20,803 matches
-
amintea vag de imperiul roman al lui Elagabal; erau și nuanțe roșii stridente ca fructele de ilice - îți aminteau de Crăciunul din Anglia și de zăpadă, de veselia, de bucuriile copiilor - și totuși îndulcite printr-un fel de vrajă până căpătau delicatețea moale a unui piept de porumbel; erau și nuanțe galbene profunde care se topeau cu o pasiune nefirească într-un verde la fel de înmiresmat ca primăvara și la fel de pur ca apa sclipitoare a unui pârâiaș de munte. Cine ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Unchiul meu Henry - vreme de douăzeci și șapte de ani paroh la Whitstable - avea obiceiul să spună în asemenea împrejurări că diavolul e întotdeauna în stare să citeze Sfânta Scriptură în folosul lui. Își amintea încă zilele când mai puteai căpăta gratis un timbru în plus ori de câte ori cumpărai de un șiling o duzină întreagă. A Modern Artist: Notes on the Work of Charles Strickland (Un artist modern: note asupra operei lui Charles Strickland) de Edward Leggatt, A.R.H.A, Martin Seckcr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
caldarâm. Totul părea la fel de mort ca victima. - Cine era omul acesta? - Un pelerin care mergea spre Roma. A zis că se numește Brunetto din Palermo, decorator. Am crezut că e unul din mulții drumeți care se duc la papă, ca să capete de lucru pentru Jubileu... Privirea poetului alergă spre mâinile mortului. Noduroase, acoperite cu petele Întunecate ale unei vârste Înaintate. Dar Încă puternice. - Ai luat ceva de aici? - Nu, Dumnezeule! N-am avut nici curaj să intru când am fost anunțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îngenunchease pe un covoraș și se ruga cu fața la perete. Dante se apropie, Întinzându-i instrumentul. - Dar aici ce scrie? Sclavul șovăi, ca și când s-ar fi temut să nu fie expus unei noi blasfemii. Apoi, după o privire rapidă, păru să capete curaj. - E o dedicație. „Celui ce măsoară stelele”. Un dar al sultanului către șeful astrologilor din Damasc. Poetul și mecanicul se priviră, așteptând ca tânărul să continue. Dar nu mai era nimic de zis. Cu gândul la ceea ce tocmai auzise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În minte primele două condiții, a celor pierduți și a celor care În foc Își curăță păcatele. Dar despre a treia Împărăție... - Paradisul? Cum ți-l imaginezi? - Aceasta e poarta Încă Închisă, Cecco. În mintea mea, Împărăția Binelui nu a căpătat Încă o formă definită. Nimic din ceea ce m-am gândit până acum nu este pe măsura puterii tronului lui Dumnezeu. Uneori, prin cap Îmi străfulgeră imaginea nelămurită a unui lac luminos, În jurul căruia se Încălzesc sufletele drepților... - Un cerc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ar fi fost mai tânăr. Marcello se retrăsese din instinct, de parcă s-ar fi ferit să fie atins de poet. - Iartă-mă, messere, zise el În grabă surprinzând expresia de uimire a priorului. E un vechi obicei de-al meu, căpătat de pe vremea când vindecam leproșii, peste mare. - Ai de gând să te Întorci la gazda dumitale? Îl Întrebă Dante. - Da... dar orașul vostru s-a schimbat mult de când am fost data trecută, cu mulți ani În urmă, răspunse bătrânul, plimbându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cunoaștere de la catedră, Însă fără succes. Drept dovadă, iată că numele meu vă spune nimic! Omul Își Încheiase spusele cu un zâmbet vag și amar. Cicatricea Îi apăru și mai evidentă. „Un astronom”, se gândi Dante, surprins de coincidență. Pesemne căpătase un aer perplex, fiindcă celălalt zâmbi. - Dacă te Întrebi ce fac În orașul dumitale, e vorba doar de o etapă a ultimului meu drum. - Încotro te duci? Îl Întrebă Dante, din ce În ce mai curios. Și de ce acest drum al dumitale este ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
rostise cu răceală. - Ai spus ceva de o ultimă călătorie, zise Dante căzut pe gânduri. Florența devenea un punct de trecere obligatoriu către sfârșit, se gândi el cu amărăciune. - Am mai călătorit pe pământurile necredincioșilor. Dar rana pe care am căpătat-o mi-a afectat În ultima vreme capacitatea vizuală a ochiului drept. Și, prin acea misterioasă simpatie care leagă organele Îngemănate, afecțiunea unuia se extinde Încetul cu Încetul și la celălalt. În curând mă voi pomeni În beznă, iar singura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
