4,161 matches
-
șosea și 20 km/h în teren, iar muniția este de tip exploziv OF482M sau perforant BR482B. Piesa de artilerie era deplasată cu ajutorul tractoarelor de artilerie TMA-83, ATS-59G sau camionul DAC 665T 6×6. În anul 1985, tunul A412 de calibrul 130 mm Model 1982 era în dotarea unui divizion din regimentul de artilerie tunuri-armată (la toate cele patru armate) și la brigada artilerie-tunuri din rezerva general-strategică. După 1990, tunurile Model 1982 au fost în dotarea a două divizioane din brigada
Tun 130 mm M1954 (M-46) () [Corola-website/Science/324071_a_325400]
-
72 de exemplare fiind de vânzare. Forțele Terestre Române au în rezervă 75 de tunuri Model 1982. Tunul A412 este piesa de artilerie cu cea mai mare bătaie care a intrat în dotarea artileriei române. România a exportat tunuri de calibrul 130 mm în Bosnia și Herțegovina (opt exemplare în 1998), Camerun (12 exemplare în 1992), Guinea (12 exemplare în anul 2000 printr-o firmă israeliană) și Nigeria (patru exemplare în 1992).
Tun 130 mm M1954 (M-46) () [Corola-website/Science/324071_a_325400]
-
Franța pentru a suplini pierderile și pentru a dota corespunzător forțele armate române. Linia de producție a fost transferată către Regia Metalurgică, rata de producție a mortierelor fiind de 26 de exemplare pe lună în octombrie 1942. Aruncătoarele Brandt de calibrul 60 mm erau repartizate batalioanelor de infanterie, vânători de munte și cavalerie. În anul 1942, fiecare regiment de infanterie avea câte 27 de aruncătoare Brandt Model 1935 (un pluton cu trei piese pentru fiecare companie). Într-un raport trimis Marelui
Brandt Mle 1935 () [Corola-website/Science/324081_a_325410]
-
luna ianuarie a anului 1935, guvernul Regatului României a anunțat oficial demararea unui program de înzestrare a armatei cu tehnică modernă. În luna martie a anului 1936, guvernul a achiziționat licența pentru fabricarea a 100 de tunuri antiaeriene Vickers de calibrul 75 mm. Comanda, în valoare de circa un miliard și jumătate de lei, a fost acordată Uzinei Reșița. Numărul relativ mare de tunuri și termenul scurt de livrare a dus la reorganizarea Uzinei Reșița și colaborarea acesteia cu Uzinele Astra-Brașov
Vickers Model 1931 () [Corola-website/Science/324083_a_325412]
-
de kilograme plus 620 de kilograme ale accesoriilor. În procesul de fabricație au fost realizate 36 de categorii de oțeluri și 32 de categorii de alămuri și bronzuri. Armata română s-a arătat interesată și de o piesă cu un calibru mai mare. Uzinele din Le Havre (Franța) au prezentat unei comisii române prototipul unui tun de calibrul 90 mm, derivat dintr-un tun naval. Cu toate acestea, tunul urma să intre în producție mult prea târziu, achiziția fiind abandonată. În
Vickers Model 1931 () [Corola-website/Science/324083_a_325412]
-
categorii de oțeluri și 32 de categorii de alămuri și bronzuri. Armata română s-a arătat interesată și de o piesă cu un calibru mai mare. Uzinele din Le Havre (Franța) au prezentat unei comisii române prototipul unui tun de calibrul 90 mm, derivat dintr-un tun naval. Cu toate acestea, tunul urma să intre în producție mult prea târziu, achiziția fiind abandonată. În 1941 au fost comandate alte 100 de tunuri, fără acordul uzinelor Vickers. La finalizarea acestui lot, uzinele
Vickers Model 1931 () [Corola-website/Science/324083_a_325412]
-
Aruncătorul de calibrul este un mortier greu proiectat și fabricat în Uniunea Sovietică. Mortierul a intrat în dotarea Armatei Roșii în anul 1938 și era folosit inițial la nivel de regiment de infanterie, iar spre sfârșitul și după cel de-al Doilea Război
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
Sovietică. Mortierul a intrat în dotarea Armatei Roșii în anul 1938 și era folosit inițial la nivel de regiment de infanterie, iar spre sfârșitul și după cel de-al Doilea Război Mondial la nivel de batalion. Aruncătorul de bombe de calibrul 120 mm Model 1938 a fost dezvoltat pentru a sprijini infanteria rusă cu o piesă de artilerie mai ieftină decât tunurile de însoțire. În materie de design, mortierul nu era deosebit, fiind relativ asemănător aruncătoarelor de calibru mediu și ușor
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
de bombe de calibrul 120 mm Model 1938 a fost dezvoltat pentru a sprijini infanteria rusă cu o piesă de artilerie mai ieftină decât tunurile de însoțire. În materie de design, mortierul nu era deosebit, fiind relativ asemănător aruncătoarelor de calibru mediu și ușor ale epocii. Piesa era transportată cu ajutorul unui cărucior cu două roți tractat de către un vehicul ușor sau hipo (doi cai doar pentru aruncător sau patru cai cu tot cu muniție). Mortierul nu necesita demontarea în cazul transportului. Căruciorul era
