5,855 matches
-
nici pe departe așa cum spune prietenul său Arthur Gorovei în amintirile sale "un fel de parodie a laboratorului lui Wundt", ci o realizare bine proiectată, beneficiind de un spațiu considerat de noi ca fiind de dimensiuni medii în context internațional. Amicii întemeietorului psihologiei experimentale din România din cadrul Cercului Literar îi arătau multă prețuire pentru calitățile sale culturale, dar nu prea înțelegeau mare lucru din preocupările sale științifice. Anghel și Iosif, în cartea lor de portrete, consideră insistența lui Gruber în studiul
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
l îneca obida / Un birto unde am mancato / Cum n’am mancat niți la Patrida / țe sarmaluțe, țe pilafuri / țe scordolele adelfe! / țe patlagele împanate, / țe baclavale, țe cafe! / La birto asta io maninco / In timpo verei, timpo ernei, / Sinto amic cu Kir Rusescu, / La tesaris, in strada Plevnei. Rumânu zise: fleici mai bune / Ca la birtu-ăsta n’am găsit / Și ce potroace minunate! Și ce mâncări! S’a isprăvit.“ Zodia acestui eclectism îmbelșugat a intrat într-o conjunctură „astrală“ total
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
unde șade, Și slugilor să joace acele mascarade." (Tr. rom. de A. Naum, n. tr.) 48 "Prin asta al seu teatru Molière ș-au ilustrat Cununa aceea mare el poate ar fi luat; De n-ar fi fost atâta poporului amic, Și-n docta sa pictură de n-ar fi pus nimic Din gluma cea urâtă și josnice figuri, Și fără de rușine atâtea strâmbături; De n-ar fi adus pe scenă bufonu-n loc de fin, Și-n față cu-n Terențiu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
insignifianță. Un absurd care constata André Lalande, în Vocabulaire technique et critique de la philosophie "designe tout ce qui est contraire au sens commun ou même à nos habitudes d'esprit". Caragiale a creat "individul" dominat de un "pustiu tragic lăuntric", "amicul" angrenat în acțiuni lipsite de finalitate, personaje "aplatizate", al căror nume este înlocuit prin substantive: Domnul, Feciorul, Sergentul, Impiegatul, Aprodul etc., procedeu preluat de Eugen Ionescu în Lecția, Delir în doi, O fată de măritat. Toate caracterizate prin "dezarticularea limbajului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
bizare", dând, prin raportare la prototip, măsura originalității urmuziene. Loredana Ilie aduce semnificative mărturii documentare despre fascinația exercitată de opera lui Caragiale, direct sau prin reminiscențe afective. Creația amândurora se intersectează în spațiul omologiilor tematice: familia, triunghiul conjugal și tipologice: "amici", "moftangii", "savanți", individul "mecanomorf" ș.a. În schimb, nivelul stilistic integrând deopotrivă, în forme inuzitate, "parodia, comicul absurdului, caricatura, grotescul, ironia, alegoria, paradoxul, comicul derivat din onomastică, aluzia, concizia, neutralitatea și detașarea" rămâne profund individualizat. Reluând deosebirile dintre cele două universuri
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dirijate, dobândea privilegiul supraviețuirii printr-o recalificare în sprijinul luptei de clasă, "slujind construirii României socialiste"22, dar care, în ciuda deghizării impuse din rațiuni politice, putea provoca dezastre asemenea unui cal troian. Academicianul post-mortem Caragiale își putea oricând trăda noii "amici", manifestându-și ingratitudinea printr-o ofensivă surprinzătoare îndreptată chiar împotriva celor care i-au făcut cinstea acordării distincției. Încă din 1962, Monica Lovinescu observa cu satisfacție efectul de bumerang al punctelor de suspensie inserate de cenzură și al răstălmacirilor care
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
artele române în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Caragiale pastișase afectarea, stilul prețios, snobismul citatelor și a apropos-urilor ce abundau în articolele critice și în dizertațiile respectivului istoric. Îi parodiază apoi stilul și în versurile dedicate Amicului meu Gion în care atinge și prestigiul forului academic. Așa cum menționam în partea introductivă, proba decisivă a vocației comice este dată de luciditatea surprinderii ridicolului chiar și la ființa iubită. Astfel că, deși s-a numărat printre prietenii lui Caragiale
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
întrebuințate de Kierkegaard, cel de "ironie etică" pare să se aplice și în cazul său, întrucât lasă să se înțeleagă că are conștiința forței pedagogice investite în comicul de această factură. În Jurnalul nostru. Ce lipsește "Moftului", de exemplu, prin intermediul "amicului" care girează rostul revistei umoristice în peisajul publicistic românesc, se afirmă răspicat: "în materie de spanac, ironia și gluma sunt niște sterilizatoare eminente; pe unde trec ele, spanacul nu mai crește, sau în orice caz nu prosperă prea mult. În timpul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