acelei premoniții. Dante Își Învinse primul impuls de a Îngenunchea și se ridică la loc În picioare. I se părea că ceva se schimbase În diafana consistență de ceară a bustului vorbitor, ca și când obrajii, din pricina efortului de a striga, Își căpătaseră culorile vieții. Și mișcarea pieptului era mai rapidă, cu respirația grăbită de un Început de gâfâială. Într-acestea, fata deschise gura. Dante văzu clar cum pieptul i se umfla ca să inspire, iar apoi glasul ei Înalt și limpede se Înălță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
planul acelui lucru pe care Îl construiau Rigo și Brunetto. Matematicianul Își aținti asupra hârtiei ochii tumefiați. Cu un efort vădit, reuși să focalizeze imaginea, iar apoi, cu o mână tremurătoare, Începu să traseze niște linii care, Încetul cu Încetul, căpătau un contur. Sub ochii lui Dante apăru o stranie roată octogonală, Înconjurată la vârfuri de tot atâtea octogoane mai mici. Ora stingerii Dante Înfipse din nou compasul, trasând a noua circumferință. - Așadar, Primul Mobil. Care imprimă mișcarea mașinăriei cerești, murmură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
totul, murmură el, trăgându-și capul Îndărăt cu un aer sfidător. Pentru o clipă, o tăcere Înghețată se coborî Între ei. - Așadar? zise din nou Cecco. Doar nu vrei să faci cârdășie cu gloata din orașul ăsta infam ca să Îți capeți un jilț mizerabil și să reprezinți clica negustorilor și a hoților de buzunare! Și apoi, mi-am consumat toate resursele și la Siena partidul meu e În război cu dușmanii. Și luptăm prost când o avem drept scut pe Doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nou, Înfigându-i ghearele În creier fără să Îl rănească prea tare Însă. O atingere ușoară, ca pentru a-i aminti că e prezent. Așadar, la Florența trebuia să vină o comoară. Făcu o socoteală rapidă, Însă fără să poată căpăta vreo certitudine. Neavând o imagine finală asupra construcției, cu greu Își putea Închipui de cât timp ar fi fost nevoie pentru terminarea ei. Acea „comoară”, indiferent despre ce era vorba, putea fi Încă pe drum, ori poate că ajunsese deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fu cel care curmă tăcerea. - Dar pentru ce m-ai Întrebat? Ce are de a face cu Brandan orașul meu Îndepărtat? - Aparent, nimic. Și totuși, există cineva care se jură că l-a văzut În acele locuri. Așadar, nădăjduiam să capăt din partea dumitale o confirmare pentru această știre. - Are vreo importanță? - Toulouse nu e un oraș oarecare. E un loc de o mare cultură și bogăție, dar și centrul celor mai mari erezii, precum și izvorul unor necontenite răzmerițe pe pământurile Franței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de vorbă asupra unor chestiuni confidențiale. - De ce nu cere audiență la Priorat? Întrebă sec, Împăturind la loc pergamentul. - Eminența sa consideră că e mai prudent așa, având În vedere tensiunile din oraș. O vizită a sa la sediul Comunei ar căpăta o valoare oficială care e mai bine să se evite. Și apoi... - Și apoi? - Chestiunea te privește pe domnia ta, priorule. Personal. Dante Își mușcă buza inferioară, gânditor. Celălalt nu părea dispus să mai spună și altceva. Pentru o clipă, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
uscate ale timpurilor, numai și numai spre a stârni scandal. - Înregistrarea faptelor petrecute și nararea riguroasă a evenimentelor legate de o casă domnitoare care și-a pus pecetea peste acest veac e un proiect nobil. De ce nu ar trebui să capete aprobarea voastră? replică Dante, strângând din dinți. Acquasparta făcu un gest vag, după care agită din nou hârtiile. - Așa o fi, precum spui. Dar nu despre istoria acelei stirpe nefaste vreau să Îți vorbesc, messer Alighieri, ci despre a dumitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
capul În partea cealaltă. - Nu mă atinge. N-ai plătit. Poetul Își lăsă mâna să cadă. Fata Îl fixa cu privirea ei verde cufundată În orbitele adânci. Cârlionții Întunecați, despletiți pe umeri, Îi Încadrau chipul. I se păru ochii Îi căpătaseră o ușoară luminiscență, sub razele mituitoare ale lumânării. Pentru o clipă, dulcea fantasmă a Amarei se suprapuse peste acele trăsături aspre, ascunzându-le. Pietra Îi studia cu luare-aminte Înfățișarea febrilă. Apoi explodă În râsul ei vulgar. - Care va să zică, ai Încercat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
atace din două părți, fără ca victima să se mai poată apăra. Obișnuiți să Își Împartă moartea așa cum erau gata să Își Împartă totul: pâinea, calul, o femeie... O idee neașteptată Îi Încolți În minte. Frânturile amețitoare ale planului păreau să capete o formă definită: Își aminti de dialogul de pe pod. Și de toți actorii ciudați ai acelei tragedii. Cu siguranță, așa trebuia să fi fost. Statuia lui Ianus Îi reapăru În fața ochilor. Dar, dacă așa stăteau lucrurile, atunci poate că Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
