcă cu spatele la el. Rețiarul își pregătea tridentul. Valerius alerga în jurul lui ca un iepure. Ai grijă! strigă Hyrpus. Tu ești secutor, tu ar trebui să-l urmărești pe el. Dacă fugi, o să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Rusieiʺ este cartea scrisă de „Ion cel fără de țarăʺ, pe nume adevărat Ion Iachim, profesor de română și ziarist. Mai mulțumit ar fi fost să scrie „liniștit și voiosʺ - „Amintirile pițigoiului Zbanțʺ, decât cartea de față, dar n-a avut încotro pentru că de câteva veacuri încoace el vede mereu cum Rusia, vecină cu Moldova lui, îi ocupă mereu din ea, că Bucovina și Gurile Dunării nu mai aparțin astăzi României mame, că de la 1812 - și mai dinainte și până în prezent Rusia
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
oprește. Nici nu trebuia să o facă, nu acesta era subiectul cărții pe care ne-o oferă, dar l am invocat ca retorică fie și pentru a afla un răspuns de viitor la spinoasa întrebare a momentului: școala românească sătească încotro? Un lucru mi se pare clar: volumul scris de Gh. Giurcă - Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava - este o carte care înfățișează istoria a două școli românești: aceea de până în 1944-1945 și a celei de după, inclusiv a promoției sale
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
VII, p.240, lăsând o eternității, e sem n că și presa de la Bârlad și-a făcut datoria. Că așa este, mărturie rămân și spusele unui G . Că linescu care, deși zgârcit în aprecieri, cu privire la G. Tutoveanu, n-a avut încotro și în a sa „Istoria literaturii româ ne...” referindu-se la perioada de vârf a Academiei Bârlădene a numit Bârladul „un Veimar al României”, iar academicianul Alexandru Zub, undeva, l-a văzut „un oraș cu vocație culturală care a dat
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
și vor iniția plantarea masivă, în zona mediană a șoselelor, a unor superbi arbori sau arbuști, ceea ce va conduce implicit la redresarea suprafețelor împă241 durite, la revigorarea haiducismului tradițional, cât și la lansarea primei olimpiade de slalom automibilistic diurn. 25. Încotro ne îndreptăm ?! Aceasta este întrebarea!... Aceasta este întrebare pe care domnul Bică Suculeț, șomer fără ocupație, i-a pus-o controlorului de bilete pe ruta Negrești - 10 Prăjini - Copenhaga. Răspunsul a sosit clar, prompt, indubitabil șo sigur ca și creșterea
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
le bibilești, și zgîlțîi imperturbabil pînă la ore tîrzii sistemul nervos extrem de simplu, aproape clasic, al vecinilor, de parameci, pe care ești obligat din respect față de cultură și omenire să-i perforezi fără milă cu un bătrîn Remington, n-ai Încotro. Iar ei Îndură În tăcere, te acceptă așa cum ești, faci acum parte dintr-o clasă superioară pentru c-ai cîștigat concursul. În capitolul următor se lasă tăcerea și izbucnesc Întrebările, neliniștea, te Întrebi cum ți-a ieșit eroul, dacă-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Chiar dacă nu-i neapărat productiv. Mărturisesc Însă că lipsa de productivitate Îmi provoacă multă suferință, nu contează cantitatea, știu, dar totuși. Și-i vorba strict de timp. Trecerea fără cărți a timpului doare ca un dinte stricat. Dar n-am Încotro, trebuie să trăiesc, toate chestiile astea sufocante. Pe care nu le vezi În filme. Legăturile mele cu filmul avînd o valoare aparte, fiind cît se poate de banale. Mi-am imaginat În unele zile disperate cum aș fi funcționat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
abia acum am putut observa că junele-prim e un mare actor și o Ellen Barkin cu vechea ei pareză facială dreaptă suportîndu-și bine rolul. Povestea este, practic, aceeași ca-n Alice: o femeie cu un copil dificil nu mai are Încotro și se mărită. Nu cu Kristofferson, ci cu varianta montană a lui Keitel, pe nume Dwight (De Niro). Ce frapează aici e faptul că pentru prima oară vedem și noi mitocanul american În toată splendoarea lui. Mitocanul așa cum e În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Pitt după care oftează atîtea soții care Încă au cap, În vreme ce asta nu rezistă și se lasă nu doar decapitată ci și Însărcinată, o nenorocire nu vine niciodată singură, și bestia o descăpățînează doar pentru ca polițistul să nu mai aibă Încotro și să-l Împuște, fiindcă marele criminal suferea de păcatul biblic final: invidia. Îl invidia pe polițist pentru viața lui simplă și plină de bucurii și de necazuri vezi pierdut cap soție. Astfel, printr-o ultimă mișcare inteligentă a asasinului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
