KorAP: Find »[drukola/base=apuca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...155 156 157 ...1055 >

26,366 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

porumb, cu un cucui pe frunte. După ce i-am povestit accidentul (și visul: "Poți să-mi zici mamă, Iordan. Am visat că te-am născut din nou"), obișnuia să-mi spună, la despărțire: Vezi, ai grijă să nu mori. Am apucat nouăzeciul; el nu. Tata nu, nicicum, dar Iordan l-ar fi putut apuca. În '90 ar fi avut optzeci și unu de anu. Aniversările și le comenta ironic: "Ei, 58 nu-s chiar 59; 59 nu-s chiar 60; 60

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Poți să-mi zici mamă, Iordan. Am visat că te-am născut din nou"), obișnuia să-mi spună, la despărțire: Vezi, ai grijă să nu mori. Am apucat nouăzeciul; el nu. Tata nu, nicicum, dar Iordan l-ar fi putut apuca. În '90 ar fi avut optzeci și unu de anu. Aniversările și le comenta ironic: "Ei, 58 nu-s chiar 59; 59 nu-s chiar 60; 60 nu-s chiar 61". Cînd m-a sărutat, sărutul interzis cu gust de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
potrivite decît Arghezi? Noi suflăm pe-același flaut, Laudă-mă să te laud". Strîng pe făraș talentele închipuite, genialoizii, diamantele astea, să le zvîrl la gunoi. Tano are pe nas o boabă de sînge: M-am zgîriat cu Mișu. N-apuc să-l cert, că la colțul dinspre strada "Fulger", colț mirosind veșnic a urină, a apărut Milucă și n-am altă ieșire decît să intru repede-n casă. Trece aproape cotidian spre Antoaneta-vache-qui-rit, acum cu părul mov ca vaca Milka

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
și de-a mă conduce cu lesa la veterinar îi surîde. Hai, primesc, da numa' din bulevard. Ia-o înainte, să încui. Se întîmplă ca Tano să împingă poarta cu capul tocmai cînd Milucă, întors de la partida de sex, se apucă de gard, să nu gliseze pe gheață. Agitația de păpușă dezarticulată, de sperietoare vîntuită nu-i place cîinelui meu. Îl mîrîie cavalerește, ca avertisment, dar Milucă urlă un "marș, javră". Pînă să intervin, cracul pantalonului Armani e sfîșiat. I-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

