5,591 matches
-
Ghițulescu (Istoria literaturii române Dramaturgie) Calul verde Doctorului Gh. Popescu ("gigi" "gogu" "Doctorul"), adică Celui ce m-a învățat cum se stă cu un picior și cu celălalt în iad...! 1981 Dan Nasta: Cu misterul în care Constantin Popa își învăluie un protest fără echivoc, ridică acuitatea pamfletului la iradiația parabolei, iar scriitura acestui acrobatic contrapunct existențial este de o autentică modernitate. Măștile absurdului Cartea pe care îmi dau silința să o prefațez poartă, fără doar și poate, semnul unei vocații
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
însăși banalitatea sau stereotipia ei, cu care inexistența intră într-un tulburător de firesc contact, ceea ce comunică o continuă stare de inadecvare, de stranietate și rizibil, de familiaritate a lucidității cu misterul dezumanizării. Cu misterul în care Constantin Popa își învăluie un protest fără echivoc, ridicînd acuitatea pamfletului la iradiația parabolei. Iar scriitura acestui acrobatic contrapunct existențial, de autentică modernitate, ne-a fost o pasionantă provocare de a desluși cifrul teatral care, șlefuit pe fețe și pe muchii, să incite pe
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
după cum au chef "musafirii". Vădind intenția de a construi arhetipal, personajul ne convinge totodată că autorul nu se teme nici de melodramă. Și, dintr-o dată, terorizanții Vecini dispar. În fundul scenei se mai întrezăresc, parcă, vreo două perechi de fantoșe. Ambiguitatea învăluie totul (dramaturgul își plimbă îndemînatic degetele pe această claviatură). A fost o întîmplare aievea? Sau un vis urît?... În fine, bine că a trecut. După atîta stres, nu strică să ne mai destindem. Dar nu!... Relaxarea nu durează, fiindcă, dumnezeule
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
nu și-a publicat decît versurile care puteau fi publicate și nu și-a văzut jucată decît una din piesele de rezistență; "Calul verde", o dramă, scrisă în buna tradiție a lui Albee, de analiză psiho-morală, o parabolă a totalitarismului, învăluită în pînzele precauției ideologice, împinsă, de dragul cenzurii, spre tema crizei cuplului. Instaurarea în existență, în real a unei "idei de cal" (ceva ce nu e, dar credem că e deși știm că ne prefacem, că nu credem că e adevărat
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Bis. O piesă în care pulsează o tematică, se vede bine, obsesivă, provocatoare și tămăduitoare deopotrivă, prefirînd vinovății ale trecutului, ale acelui trecut marcat de steaua roșie bolșevică, și răsfirînd nădejdi care se îndărătnicesc să pîlpîie. Un aer de nefiresc învăluie scena în care entități bizare se confruntă. Se confruntă și se înfruntă... De aici, nervozitatea lor crescîndă, răbufnind în violențe de limbaj. Suntem, parcă, martorii unui canon fără sfîrșit, un canon cu aparențele izbăvirii la care cu toții s-ar părea
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
victoriilor, pe care membrii grupului social le-au experimentat și continuă să le experimenteze".6 De-a lungul timpului, mitul a fost considerat "o dramaturgie a vieții sociale, a istoriei poetizate", "un ansamblu de simboluri foarte vechi, destinate inițial să învăluie dogmele filosofiei , și de idei morale al căror sens s-ar fi pierdut."7 Gândit, întotdeauna, în "antiteză" cu ceva sau ca "reziduu" a ceva, mitul a avut diferite accepțiuni: * O transformare fantezistă a unor evenimente istorice reale (de la Euhermus
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
foștilor securiști și nomenclaturiști”. Ce dovadă mai elocventă poate fi decât europarlamentarul Elena Băsescu, mă întreb mereu eu și ca mine mulți fii de foști deținuți politici!!! Iar concluzia lui Ion Gavrilă Ogoranu este: “Pentru poporul român perioada 1947-1964 este învăluită de perdele negre, care nu pot fi înlăturate decât prin mărturiile acelora care au trăit evenimentele acelei vremi. De ei depinde întregirea firului istoriei acelei perioade”. Această concluzie a constituit de asemenea un îndemn pentru mine de a scrie această
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
acordat. Distingem în contextul liricii o poezie care își trage seva din inspirație și fantezie și alta izvorâtă din voință și deprindere poetică. Mai mult, descoperim, chiar la cei care scriu o poezie inspirată, că ajung de dragul modei să se învăluie în platoșa frigidității. Trebuie semnalată și existența unei poezii care traduce o lume de idei, identificându-se uneori cu filozofia sau cu teoriile științifice, tinzând spre un lirism conceptualizat. Reușita este foarte rară, poeții eșuează în improvizări și facilități, simulând
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