tragică a saxofonului care nu mai e doar un instrument, e Sașa, și, pentru o clipă de o inimaginabilă frumusețe, șoferul sare fără să-și dea seama-n gol, Întrezărește În sfîrșit acel ceva pînă atunci inaccesibil, nu mai are Încotro și Înțelege. Minune, strigă mulțimea dac-ar avea timp să strige, pentru că Întîlnirea dintre cei doi durează mai puțin decît o piesă de jazz, decît o minune. Dar s-a petrecut. Și se va mai petrece un timp În capilarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de proză scurtă dar veselă, deasupra excepționalei semnături a lui Romeo Popescu: Noaptea de amor. Topica e foarte sănătoasă, Încă din start, provenind parcă din topinambur (nap porcesc): „Doar buzele noastre Îngemănate spintecau farmecul nopții”. Astfel spintecat, farmecul se ducea-ncotro vedea cu ochii, dar rămîneau buzele Îngemănate. Cei doi Îndrăgostiți plecau apoi În parc, că bătea vîntul, și se duceau la el acasă. Unde Începeau să Întreprindă niște lucruri care de obicei se petrec În stupi: „MÎinile Îmi alergau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
nici Orlando nu se lasă mai prejos. Hai cu mine, că m-așteaptă o surpriză... - Care e? îl întrebă. Băiatul întinse brațul și i-o arătă. Femeia înainta încet, pe gânduri, și oarecum la întîmplare, parcă n-ar fi știut încotro să se îndrepte. La răstimpuri întorcea brusc capul, ca și cum s-ar fi trezit sau i s-ar fi părut că se aude chemată. - Nu, n-o cunosc, spuse bătrâna. Dar de ce credeai că o cunosc? Băiatul își mișcă încurcat, de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
scaun. - Dacă v-aș spune adevărul, începu brusc, cu glasul ferm, ați crede că sunt ori prost, ori nebun - și mi-aș pierde slujba, aș fi trimis la munca de jos. Dar eu tot vi-l spun, pentru că n-am încotro. Adevărul este că acum trei ani, în 1966, eu lucram tot la proiectul de care v-am spus, cel în legătură cu materiile prime. Sunt pur și simplu nul în chimia cernelurilor. Iar despre schimbarea culorilor anumitor uniforme de la Muzeul Armatei, aud
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și de falnic ca pe vremuri. Și de-abia acum se vedea, întreagă, barba albă acoperindu-i pieptul. Întinse mâna, parcă ar fi căutat ceva. - Toiagul, am șoptit. Își caută toiagul. M-am dus repede și i l-am adus. - Încotro, Moșule? îl întrebă Popa. Parcă nu l-ar fi auzit. Rezemat de brațul Ilariei, și cu toiagul în mâna dreaptă, Moșu se îndreptă șovăind spre ușă. Mi se păru că șchioapătă. Dar își târșia când un picior, când celalt. - Minunea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nici măcar să-i privească degetele. O văzuse alergând desfigurată de groază, urmărită de mulțimea aceea compactă, rea, fără figură. Le auzea strigătele și, din când în când, cineva se oprea lângă el, îl apuca de braț și îl întreba amenințător: "Încotro a fugit? Spune repede, încotro a fugit? unde s-a ascuns?..." Înghițînd anevoie, clipind des ca să alunge viziunea, Ieronim implora Corul: "E absurd! Nu e vorba de ea. Spuneți-le că s-au înșelat!..." Zadarnic. Vedea și auzea tot mai
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
O văzuse alergând desfigurată de groază, urmărită de mulțimea aceea compactă, rea, fără figură. Le auzea strigătele și, din când în când, cineva se oprea lângă el, îl apuca de braț și îl întreba amenințător: "Încotro a fugit? Spune repede, încotro a fugit? unde s-a ascuns?..." Înghițînd anevoie, clipind des ca să alunge viziunea, Ieronim implora Corul: "E absurd! Nu e vorba de ea. Spuneți-le că s-au înșelat!..." Zadarnic. Vedea și auzea tot mai clar, tot mai puternic, mulțimea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de modă veche, din marmură, plin la ora aceea cu oameni care-i așteptau pe alți oameni, oameni care așteptau să meargă la cină sau oameni care doar așteptau. Ia-o Înainte ca să te văd cum mergi, Îi spuse Roger. — Încotro s-o iau? — Spre ușa de la barul Ăla cu aer condiționat. În dreptul ușii o ajunse din urmă. — Ești frumoasă. Ai un mers minunat și dac-aș fi În holul Ăsta și te-aș vedea pentru prima dată m-aș Îndrăgosti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]