6,786 matches
-
ițele. - Mai bine ți-ai vedea de afacerile tale. M-am plictisit săatîrn de ușa altuia. Stănică și Olimpia ajunseră și intraseră în casa lor, și Olimpia își aruncase blana de vulpe pe marginea unui scaun și se dezbrăca, obosită. Dormitorul arăta un interior improvizat și neglijat, de oameni care nu fac gospodărie. Nici o mobilă nu se potrivea cu alta. Olimpia își scosese și rochia și, rămasă în jupon, își înnoda părul în jurul capului. Pieptul și spatele rămăsese goale, viguroase. Stănică
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
foame și voia să știe ce se gătește. Bucătăria era închisă, goală. Pe fereastră văzu mașina de gătit, fără foc. Simți o primă nemulțumire. Intră pe dindos în sufragerie, unde constată că masa era nepusă. Pe Olimpia o găsi în dormitor, îmbrăcată ca de oraș, uitîndu-se în oglindă. - Bau! făcu Stănică, cu voință optimist. Olimpia îl privi liniștită, aproape senină. Stănică îi întinse pachetul de prăjituri: - Uite, iubito, mi-am permis o mică atenție. Nu te uităStănică. - Ce-ai adus acolo
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
că respira și gemea cu ochii pe jumătate închiși, ca un om care simte o durere. Îl ridică de jos, cu ajutorul Marinei, care îl luă de-a binelea în brațe, atât era de ușor bătrânul. Voi să-l ducă înspre dormitor, dar, când să pășească pragul, moș Costache mormăi destul de distinct: - Acolo! acolo! în sufragerie! În sufragerie era o canapea lată, cu margini, ca un pat. Pe ea, Felix așeză pe bătrân. Otilia își frângea încet mâinile privind sfioasă când la
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
apăru în niște nădragi largi de stambă colorată, legați jos, în lipsa șireturilor rupte, cu bucăți de sfoară. - Poftim, observă Aglae, cu reproș, uite ce-nseamnă săn-ai o femeie de ispravă în casă! Așa te îmbrăcai tu altădată? Otilia dibuise în dormitor și găsise o cămașă de noapte, de pânză țărănească grea, afară din cale de lungă, în care, vârât, chelul moș Costache semăna cu un faraon înfășurat în pânze de in. I se aduse și o plapumă, și Aglae ridicase perna
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
foștii jucători, așa încît toți rămaseră în picioare, fără a mai face nici o aluzie răutăcioasă. Doctorul aruncă o ocheadă bolnavului și una spre odaie și zise: - Este aici o atmosferă imposibilă pentru un bolnav. Aci doarme de obicei? - Nu, are dormitor. A vrut el să fie adus în sufragerie. - Ei bine, să fie dus în odaia lui. Am să-l consult acolo. Bătrânul, care auzise vorbele doctorului, făcu iar sforțări să se dea jos din pat, provocând un zornăit. Felix și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
propria ei servitoare. Din nou masa fu așezată în sufragerie, masă la care Felix și Otilia fură invitați, dar fără multă insistență când aceștia refuzară. Transformând canapelele în pat și distribuind prin odăi câteva saltele, toate camerele fură prefăcute în dormitoare. Stănică vru neapărat să doarmă în salonul cu scrinul, Aglae în sufragerie. Servitoarea Aglaei fu consemnată să se culce la intrare, pe prag. Astfel, după terminarea mesei, care dură foarte mult, toată casa fu ocupată militărește de cele șapte persoane
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
vedeau de treabă și nu executaseră nici o prescriere. Weissmann ceru doi lei, dispăru, se întoarse peste zece minute și propuse lui Felix să meargă sus. Trecură prin sufrageria în care Aglae sforăia țiuit, iar Olimpia grohăit, și se-ndreptară spre dormitorul lui Costache. Atunci văzură că bătrânul izbutise să se dea jos din pat și căuta să iasă din odaie, în vreme ce Marina, pusă să păzească, adormise, ca o vită, pe un scaun. - Unde vrei să mergi? întrebă Weissmann. Asta nu e
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
iasă din odaie, în vreme ce Marina, pusă să păzească, adormise, ca o vită, pe un scaun. - Unde vrei să mergi? întrebă Weissmann. Asta nu e bine! - Vvreau să stau de vo-vorbă, zise supărat bătrânul, vreausă stau în sufragerie; ce-i aicea, dormitor public? - Lasă, că stai de vorbă cu noi, domnule, făcu Weissmann, vesel, eu de ce-am venit? și-l împinse blând pe moș Costache înspre pat, unde acesta căzu cu zornăit, căci ținea mereu la subsuoară și în mână cutia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