civice și patriotice; istoria și legenda sunt prilej de meditație, impulsionate de motivul: "vanitas-vanitatum" și "fortuna labilis", volumul "Fluxul memoriei" este cântec și muzică. Ritmica este consecința unui timp desfășurat în flux continuu, circular, în care oamenii apar și dispar învăluiți într-o lumină difuză, unde sentimentul de liniște creează mediul propice comunicării cu strămoșii: "Ce liniște-i aici de aceea poate/ Când sărut iarba aud șoapte/ Venind demult/ Aceste păduri care se întorc din iarnă cântând/ Leagănă în arbori întreaga
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Cadavre în vid". Totuși, remarcăm că în cele două volume, "Imn către zorii de zi" și "Întoarcerea fiului risipitor", încearcă ancorarea în real, deși imaginea unei tristeți legate de chemări de amurg persistă. Poetul caută spectrul pașilor pe mari distanțe învăluite în ceață. Nu există poem în care să nu apară ceața ca motiv, înăuntrul căreia personajele nu sunt, ci le bănuim că ar exista, păsările rămân fără cânt, un anume hieratism domină melancolia poetului. Principiile eterne ale naturii, aerul, apa
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cărei substanță să constituie atmosfera ei emoțională, fără metafore rare, căutate, lipsite de podoabe stilistice. Senzual, poetul întinde mâna ca să simtă boarea în palmă sau petale de flori, ca atunci "când plutea pe migratoarea iubire". Un eminescianism, un "nu știu ce" îl învăluie, pentru că "fata morgana de jasmin" s-a ascuns în pieptul lui. Volumul "Cadavre în vid" "reprezintă o surpriză 1 pentru că universal poeziei este straniu, pentru că poetul însuși, elegiac întotdeauna, acum devine conștiința tragică a unei existențe de coșmar. Ajuns la
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fac semn/ Când norii se înclină cu chipuri lungi de sfinți/ în orele-ncărcate și încă tot fierbinți". La Ion Horea starea de euforie și nostalgie, peisajul, muncile țăranului se desfășoară cu rezonanțe din Hesiod, Pillat și Esenin. Peisajul este învăluit în melancolia celui plecat de acasă. Alteori satul este adus în conștiință prin belșugul lui; el nu este evocat, ci trăit efectiv. În acest complex timpul devine calendarul muncilor și al roadelor. Ion Horea descrie toamna cu belșugul ei în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cronică", 1962; "Constelația lirei", E. P. L., 1963; "Vârful cu dor", Editura Tineretului 1964; "Versuri Cele mai frumoase poezii", 1968; "Simetrii", Editura Eminescu,1970; Pe drumul meu", Editura Eminescu,1974; "Aur", Editura Albatros, 1974. Casa și satul lui Alexandru Andrițoiu sunt învăluite în umbră și lumină. Acestea creează spațiul, învăluie formele, armonizează culorile: "Toamnele tuturor dorm în gutui pe polițe, pe scrin/ Nu mai sunt forme aspre grațioase./ Trec linii dulci, naturii dându-i sfere și cercuri și elipse.". Alexandru Andrițoiu, la
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu dor", Editura Tineretului 1964; "Versuri Cele mai frumoase poezii", 1968; "Simetrii", Editura Eminescu,1970; Pe drumul meu", Editura Eminescu,1974; "Aur", Editura Albatros, 1974. Casa și satul lui Alexandru Andrițoiu sunt învăluite în umbră și lumină. Acestea creează spațiul, învăluie formele, armonizează culorile: "Toamnele tuturor dorm în gutui pe polițe, pe scrin/ Nu mai sunt forme aspre grațioase./ Trec linii dulci, naturii dându-i sfere și cercuri și elipse.". Alexandru Andrițoiu, la începuturile lui poetice, a fost retoric și declarativ
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
conturat, în care se afirmă puternic viața: Venim cu oile de prin pădure/ Berbecii merg împodobiți în frunte/ câinii pe margine, ca să nu le fure/ lupii prin locurile strâmte". Din nou un eden blagian 1 încărcat cu șerpi, șopârle, greieri, învăluiți într-o lumină ce fierbe, încât nu-ți rămâne decât să "te dezbraci de trup ca de-o povară/ Când te cuprinde somnul sub care te-ncovoi". În al doilea ciclu al volumului apar cântecul albastru, fata în albastru, un proces
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cum vrei". Mari sau mici de tot sunt: inima, flacăra, cântecul, văpaia, bobul de mei, fructul, elefantul, timpul și haosul, dar mai ales gândul. Poemele de mai scurtă respirație sunt mai realizate ("Portret", "Orfeu", "Naiade și centauri"). Un suflu senzual învăluit în sonuri suave, în luptă cu vâlvătăile pasiunii se transformă în cântec de iubire: "Un cântec de iubire/ De purpură și aur:/ În mașteră-mplinire/ naiade și centauri." "Baladele singaporene" evocă figuri cunoscute sau mai puțin cunoscute: Paul Mihail, Constant
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ar spune Domaso Alonso: "va trebui să dorm tu citește-mi/ dintr-o carte sfântă/ în acest amurg eu trebuie să dorm/ un ochi se deschide în haos" (" Amurg"). Un univers neptunic, al vrăjii somnului, al revelațiilor nocturne desface peisaje învăluite în tăcere, în lumini de aur, lumină a morții și a somniei. Poezia este dominată de două prezențe care apar obsesiv: femeia și îngerul, ce se interpătrund în unele poeme. Singurele amintiri frumoase ale poetului sunt legate de o dragoste
