6,670 matches
-
de județ! Ele, de loc. Fugeau. - Dar-ar boala-n ochii tăi! scuipau hăndrălăii. Când se măreau, așteptau lucrătorii în drum, să se înghesuie cu ei, rizând și spunând de ale lor. Mai venea câte una plină de sânge acasă. Ședea ascunsă, să n-o vadă nimeni. Se spăla și se culca furiș, dar de om nu se lăsa. Tații ieșeau după ele și le ocărau. Fiecare pe-a lui: - Îți arde pipota, ai? îți dau eu ție! - Te omor dacă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Constanței și dughenile de la Tarapana. 321 1 Orașul înainta spre mahalale. Mereu se ridicau alte case din cărămidă, și pe zidurile încă umede se așezau firme noi. Nu se putea spune că le merge tuturor la fel. Erau luni de când ședeau și zidarii, și-atunci nici negustoritul nu mai mișca. Unii proprietari lăsau pereții netencuiți. Ba, spre Filantropia, se încinseseră și câteva prăvălii. În octombrie care trecuse a dat și un potop de ploaie peste Cuțarida. Prăpădul începuse devreme. Pe la prânz
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
s-a-ncurcat cu vreuna pe unde se duce. De când îți tot spun eu și nu vrei să m-asculți! Hai la ghicitoare, să se uite ea-n cărți, să vadă ce-i și să ți-l dezlege... Coana Marița ședea într-o casă de lut, spre ulița zidarilor. N-avea nici gard, nici poartă, numai niște uluci putrede, căzute. Încă spunea Spiridon: "Așa pățesc curvele astea de-au petrecut la tinerețe cu hăndrălăii! Le pedepsește Dumnezeu pentru câte case au
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ochii în toate părțile. Coana Marița se amețise repede, prinsese limbă: - Ehe, ce știți dumneavoastră?! îl vedeți pe ăsta? și le arătă o fotografie care înfățișa un munte de bărbat. Păi p-ăsta-l puneam să joace în fața mea, altfel nici nu ședeam în pat cu el. Domnul Marcel, c-așa-i zicea, Dumnezeu să-l ierte, atât îmi spunea: "Scumpo, fac ce vrei. Uite, joc, latru, numai afară să nu mă dai, suflețelu meu, că nu pot fără tine!" Atunci, latră", îi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
curând. Rămăsese singur lângă căruță, mânios. Cărăușii petreceau alături. Veniseră și lăutarii. Și-a adus aminte de carnea femeii. Se simțea bătrân și netrebnic. Auzi cobzele și glasurile lăutarilor. Îl apucă un dor de băutură. Căruțașii făcuseră foc în fața cramei, ședeau pe vine și ciocneau ulcelele. A cerut și el o stacană și-a băut cu sete. Pe urmă iar a golit cana de lut cu miros de vin până a început să simtă băutura în brațe și în picioare. A
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nu mă lăsați, nu mă lăsați... Cântecul ciudat, care nu semăna cu nici un cântec știut și spus vreodată, nu se mai isprăvea. Lupii fugiseră la câțiva pași, și după câtăva vreme, obișnuindu-se cu zgomotul instrumentelor, se apropiaseră din nou. Ședeau pe labele dinapoi și așteptau. Lumina vânătă a începutului de zi îi făcea și mai înfricoșători. Erau cât niște viței, cu capetele mari și coame înspicate de gheață, dârji în așteptarea lor nedumerită. Câte unul mai flămând se ridica și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pomana golanului! Codoșul i-a șoptit celui tînăr: - Ce vrei să faci? - Vezi de treaba ta, nu-{i băga nasul... Și-a chemat armonistul mai aproape: Cântă, puișorule, și pentru dumnealui... Gheorghe a mai cerut vin și de mâncare. Mînă-mică ședea ca pe ghimpi. Se foia pe scaun. Nu-și găsea locul. Pungașul îl îndemna mieros: - Ia cu noi, că nu ne-am mai văzut de mult! Bea și miră-te că ne găsești, că iar am fost la mititică, dar
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
al muncitorului de fiecare zi, proștii eterni, să se ridice la un nivel mai înalt decât al unui intelectual mediocru. Cum este mai mult decât sigur că lucrurile stau așa, nu pot să-mi fac iluzii nepermise. Optimismul antropologic nu șade bine nici unui fel de gînditor: el este, în primul rând, inadmisibil la un om politic. Nu e un fapt nesemnificativ că toți oamenii politici au fost buni cunoscători de oameni. Și ce înseamnă a fi bun cunoscător de oameni, dacă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în vârsta lui de acum. Mumă - sa, o femeie palidă, naltă, blondă, cu ochii negri, îi vorbise adesea de tatăl său; de acel copil cine știe cum rătăcit în clasele poporului de jos. Misterios, fără să spuie cuiva secretul numelui lui, el ședea în casa preotului bătrân a cărui fiică era Maria. Ei se iubiră. În toată ziua el îi promitea că taina sufletului său își va avea sfârșitul, că el o va lua de soție, că o soartă aurită o așteaptă. Dar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
