7,252 matches
-
Marenne cu Ilie Turculeț. R. nu neglijează limbajul, în care știe că se încorporează sensurile literaturii, ale poeziei îndeosebi, dar ceea ce caută el este altceva. Așa se explică poate faptul că, deși acordă cel mai înalt prestigiu poeziei, iar în calitate de cronicar al „României literare” i se dedică aproape exclusiv, fiind considerat, alături de Gheorghe Grigurcu, unul dintre cei mai subtili analiști de poezie ai epocii, el scrie cu har mai ales despre prozatori, iar când se apleacă asupra poeților reține, ca la
RAICU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289117_a_290446]
-
din romanul literaturii, București, 1985; Journal en miettes cu Eugène Ionesco, București, 1993; Scene, reflecții, fragmente, București, 1994; Scene, fragmente, reflecții, îngr. și pref. Vasile Popovici, București, 2000. Antologii: Eugen Jebeleanu interpretat de ..., pref. edit., București, 1979. Repere bibliografice: Regman, Cronicari, 29-38; Stănescu, Poeți și critici, 142-146; Drăgan, Reacții, 73-78; Grigurcu, Idei, 121-125; Martin, Metonimii, 377-381; Dimisianu, Valori, 160-164; Ungheanu, Arhipelag, 338-345; Cristea, Domeniul, 374-383; Iorgulescu, Al doilea rond, 116-125; Ștefănescu, Preludiu, 281-284; Georgescu, Volume, 161-165; Simion, Scriitori, I, 723-726; Stănescu
RAICU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289117_a_290446]
-
autorul a trecut cu privirea, urmărindule sinteza, descoperim o lume (acum miraculoasă și inefabilă), peste care pulberea timpului, interesele politice și indiferența unei populații manipulate așternuse un strat gros de uitare. Spun în titlu că „Istoria...” este o cronică a cronicarilor, deoarece ziariștii sunt cei mai autentici eternizatori ai faptului cotidian nud, ce surprind viața cât mai detaliat și mai plină de semnificații, încărcată mai întotdeauna cu stări emoționale, ce nu-și pierd forța de penetrație, o dată cu trecerea timpului, ci dimpotrivă
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93047]
-
dat istorie și face un adevărat cadou nesperat, de înaltă ținută și rigurozitate științifică, tuturor celor interesați nu numai de trecutul Bârladului, ci și de un anumit mod de gândire a unei întregi generații dispărute în negura timpului. - Prefață (Cronica cronicarilor) pag. 5-8,la lucrarea Mari personalități ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene de Ion N..Oprea, Editura TipoMoldova, 2004 Iași.
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93047]
-
numai patrimoniul strict al teoriei și istoriei literare, ci și pe cel al filosofiei, culturologiei și al altor discipline umaniste, fiind, de pildă, un bun cunoscător al chestiunilor teologice și religioase. În Textualism, postmodernism, apocaliptic criticul își chintesențiază activitatea de cronicar, regrupând texte care se articulează într-o amplă panoramă a producției literare din ultimul deceniu al secolului al XX-lea. Sunt antologate aici cronici, studii și eseuri critice despre Ion D. Sîrbu, Angela Marinescu, Marta Petreu, Aura Christi, Adela Greceanu
SOVIANY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
STANCA, Horia (26.IX.1909, Vulcan - 13.VI.2002, București), cronicar dramatic, memorialist și traducător. Este fiul Mariei (n. Munteanu) și al lui Sebastian Stanca, preot, consilier eparhial, colaborator al „Luceafărului” de la Pesta. S. este frate al scriitorului Radu Stanca și văr cu actorul și poetul Dominic Stanca. Urmează școala primară
STANCA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289859_a_291188]
-
