26,421 matches
-
ideea prea elevată despre maeștrii aceia, replică Dante sec. Se Îndepărtaseră de trepte, Îndreptându-se către logia de la Orsanmichele. Căruțele negustorilor de stofe se opreau În acel loc pentru a-și face plinul, Înainte să plece spre târgurile din Nord. Căldura chinuitoare fermenta balega zecilor de cai care se perindau prin pasajul acela Îngust. Roiuri de muște se roteau Înnebunite, strecurându-se chiar și În gurile trecătorilor. În pofida soarelui torid, strada colcăia de oameni cu chipul acoperit, pentru a se proteja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
i se Îndoaie. Probabil că era vorba de un cimitir uitat. Mai coborî câteva trepte, sugrumat de frică; apoi se opri, căutând să-și Învingă suferința care devenise insuportabilă. Din pământul de sub picioarele sale se ridica o ceață gălbuie. Toată căldura toridă a verii părea să se fi adunat la fața locului. Își impuse să-și Învingă teama recurgând la rațiune. Agresorul care Îl lovise În naosul superior era o ființă corporală, iar faptul că fugise imediat constituia dovada acestui lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
muribunzilor, mai mult pentru a-i ascunde vederii decât pentru a le respecta agonia. Infernul. Subterana cea joasă, iluminată slab de luminile provenite din puținele ferestruici aflate la nivelul străzii, era Înțesată de miasme insuportabile, devenite și mai cumplite din pricina căldurii de afară. Spațiul era ticsit cu scânduri orizontale pe care zăceau forme omenești acoperite de zdrențe. Alte trupuri erau rezemate de-a lungul pereților, cu capetele plecate peste piept. Câte unul avea puterea să se țină pe picioare, târându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o oarecare distanță, pentru ca ea să nu Îi observe prezența, În caz că s-ar fi Întors. Antilia luneca prin mulțime ca și când ar fi fost nevăzută, ascunzându-și frumusețe sub faldurile largi și sub mască. Pasul ei rapid nu părea deranjat de căldura Încă intensă, În pofida umbrelor edificiilor, care se alungeau. De acum străbătuseră Întreg cartierul, dar ea Își continua drumul, fără să-i pese de oboseală și de norii de insecte care se roteau pretutindeni. Ajungând lângă o fântână, se opri să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să fie fabricat, cu o puritate atât de mare Încât să Înșele până și ochiul unui meșter ca Flavio Petri? Ar fi trebuit să dea alarma la Monetărie. Își mișcă grumazul Încoace și Încolo, Încercând să risipească amorțeala produsă de căldură și de vin. În mintea lui, gândurile continuau să se rotească. Ce s-ar fi Întâmplat dacă, Într-adevăr, o enormă cantitate de florini ar fi fost introdusă În circulație? La Început, o creștere nediferențiată a bogăției și a fericirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
comun ca nisipul. O nouă epocă, precum aceea imaginată de Bruno Ammannati. Dar o epocă a disperării, Într-adevăr a Celor din Urmă. Vorbise cu glas tare, atrăgând atenția crâșmarului, care se apropiase grăbit cu gândul la o nouă comandă. Căldura devenise insuportabilă. — Acestea ar putea fi proiectul lor! strigă ridicându-se cât ai clipi, aproape răsturnând băncuța. Apoi se Îndreptă către Ponte Vecchio, după ce Îi azvârlise o monedă cârciumarului, din ce În ce mai derutat. — Nu era messer Durante, omul acela? zise unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
că a fost deșartă. — Hulești. Nu asta ne Învăța marele Ptolemeu În Almagest! strigă Dante. Nici Sacrobosco. Nici Guido Bonnati, Însuși magistrul dumitale! — Știința mea nu se datorează doar lecțiilor lor. Acum poetul era atât de aproape Încât Îi simțea căldura respirației. — Oare ai urcat În amvonul lui messer Bruno și aduci din pustiul spiritului său nefasta Închipuire a altor zei? Crezi și dumneata că astrele sunt forma vizibilă, epifania unor ființe de o putere inimaginabilă care ne-au precedat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
secret de Îndată ce Își va fi isprăvit hidosul spectacol. Ciungul o adusese de peste mare. De la el pornise totul. Glasurile din jur Îl zăpăceau. De pildă, messer Durante, Antilia noastră, Îl auzi spunând pe Augustino. E neîndoielnic faptul că prezența ei aprinde căldura În trupurile bărbătești și le predispune la Împreunare. Iar aceasta se Întâmplă În virtutea razelor luminoase care, iradiind din trupul ei, pătrund În cavitățile oculare, dilatând prin acțiunea căldurii canalele flegmei. E o virtute proprie naturii feminine. Orice femeie bine proporționată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îl auzi spunând pe Augustino. E neîndoielnic faptul că prezența ei aprinde căldura În trupurile bărbătești și le predispune la Împreunare. Iar aceasta se Întâmplă În virtutea razelor luminoase care, iradiind din trupul ei, pătrund În cavitățile oculare, dilatând prin acțiunea căldurii canalele flegmei. E o virtute proprie naturii feminine. Orice femeie bine proporționată care se oferă privirii bărbatului