10,960 matches
-
scăpat de strânsoarea vegetației era negricios și colbos, încît caii intrau cu picioarele în el ca-ntr-un lichid fumegător. O perdea groasă și scundă de sălcii se rezema în jos pe orizont, și din cauza netezimii solului toată întinderea avea înfățișarea unui smârc, cu deosebirea că adevăratul heleșteu era mai întunecos și lucios. Smocurile rare de buruieni înfipte ca niște gheare întoarse în sus semănau cu ierburile din iconografia bizantină. Și, ca și acolo, un soare uriaș de aramă se lăsa
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de debitul de tutun denunțat de Stănică. Spre Crăciun, Stănică apăru în casa lui moș Costache cu un individ necunoscut, între două vârste, îmbrăcat în haine prea lungi, ponosite, cu mari mustăți roșcate căzând peste buze, cu capul ras. Avea înfățișarea nerușinată, ipocrită a avocaților de provincie, siliți să facă orice pentru a trăi și lipsiți de orice scrupule. Fața îi era rumenă, înfloritoare, iar ochii, spălăciți. Întâmplător, se afla și Pascalopol, fiind spre seară, alături, se-nțelege, de Otilia și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
n-am nevoie, mulțumesc, bombăni el. - Suntem grăbiți, domnule doctor, tăie scurt Pascalopol, ridicîndu-se, tocmai voiam să ieșim în oraș. La revedere. La revedere, domnule Stănică. - Circulația dumneavoastră e singura chestie care trebuiesă vă preocupe, urmă doctorul, ca să dea o înfățișare onorabilă concedierii. . - Nu-i așa? Nu-i așa? exultă Stănică, nu se știa dacă derecomandarea doctorului, sau de știrea proastei sănătăți a examinatului. Ca să scurteze comedia, Pascalopol trecuse în odaia alăturată, trăgând printr-un semn pe toți ceilalți ai casei
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mesei se afla un bărbat mai în vârstă, chel și cu mustățile răsucite în furculiță. Pe scaun, lângă sobă, ședea un bătrân cu barba tunsă, rumen. Lui Titi, după accent, i se păru a fi străin. O femeie bătrână, de înfățișare modestă, cu pantofi înciucurați în picioare, sta alături pe un scaun. Rezemată de sobă, privea spre ceilalți o fată voinică, mai degrabă doamnă, cu ochi îndrăzneți. Mai erau, în odaia astfel arhiplină, încă o doamnă în vârstă, cu pălărie plină
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
zăpăcit bietul băiat de tot, l-aamețit escroaca. Du-te, dragă, și te culcă, pînă-ți vii in fire. Am să vorbesc eu cu Stănică. Într-adevăr, Stănică veni în curând. Când Aglae începu să-i spună pățania, el luă deodată o înfățișare tehnică și-o întrerupse: - Stai, stai, stai, mă rog. Trebuie să luăm lucrurile metodic. Unde e Titi? Titi fu adus, și Stănică îl supuse la un lung interogatoriu. - Mă rog, eu vreau să știu, ai făcut vreo declarație cumartori sau
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Otiliei și refuză, spre indignarea domnișoarei, care-l acuză, abia acoperit, de repulsii bolnăvicioase. Începu să-și evite atunci colegii de petreceri și să se hazardeze singur în localuri, în fiece zi altul. Acest chip de a descoperi mereu noi înfățișări ale vieții, noi oameni neprevăzuți îl distră o vreme și se lăsă în voia jocului, sub pretextul că unui medic i se cădea să cunoască toate umbrele societății. Într-o zi, pe seară, simți o mână viguroasă ce-l strângea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
apropierea celor doi, și Stănică îl împinse pe Felix în trăsură, fără ca acesta să știe unde îl duce. - Am o idee! explică Stănică în trăsură. Să văd. Stănică se dădu jos într-o stradă din jurul Lipscanilor, în fața unui restaurant cu înfățișare modestă, înăuntru însă chelnerii erau în frac, o sală întinsă cu mese, cu îngrijire așezate, se sfârșea printr-un fel de scenă, pe care se vedeau instrumentele mai voluminoase ale unei orchestre. În sală nu era nimeni, deși erau orele
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și un pervaz lat de lemn în fața lor, ca o tejghea, dovedeau că fusese o brutărie. Între cele două case, ar fi trebuit să fie un gard, dar nu era decât o poartă în aer, într-o parte. Curtea avea înfățișarea unui han cu case de jur împrejur, vechi și cu încăperi ce se ghiceau prea mari. Latura din fund a patrulaterului avea o tindă pe stâlpi de lemn, prefăcută în geamlâc. Curtea era plină de butoaie, de doage, de scânduri
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și desperecheate. Una plină de stafide o deșertă pe gât. Cele mai delicate aveau forma unor boluri de ceai chinezesc, erau mici și zugrăvite cu ramuri subțiri, înflorite. Neavând mâner, erau vârâte în niște picioare ovoluide de aramă, căpătând astfel înfățișarea unor candele. - Mătușă, zise Stănică, ce faci cu atâtea cești, dă-mi șimie două, să le țin ca amintire, să arăt și eu urmașilor cum bea lumea cafea altădată. Aceasta era formula tipică cu care Stănică împuțina rafturile Agripinei. Fără