cu ficțiunea. Cea mai importantă carte a lui rămâne scrierea memorialistică Fragmentarium clujean (1987), alcătuită ca un bildungsroman care încadrează și imaginea Clujului de altădată. Evocarea se oprește asupra anilor de școală și de inițiere în meseria de gazetar, de cronicar dramatic și muzical, textul deținând astfel o importantă valoare documentară despre teatrul și presa clujeană interbelică. Efervescența culturală a orașului găsește un ecou puternic în formarea conștiinței artistice a lui S., care își retrăiește tinerețea în scris. Formația clasică a
STANCA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289859_a_291188]
-
1924-1925) ș.a., periodice în care îi apar versuri, traduceri, comentarii teatrale, literare (de multe ori acide, zeflemitoare) sau de o mai largă cuprindere socială, unele în rubrici precum „Cronica” („rimată” sau „teatrală”), „Note și impresii”, editoriale, articole politice, semnate și Cronicar, M. Ieșanu, M. Sever, M. Sv., Proletar, Rinaldo, Tran, Yacassa. Din 1925 se stabilește la București, unde e numit director la „Adevărul literar și artistic”, funcție deținută până la suprimarea publicației ( 1939). Aici, fără a avea el însuși colaborări semnificative (doar
SEVASTOS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289650_a_290979]
-
Ulterior se consacră aproape exclusiv teatrului, filmului și radioului. Director artistic al Studioului Cinematografic București (1950-1951), redactor-șef al publicației „Probleme de cinematografie” (1951-1953), profesor de estetică la Institutul de Teatru din București (1953-1959), șef al secției de artă și cronicar dramatic la „Contemporanul” (1954-1969), din 1969 până în 1992 este titularul cronicii dramatice la „România literară”. Colaborează și la „Astra”, „Ateneu”, „Cronica”, „Familia”, „Ramuri”, „Teatrul”, „Tribuna”, „Viața românească” ș.a. Pentru publicul larg se face cunoscut cu rubrica „Poșta veselă”, pe care
SILVESTRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289670_a_290999]
-
contrarierii expectației și nu depășește, ca anvergură, nivelul agreabilului și al divertismentului. Proza scurtă instituie un univers caleidoscopic de care nu sunt străine nici scrierile teatrologului S. Majoritatea cărților sale sunt alcătuiri fragmentariste care au la bază activitatea prodigioasă a cronicarului dramatic. Autorul se caracterizează cu exactitate: „menirea mea pe lume e să fiu gazetar”. Partea tare a comentatorului de teatru nu e vocația teoretică și nici cea sistemică, ci o bună aplicare la textul dramatic și la tehnicile regizorale și
SILVESTRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289670_a_290999]
-
Liceul Pedagogic „Iosif Vulcan” din Oradea (1968-1973). Din 1974 se înscrie la Facultatea de Filologie, secția română-franceză, a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, absolvită în 1978, în aceeași serie cu Ioan Groșan și Radu G. Țeposu. În timpul studenției este redactor și cronicar literar la revista „Echinox”. După terminarea facultății va fi profesor de limba franceză la Hotar, iar din 1986 redactor la „Familia”. Este doctor în filologie, cu o teză despre Liviu Rebreanu. Lector (1993), conferențiar (1998) la Facultatea de Litere a
SIMUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289692_a_291021]
-
deal dăspre Mihai vodă...”; un proiect nereușit - „Numai mâhnire avea [Duca Vodă] pentru fie-sa Catrina, care fusase mai înainte logodită după Ștefan, feciorul Radului vodă Leon...” -, căci Vodă, viitorul socru, auzise că Ștefan „are proastă politie” - [Cronica Bălenilor]; amândoi cronicarii vorbeau despre acea tentativă a lui Șerban Cantacuzino de a stinge conflictul dintre Cantacuzini și Băleni - „Iar când au fost la ghenar 24 deni 7196, făcut-au Șerban vodă căsătorie unii cocoane a lui, anume doamna Alexandra, după feciorul lui
