7,054 matches
-
de scene în care muribunzi s-ar fi agățat de cei vii cu un amestec de ură și de speranță stupidă. Acesta era, în orice caz, genul de evidență sau temeri care mențineau în cetățenii noștri sentimentul exilului și al despărțirii. În această privință, naratorul știe foarte bine cât de regretabil este faptul că nu poate reda aci nimic care să fie spectaculos, ca de pildă vreun model sau vreo acțiune strălucită, asemănătoare celor pe care le găsești în povestirile vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
artei, afară doar de ceea ce e neapărat necesar unei relatări cât de cât coerente. Și însăși obiectivitatea este aceea care îi poruncește acum să spună că, dacă marea suferință a acelei perioade, cea mai generală și cea mai adâncă, era despărțirea, dacă într-adevăr este absolut necesar s-o descrie din nou în acest stadiu al ciumei, nu este mai puțin adevărat că însăși această suferință își pierdea atunci din patetismul ei. Concetățenii noștri, cel puțin aceia dintre ei care suferiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
absolut necesar s-o descrie din nou în acest stadiu al ciumei, nu este mai puțin adevărat că însăși această suferință își pierdea atunci din patetismul ei. Concetățenii noștri, cel puțin aceia dintre ei care suferiseră mai mult din pricina acestei despărțiri, se obișnuiau ei oare cu situația ? N-ar fi cu totul exact dacă am afirma acest lucru. Mai potrivit ar fi să spunem că sufereau atât fizic cât și moral de o senzație de dematerializare. La începutul ciumei, își aminteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
plângă că în dragostea lor nu mai întâlneau decât umbre, își dăduseră mai târziu seama că aceste umbre puteau deveni mai inconsistente, pierzând și cele mai neînsemnate culori pe care amintirea le-o păstra. La capătul acestui lung drum de despărțire, ei nu-și mai reprezentau această intimitate care fusese a lor, nici cum putuse trăi lângă ei o ființă pe care în orice clipă o puteau atinge cu mâna. Din acest punct de vedere, ei intraseră în însăși ordinea ciumei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
CARE AVEAU O MESERIE O PRACTICAU ÎN RITMUL CIUMEI, METICULOS ȘI FĂRĂ STRĂLUCIRE. TOATĂ LUMEA ERA MODESTĂ. PENTRU PRIMA OARĂ, CEI DESPĂRȚIȚI NU SE MAI SIMȚEAU STINGHERIȚI SĂ VORBEASCĂ DESPRE CEL CARE ERA PLECAT, SĂ FOLOSEASCĂ LIMBAJUL TUTUROR, SĂ-ȘI CERCETEZE DESPĂRȚIREA SUB ACELAȘI UNGHI CA ȘI STATISTICILE EPIDEMIEI. DACĂ, PÂNĂ ATUNCI, ÎȘI SUSTRĂSESERĂ CU ÎNDÂRJIRE SUFERINȚA LOR DIN NEFERICIREA COLECTIVĂ, EI ACCEPTAU ACUM SĂ LE AMESTECE. FĂRĂ MEMORIE ȘI FĂRĂ SPERANȚĂ, SE INSTALAU ÎN PREZENT, ÎNTR-ADEVĂR, TOTUL DEVENEA PENTRU EI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
concetățenii noștri te făcea să te gândești la acele lungi cozi din cele patru colțuri ale orașului în fața prăvăliilor cu alimente. Era aceeași resemnare și aceeași răbdare trudnică, fără limite și în același timp și fără iluzii. In ceea ce privește despărțirea, ar trebui numai înălțat acest sentiment la o scară de o mie de ori mai mare, căci era vorba atunci de o altă foame și care putea să devoreze totul. În orice caz, presupunând că ai vrea să ai o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
prin oboseală faptul că putuse s-o spună lui Grand. Funcționarul, după ce îi vorbise de Jeanne, îl întrebase de soția lui și Rieux îi răspunsese. "Știți, zise Grand, asta se vindecă foarte repede acum." Și Rieux convenise, zicând numai că despărțirea începea să fie lungă și că el ar fi ajutat-o poate pe soția lui să-și învingă boala, în timp ce acuma ea trebuie să se simtă foarte singură. Apoi tăcuse și nu mai răspunsese decât evaziv la întrebările lui Grand
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
fără s-o știe, nu trebuiau înmulțite ocaziile favorabile maladiei. Rieux a explicat aceste considerente judecătorului, care le găsise bune. Cu toate acestea, soția lui și el s-au privit în așa fel, încât doctorul a simțit până unde această despărțire îi lăsa descumpăniți. Doamna Othon și fetița ei au putut fi trimise la hotelul de carantină condus de Rambert. Dar pentru judecătorul de instrucție nu mai era loc decât în tabăra de izolare pe care prefectura tocmai o organiza pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de ceilalți, asta nu era fără justificare și aveau înfățișarea celor care își caută justificările și care se tem. Fiecare dintre cei la care Tarrou se uita avea o privire lipsită de preocupări, toți aveau aerul că suferă de o despărțire foarte generală de ceea ce constituia viața lor. Și cum nu se puteau gândi mereu la moarte, nu se gândeau la nimic. Erau in vacanță. "Dar cel mai rău, scria Tarrou, este că sunt niște uitați și că o știu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