noapte, nesocotind interdicția de după ora stingerii... și prudența. - Poate că vei fi observat, priorule, cum formele Însele se schimbă după cum sunt În bătaia luminii sau Învăluite de umbră. - Asta o știe toată lumea. - Ei bine, eu voiam să văd ce Înfățișare capătă Baptisteriul vostru când bezna se pogoară peste el. Dante Îl fixă surprins, apoi privirea Îi alergă spre impunătoarea masă Întunecată din spatele lor. Marele octogon din piatră se Înălța peste cocioabele care Îi Înconjurau ca o coroană spre miazănoapte. - Și ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu cidru într-un ținut îndepărtat. Iar de atunci am prins obiceiul să iau carabina cu mine, în plimbările mele duminicale, ajutându-mă de ea aproape ca de un băț. Cu trecerea anilor, țeava și-a pierdut strălucirea și a căpătat o nuanță întunecată care nu o prindea prea rău. Deviza gravată de Gachentard a dispărut mai mult sau mai puțin din cauză că nu a fost întreținută, și singurele cuvinte care se pot încă citi sunt Nu, vei și nimic: „Nu vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
trei ani văduvia; Janesh Hiredek, un emigrant bulgar care vorbea prost franceza când avea limba uscată, dar care cita din Voltaire și Lamartine de îndată ce bea doi litri de vin; LĂon Pantonin, zis Piele-verde, din pricina culorii pe care chipul lui o căpătase în urma tratamentului revoluționar cu oxid de cupru, care ar fi trebuit să vindece inflamația gâtului; Jules Arbonfel, un uriaș de doi metri cu înfățișare de maimuță; Victor Durel, pe care nevasta venea adesea să-l caute La pasul bun, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cu piei de iepuri, cârtițe, nevăstuici, dihori și vulpi, încă sângerânde, de abia jupuite cu briceagul. Mai bine de treizeci de ani trecuse pe străzi cu căruța ei greoaie, strigând mereu: „piei de iepuri! piei de animale! piei de iepuri!“, căpătând astfel mirosul de carne crudă al cadavrelor și expresia animalelor sacrificate, pielea lor violacee, ochii lipsiți de orice strălucire, ea care altădată fusese drăguță ca o inimă. Pentru câteva monede, Josăphine, pe care copiii o strigau Pielea, îi dădea comorile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cu căruța, și încă plină, știe că-i va fi greu. Chiar dacă acest ocol înseamnă mai bine de un kilometru. E frig. Gerul face ca totul să troznească. Lui Josăphine îi curge nasul, iar sticluța cu băutură e goală. Cerul capătă nuanțe gri-bleu și prima stea apare ca un cui de argint. Căruța spulberă crusta de gheață, pieile sunt rigide ca niște scânduri. Josăphine ridică o mână pentru a-și freca nasul care tocmai face un țurțure. Iar aici, aici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
intrând în cârciumi ca animalele sălbatice la adăpătoare, urlându-și cântecele, vomitând orori, dezbrăcându-se în bordeluri, îmbulzindu-se cu sticla-n mână și ținându-se de gât. De acum, nu mai râdea niciunul. Toți deveniseră rigizi ca statuile, ba căpătaseră și culoarea lor de fontă. Nu le puteam vedea ochii, ce păreau să nu mai fie acum decât niște găuri negre și fără sfârșit, deschise spre fața ascunsă a lumii. — Veniți, îmi spuse preotul, nu are nici un rost să rămânem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ăștia galbeni?, fă-i!, și toți copacii deveneau galbeni. Să te urc în pomul ăsta galben?, și Romanița se trezea în vârful pomului copt, întinsă goală pe frunze, avea țâțele mari, goale, umflate ca niște bostani, pielea îi devenise strălucitoare, căpătase nuanța luminii din jur. Tot ce vroia ea, Romanița, eu puteam să fac în marginea aia de pădure, de atunci știu că văd pururi altceva și altfel, fericirea aia mi-a dat puteri unice, neștiute, mereu eram cu fata aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
se schimbă de ținuta de elevă și-și pune haine ușchite, de studentă, blugi, tricou, e înconjurată de hârtii, calc, tot ce ține de arhitectură. Nu are la mână funda albastră.) La facultate, am muncit ca un rob, n-am căpătat nimic gratis, n-am fost ca Ornela, o colegă căreia îi dăduse Dumnezeu niște tâțe beton, purta niște decolteuri, să le vadă, așa, tot omu’... (ale mele erau ascunse, Cristi nu-mi dădea voie să le vadă cineva, îmi zicea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]