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
timbru melancolic pronunțat. Dincolo de lumea exterioară descoperim prospețimea și vitalitatea cenzurate de pudoare. "Elegiile de când eram mai tânăr (1973) prezintă lumea ca un spectacol în care unii înalță piramide, iar alții se visează prinți sau cerșetori. Este un volum luminos, învăluit într-un aer de puritate în care plutesc petalele roz ca niște pleoape roase de iluzii, în care nuferii sunt ai lacrimii, suferință luminoasă, melancolia binecuvântată; până și moartea este o bucurie în contextul orașului sufocat de civilizație în care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nuntă/ și veșnică moarte/ La care umbra de pe el/ pare să-l poarte." "Lespedea de gheață" ne trimite prin lugubrul ei, la mormântul Julietei: "În peștera aceasta e patul ei, iubitei/ Și perna ei de piatră și învelișul sfânt." Dragostea învăluită de fiorii morții pornește din Mihai Eminescu, dar îi lipsește voluptatea și senzualitatea caracteristice marelui poet. Trupul se supune metamorfozelor, se preface în pom, preot, aripi albastre, în pui, în șarpe sau " Iese un bărbat frumos și femeia lui". Imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
bucuriei, ele sunt "lumină din lumină", cum ne spune poetul, trecând printr-un proces de înseninare. Universul se transcendentează și totul devine cântec: apar păduri mari de crini, universul este un cuib de ceară, scorburi de miere milenară vin și învăluie lumea de aici. Graiul este cel al patriei, poetul se întoarce spre "Cerurile mume", spre vechea vatră, spre truda piramidelor. Și în acest context el, poetul, rămâne "floare fără chip", mireasmă devoratoare, de aceea " Cine se pleacă-n zarea mea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
tinerețea,/ ridicând pe brațe apeducte îndrăznețe,/ sprijinind cu umerii palatele,/ îmbrăcată-n flamură tomnatică de iederă/ și încoronată iarna de zăpezi". În acest volum, poetul cântă omul înconjurat de oameni, un deosebit sentiment al solidarității, moartea eroică, sensul luptei, totul învăluit într-o aură de legendă. Cu cât înaintăm mai mult în volume, constatăm că imaginația stârnește stihiile, distilează practici milenare, le organizează în noi armonii, posibil reale. Motivul jertfei creatorului este impresionant prin plasticizarea împinsă aproape peste limitele posibilului, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a întâlnirii poetului cu destinul. Ca pe o adevărată pânză, se observă estomparea spațiului prin îngrămădirea obiectelor, sau dilatarea lui, printr-o organizare stranie. De la sămânță la energia generată de ea, de la starea de zbor la starea onirică, totul este învăluit într-o muzică halucinantă: "pe genunchii mei începe să curgă clepsidra/ bob după bob, un întreg siloz de sămânță; e vânt și urât și aburul spaimei se ridică de pe borhotul de fructe și pâine strivită... dar craniul ei în ce
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fosa orchestrei și până în tavanul boltit al sălii Teatrului Național, devenea, sub ochii noștri, zidul bisericii care se clădea, magic, în numai două-trei minute. Nu știu dacă Alexa Visarion era pe deplin conștient de aura de energie vitală care îl învăluia, nu știu dacă se privea în oglinzile ei și nu știu, de fapt, dacă se simțea fericit. Ceea ce știu sigur este că el a întruchipat atunci și întruchipează și azi, în memoria mea, un portret ideal portretul regizorului ca tânăr
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
în avanscenă un cearșaf alb sub care se mulează formele unui corp omenesc. După ridicarea cortinei, în întuneric, un far de motocicletă își plimbă lumina peste sală și cearșaf, violentând privirile publicului. Apoi se aprind reflectoarele și lumina lor necruțătoare învăluie toate personajele aflate în scenă până la sfârșitul spectacolului. Nu există intrări și ieșiri, nimeni nu poate dezerta, cadavrul este acolo, totul trebuie lămurit. Timpul adevărului a sosit. Glumele, bancurile insidioase ale lui Ionescu (interpret Dorel Vișan), hipnoza prin care adoarme
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Partizanii unui film cu final deschis ar prefera fără îndoială ca lucrurile să se fi oprit în momentul când Răzvan părăsea sala de spectacol, însă căutarea tânărului este fundamentală pentru desfășurarea sensului etic al operei, care în cele din urmă învăluie și chiar înglobează sensul și impactul ei estetic. Vorbeam ceva mai sus de o structură dinamică în Luna verde. În acest dinamism foarte susținut constă, de altfel, una din reușitele semnificative ale filmului lui Alexa Visarion. Totul curge cu un
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]