generează aceeași reacție, care stă la originea reproducerii. Însă cum explici fascinația pe care femeia e În măsură să o exercite inclusiv atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îi Întinse din nou brațele, atrăgându-l spre dânsa. El simți din nou cum parfumul acela Îi pătrundea În nări, În timp ce trupul i se deștepta la atingerea mâinilor care Îl căutau pe sub veșmânt, cu răceala și În același timp cu căldura pe care le cunoștea prea bine. Dar nu voia să cedeze. Își Împinse brațele către ea, respingând-o. — Pleacă, Pietra. — Oh, messer Alighieri, În noaptea asta nu trebuie să te consolezi după soție? Atunci, ce te aduce la „Paradisul“? zâmbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Înțepat precum limba unui șarpe. — Crezi că trebuie... — E necesar. Pentru binele Florenței. Dante Își trecu o mână peste frunte, căutând că Îndepărteze durerea Înțepătoare care, dinapoia unuia din ochi, Începuse să Îl Împungă În creier cu lama ei Încinsă. Căldura după-amiezii redeșteptase șarpele care Își făcuse cuibul În capul său. Urmă o pauză de tăcere, În timp ce toți cei de față Își treceau din nou, cu Încetineală, pergamentul, oprindu-se când peste un nume, când peste altul. Și pe rând, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de cărămizi care Îi Închidea calea de fugă dinspre partea dreaptă. Sări Înăuntru, sperând ca urmăritorii să treacă mai departe. Pitulat În umbră, cu inima cât un purice, auzi zăngănitul de fier cum se Îndepărta, În timp ce o sudoare Înghețată, În ciuda căldurii de vară, Îi cobora pe grumaz. Junghiul din șold Îl Încovoia. Speră că secera morții Îl cruțase și rămase nemișcat, temându-se că va auzi din nou ropotul pașilor și strigătele. Mai devreme sau mai târziu, pungașii aceia aveau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Încerca să Îl readucă la viață printr-o cantilenă rostită În șoaptă, alcătuită din sunete și din cuvinte de neînțeles. Se lipea de el cu o vibrație stranie, ca și când ar fi voit să Îi transmită o parte din propria ei căldură vitală. Apoi se Întoarse din nou spre poet, În timp ce venețianul Începea să Își revină, tușind. — Fie-ți milă de noi, zise ea. Tonul glasului Îi era slab, frânt de angoasă. Rostea cuvintele anevoie, trăgându-și suflarea de emoție, asemenea cuiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Întrebi de ce trebuie păstrat secretul? De ce Ordinul Templului a Încercat să Îl ocrotească cu orice preț? De ce oricine Îl punea În pericol trebuia să moară? Dante fixa harta nemișcat, ca și când un vis i-ar fi sfâșiat vălul viitorului. Simți o căldură neașteptată curgându-i prin vine. Totul părea mic și neînsemnat dinaintea viziunii care Îi Înflăcăra mintea: să Înarmeze cea mai mare armată a Pământului, să reîntemeieze puterea romanilor, să facă din Florența centrul lumii, să se așeze printre cei mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Își aminti. Mai văzuse albeața aceea care Îți răpea vederea cu ani În urmă, pe vremea studiilor sale de alchimie, spre a fi admis În Arta spițerilor. O substanță care se aprinde și arde cu o scânteiere albă, dezvoltând o căldură cumplită, la fel ca gura iadului. Continuă să privească Îngrozit corabia: În doar câteva clipe, structura se mistuise și acum se scufunda, În timp ce mici flăcări de lumină țâșneau de pe resturile catargului și din ce mai rămăsese din castel pupa. Fosforul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
le creez obligații celor din jur. E stânjenitor. Aflasem, desigur, dar faptul nu mi-l făcea pe chimistul pseudonimizat mai simpatic. Gestul lui binevoitor mă surprinsese și mă intrigase, atât. - Știu și vă mulțumesc recunoscător, am răspuns cu mai puțină căldură În glas decât s-ar fi cuvenit, totuși. - N-aveți pentru ce, și mă exprim foarte exact când spun asta. Trebuie să vă mărturisesc că nu umanismul a fost determinant În atitudinea mea favorabilă, ci blestematul de interes care ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
s-a Întâmplat alaltăieri seară. Veneam de la serviciu. Ultima zi de serviciu, fiindcă tocmai Îmi dădusem demisia. Am luat, ca de obicei, metroul de la Aviatorilor pentru Piața Sudului. Mă duceam, ați priceput, la garsonieră. Aglomerație medie: nici prea-prea, nici foarte-foarte, căldură din belșug, vagi arome de transpirație proletară În plină tranziție spre capitalismul biruitor, gălăgie moderată, cu șanse de radicalizare, În sfârșit, ambientul curent, ce mai... N-am prins loc pe scaun, așa că m-am plasat strategic În zona ușilor din dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
timp cu ea, îi poți auzi glasul și îi poți înțelege foșnetul neîntrerupt. Dimineața, lacrimi de rouă se scurg de pe brațele pădurii, lacrimi care o înviorează și o hrănesc deopotrivă. Seara, liniștită, pădurea își întinde obosită crengile și îmbrățișează cu căldură amurgul rece al nopții. Adoarme liniștită cu gândul la o lume mai bună... Uneori mi-e dor de basmul pădurii.
