5,129 matches
-
ea, făcându-și loc cu frenezie prin labirintul de țevi de canalizare. Ripley verifică vibratorul. Încărcătorul era gol. Nu avea de rezervă și nu-i mai rămăseseră nici grenade. Aruncă arma hibridă, inutilă, aproape mulțumită că nu mai trebuia să care această povară. Coborârea liftului era prea lentă. Observă o scară lângă două tuburi de ascensor și urcă pe primele bare. În spate, Newt era ușoară ca un fulg. Un enorm braț negru zvâcni ca un piston și niște gheare tăioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de acolo se afla evident sub control deja, căci nu se mai vedea fum. Asta-l liniști pe Gosseyn, dar în el creștea un sentiment de disconfort pentru că se afla aici, pe malul acestui râu, tropăind pe pământul înghețat și cărând după el o creangă care abia de mai era puțin caldă, acum. Tot timpul cât merse, gândurile alter-ego-ului său se aflaseră în conflict cu propria gândire. Acolo, în spațiul îndepărtat, Gosseyn Doi se afla în mișcare. Făcuse deja saltul până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
tine și băiatul. Am vorbit deja cu Regina Mamă Strala și poți să mă crezi când îți spun că se simte ușurată când știe că tu te afli acolo cu fiul ei." Continuând să meargă, Gosseyn Trei se împleticea puțin, cărând încă creanga cu care avea grijă să nu-l lovească cumva pe băiat... Analiza implicațiile gratitudinii tinerei mame fără să-și dea seama exact ce simțea el. Dar îi veni un gând: "Se pare domnule alter-ego, că voi fi primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
suna telefonul mobil, pierdeai abonamentul și luai și-amendă; de trecut altă dată prin bibliotecă nici nu mai putea fi vorba. Pentru copiii cuminți, cărțile veneau încet, dar sigur, aduse de șefa de sală; dicționarele și enciclopediile, prea grele, erau cărate cu un fel de trotinetă și descărcate pe masă de două asistente mai tinere. Uneori, apetitul filologic depășea orice așteptări. Studenții fugeau acasă cu pagini întregi, tăiate fin, cu lama, ca Biblia lui Mitică Popescu în Lumini și umbre. Definiții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și lucrurile o luaseră razna. În 20 de ani, nebunul de la televizor reușise să pună la pământ tot ce clădiseră ceilalți într-un secol: dărâmase casele și tăiase bulevarde isterice pe direcția privirii (și, în general, privea-n toate părțile); cărase bisericile și-astupase un cimitir cu cincizeci de basculante cu beton (deasupra plutește acum un lac în care, dacă e vară și-ai drum în Crângași, poți să faci baie); săpase grădinile și, înainte să le taseze, le înconjurase cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
alta decât cea în care individul care-mi mutilase orașul se-alesese cu un snop de plumbi drept cadou de Crăciun, am dus-o pe Maria pe Vitejescu, lângă Cuțitul-de-Argint. Vitejescu-Ceaușescu, numele astea se băteau cap în cap, doi morți cărându-și lovituri cu tibiile și oasele bărbiei, cu scheletele caselor distruse, bușindu-se pe maidane în zgomot de basculante și tablă îndoită: o stradă contra unui nebun. Înainte să dispară, nebunul răsese jumătate din stradă (mai exact, toată partea dreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ruga frumos. Eram împins, îndepărtat cu piciorul, dar reveneam, mulțumit de chicotelile băbuțelor. Pe la șase ani, s-a terminat cu dulceața și pupăturile: simplu, brusc, ineficient, așa cum se termină totul în viață. Odată cu începerea școlii, ne-am mutat la bloc, cărând după noi lăzi și geamantane, ca-n război. Bunică-meu înjura, apoi încerca să zâmbească, zicându-mi: „E mai bine așa“. Nu, nu era mai bine, auzeam dimineața ușa trântindu-se și tropăituri pe scări, iar când mă trezeam i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
peste ore și portari direct în cămin, la etajul doi, ușa 207, pe dreapta. Acolo ne mângâiam și ne ridicam puțin tricourile, sub privirile colegei de cameră sau ale papagalului Coco, pe care Felicia îl primise din Obor și îl căra cu ea peste tot, inclusiv la Constanța (în România, toți papagalii se cheamă Coco sau Cocuța și sunt transportați într-o veselie dintr-o parte într-alta, în cuști și cu un prosop deasupra). Când rămâneam singuri, ne împărțeam corpurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