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
iaste fecior lui Ștefan vodă, care iaste făcut din muiarea unui târgoveț den Hârlău, ce l-au chemat Rareș”; „întru aceste vremi, împăratul Suliiman, după moartea lui Ianoș care rămăsese tânăr, cu mumă-sa Ezavela crăiasa”; „că mumă-sa” - zice cronicarul, țesând despre doamna lui Mihai Viteazul, „den auz unul de la altul așa dovedim”, o veritabilă legendă a „văduvei nurlii” - au fost de la oraș de la Floci; care, fiind văduvă și frumoasă și nemerind un gelep, om mare și bogat, de la Poarta
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și au învățat carte din destul...”; „și s-au dus [Alexandru Coconul] la țarigrad cu mumă-sa...”;), de soacre, câteodată („dar Dabijoae, soacra Ducăi Vodă și doamnă-sa au stătut tare pentru dânșăi [Cantacuzinii] și i-au slobozit” - Cronica Bălenilor). Cronicarii și-au ales cu multă parcimonie figurile de prim plan: femei care s-au impus prin exercitarea puterii, precum Elina Basarab („Iar doamna Elena a lui Matei vodă venit-au în scaun în București, marți dechemvrie 18 dni”), regentă în locul
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de prim plan: femei care s-au impus prin exercitarea puterii, precum Elina Basarab („Iar doamna Elena a lui Matei vodă venit-au în scaun în București, marți dechemvrie 18 dni”), regentă în locul soțului ei plecat la Stambul după confirmare (cronicarul nu uită nici să consemneze moartea învățatei soții a lui Matei Basarab: „Iar când au fost la august murit-au și doamna Elena. Și cu mare cinste fu îngropată în biserica domnească, în Târgoviște”), ori energica Doamna Chiajna - „Și iar
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Papa l-au iuzrtat [au den porunca vizirului, au den rugăciunea surorii lui, Mariea Filipeasca] și l-au lăsat viu...”). O singură excepție, așteptată, căci se află în paginile scrise - poate - de Stoica Ludescu, „sluga bătrână în casa Cantacuzinilor!” - Elina (cronicarul îi zice de multe ori Doamna), soția postelnicului Constantin Cantacuzino, cel ucis din porunca lui Grigore I Ghica: veghează la împlinirea riturilor ce însoțeau trecerea soțului mort în lumea de dincolo („duseseră-l la mănăstirea lor ot Mărginéni și acolo
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
surorile ei Nastasia Ciolpăneasă, Anghelina păhărniceasă și Grozava visternicească), fiica lui Lupe Huru (Hurul), pârcălab de Hotin între 1572 și 1574, luase în căsătorie pe Ion Vodă cel Viteaz (faimoasa nuntă făcută în postul cel mare, împotriva căreia protestează Azarie; cronicarul călugăr îi află voievodului ce a fost „ca un nour întunecos” deasupra Moldovei și alte hibe grave în raport cu Ecclesia: „Era acesta și nedrept cinstitor în credință, căci hulea chipurile dumnezeiești zugrăvite pe pereți și de pe icoane, s-a arătat ca
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
în care se învârteau grupurile ce operau „schimburile”, și pericolele „amestecului de sânge” (deși pravilele în funcție precizau - în amănunțime - gradele de rudenie admise în însoțiri și zăboveau pe larg asupra „treptelor” căsătoriei), rezolvate - uneori - prin dispense date de Biserică. Cronicarii ne relatează un „caz” (petrecut în vremea lui Constantin Brâncoveanu): „[...] viind vremea cea hotărâtă de sus, ca și feciorul lui Șărban-vodă [Cantacuzino], carele se află pribeag la Brașov, să să căsătorească și așa încă mai nainte aicea în țară cercând