venite din mări îndepărtate, vapoare ancorau acum în portul nostru, arătând în felul lor că această zi era, pentru toți cei care gemeau că sunt despărțiți, ziua marii revederi. E lesne de închipuit aici ce a putut să devină sentimentul despărțirii care fusese trăit de atât de mulți dintre concetățenii noștri. Trenurile, care în timpul zilei au intrat în orașul nostru nu erau mai puțin încărcate decât acelea care au ieșit. Fiecare își reținuse un loc pentru ziua aceea în cursul celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
individuală, ei o mai simțeau încă pe cea comună, schimbând între ei priviri și zâmbete. Dar deîndată ce au văzut fumul trenului, sentimentul de exil se stinse brusc sub aversa de bucurii confuze și năucitoare. Când trenul s-a oprit, despărțiri nesfârșite care începuseră în unele cazuri tot pe acest peron de gară, au luat sfârșit aici într-o secundă, în clipa în care brațele s-au strâns cu o avariție exultantă peste trupuri a căror formă vie o uitaseră. Rambert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
le și născuse în inima lor. Pentru aceștia din urmă, care nu aveau acum drept tovărășie decât durerea lor foarte proaspătă, pentru alții care se dăruiau din acest moment amintirii unei ființe dispărute, lucrurile stăteau cu totul altfel, și sentimentul despărțirii își atinsese punctul culminant. Mame, soți, îndrăgostiți care pierduseră orice bucurie o dată cu ființa acum rătăcită într-o groapă anonimă sau topită într-o grămadă de cenușă, pentru toți aceștia ciuma își continua existența. Dar cine se gândea la aceste singurătăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de bucurie spre cer. Bărbați și femei se agățau unii de alții, cu obrazul aprins, cu toată enervarea și strigătul dorinței. Da, ciuma încetase o dată cu teroarea și aceste brațe care se înlănțuiau mărturiseau într-adevăr că ea însemna exil și despărțire în sensul adânc al cuvântului. Pentru întâia oară, Rieux putea să dea un nume acestei înfățișări comune pe care o văzuse timp de luni de zile pe toate fețele trecătorilor. Îi era de ajuns acum să privească În jurul lui. Ajunși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
oameni sfârșiseră prin a îmbrăca costumul rolului pe care îl jucau de multă vreme, și acum și hainele vorbeau despre absența și despre patria îndepărtată. Începând din momentul în care ciuma închisese porțile orașului, ei nu mai trăiseră decât în despărțire, fuseseră rupți de această căldură umană care te face să uiți totul. Din toate colțurile orașului și, în grade diferite, acești bărbați și aceste femei aspiraseră la o revedere care nu era pentru toți de aceeași natură, dar care pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
superb și fantastic concert al greierilor”, protejat, parcă, de prezența ocrotitoare a fiicei, detașat de încordarea de până atunci. întâlnirile de suflet ale celor doi, tată și fiică, din fiecare an sunt evocate cu emoții puternice, provocate de dorurile atâtor despărțiri care le-au pârjolit inimile. Dragostea, împlinirile, speranțele îi fac pe cei doi să reziste până în luna august a următorului an, iar întrebarea „Poți să nu te simți mulțumit, fericit și mândru că ai un asemenea copil”? ne arată care
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
Și astăzi îmi stăruie în memoria auditivă acele duble „Ahuri!” pe care le-ai exprimat odată cu Mariana îmbrățișându-vă, spre mirarea mea și a celor ce se aflau de față la slujba de înviere... O adevărată regăsire, după ani de despărțire! Apoi momentele petrecute împreună în acele memorabile zile, după care, fiecare pe drumul său... Atunci nu știam că vei ajunge în îndepărtata Canadă, primitoare pentru persoane cu o superioară calificare profesională. În momente de răgaz când și când mă uit
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
ești de părere că lumea progresează sau se deteriorează. Știm de mult timp că unii oameni au o atitudine favorabilă față de inovații și privesc pozitiv spre viitor, în timp ce alții se tem de schimbare și vor să oprească inovarea. Linia de despărțire este genetica și reprezintă prezența sau absența genei omului de Neanderthal. Povestea a fost preluată în New York Times, a doua zi: GENA OMULUI DE NEANDERTHAL DOVEDEȘTE UN COMPORTAMENT ECOLOGIST Teama față de „progresul tehnologic accelerat“ este justificată STUTTGART, Germania - Descoperirea de către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