momentul în care să nu ne mai ascundem. Imediat ne-am dat seama că boii cei mai eram noi. Nimeni nu se trezise (câțiva naivi își rupseseră entuziaști carnetele de Partid în decembrie, dar acum probabil că regretau), patria ne căra liniștită mai departe pe toți, spre orice-orânduire am fi dorit. S-ar fi zis că rămăsesem singurul care își făcea probleme, puneam întrebări stupide la serviciu și colegii se uitau la mine cu înțelegerea blândă pe care o arăți unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cred: De-un sfert de veac privesc în jur, scăldat într-un etern sperjur. Țin cronici sobre la palat cu președintele în pat. „ -E-o lume de nebuni!“, îi spun, și-apuc povestea să mi-o spun: „Prin ’55, eram șofer - căram cadavre pe șantier. Aveam o șapcă grea, de pâslă, iar sub tricou un toc de vâslă. Misiuni primeam de la Partid - dușmanii țării să-i lichid. Discret, le deschideam cabina: -Vă scap de ăștia, merg în China! Naivi, ei se urca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
umble cu ea era Scurtu. Am pus mâna pe telefon și-am format numărul. Despre Nicolae Scurtu, circulau fel de fel de povești. Nimeni nu-i știa vârsta; părea la fel de bătrân ca și anticariatul său. Unii ziceau că făcuse avere cărând biblioteci întregi în ’40 și-n ’44, la cutremur și după bombardamentele nemților: intra cu cinci-șase elevi în clădirile lovite și pleca de-acolo cu camionul de cărți. După 1977, ar fi participat la demolările lui Ceaușescu, însoțindu-i noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
orice semăna a fier vechi din pivnițe: coturi, bare, armături, robineți, panouri electrice, găleți, sârme, roți de triciclete, clanțe, zăvoare de la uși. Dacă era nevoie, îți tăiau toată uzina termică, bucată cu bucată, cu cazane și valve, și ți-o cărau cu roaba. Te trezeai dimineața fără boiler, vas de colectare și cu țevile atârnând din pereți. Când îi întrebai, nu știau nimic; generoși, se-ofereau, pentru încă o sută de mii, să-ți măture și pe jos. Dacă le lăsai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
clădirea de vreo trei ori în intervalul ăsta, dar tot la o catedră nimerisem: era mare, de lemn și nu se mișca din loc. Dacă te uitai pe spate, îi găseai și numărul de inventar. Până și-ai mei se căraseră în străinătate, după ce-mi făcuseră vreo trei decenii apologia patriotismului. „Sunt bine.“, am mințit, de data asta fără să mi-o doresc. „Ea e logodnica mea, Maria Dinu.“ Maria m-a privit lung, după care i-a întins mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un mecanic auto. Niște grămezi de piese, întinse pe nu știu câte secole. Puteai să iei de-oriunde, numai să funcționeze. Scriitorii și cărțile lor nu contau, ce-aș fi putut face cu ei? Să mă pun în pielea lor? Să-i car zilnic în geantă, la cursuri și seminarii? Să-i repovestesc, pe înțelesul copiilor? Doar mintea mea își păstra importanța, felul în care dezarticula informația primită și-o recompunea stricat, nesigur sau aleatoriu: produsul arăta grozav. Mințeam sănătos, permanent. Uneori, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
așeza pe-un pepene fleșcăit, cu jumătățile plescăindu-ți pe tâmple. Îmi pedepseam puiulețul, sucindu-l tacticos pe partea cealaltă. Nu mă culcam până nu-l băteam bine cu pumnii, să stea umflat, proaspăt și răcoros. Când o cunoscusem, Maria căra deja în spate un trecut năbădăios. Totul părea să ne separe, de la cartiere la vârstă și de la îmbrăcăminte la obiectele din casă. Eu locuiam în Dorobanți, ea în Pajura. Pentru neinițiați, asta e ca și cum ai pune un Rolls-Royce lângă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
troacele?“, s-a interesat Mihnea, controlând camera, apoi baia. „Haine? Laptop-uri?“, am verificat și eu. „Umbrela.“, ne-a anunțat Lupu, recuperând-o din colț. „Nu lipsește nimic.“ „OK, Maria. Robane, ai luat algocalminul?“, a revenit Mihnea. „Nu.“, am recunoscut, cărând laptop-ul de pe scaun. „Ne trebuie?“ „Posibil. Dacă-l apucă durerile de cap pe scriitoraș la interogatoriu?“ „Așa vreți voi să-l liniștiți? Cu algocalmin?“, s-a mirat Maria. A venit lângă mine, m-a apucat de braț și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nimeni n-ar fi condamnat-o. „Am deconectat sistemele. Putem intra.“, m-a anunțat Mihnea în grabă. „Cum ai reușit?“, m-am interesat. „Laptop-ul e-n mașină.“ „Nu fi naiv...