erau mai largi decât cele de jos, așa încît jumătatea catului de sus să răzima pe stâlpi de lemn și numai jumătate pe cel de jos, cerdacuri înalte, înaintite sub șandramale lungi, apăsate, pline de mușchi negru-verde; iar în cerdacuri șed bătrânii vorbind de {EminescuOpVII 101} ale lor; fetele tinere ivesc fețele rumene ca mărul prin obloanele deschise ale ferestrelor cu gratii, prin care vezi oale cu flori galbene ca de aur. Numai pe ici pe colo luna răvarsă cîte-o dungă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
scut de argint prin întunericul nourilor, în aer era aur și în grădine miros ș-o umbră adânc - viorie, ruptă de dungi de lumină albă care trecea prin mreje de frunze ca prin strecurători de lumină. El ajunse acasă. El ședea într-o chiliuță din casele unui boieri mare. Încet, trecu prin cerdacul cel lung deasupra căruia streșinele ieșite erau suspendate de stâlpi albi... trecu ca o umbră și, când intră în chilia lui, răsuflă lung. Nu era să întreprindă un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
jos dulcea lui sarcină pe malul mirositor al unui lac albastru ce oglindea în adîncu-i toată cununa de dumbrave ce-l încunjura și deschidea ochilor o lume întreagă în adânc. El își lua calea iar spre pământ. Aproape de pământ, el șezu pe coastele unui nour negru și se uită lung și cugetător pentru ultima oară asupra pământului. Luă cartea lui Zoroastru, deschise unele file și începu a citi județul pământului, și fiecare literă era un an, fiecare șir un secol de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
semiobscură a tinereții lui; el privea la viitor cum ai privi din fundul unui lac liniștit și limpede ca lacrima. El singur nu-și putea esplica această limpezime a minții își închise ochii. Deodată simți cumcă pe marginea patului său ședea cineva... îi ședea pe picioare. Apoi simți o mână dulce și mică pe frunte. El deschise ochii pe jumătate. Văzu un băiat cu fața ovală, palidă, cam slăbită, părul de aur acoperit de o pălărie de catifea neagră cu margini
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lui; el privea la viitor cum ai privi din fundul unui lac liniștit și limpede ca lacrima. El singur nu-și putea esplica această limpezime a minții își închise ochii. Deodată simți cumcă pe marginea patului său ședea cineva... îi ședea pe picioare. Apoi simți o mână dulce și mică pe frunte. El deschise ochii pe jumătate. Văzu un băiat cu fața ovală, palidă, cam slăbită, părul de aur acoperit de o pălărie de catifea neagră cu margini largi, îmbrăcat c-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dacă-l iertau ocupațiunile statului roman, și astăzi - îl iertau acele ocupațiuni ale statului roman. Toată sara nu vorbi un cuvânt cu domnișoara. Ea-și încrețise sprîncenile între ochi, pe cari - i ridică sub frunte; cu brațele-ncrucișate, picior peste picior, ședea-ndărătnică într-un colț, cu buzele strâns lipite. Dar pe furiș ea strecura câte - o rază drept în ochii lui. Era mânioasă. De doi ani se mânia foarte ușor și se desmînia tot atât de ușor. Odinioară nu se mânia de fel
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tu că nu sunt... Iaca, de esemplu... - De esemplu...? - Nu te voi mai strânge de mână, nu ți-oi mai spune pe nume... de azi înainte. - O! gândi ea în sine cu părere de rău, dar ce era să zică. Șezură pe banca de piatră de lângă portiță... Ea-i întoarse spatele și-și mușca unghiile... el se uita în omăt. Prost lucru! Ar fi putut sta multă vreme așa. Nu știu... în sfîrșît... ea... în sfârșit... domnia ei a fost aceea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tremurătoare a fereștii {EminescuOpVII 119} pătrundeau razele soarelui și împleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lumină în cari se vedeau mii de firicele mișcătoare cari toate jucau în imperiul unei raze și dispar din vedere deodată cu ea. Pe scaun șade un călugăr tânăr. El se află în acele momente de trândăvie plăcută pe cari le are un dulău când și-ntinde toți mușchii în soare, leneș, somnoros, fără dorințe. O frunte naltă și egal de largă asupra căreia părul formează