Dor. In: ANTOLOGIE:poezie by Simona Antoniac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_657]
-
EL OM — Prezintă-mă lui Vodă! - șopti atunci Huruzuma, trăgându-l pe Iovănuț de mânecă. — Nu știu dacă se cade... șopti călugărul tânăr, când simți deodată degetele fierbinți ale tătăroaicei suindu-i pe sub mâneca sutanei, dincolo de încheietură. O dată cu o binecuvântată căldură, sufletul îi fu cuprins de o mare cutezanță, cum nu mai avuse de demult, din vremea când, băiet fiind, o fugărise și-o șmotrise pe Ienăchița, fata boierului Havuz, cel care, sub pretext că le ia partea împotriva răzășilor mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de mohor, să-i spui lui vrâncean și lui ungurean ca să mă îngroape aice pe-aproape... — E bine! Așa e! zise cu glas blând uriașul. Lăsați mâinile jos și iertați, da’ altfel n-aveam cum vă cunoaște. Ședeți. Episodul 20 CĂLDURĂ MARE LA HOTARE — Doamne, măi rumâne, prin ce spaimă ne-ai trecut sufletele! - glăsui Metodiu lăsându-și mâinile jos și, o dată cu ele, și trupul. Șezură toți trei în iarbă. Nu mi-am făcut decât datoria! - răspunse voinicul, plecându-și feciorelnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
15 Episodul 15: înainte de masă.............................................................16 Episodul 16: Ce consumau oamenii pe la începutul secolului al XVII-lea..................17 Episodul 17: Drumuri sud-est europene............................................ 18 Episodul 18: în drum spre Hârlău (Moldovaî.................................... 18 Episodul 19: La hotarele Moldovei...................................................19 Episodul 20: Căldură mare la hotare.................................................20 Episodul 21: Răzăș fără simbrie........................................................21 Episodul 22: Descriptio Moldaviae...................................................22 Episodul 23: Popas la topos...............................................................23 Episodul 24: în legătură cu unele probleme întâmpinate de povestitorii secolului al XVII-lea.....................24 Episodul 25: Gâlceava povestitorilor cu lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dacă nu dădeau repede de râvnitul firișor de apă, soarta lor era destul de nesigură, căci puțul cel mai apropiat se găsea la patru zile de drum. Cu toate acestea, pe la jumătatea dimineții, pe când soarele necruțător era sus pe cer și căldura devenise sufocantă, se văzură obligați să se oprească, în așteptarea umbrei, și își dădură seama că puținele ore care le rămâneau nu vor înainta destul cu săpatul și că era nevoie să lucreze cu schimbul în timpul nopților reci. Gura puțului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
treceau ore fără să înainteze nici măcar o palmă. Când, epuizat și scăldat în sudoare, urca în sfârșit la suprafață, fratele său îi lua locul, și așa continuau pas cu pas, centimetru cu centimetru, cu acea capacitate de a rezista la căldură, oboseală și sete pe care numai cei din rasa lor o aveau. Cum acela trebuia să fie în principiu un autentic puț tuareg, servitorii nu aveau voie să coboare înăuntrul lui, singurele lor sarcini fiind să ridice coșurile cu nisip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
lasă mai mult așteptată. Se afla acolo, înconjurată de bărbați și femei în pragul agoniei, și ar fi fost de ajuns să sufle ca să stingă flăcăruia atâtor vieți firave dar s-a mulțumit să se așeze și să observe, ca și cum căldura înăbușitoare și lenea ar fi pus dintr-odată stăpânire pe sufletul ei. Câți ani a fost în stare Moartea să stea așezată la picioarele patului unui biet muribund? De câte ori s-a făcut că nu-i aude pe cei care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
răspunse sărmanul om. În mașină am o sută de mii de franci pentru cazuri de urgență și sunt sigur că în celelalte două este cam tot atât. Vi-i dăm vouă, numai nu ne obligați să mergem pe jos pe căldura asta. — Puteți fi siguri că atunci când vă veți întoarce îi veți găsi în același loc, replică targui-ul. Aici nu sunt buni decât ca să aprinzi focul. Rugați-vă ca cel acela ne-a făcut necazul ăsta să se prezinte aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]