aceasta ideea principală. Ce spuneam? Îmi amintesc eu imediat... între timp, să schimbăm subiectul. * Ultima dată cînd m-am întîlnit cu ea i-am dat o floare albă. Nici nu mi-a trecut prin cap că a fost totuși o despărțire frumoasă, dar la vremea aceea nu știam că era ultima oară cînd ne vedeam. Eu m-am grăbit să îi dau floarea și să plec... ea avea o bluză subțire, albastru deschis - culoarea ei preferată din lînă sau ceva similar
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
lungul timpului, să accept pasageritatea legăturilor, trecerea temporară a unor persoane prin viața mea, care au rămas atît timp cît a fost necesar pentru a schimba ceva, pentru a ne transforma, pentru a progresa împreună. Am avut parte de multe despărțiri pe care nu mi le-am dorit. M-am adaptat cu timpul, m-am obișnuit, m-am împăcat deseori cu această rapiditate, cu această temporalitate a relațiilor. Au fost multe persoane care s-au îndepărtat și cu care s-au
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
Întâmplare magică de-a ta, o rugă David curios. — E o poveste lungă, nu vreau să vă plictisesc. Haide, spune, o Îndemnă și Paul. Avem băutură, avem mâncare, avem timp. — Mi s-a Întâmplat ceva magic la doi ani după despărțirea de soțul meu. — Serios? Întrebă Diane. Cum de nu știu povestea asta? Noaptea se dovedea a fi interesantă: mai Întâi limuzina, apoi biletele de avion, acum discuția despre magie. — Am Întâlnit un iranian care chiar Îmi plăcea. Se numea Ramin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
romantică e un eșec. Oamenii Încep să-și dorească să fie Îndrăgostiți. Dacă deja sunt cu cineva, Încep să-și dorească să reaprindă scânteia. Sau sfârșesc prin a se despărți de partenerul nehotărât, pentru o șansă nouă În dragoste. Dar despărțirea e plănuită strategic după Ziua V, niciodată Înainte. Nimeni nu vrea să fie singur În această zi. Femeile vorbesc Între ele: ce ai primit? cât a costat? Compară florile, bijuteriile, restaurantele, pentru a-și da seama cât de mult Înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
zise el brusc, de parcă i-ar fi citit gândurile. Asta am descoperit În Europa, că se topește. Topire... căută În dicționarul ei mental. Engleza era cea de-a doua limbă a sa, dar ultima oară când verificase, topire nu Însemna despărțire. Revenirea lui putea Însemna totul, sau nimic. Bucuria nu-i mai era atât de mare, iar Îndoiala Începea din nou să-i dea târcoale. Îmi pare rău... a, uitasem, nu te-am Întrebat, când te Întorci În L.A.? Ezită. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
de ani și primele riduri apăreau la douăzeci și cinci, acum însă bătrânețea, autentică, imbatabilă, din care nu exista întoarcere, nici măcar simulată, începea doar după optzeci de ani să-și merite, cu adevărat și fără scuze, numele pe care-l dăm timpului despărțirii. Ce se va întâmpla cu noi dacă Centrul n-o să mai cumpere, pentru cine vom fabrica noi vase dacă gusturile Centrului le hotărăsc pe toate celelalte, se întreba Marta, șeful de departament nu s-a hotărât de capul lui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
clar că, punând o întrebare din astea, discuția ar fi nesfârșită. Odată cu apariția Martei și a lui Marçal, neobișnuit de bine dispuși, de parcă noaptea trecută le dăruise mai mult decât obișnuita revărsare a dorințelor acumulate în timpul celor zece zile de despărțire, Cipriano Algor își alungă ultimele urme de indispoziție și, imediat, datorită căilor mentale ușor de desenat pentru cine cunoaște premiza și concluzia, se pomeni gândindu-se la Isaura Estudiosa, la ea ca persoană, dar și la numele pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
distant și superior, și cu atâta convingere încât, fără să-i tremure mâna, s-a putut duce să ridice șervetul, Arată bine, spuse. În momentul acela, Martei i se păru cuvenit să adauge, Într-un fel e un cadou de despărțire. Mâna coborî încet, lăsă să cadă delicat șervetul peste prăjitura în formă de coroană circulară, Despărțire, auzi Marta și răspunse, Da, în caz că nu găsește de lucru aici, De lucru, Îmi repeți cuvintele, tată, Nu sunt un ecou, nu-ți repet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]