aici? se agită bătrânul. G. Călinescu Făcîndu-se că nu înțelege vorbele bolnavului, Stănică puse mâna pe marginea cearșafului, ridicîndu-l în sus, ca spre a controla salteaua. - E bun patul ăsta, se informă el, e destul de moale? De cenu stai în dormitor? - La-lasă-mă-n pace! Ce vrei? Stănică, netulburat, pipăi mai de aproape salteaua, apoi vîrî brusc mâna sub ea și trase pachetul cu bani. Bătrânul holbă ochii, scăpă gura mare spre a spune ceva, se dădu jos printr-o sforțare supraomenească, pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Rațiu, avocat. Absenta tot mai des de acasă și, foarte adesea, lipsea chiar noaptea. Felix îl zări o dată la braț cu Georgeta, foarte radios. Într-o noapte, Stănică veni acasă târziu de tot și, cam ațâțat de băutură, intră în dormitor cu o idee fixă, de mult nutrită, și cu dorințe conjugale. Olimpia dormea, horcăind ușor, cu plapuma pe jumătate căzută. Stănică se așeză pe marginea patului și o bătu posesiv cu palma pe umărul gras. Olimpia sări în sus. - Ce
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
îl arse c-un zâmbet. - Dar de ce să nu te duc, pițipoancă mică?! Ce, banii lui matale are păduchi? ...Păi, la mine în mașină, printr-o ușă urci, iar prin cealaltă (cînd o fi să cobori), obligat o să-ți recunoști dormitorul... Că, sărăcuța de tine, poate nu știi... Dar fiindcă ai fost pițipoancă de treabă, pe-acolo, pe unde oi fi voiajat, maică-ta, tuberculoasa, ți-o fi cumpărat și lui matale vreun dormitor... Vorbea torențial, învîrtindu-și palele limbii, scuturîndu-se de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fi să cobori), obligat o să-ți recunoști dormitorul... Că, sărăcuța de tine, poate nu știi... Dar fiindcă ai fost pițipoancă de treabă, pe-acolo, pe unde oi fi voiajat, maică-ta, tuberculoasa, ți-o fi cumpărat și lui matale vreun dormitor... Vorbea torențial, învîrtindu-și palele limbii, scuturîndu-se de senzația violentă de greață sub care îi dăduseră brânci pupilele celuilalt. Străinul avea ochii inexpresivi, cleioși , cavernoși, ca de statuie înverzită de fontă ori ca de pește fiert. Globurile oculare albe i se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cutremurându- se, ea - îi colectă unul dintre firele roșcate de păr, de care nu înceta să fie atât de mândră și, după ce i-l zeifică, umplându- și cu el bolul din lemn de trandafir al pipei, Cabinetul întreg preschimbat în dormitor, se populă de un miros de santal. Atât de semeț, dens, corporal, pe speteaza căruia aproape ți-ai fi putut suspenda o eșarfă. Dar taximetristul nu suspendă nici o eșarfă. Ba chiar mai mult, durîndu-l fix în cot pe dânsul de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
doriseră toată viața aia nenorocită a lor cu pepeni verzi pe pereți. Sunam. Scoteau, de după ușile de placaj, nasul lor primejdios. Scoteam și eu, de la subțioară, un catalog cu tablourile alea oribile și agitam o chitanță. Când o zbugheau în dormitor, fericiți să-și înnumere de treișpe ori nenoriciții ăia de 415 lei, pe care-i ceream pe-un tablou, se trezeau cu mine în debara, adulmecîndu-te și implorîndu-te, peste tot, să apari: "Nora! Nora!" Tăcu. - Își închipui cât de ridicol
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cap, redevenind făptura care nu i se agăța înainte de gât, retransformîndu-se în persoana cât de cât agreabilă. Până la urmă dibuiră cheia, săltând siluete imprecise și pipăind, cu migală, sub unul dintre cazanele cu rufe. Prima cameră din periplul lor era dormitorul și Pinky, decent, se feri s-o privească. Dar și a doua cameră era tot dormitorul, fiindcă aici sfârâiau și se întorceau mulțumite, pe spate, teancuri de perne. Pe perete, lâncezeau pozele mai multor bărbați. Erau domni antediluvieni și țepoși
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
agreabilă. Până la urmă dibuiră cheia, săltând siluete imprecise și pipăind, cu migală, sub unul dintre cazanele cu rufe. Prima cameră din periplul lor era dormitorul și Pinky, decent, se feri s-o privească. Dar și a doua cameră era tot dormitorul, fiindcă aici sfârâiau și se întorceau mulțumite, pe spate, teancuri de perne. Pe perete, lâncezeau pozele mai multor bărbați. Erau domni antediluvieni și țepoși, care, și-n aceste condiții, găseau parcă puterea de a-și amenința fotografii; fiecare avusese prevederea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
următoarea cameră era o încăpere pe cinste. Îmbrăcată în rafturi, tixită cu rafturi, săgetată și îmblănită până în buricul tavanului cu rafturi, șoptindu-ți la ureche că, da, ea însăși nu ar putea reprezenta, nici pentru mințile cele mai înfierbîntate, un dormitor. Te puteai simți aici în siguranță. În dreapta cărțile, iar pe partea stângă, dacă erai un pic vigilent, dacă ai fi fost, cumva, cine știe ce formație renumită, ai fi putut să-ți zărești discurile. 228 DANIEL BĂNULESCU Nu-i promisese nimic. Ce