acoperită cu păr, urechile lupești, ascuțite. La lună plină, devine dintr-odată foarte palid și urlă îndelung în neputința lui de a mai fi încă o dată lup. Își spune, prețios, Lycaon, de când e la curent cu mitologiile. Pe Vârcolac îl apucă nostalgiile în serile în care ciclurile lunii sunt evidente. Într-una din nopți, s-a crezut că Vârcolacul a mușcat iarăși din lună cerul senin sticlă, spuză de stele, iară luna, în timp ce ar fi trebuit să fie plină, ia-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
singurul mod de a-i fi făcut să tacă din gură era prin adormire. Se strecoară în visul copiilor, în acel vis din starea de reverie ce pregătește somnul. Îngroziți de chipul ei, visul se transformă în coșmar și baba apucă somnul cu mâna, îl ascunde sub fuste, să nu zboare și dusă e. Fuga acasă la copiii ei, cu darul. În verile foarte umede, la cerere, poate provoca ploi cu broaște. Copiii ei, la fel ca cei ai Babei Dochia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Deodată unul dintre tineri, să-i spunem Narcis, căci își contempla întruna profilul în apă, mi-a surprins chipul adevărat reflectat în volbura râului, căci oglinda nu e sensibilă la metamorfozele mele. A strigat către prietenul lui și mi-a apucat mâinile strâns la spate: E o Aspidă! S-o legăm și s-o lăsăm să se usuce la soare, până crapă! Și-au sfâșiat hainele și m-au legat cu ele de un ciot de copac, apoi au luat-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
să aplicăm sancțiuni pentru nerespectarea tăblițelor? (Din auditoriu...) Aș! Legile dumneavoastră sunt complet greșite. Ce scrie pe tăblițe nu prea are legătură cu felul în care procedați dumneavoastră astăzi. În fond, acum două mii de ani, unul ca dumneavoastră s-a apucat și a scris tăblițele. Doar că a coborât cu ele din vârful muntelui ca să aibă mai multă credibilitate. Dumneavoastră nu aveți nevoie să fiți credibil. Funcția vă dă putere și credibilitate. Pe noi nu ne păcăliți. Noi nu suntem aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Nu știu cine e sau ce legătură ar putea avea cu mine. Avea un chip frumos, straniu de frumos, pe care, desigur, l-am mai văzut, și nu o dată, și totuși îmi era complet necunoscut. A venit glonț spre mine, m-a apucat de cot și a început să-mi explice că îi este foarte foame, apoi m-am lăsat purtat de braț către vagonul-restaurant, unde am petrecut următoarele două ore stând de vorbă și pierzând în felul ăsta multe gări, mari și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Iese. Intră Maurizio. Ocupă același careu.) Scena 3 În fiecare zi, la serviciu, dar și acasă, primesc câteva mesaje electronice de la Pulcheria. De altfel, prin scris comunicăm cel mai bine. Mesajele ei sunt lungi și bine alcătuite și deseori nu apuc să le citesc în cursul unei zile ocupate de lucru. Atunci le tipăresc, le iau cu mine în tren, le citesc, le recitesc, le savurez. În zilele în care e plecată sau nu-mi scrie deloc, le tipăresc pe cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Singurele instrumente de care se ajută să iasă din suficiența de zi cu zi. El nu admite și nu-și recunoaște iubirea pentru Pulcheria pentru că îi e frică. O spaimă existențială, pe care nu o poate înțelege nici el, îl apucă de câte ori ar vrea să depășească mijloacele electronice și să se lase antrenat în această relație cu ce l-a înzestrat natura. Pulcheria își dă seama însă de semnificația iubirii lui Maurizio pentru ea, realizează că orice pas greșit din partea lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
putea referi vreodată în mod natural la "eul" meu și nu la El, cel disociat, distant, fățarnic, arogant, ironic și disprețuitor. Dacă mă voi trezi într-o dimineață deodată singur, fără gânduri, fără suferințe, fără turmentări inutile, să mă pot apuca să fac ceva și să duc acel lucru până la capăt, fără întreruperi, fără a fi mereu interpelat de aceleași întrebări, gânduri, obsesii, îndoieli. Oare și după moarte mă va însoți tot El? Sau poate chiar și următoarele reîncarnări îl vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
care sunt vilegiaturiști și care localnici sau stăpâni ai măgarului. Sunt îmbrăcați sumar, în pantaloni scurți, maieuri sau bluze de pijama. Au fețele umflate, obosite, roșii și ghiftuite și răcnesc din toți rărunchii la măgarul rătăcit și confuz, ce-o apucă în toate direcțiile. Măgarul își cască, din când în când, larg botul și-și arată gingiile în toată grosimea lor măgărească, deopotrivă cu dinții albi și regulați ce dau cont de vârsta tânără și năbădăioasă a specimenului. Atunci, grupul gălăgios

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
clasa a șasea, care, la rându-i, e urmărit de omul cu banderolă, ce încearcă să-l prindă cu lasoul. Măgarul se împiedică și cade îngenunchind pe picioarele din spate, își deschide gura larg cu gingiile albe și enorme și apucă capul urmăritorului, ce tocmai încearcă să-i pună lasoul în jurul gâtului. Din gura măgarului mă strigă omul cu banderolă. Mă întreabă dacă am folosit creionul. Ce mai aștepți? Scrie, scrie tot... Mai întâi cu un capăt, apoi, când se tocește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
că m-am mai gândit, spune ea. Cred că m-am gândit intens la tine când l-am întâlnit pe Tularecito din "Pășunile Raiului". Atunci te-am recunoscut în copilul culcat în iarbă, cu dinții ascuțiți ca fierăstraiele gata să apuce mâna ce a îndrăznit să-l ridice. Bravo, să știi că m-am bucurat că m-ai recunoscut! Puțină lume intuiește sau înțelege legăturile subtile dintre lucruri, sau ce devine țesătura lor peste ani. Ca și cum ar sta prinse într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Dar cred că ar fi fost important pentru mine să-ți aflu numele. A doua zi, și-a strâns lucrurile și a plecat. Nu înainte de a-i scrie un ultim mesaj lui Damiel. Nu știa nici ea de ce. Ce a apucat-o dintr-o dată. Nu a scris acasă când se va întoarce exact, în schimb l-a rugat pe el să vină s-o ia de la aeroport. S-a scuzat dacă asta i-ar putea produce lui probleme acasă. Mesajul ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

ei. Poveste nu există. Personaje (aproape) nu există. Sau există cu miile. În număr infinit de personaje și de povești. Dar nu poți scăpa. Mergi mai departe. Încă o pagină și încă o pagină. Toate atât de dense că te apucă disperarea. Realizezi că ai înaintea ochilor o scriitură aparent fără noimă, complet atipică, o construcție romanescă fără construcție, formată parcă din pâraie, râuri și fluvii, care nu-și găsesc un ocean în care să se reverse. Un schelet, totuși, există