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să-i "spună" ceva foarte important pentru fe-fetița lui. A treia zi, când ocupanții casei se sculară, găsiră pe moș Costache îmbrăcat, plimbîndu-se prin curte, cu mâinile la spate și inspectîndu-și cărămizile. Privea atât de urât la toți și avea înfățișarea atât de normală, încît toți își dădură seama că e caraghios să-l mai țină sub regimul arestării. Titi, Aurica, Olimpia plecară, Aglae mai aruncă o întrebare: - Cum te simți tu, Costache, să stau aici să-ți ajut? Trebuie să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Ideea legalității era cu totul străină de mentalitatea bătrânului și acesta era motivul pentru care nu adoptase pe Otilia, ținînd-o totuși în familie cu fidelitate. Într-o bună zi, Otilia și Felix se treziră în casă cu o femeie, după înfățișare mai degrabă simplă, curat îmbrăcată, cu părul strâns bine într-un conci solidificat cu un mic pieptene și cu ace. Părea să aibă vreo patruzeci-cincizeci de ani, era slabă prin oase și rotunjită puțin din bunăstare, și fața avea o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
unei femei slabe de patruzeci de ani, deși nu împlinise această vârstă, pergamentoasă sub stratul lucios de unsori amestecate cu pudră și încrețită în jurul ochilor. Părul rărit îi era îngreuiat de prea multe chignoane. Umbre violete îi înconjurau ochii, dîndu-i înfățișarea tipică a apașelor, iar dinții desfăcuți în râs trădau nervozitatea dorințelor. - Ca să-ți păstrezi mereu vârstă asta, ai nevoie, pe de o parte, de exercițiul funcțiunilor dumitale specifice, sunt clar, nu? Pe de altă parte, de îngrijiri particulare. Bun! Ia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
scăpat de strânsoarea vegetației era negricios și colbos, încît caii intrau cu picioarele în el ca-ntr-un lichid fumegător. O perdea groasă și scundă de sălcii se rezema în jos pe orizont, și din cauza netezimii solului toată întinderea avea înfățișarea unui smârc, cu deosebirea că adevăratul heleșteu era mai întunecos și mai lucios. Smocurile rare de buruieni înfipte ca niște gheare întoarse în sus semănau cu ierburile din iconografia bizantină. Și, ca și acolo, un soare uriaș de aramă se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
îl dăruiește, adică prin voința lui Dumnezeu, și care orientează sufletul spre lucrurile ce vor veni. „Totuși știm bine că trebuie să existe ceva ce noi nu cunoaștem și spre care ne simțim împinși”. În viața consacrată acest «ceva» are înfățișarea multor frați și surori cu care să construim zilnic o fericire prezentă și, în același timp, deschisă spre viitor. Este un drum care ajută persoana să treacă mereu «dincolo» de sine pentru a ajunge la acea plinătate care să dea
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
existențiale corespunzătoare unicității propriei chemări vocaționale. Este vorba despre o energie creativă care implică capacitatea intențională a persoanei, o vitalitate care determină persoana să îmbunătățească lucrurile pentru ca astfel să devină mai bune, până la punctul în care să dea o nouă înfățișare fiecărui efort de schimbare, în sintonie cu noutatea proiectului unei vieți reînnoite de prezența lui Dumnezeu. „Am putea să asemănam acest scenariu de transformare a ființei umane, care decide și este bine intenționată în același timp, cu momentul decolării unei
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
lor de a acționa ceea ce-mi lipsește mie și văd că ei mă completează în activitatea noastră comună”. Orice întâlnire este o ocazie prețioasă nu numai pentru utilitatea ei în identificarea diferențelor individuale dar și pentru a da o înfățișare complementarității care există intre diversele tipuri psihologice. Acest lucru este realizabil mai ales atunci când există persoane de tipuri opuse: numai dacă se înțelege însă baza incompatibilității ce rezultă din comportamentele lor, plecându-se de la modul în care fiecare este dispus
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
discretă și ocrotire ușor amuzată. Într-adevăr, băiatul dă în brânci, progresează, și nu trudește deloc rău, din moment ce prin aceeași ușă prin care intră zilnic rupturi, documente betejite, arse, lipite sau molfăite de mucegai, ies a doua zi acte-pacienți cu înfățișări reîmprospătate, tefere și cu aerul acela docil ce le îngăduie hârtiilor să fie citite. Arestații care, în trecut, se mai dădeau de ceasul morții, distrugând, chiar în secundele în care erau ridicați de poliție, o poliță, o listă, vreun alt