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
München. Piesa a fost testată în țară la Uzinele Reșița pentru determinarea performanțelor balistice, iar efectul la țintă era cunoscut, trupele române fiind sub focul acestui aruncător. Armata Română testase înainte de război, în anul 1937, un aruncător de bombe de calibrul 120 mm propus de uzinele Brandt, însă piesa s-a dovedit a fi necorespunzătoare și nu a fost acceptată. Mortierul PM-38 era oarecum similar, însă diferit din punct de vedere constructiv și al performanțelor. Într-un raport trimis Marelui Stat
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
și a caracteristicilor fizice ale pieselor. Echipa condusă de maiorul Valerian Nestorescu a trebuit să determine, tot prin probe de laborator, materialele substituibile, tehnologia de fabricație a acestora și etapele asamblării. Uzinele Reșița trebuiau să producă și prototipul muniției de calibrul 120 mm. Aceasta era de două feluri: bombă scurtă din fontă și bombă lungă (mină) din oțel. Întreaga activitate s-a desfășurat la Biroul de construcție condus de profesorul inginer Lazăr Stoicescu. Procesul de asimilare a aruncătorului sovietic de calibrul
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
calibrul 120 mm. Aceasta era de două feluri: bombă scurtă din fontă și bombă lungă (mină) din oțel. Întreaga activitate s-a desfășurat la Biroul de construcție condus de profesorul inginer Lazăr Stoicescu. Procesul de asimilare a aruncătorului sovietic de calibrul 120 mm a întâlnit însă și unele dificultăți tehnice, legate de țeava lisă, închizător și placa de bază. Muniția a necesitat unele modificări minore. Toate aceste probleme au fost depășite însă. Comisia militară de control și recepție, condusă de căpitanul
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
sovietice PM-38, capturate de la Armata Roșie. Rata de producție a ajuns însă în luna octombrie 1942 la 80 de exemplare pe lună. La sfârșitul anului 1944, regimentul de artilerie din cadrul diviziei de infanterie avea un divizion de aruncătoare Reșița de calibrul 120 mm. Aruncătoarele Reșița Model 1942 au fost folosite și după război, alături de cele sovietice PM-38 și PM-43, până în anul 1982. Începând cu anul 1982, toate cele trei tipuri de aruncătoare de calibrul 120 mm aflate în dotare au fost
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
avea un divizion de aruncătoare Reșița de calibrul 120 mm. Aruncătoarele Reșița Model 1942 au fost folosite și după război, alături de cele sovietice PM-38 și PM-43, până în anul 1982. Începând cu anul 1982, toate cele trei tipuri de aruncătoare de calibrul 120 mm aflate în dotare au fost înlocuite treptat de aruncătorul de bombe românesc Model 1982.
120 mm PM-38 () [Corola-website/Science/324122_a_325451]
-
și mai multe magazii. Imediat a deschis focul bateria de artilerie de coastă românească de la Agigea. În jurul orei 04:09 și ora 04:11, cele două distrugătoare românești deschid focul asupra navelor sovietice. Deschide focul și bateria germană de mare calibru Tirpitz care trage 39 de lovituri. "Moscova", pătruns în barajul de mine, întoarce, lansează o perdea de fum și încearcă să părăsească lupta. "Harkov" este avariat ușor de un proiectil și se retrage. La ora 04:26, în babordul liderului
Distrugătorul Moscova () [Corola-website/Science/324134_a_325463]
-
Tunul antitanc de calibrul a fost o piesă de artilerie fabricată de Regatul României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Proiectat atât ca tun antitanc, cât și ca tun de câmp, tunul Reșița utiliza elemente de la tunurile de fabricație sovietică de calibrul 76
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
de calibrul a fost o piesă de artilerie fabricată de Regatul României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Proiectat atât ca tun antitanc, cât și ca tun de câmp, tunul Reșița utiliza elemente de la tunurile de fabricație sovietică de calibrul 76,2 mm, tunul antiaerian britanic de calibrul 75 mm Vickers Model 1936 și tunul german antitanc PaK 40. Piesa a fost folosită atât pe Frontul de Răsărit, în timpul Bătăliei pentru România, cât și pe Frontul de Vest. Considerat a
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