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
numește Concondy) se oferi să-l conducă. Către stânga, deși, spre surprinderea lui, nu ieșiră prin stânga. "Poate doamnele protejează anumite secrete senzuale, în legătură cu niște moși viguroși." Nu-l duce pe-acolo. Cocondy, pilotează-l, te rog, prin dormitor" fusese formula ce, finalmente, consfinți partea dreaptă, deși punctul terminus fusese clar identificat ca aflîndu-se în partea stângă. Ieșiră prin dreapta, într-o săliță cu aspect inedit de uscătorie, unde tronau două cazane de rufe murdare. O dată cu întunericul, ele deveneau
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
clătină pe picioare, lemnul, pictat cu un soi de baiț cenușiu, al tocului ușii, pârâi, când Pinky, răsturnat de tangaj, nimeri în el cu umărul, deformă cu trei, patru lovituri de cot, pereții parcă din carton al holului, descoperi rapid dormitorul și adormi. Dar nu adormi. Când, pentru ultima dată, fu obligat să-și înalțe fruntea de pe fața de masă, descoperi că nu întreprinsese călătoria către nici un afurisit de dormitor. Lumina devenise plumburie. Cafeaua fusese menținută, prin cine știe ce trucuri, fierbinte și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lovituri de cot, pereții parcă din carton al holului, descoperi rapid dormitorul și adormi. Dar nu adormi. Când, pentru ultima dată, fu obligat să-și înalțe fruntea de pe fața de masă, descoperi că nu întreprinsese călătoria către nici un afurisit de dormitor. Lumina devenise plumburie. Cafeaua fusese menținută, prin cine știe ce trucuri, fierbinte și - i se repetă - important era să fie băută așa. Sorbi, năzărindu- i-se că în ceașcă i se prăbușise un trapez de tencuială de pe tavan, împroșcîndu-l - două puncte
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
unui automobil, ținut la îndemînă, fu ambalat și demară, semn c-o importantă bandă din oraș complotase să-l lase într-o ureche. Ieși, cu geanta la el și, până acasă, opri sângele, strîngîndu-și pavilionul crestat cu cârpa gulerului. În dormitor, Andra dormea. El nu se pricepea. Se doftoroci, oblojindu-se cu un strat de vată, tifon și acoperi sfârcul lipsă cu leucoplast. În bucătărie, scotoci în geacă și dădu peste plic. Erau fix 400 de lei. 200 pentru ei. 200
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
o drese el, repetând o frază pe care, se vedea, o înghițise cu greu. 322 DANIEL BĂNULESCU "Doamne-Dumnezeule, jeluiam, fă-o iar să adoarmă în patul nostru comun!", iar glasul cel blajin mă ridica frumușel de urechi, mă transporta până la dormitor, mă ostoia și-mi șoptea: "A adormit!" "Ei bine, atunci îndrăzneam eu, Doamne-Dumnezeule, fă-o și să uite - și fă-mă și pe mine să uit - că s-a culcat cu individul acela, absurd și nemernic, care a ținut-o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
final pleacă la restaurant. Până i se aduce ciorba îi povestește zâmbind unchiului despre practica care a făcut-o după sesiune. Anul acesta ne-au trimis la muncă patriotică pe autostrada București - Pitești. Eram cazați în satul Greci, în trei dormitoare imense dar nu conta, în cele trei încăperi a încăput tot anul nostru. Eram aproape o sută de băieți, mâncarea era sub orice critică; de obicei nu erau cartofii curățați cum trebuie, orezul, mazărea aveau viermi , mâncam puțin din ea
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
scările ce duceau la postul de comandă. Acolo, jos, Încăperile erau ca de pe timpul războiului: camera de coordonare a luptei, cu hărți și locații ale vaselor, camera comunicațiilor secrete, de unde Churchill a vorbit cu Roosevelt, cămăruțele unde dormea personalul și dormitorul ceva mai mare al primului-ministru Churchill. Muzeul era o capodoperă vizuală. În timp ce vizitam expoziția, ghidul nostru ne-a rugat să ne oprim și să ascultăm chiar cuvintele „marelui om”. Stând acolo, În camera slab luminată, vocea lui Churchill a Început
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
mine scrisă cu meșteșug” ș.a. Sau, În Ulise: „strălucesc / vocile cu gutui În vitrine la ora dejunului”, „privirile glasurile / precum timbre pe o scrisoare netrimisă”, „În vitrina cerului sunt busole chei degetele”, „fulgerele [...] dăruie lumini ca reclamele marilor bijutieri”, „În dormitoare strălucesc bijuteriile somnului”... În Brățara nopților: „Jurnalele, afișele, cîte curcubeie”, „Trezește-n vitrinele cărnei păpușile cu resort al mușchilor”; la fel, „peștii fosforescenți ca afișe luminoase”, În Plante și animale sau, În Petre Schlemihl: „În vitrina cîmpului strălucesc laolaltă / Toate
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]