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ținuse înainte un boier din neamul Buhuș, Dumitru pe numele său, și-i făcuse și o fată, pe Anastasia. Această Anastasia se va mărita cu Gheorghe Duca. Șerban Cantacuzino a fost însurat cu Maria, fiica clucerului Gheorghe Ghițea, pe care cronicarul Radu Greceanu îl va denunța ca „neguțătoriu de abale”, insinuând o origine umilă, dezonorantă pentru descendența sa (pare a fi fost chiar alogen), și o extracție joasă ce ar putea motiva marile ambiții pe care aceasta le nutrea (căci zice
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Ureche, insinuând chiar că am avea de-a face cu o hierogamie: „Iară în al șaptelea an a domnii sale, în anii 6071 [1463], iulie 5, luatu-ș-au doamnă de mare vodă, pre Evdochia de la Chiev, sora lui Simeon împăratul. Iară cronicarul cel leșescu scrie că au fost Evdochia fată a lui Simeon împăratul, iar nu soră” - după ce se urcase pe tron. Evdochia i-a făcut trei copii: pe Olena, cea cu nume ucrainean (care va fi măritată cu cneazul Moscovei, Ivan
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
1480) și pe Alexandru (care va răposa și el în 1496). Evdochia - al cărei chip împodobit cu o coroană așezată peste un văl pe care îl întrezărim în tabloul votiv de la biserica Mitropoliei din Iași - a murit în 1467 (și cronicarul consemnează: „Pre aceia vréme, noemvrie în 25, s-au pristăvit Evdochia, doamna lui Ștefan-vodă”). Câțiva ani mai târziu, la 14 septembrie 1472, Ștefan cel Mare s-a căsătorit cu Maria din Mangop (Ureche este din nou atent: „Vă leato 6890
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
lui Mihai Viteazul, boier bogat - cele 71 de sate și părți de sate pe care le stăpânea făceau din el cel mai cuprins proprietar de pământuri din țara Românească - și coborâtor, prin femei, din Basarabi) a pierdut tronul țării Românești - crede cronicarul, folosind Istoria lui Matei al Mirelor - din pricina aplecării spre „necurății”, în stare, toate, să stârnească mânia lui Dumnezeu: „Dar Șărban-vodă, văzând atâta pace, și biruind și pă vrăjmașul său ungurul, i s-au înălțat mintea și s-au semețit, s-
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
hirelor...” Exemplară pentru ilustrarea meandrelor „sorții nestatornice” este - în Letopisețul lui Miron Costin - remarcabila nuvelă care istorisește „mărirea și decăderea lui Vasile Lupu”, Voievodul cu fire mai mult împărătească decât domnească. Destule dintre acțiunile și intențiile ambițiosului domn stârnesc nemulțumirea cronicarului. Năzuința de a-și întinde stăpânirea asupra țării Românești (unde voia să-l înscăuneze pe fiu-său, Ion, „om slab și deznodat și de mâni și de picioare”) și a Transilvaniei sau încuscrirea cu hatmanul căzăcen Bohdan Hmelnițki (alianță preparată
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Petru Aron (pe care îl mai învinsese o dată, ajutat de Vlad țepeș, în aprilie 1457, când îl și detronase), cel ajutat de o oaste ungurească, va porunci să i se taie capul, la 14 decembrie 1470, „de-și răsplăti - socotește cronicarul - moartea tătâne-său, Bogdan vodă”. Au pierit atunci, tot de sabie domnească, și câțiva boieri bănuiți de purtare neconcludentă (voi mai reveni) sau chiar de uneltire. Și Petru Rareș l-a „dat pradă armelor [după o scurtă judecată - n.m.] și
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Dumnezeu mai credincios dentâi și întingea într-o solniță cu dânsul, apoi îl vându jidovilor”, îl „mozavirea” și îndemna „gloatele ca să-l ucigă, și să șază în locul lui”? Poate... Hrizea din Bogdănei („Hrizică-Vodă”, cum îl numesc ironic Miron Costin și cronicarii munteni) s-a alăturat răsculaților și aceștia l-au proclamat Domn („domn din mijlocul mărăcinilor” - observă acid Stoica Ludescu), căci Constantin Șerban se repliase pe lângă trupele intervenționiste. Bătălia de la Șoplea și luptele care au urmat i-au fost defavorabile lui
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]