fabricată de Regatul României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Proiectat atât ca tun antitanc, cât și ca tun de câmp, tunul Reșița utiliza elemente de la tunurile de fabricație sovietică de calibrul 76,2 mm, tunul antiaerian britanic de calibrul 75 mm Vickers Model 1936 și tunul german antitanc PaK 40. Piesa a fost folosită atât pe Frontul de Răsărit, în timpul Bătăliei pentru România, cât și pe Frontul de Vest. Considerat a fi o realizare tehnică de excepție, tunul intrat
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
numai 10 luni la ordinele forțelor de ocupație sovietice. Piesa de artilerie a fost retrasă din uz în anul 1998, la 54 de ani de la introducerea sa. La sfârșitul Primului Război Mondial, în dotarea armatei române se aflau tunurile de câmp Krupp calibrul 75 mm (germane), Puteaux calibrul 75 mm (franceze) și Putilov calibrul 76,2 mm (rusești). Toate aceste tunuri aveau caracteristici comune, specifice perioadei respective. Limitările tehnice ale acestor modele au condus la achiziționarea unor tunuri de câmp Skoda în perioada
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
forțelor de ocupație sovietice. Piesa de artilerie a fost retrasă din uz în anul 1998, la 54 de ani de la introducerea sa. La sfârșitul Primului Război Mondial, în dotarea armatei române se aflau tunurile de câmp Krupp calibrul 75 mm (germane), Puteaux calibrul 75 mm (franceze) și Putilov calibrul 76,2 mm (rusești). Toate aceste tunuri aveau caracteristici comune, specifice perioadei respective. Limitările tehnice ale acestor modele au condus la achiziționarea unor tunuri de câmp Skoda în perioada 1930-1933. Deși comisia militară a
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
artilerie a fost retrasă din uz în anul 1998, la 54 de ani de la introducerea sa. La sfârșitul Primului Război Mondial, în dotarea armatei române se aflau tunurile de câmp Krupp calibrul 75 mm (germane), Puteaux calibrul 75 mm (franceze) și Putilov calibrul 76,2 mm (rusești). Toate aceste tunuri aveau caracteristici comune, specifice perioadei respective. Limitările tehnice ale acestor modele au condus la achiziționarea unor tunuri de câmp Skoda în perioada 1930-1933. Deși comisia militară a acceptat inițial prototipul tunului Skoda, o
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
luat însă decizia de a le moderniza, nefiind justificată achiziționarea unor tunuri noi cu performanțe asemănătoare. Uzura avansată a acestor tunuri a necesitat regenerarea țevilor prin procedeul numit „tubare amovibilă”, realizat la Uzinele Reșița. Această operațiune a condus la uniformizarea calibrului și muniției. Tunurile Putilov (cele mai numeroase) au fost recalibrate la 75 de milimetri, iar muniția standard a fost obuzul Schneider Model 1917 care avea bătaia de 11 kilometri. Cu toate acestea, nu au fost rezolvate limitările tehnice ale tunurilor
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
toate acestea, nu au fost rezolvate limitările tehnice ale tunurilor. La mijlocul anilor 1930 au apărut primele tunuri de câmp bifleș (cu două fălcele) moderne: Polonia și Franța nu s-au dovedit a fi însă interesate de vânzarea noilor tunuri de calibrul 75 mm. Tot în această perioadă, Uniunea Sovietică a introdus pe scară largă conceptul de tun cu dublă întrebuințare: antiaeriană/de câmp (tunul F-22 de calibrul 76,2 mm Model 1936) sau antitanc/de câmp (tunul USV de calibrul 76
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
Franța nu s-au dovedit a fi însă interesate de vânzarea noilor tunuri de calibrul 75 mm. Tot în această perioadă, Uniunea Sovietică a introdus pe scară largă conceptul de tun cu dublă întrebuințare: antiaeriană/de câmp (tunul F-22 de calibrul 76,2 mm Model 1936) sau antitanc/de câmp (tunul USV de calibrul 76,2 mm Model 1939), însă informațiile despre aceste tunuri erau limitate. La începutul Operațiunii Barbarossa, tunurile Putilov modernizate, denumite oficial „"tunuri de câmp model 1902/36
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]
-
de calibrul 75 mm. Tot în această perioadă, Uniunea Sovietică a introdus pe scară largă conceptul de tun cu dublă întrebuințare: antiaeriană/de câmp (tunul F-22 de calibrul 76,2 mm Model 1936) sau antitanc/de câmp (tunul USV de calibrul 76,2 mm Model 1939), însă informațiile despre aceste tunuri erau limitate. La începutul Operațiunii Barbarossa, tunurile Putilov modernizate, denumite oficial „"tunuri de câmp model 1902/36 tubate amovibil FF-KF-RF"”, reprezentau materialul de bază al artileriei române la nivel de
75 mm Reșița Model 1943 () [Corola-website/Science/324146_a_325475]