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
răspunsul botanic asupra extincției sau imortalității sufletului omenesc. - E făptura umană spirit nemuritor?... Nu. Nu-i spirit nemuritor... E, săraca de dânsa, spirit nemuritor?... Nu-i spirit nemuritor... Să fi fost Eulampia, prima mea iubită, prietenă de-a mamei. Cu înfățișarea ei cadaverică și imobilitatea sa de cartof, spirit nemuritor?... Nu prea părea... Păi, atunci dai și peste mortăciunea de mătușă-mea, Haricleea și pici la controversă. Fiindcă, în mod sigur, mătușă-mea cea răpciugoasă nu era spirit nemuritor... - Pițipoanco, zboară
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
naiv. Și n-are fason. - Bun. "Modest"... - Modest. De zece ani, de la primele apariții, nu m-am putut opri să remarc că pe mapele discurilor tale, sugerând că nu tu, ci ei, ar fi autorii, apar aceleași figuri anonime. Nu înfățișarea ta... Înfățișările lor! Ce concluzie puteam eu să scot de aici? Am examinat problema, cum te-ai exprimat pe toate fațetele. Sânt desigur, purtători de instrumente, muncitori, muzicieni de studio, șomeri, fără angajamente, cărora tu, păgubos și din umbră, le-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
n-are fason. - Bun. "Modest"... - Modest. De zece ani, de la primele apariții, nu m-am putut opri să remarc că pe mapele discurilor tale, sugerând că nu tu, ci ei, ar fi autorii, apar aceleași figuri anonime. Nu înfățișarea ta... Înfățișările lor! Ce concluzie puteam eu să scot de aici? Am examinat problema, cum te-ai exprimat pe toate fațetele. Sânt desigur, purtători de instrumente, muncitori, muzicieni de studio, șomeri, fără angajamente, cărora tu, păgubos și din umbră, le-ai asigurat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dăduseră peste un biet ciobănaș adormit, se apropiaseră de el și-și vărsaseră în trupul lui, ca într-un hârdău, toate bolile lor multiple, transformîndu-l într-o clipită, pe păstor, într-un Rege, bolnav de absolut toate bolile nervoase posibile. Înfățișarea sa era când normală, când monstruoasă. Erau clipe când la soare te puteai uita, dar la el, ba. 277 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI lui îl dădeau, pentru mai multe zile, afară, să doarmă pe scara blocului; de senzația
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
întregi. Răsuflarea sa era suavă și parfumată, făcîndu-te să te gândești că ar putea semăna cu cea a îngerilor, dacă îngerii ar fi căpătat handicapul de a avea răsuflare. Trăsăturile i se îndulciră și i se albiră până către primele înfățișări ale transparenței. Aducîndu-ți aminte de textele (și medievale și contrariante) despre fecioarele acelea într-atît de cristaline, încît li se puteau zări, alunecând prin vitrinele ciudate ale gâturilor subțiri, până și vinurile roșii, ce le sorbeau din cupe de argint... Parcă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cantonament, neantrenat!... - Mi-e îngăduit să vă întreb cum vă veți coborî în Adînc? Diavolul avea pe masă, așezată înainte, o mapă. Pe mapă, o coală de desen. Pe coală, has-Satan începu să schițeze cu creionul o cheie impunătoare, cu înfățișare și ștaif de cheie de poartă de castel. La poarta superioară, cheia era bombată și ornamentată. La partea inferioară, cheia nu avea trasat încă nici un element ce i-ar fi permis să slujească la închiderea-deschiderea unei încuietori. Bărbatul mătăhălos se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și-i luăm geamantanele. Tu unul, eu unul. Când ieșim afară și-oi face pst! tu o ștergi la dreapta, eu la stânga. Ne găsim la " Doi păduchi", în Taica Lazăr. Zis și făcut. A ochit Nicu un fraier. Boier după înfățișare. Avea haine-n dungi și-un pardesiu scump. Într-o mână ținea un baston. - Să-ți ducem geamantanele, stăpîne? Se înființase ăl bătrân în fața lui, scoțîndu-și șapca din cap. - Ieftin, un pol până la trăsură, a adăugat și lunganul. Străinul n-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ci izvorul ei. Și când mai știi cum, alături de femeie, trândăvia devine veșnicie... De câte ori privesc albastrul cerului și orice albastru, încetez pe loc de-a aparține lumii. Cine-a numit consolatoare culoarea celei mai subtile pierzanii? Dacă avea cerul altă înfățișare, religia ar fi consistat probabil în alipirea de pământ. Cum însă albastrul este culoarea dezlipirii, credința a devenit un salt din lume. În orice nuanță, albastrul e negația imanenței. Cu cât mă lecuiesc mai mult de mine, cu atât îmi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]