“, s-a răstit Mihnea. „Doar nu credeai că mă car cu două kile de-aparatură electronică prin ploaie? Te cocoșezi ca prostu’ și-atrage și-atenția. Am modificat un iPod, i-am pus un procesor Ferrari Turion de 1,8 MHz și l-am programat pe frecvența Uniunii. În loc de muzică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Nimeni nu ceruse nimic, dar lucrurile nu mai arătau la fel, vârtejul trecuse și luase cu el case, oameni și-obiecte, ducându-le într-o direcție necunoscută. Oricum nu mai aveai timp să întrebi, lumea se mișca prea repede, erai cărat odată cu viteza ei de înaintare. Te deplasai prins, încleiat, neputincios. Tranziția curgea mai departe, cu noi cimentați în fluxul ei. Nu mai citeam nici o carte. Mă prăbușeam în fața televizorului și butonam canalele cu nemiluita, oricând prindeam un minut liber: la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mama ei, stewardesă la „Tarom“, era mai mereu plecată de-acasă). Nici părinții nu fuseseră cuminți. Nu știu de ce, întotdeauna ni-i imaginasem sobri și asexuați, un angrenaj cu două trupuri cuplate zilnic și neobosit în slujba noastră. Brațele angrenajului cărau sacoșe cu biscuiți și iaurturi (mulți își mai amintesc borcanele ca niște grenade de sticlă și capacele lor gri, verzi sau bleumarin metalizat, bune de găurit cu arătătorul), picioarele alergau după unt sau zahăr, capetele lucrau în bucătărie pentru bunăstarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Dorobanți. Deja ne cunoșteam, mica noastră familie inexistentă, dar vie și optimistă, se rodase, între Robani și Dinulești se stabilise un acord trainic și rezistent, prin paginile căruia cerneala, sângele și spermatozoizii circulau liber, constant, încrezător. Din Pajura, Maria își cărase câteva cărți, un dulap cu pulovere și pe Domnul Pumpi. Domnul Pumpi era un urs gri, adus din Germania, cu-o cicatrice cusută pe burtă. Avea doi ochi mici și negri, ca două afine, și niște lăboanțe compacte, plușate rotund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tăiate din apartamente. La parter atârna un covor, spălat cu apă și detergent. Cât despre platforma de la demisol, acolo găseai de toate, ca la bazar: găleți, o umbrelă de soare, mături, ipsos, ziare, chiar și-o băncuță (pe-asta o căra florăreasa în fiecare dimineață, să-și odihnească fundul de proporții biblice); în zilele bune, dormea și-o pisică pe trepte. Curtea se bălăcea în frunze. În pivniță, dacă deschideai grilajul, te împiedicai de-un motor de Isuzu. Lângă el, fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Matei pe geam la cutremur, fără soție. La urmă, veneau și noutățile, știrile de-ultimă oră: cine intra la restanțe, cât se scumpise metrul cub de gaz, ce mai făcea cerșetorul din pod. Tipul era monitorizat, se știa că își cărase o salteluță și două sticle cu băutură, domnul Cocă îi cunoștea și-orarul: urca după-masa, pe la șase și rămânea toată noaptea în pod, după care pleca dimineața, în jur de cinci, când se descuia scara. Ușa podului fusese încuiată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
năvălea șefa, chemată din depozit. Cu-o lingură într-o mână și-un carton în cealaltă, bătea bine supraviețuitorii, până nu mai mișca unul. Nici fantasmele noastre literare nu arătau tot timpul la fel. Când se mutase la mine, Maria cărase din Pajura un sfert minuscul de bibliotecă, în frunte cu Cella Serghi, Martha Bibescu și Henriette-Yvonne Stahl. Pulsa o viață de-operetă acolo, cu fecioare sensibile și însiropate, gata să iasă cu umbreluța la Șosea și să leșine de plăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să producă niște informații valoroase, pe care nu trebuia decât să le așez la locul potrivit. În primul rând, omul lăsa date: cinci ani de relație cu iubita lui. 1998 - 5 = 1993. De-aici pornise totul. Când eu, în 1993, căram cataloage cu brațul în „Maiorescu“ (îmi venea rândul de două ori pe trimestru la serviciul pe școală), individul din scrisoare își întâlnea aleasa. Unde, cum și-n ce circumstanțe - mister. În al doilea rând, mi se confirma că tipul ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
zdrențuit, erau necesare, completau și viața, și perspectiva. Puteam să scriem un roman colectiv, un triplu creier la lucru, ascuțit și nesănătos, difuzând realitatea prin trei perechi de ochi. „Ăsta-i felul lui de-a spune că de ce nu ne cărăm din țara asta...“, mi-a tradus Mihnea. „Mda. Trei moși de Muppets, în acțiune-n străinătate. Ne și vezi sărind gardul la vecini.“ „Mai bine-afară, decât în putoarea asta.“ „Serios?“, m-am iritat. „Unde să fugim? La Viena, tu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]