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
abordării, îi aparține lui Dan Moldoveanu, scriitor brăilean. Lucrare genială sau de neacceptat. În tot cazul, surprinzătoare, șocantă. Poate ăsta e drumul prozei. Poate. Cititorul va trebui să se înarmeze însă cu răbdare și disponibilitate în momentul în care se apucă de lecturat. Dar va avea și satisfacții. Mircea Cavadia, scriitor CAPITOLUL I DIMINEAȚA C hiar în clipa în care Povestitorul, aflat în Pleistocen și-l închipuia în Elixirul dragostei al lui Donizetti pe José Carreras, ce aveau să se nască

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
ca să găsească cele mai rezistente și inedite materiale pentru rochia Alimentarei cu care urma să facă furori alături de iubitul ei Mitică Petrache, la balurile de la Versailles, plăpumăreasa hotărî să-și facă toate analizele medicale pentru a ști dacă se va apuca de plapuma Mioarei Alimentară sau de propriul trusou de moarte. Uite că la aceasta chiar nu se gândise! Pentru că nu-și planificase să moară vreodată. Din chestionarul completat de comisia medicală în frunte cu Ana Aslan, gerontolog, Marie Curie, fizică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
frica de Mamă, nu mai pot să respir. Dacă această infirmitate ar fi fost o frază simplă, nu i-ar mai fi fost frică. Dar Mama era omniprezentă și mereu diferită în cartea vieții, încât nu știa de unde să o apuce pentru a strânge toată țesătura destrămată într-un ghem pe care să-l pună deoparte cu grijă, etichetat ca orice exponat. MAMA! Dar nu putea, și înțelese că orice descifrare e o încifrare și mai mare. Înțelesul se rătăcea devenind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
traversau destinul înfocat al Mamei, nețărmurita ei sete de a oferi și de a primi. Dar ce este aceasta? Ochii Mamei se uitau prin ochii ei prin vizetă, apoi alți ochi, mereu alții și dacă închidea vizeta mâini vânjoase o apucau prin clapeta de jos a pisicii, era văzută, cineva se interesa de ea, înseamnă că Mioara Alimentară nu era o amintire a altor ființe, cărți sau lucruri, era o ființă cercetată, analizată, discutată, era o dimensiune a timpului celor interesați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
smulse de soția sa de la gură. Sau decât sticlele răsturnate de copii în chiuvetă. S-au mai adăugat și cele împărțite frățește cu oamenii străzii, care aveau o bogată colecție de pantofi desperecheați, dislocați în clipa fericirii supreme când îl apucau în timpul gâlgâielilor, pe Dumnezeu de un picior. Dezbaterile divine au dus în cele din urmă la achitarea Fotografului și bețivii din Brăila, fiind majoritatea duși la dezalcoolizare cu forța, s-au hotărât, ca urmare a lipsei de cvorum în parlamentul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
amănunte ca urmare a urechiștilor Primarului, acoliților et company, se porniră represalii împotriva lor. Cargobot ceea ce văzu în viitor nu-i plăcu. Brăila va fi în stare de Iad, fraților! le șoptea el tuturor cunoscuților. Când? Dar Cargobot nu mai apucă să răspundă. Se retrase în cartierul lui de bromfagii din Piața Săracă, neștiind săracul cât era de luat în colimator. După care dispăru. Leana, împinsă de o picătură de depresie, amestecată cu zăpăceala de gradul al IV-lea din vodca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
doar nu cere de mâncare. Așa îi zise Milionarul și trase și el o dușcă la invitația politicoasă a Mongolului: Ia, mă, și bea! Eu nu accept ca cineva să mă dea afară din mine și cred că... Mioara nu apucă să-și termine revolta pentru că din ochii Milionarului țâșniră două lacrimi care se transformară în cărăbuși, mișcându-și printre tufe, elitrele. Sunt cărăbuși din copilărie spuse trist Milionarul nici lor nu le place ca altcineva să le ia locul. Prostii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
ar trebui școlit în Brăila, ar vedea el aici și pe ta-su' care-i mai haladit decât toată drăcărimea la un loc. Mânca-ți-aș, îmi place, e ca-n Eminescu: greieri, fluturi, Luna mai lipsește, dar nici nu apucă să termine Ghiborț fraza, că Luna și ateriză bufnind, cuprinzând cu uriașa sa cocoașă tot cimitirul și jumătate din stația de betoane a Cartierului Hipodrom. Morții ieșeau de sub ea aplatizați și plecau șchiopătând spre gropi. Câteva zmeie din coală albastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]