se înțeleagă. Îndeosebi în proza lui Caragiale se pot găsi nenumărate exemple în acest sens. Cea mai mare densitate de afirmații care trebuie înțelese prin recursul la antonimele termenilor folosiți, este concentrată chiar în titlul 157 multor schițe și Momente: Amici, Dascăl prost, Baioneta inteligentă, Triumful talentului, Tren de plăcere, High-life, Jertfe patriotice, Un artist, Grav eveniment literar etc. De cele mai multe ori, atunci când ironia are forma antifrazei, Caragiale "nu întrebuințează însă forma vagă a eufemismului, ca bună oară "un om nu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de pildă, gradual, decăderea morală a văduvei colonelului Zaharescu. În general, reminiscențele caragialiene sesizabile la nivelul tipologiei sunt umbrite prin grija de organizare echilibrată, de autentificare a comediei umane prin opoziția între personaje negative și pozitive. Astfel, lui Mirea, tipul amicului colpoltor care amintește de perfidul Lache, i se opune în plan moral, integrul Sergiu, la fel cum penibilei bătrâne Caliopi Zaharescu îi corespunde la celălalt pol, blajina doamnă Săraru, demnă în suferința de o viață și înnobilată tragic de gestul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
definitivă opoziție a două lumi: pe de o parte, cea a "pampoanelor de paradă", reprezentată de văduva colonelului Stavăr, de Mioara, "păpușa" lipsită de dorința de autocunoaștere a ibsenienei Nora, și de Valter, "băiatul deștept", profitor și lichea veselă, tipul amicului ingrat, și pe de altă parte, universul sufletelor pure, nepervertite, capabile de iubire autentică și sacrificiu, așa cum se dovedesc a fi Ion, un tip de Cănuță "om sucit" prin inocență și inadaptabilitate și Frosa, metamorfozată fabulos și neconvingător din servitoarea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și a umorului, nu se poate susține că doar contribuția lui Caragiale a înrâurit decisiv manifestările comice ulterioare, în schimb, anumite unități distinctive care construiesc mai largi clase din tipologia comicului, poartă indubitabil amprenta caragialiană. Tipuri precum Mitică, politicianul "moftangiu", amicul, semidoctul, mahalagioaica etc., subsumate așa-numitului comic de caracter, apoi teme precum politica, familia, gazetaria, justiția, care formează substanța comicului de moravuri și multe dintre componentele care guvernează comicul de limbaj, sunt printre astfel de mărci deopotrivă ale caragialismului și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pușlama simpatică", a cărui pehlivănie se manifestă exclusiv în plan discursiv, prin recursul la calambururi și flori de spirit, tipul Mitică înveselește atmosfera unor schițe ale lui A.O. Teodoreanu, un autor de descendență caragialiană clară. În Costică sau Pietate, amicii reuniți în berării emit vorbe de duh și veritabile culmi miticiste: Unde te duci, Costică? Costică răspunde invariabil: La destinație! sau: Câți ani ai, Costică? Cât a avut și tata la vârsta mea. E o chestie de ereditate. În școală
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ani [...] Așa suntem noi, bărbierii de soi. [...] Avem vorba iuțită și râsul scurt ca chibriturile bune"41. Discursul ironic lasă târziu să se întrevadă, exact ca în schița caragialiană Un artist, adevarata impresie produsă de acest cabotin mitoman din tagma Amicului X. Naratorul aparent naiv descoperă astfel că vestitul bărbier nu doar "rade", ci și "pune bărbi" în orice conversație care urmează reprezentațiilor de megalomanie date de clienții necontraziși fățiș, ci contestați categoric în lipsă, prin argumente care evidențiază propria-i
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
declanșată spontan chiar de titlul piesei, trimiterea la Caragiale fiind impulsionată și de numele de familie în "escu", acea marcă a nondiferențierii, a generalizării acestui tip uman. Încadrarea prin expresivitatea onomasticii în categoria personajelor zugrăvite în schițe precum Mitică sau Amicul X..., apare îndreptățită încă din prima scenă bazată pe o succintă caracterizare în absență: Angela (dulce): Orice ați spune, dragă, Mitică e teribil de simpatic. Casierul (brusc înfuriat, pentru amorul artei): Dar lasă-mă, domnule, că bine-i face! Umblă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
se observă și la multe dintre personajele lui Gib I. Mihăescu. Latura cinică de aventurier a locotenentului Ragaiac din romanul Rusoaica (1933), de exemplu, manifestată în relație cu Niculina, al cărei soț, contrabandistul Serghe Bălan, îi devine, până la capturare, bun "amic", sau în raport cu Marusea, frumoasa basarabeancă sedusă și părăsită în noaptea nunții acesteia cu profesorul Antinov, este contrabalansată de permanenta căutare și așteptare înfrigurată a tipului de femeie superioară, ireală, a "rusoaicei" întrupate mental din sterereotipii livrești și din dorințele sale
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în lumea lui Caragiale, "mai teribil e pentru unele naturi vileagul, sincerul, necruțătorul vileag, decât însuși păcatul, oricât de vizibil, însă tăgăduit cu dârză încăpățânare"55. Astfel că, dintr-un încornorat penibil, Manaru se transformă într-un "vânător" al soțiilor "amicilor", pentru a le demonstra acestora că "toate sunt cârnățărese"56, până când sinuciderea singurei femei virtuoase pe care o sacrificase experimentului îl readuce fatal în ipostaza de soț înșelat pentru care doar crima poate, instinctual, să-i "repereze onoarea de familist