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe călugăr... Maiestre - strigă ea tare, apropiind două scaune de fereastă. Intră un bătrân c-o bluză de catifea, cu fața naltă și senină, c-o barbă sură, s-apropie de copilă c-o întrebare pe buze. - Vino lângă mine... Șezi ici... Ia te uită la acel călugăr tânăr. Ce frumos demon în "Căderea îngerilor", nu-i așa? - Ce frumos Adonis în "Venus și Adonis" zise pictorul surâzând, d-ta Venus, el Adonis. - Eei! asta-i prea tare. Francesco i-apucă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de câte - o stea murind, jos întunecos și rece. Dar în dreptul spadei îngerului era lăsată o dungă cenușie de loc gol pentru figura demonului urmărit. Ea auzi pași în tindă. Un paravan ascundea patul artistului ea s-ascunse după el... șezu pe pat.... și se uită... Intră Francesco cu tânărul călugăr. Inima-i bătea în păreții pieptului de credea că voiește să i se spargă. Artistul îi arătă lui Ieronim tabloul și locul ce are să-l ocupe chipul său pe acea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-ntredeschise arătau o energică durere și numai gâtul se-ndoia cu mândrie, ca și când nu și-ar fi pierdut-o sub greutatea viețeii. - Noaptea era lucie, aerul părea nins de razele lunei, cari se furișau prin întunecoasa verdeață a copacilor. El șezu pe o bancă, cu mînile unite și lăsate preste genunchi, cu fruntea plecată și părul risipit preste ea, gândea lucruri de cari nu-și da seama și numai luna lunicînd pintre nouri împlea noaptea de vis. S-auzi un foșnet
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
orizon, la prăvălatica grădină, frumoasă și sălbătăcită, care-și înrădăcinase hățișurile și arborii până lângă țărm; sau alte dăți, pierzîndu-se pintre aleele umbroase, ea plivea firele de iarbă de pe cărare sau se ascundea într-un boschet aproape de țărm, în care ședea ore întregi, adâncită în dorul ei fără de speranță. În zile calde ea se dezbraca și, lăsîndu-și hainele-n boschet, se cobora la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a copilăriei era întrunită cu frumuseța
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și mă salută surâzând, ridicîndu-și căciula din cap. - Sara bună, domnul meu, zisei eu, și-i întinsei mâna, dar dădeam în vânt, căci umbra, deși îmbracată, deși frumoasă, nu era totuși alta decât umbră. Îi oferii un scaun și ea șezu. - Ești nemulțămit cu lumea, zise surâzând. - Da, răspund, eu, asemenea surâzând. Se-nțelege că acum n-am făcut decât a răsuci * firul cugetărilor și a sta de vorbă. cu reflectul meu asupra diferitelor probleme ale omenirei. - Știi ceva, îi zic
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de-o parte și conservată cu destulă economie și resignare de cătră dânsa. Întâi ea nu zise nimic, deși-i veni să plângă. In urmă, după un prânz scurt și monoton, el se așeză într-o canape în fața focului, ea șezu-n genunchi pe-un taburel înaintea lui, îi luă o mână într-ale ei ș-apoi zise blînd: - Alecule, vezi părul iesta alb din vița de dinainte, scoate-l te rog! - Cocheto! zise el încet, dar se plecă spre a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Cocheto! zise el încet, dar se plecă spre a-l scoate și o sărută pe frunte. Ea se roși. El începu să râdă, căci era învins... Să întrebăm franc: sunt multe femei care se roșesc de-o amintire dulce? - Cocheto! șezi lângă mine; tu ești tot ce ai fost? Spune-mi de ce... de ce te-ai roșit. - Să-ți spun, zise ea, mi-am adus aminte de-un lucru ce nu ți l-am spus niciodată. Ți l-oi spune - acum, dar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
umbrele mrejelor de frunze... Ea-l văzu, dar nu-și iuți pasul... astăzi abia ea cunoscuse natura * copilului ei. El stătu pe loc și se uită lung la ea cum s-- apropia încet, asemenea unei lunatece, ca-n somn, apoi șezu pe o bancă, plecă fața pe o mână și se uita ca uimit *, cu ochii strălucitori la strălucitorul ei chip ce s-- apropia. Ea șezu pe bancă asemenea, dar drept în lună. Nu-i atinse mâna - nimic. Luna o ilustra
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]