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în aluzii intertextuale la universul domestic de factură caragialiană este și romanul lui Gib I. Mihăescu, Zilele și nopțile unui student întârziat (1934). Evidentelor hipotexte caragialiene vizibile și în romanul lui Damian Stănoiu li se adaugă aici și titluri precum Amici, C.F.R. sau O noapte furtunoasă. Aceasta pentru că, până la convertirea finală, dintr-o "bestie din junglă"104 într-un "proaspăt venit [...] în cetatea sfântă"105 a filosofiei, Mihnea Băiatu trece prin numeroase aventuri nocturne caragialești, unele mult asemănătoare pățaniei lui Rică
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Nisipoiu, care îl acceptă și îl admiră și pe considerentul că "e d-ai noștri", ar putea fi departajate în actele unei veritabile comedii ale cărei situații și personaje amintesc de lumea lui Caragiale. La fel ca intrigantul Lache din Amici sau ca amatorii de picanterii din C.F.R., Vulpache și Piscupache, colegii domnului Bănică Nisipoiu, țin să-l facă pe acesta bănuitor cu privire la relația dintre Polixeni, soția sa și tânărul chiriaș. Discuțiile aparent îndreptate înspre cazul notoriu al unei amante ucigașe
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
atât mai însuflețite cu cât sunt mai fără obiect și fără concluzie. Flecăreala continuă, apanaj al insului neautentic, condamnat la anonimat, întreține o atmosferă proprie inversării axiologice a evenimentelor, convertind nesemnificativul în senzațional și esențialul în banal, în "moft". Astfel, amicul Nae din Situațiunea acordă dimensiuni apocaliptice crizei economice și politice naționale, dar îngrijorarea sa profetică nu are o motivație interioară gravă, ci doar substituie inautentic o naturală preocupare pentru evenimentele majore desfășurate în plan domestic. Similar, Lache Diaconescu "sacrifică" plăcerile
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de recunoaștere a eroului absurd, enigmaticul casier ar avea statut de precursor al acestuia. El nu s-a sinucis, cum descifra Călinescu, "de frică"51 , întrucât nu avea cunoștință de pericolul real și imediat care-l pândea ne amintim că amicii nu l-au putut avertiza și înspăimânta ci a sucombat în fața angoasei proiectate imaginativ pe fondul unor acute refulări. Izbucnirile injurioase necontrolate, violența neașteptată a limbajului, faptul că pare "scos din țâțâni" se pot explica prin declanșarea stării de furie
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și multiplicare, din exemplul menționat din romanul Ochii Maicii Domnului sau incoerențele conversației ca mărci ale noncomunicării, din fragmentul reprodus din Cimitirul Buna Vestire, sunt asociate cu patologicul. Aceste exemple însă, posibil de relaționat cu situații și personaje caragialiene (cuplul amicilor siamezi Lache și Mache, caruselul verbal din Căldură mare), pot fi văzute și ca semnalări timpurii de stadii incipiente și încă benigne ale simptomelor dezumanizării și aneantizării pe care dramaturgia ionesciană, prin suspendarea unei astfel de premise a nebuniei în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
scriitorilor de factură postcaragialiană se dovedește fără temei după declanșarea brainstorming-ului generator de fascicule centrate pe punctele nodale, pe zonele de intersecție dintre spațiul imaginarului caragialian și cel urmuzian. Dacă la nivelul tipologiei, zona comună hașurată este cea a "amicilor", a "moftangiului" politician sau "savant", a triunghiului conjugal și a "omului mecanomorf"4, iar la cel tematic, interferențe se constată în tratarea temei familiei, în schimb, nivelul stilistic reprezintă teritoriul indivizibil cel mai vast, integrănd parodia, comicul absurdului, caricatura, grotescul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
natura duală și contradictorie a acestui scriitor, aplecat însă, indubitabil, spre ludic și fantezie verbală, putem îndrăzni să vedem în paginile sale "bizare", pure "miticisme" extinse, narațiuni în care, ștrengarul Mitică, în calitate de narator omniscient, ar reda straniile povești-destin ale unor "amici", în stilul lui uneori incoerent, alteori zeflemitor, dar întotdeauna "original și inventiv"14 chiar până la absurd, așa cum reiese din multe replici, de tipul: Mitică, faci cinste? Nu pot, monșer, că mă strânge un ciorap.15 (Mitică) În plus, dacă ținem
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
la infralume Domeniul tipologiei este cel care semnalează, înainte de orice, coincidențe de viziune între cei doi autori, coincidențe despre care au pomenit în treacăt atât cercetători ai operei caragialiene 36, cât și cei ai textelor urmuziene. Organizată în cupluri de "amici" sau în familii "legitime", umanitatea mecanomorfă a lui Urmuz pare o sublimare a celei caragialiene, la rândul ei o rafinată imagine parodică a lumii fenomenale, așa cum ironicul Caragiale lasă să se întrevadă în condescendenta precizare digresivă din Poetul Vlahuță: "acea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]