4,507 matches
-
nimeni nu poate cântări În ce doză de admirație sau dispreț este el manevrat. În curând francezii se străduiesc să preia nu doar „stilul Brummell”, ci și magica vocabulă, fără să o poată Însă traduce. Ei le oferă În schimb englezilor o aiuritoare formă feminină: dandizette. La ce va fi folosit Însă sofisticarea aceasta, construită aproape Împotriva firii, nu se știe. O altă necunoscută a ciudatei istorii brodate În jurul unui simplu cuvânt. Simplu? Poate doar pentru cine nu știe câtă buchiseală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
puțin obișnuit al speciei lor. Aflată la Paris, În salonul prințesei de Volkonski, Lady Morgan rememorează un episod picant: apariția unui dandy londonez care provoacă uluirea tuturor. „De parcă fi fost vorba despre un ornithorynchus paradoxus!” Contrariată de stilul insolent al englezului, o contesă Îi cere lămuriri autoarei: „«Dar ce Înseamnă toată povestea asta?» La care eu i-am răspuns: «E un dandy!». «Un dandy, repetă ea. Un dandy! Deci un fel de gen pentru voi, englezii». «Nu, i-am Întors eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Contrariată de stilul insolent al englezului, o contesă Îi cere lămuriri autoarei: „«Dar ce Înseamnă toată povestea asta?» La care eu i-am răspuns: «E un dandy!». «Un dandy, repetă ea. Un dandy! Deci un fel de gen pentru voi, englezii». «Nu, i-am Întors eu vorba. Mai curând o specie». M-am străduit apoi, cât Îmi stătea În puteri, să-i definesc un dandy, Întrebând-o dacă nu cumva el Își găsește ceva asemănător În societatea franceză. La care ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
brutalizată și, cu toate acestea, continuând să iubească. În timp ce Brummell nu a avut alți istorici decât pe dl Jesse și pe mine. Pagini Încântătoare din Memoriile Domnișoarei de Montpensier dau Întreaga măsură a lui Lauzun - un dandy de dinaintea dandysmului, un englez al Franței. Cât un roman de Stendhal!”1. Travestitc "Travesti" Chiar dacă nu la fel de cunoscut precum Lauzun, nu mai puțin demn de a deveni personaj de roman e, În același veac al XVII-lea, bizarul François Timoléon, abate de Choisy, prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dragoni, luptă cu bravură pe front și cucerește chiar Crucea Sfântului Ludovic. Iar la Londra intră În saloane când bărbat, când femeie, după cum o cer Împrejurările jocului politic, stârnind atâtea dispute asupra sexului său, Încât În 1771 pariurile puse de englezi pe seama sa ating fabuloasa cifră de 300000 de lire. Nimeni altul decât Beaumarchais este trimis să clarifice misterul ciudatului francez. Medicii, dar și Împricinatul declară oficial, În scris: e femeie. Așa va rămâne până În clipa morții, timp de Încă trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
faptul (istoricește dovedit) că numeroși aristocrați francezi sunt alungați de Revoluție În exil (cel mai adesea londonez), nu doar pentru că tineri englezi din lumea bună se trezesc călătorind frenetic la Paris. Și nici măcar pentru că, În paralel cu Macaroni-i și Corintienii englezi, În saloanele pariziene răsar Muscadinii sau Incredibilii. Ci mai ales pentru că bunul gust, rafinamentul, șicul, cu alte cuvinte un anume stil plin de distincție și farmec, nu pot fi decât franțuzești. Charles al II-lea, sub a cărui domnie dandysmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
istoric de meserie, el Încearcă să explice cu o bună intuiție ceea ce vor desluși mai apoi investigatorii mentalităților, psihosociologii, antropologii. Anume, că Anglia era spațiul ideal pentru apariția unui asemenea fenomen. Terenul fusese deja pregătit de acei Frumoși, pe care englezii Îi numeau franțuzește les Beaux. Regatul lor era deja Întemeiat de un Wilson, Hewitt, Edgeworth, Steel, Nash. Îi enumeră pe toți d’Aurevilly, neuitând să precizeze că Frumoșii nu sunt Încă dandy autentici: Îi preced doar pe aceștia. După cum Marlborough
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
avut prilejul să stea față În față. Îi legau dorința de a fi unicate Într-o lume banală, forța de a o nega, eleganța, rafinamentul, grija pentru buna formă a corpului. Important e Însă că din spiritul lor se Împărtășesc englezi și francezi deopotrivă. Am spune Însă, pe urmele lui Baudelaire, că francezii sunt mai atașați de lordul poet decât de Brummell, poate și pentru că Byron e artist. Roger de Beauvoir, unul din celebrii dandy parizieni, Îi dedică pagini pline de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
care subminează prestigiul de unicate al dandy-lor. Deși snobismului i s-au consacrat pagini Îndestulătoare, nu ne propunem nici pe departe a epuiza subiectul, ci doar a-l pune În relație cu dandysmul, pe urmele a doi „snobilogi” celebri: un englez din veacul al XIX-lea, William Thackeray, și un francez contemporan cu noi, Jean d’Ormesson. Primului i se datorează cunoscuta Carte a snobilor, scrisă În 1848. O Întreagă galerie de snobi, clasificați metodic: militari, mici burghezi, clerici, simpli frecventatori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
va face Barbey d’Aurevilly, originalitatea de substanță a stilului dandy. Oricum, el nu e singurul care percepe fenomenul doar prin ceea ce dandysmul are mai ostentativ și superficial. Ironii și sarcasme vin și din partea lui Balzac, dar și a unor englezi care se simt la Paris ca acasă. Căpitanul Gronow este unul dintre aceștia. El are o singură circumstanță atenuantă: Își scrie memoriile spre bătrânețe, În plină epocă victoriană, când din amintirea tinereții de ofițer dandy n-a mai rămas nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dandysmului, coincizând cu etapa În care, prin paginile - ce-i drept - ale unor francezi: Barbey d’Aurevilly și Baudelaire, fenomenul este ridicat la rang de pricipiu și teoretizat cu ardoare. Gentlemani și gentilomi tc "Gentlemani și gentilomi " În Anglia și englezii, Edward Bulwer-Lytton face o radiografie a spiritului „noului” dandysm la 1833. Și lui i se pare, precum lui Byron atunci când scria Don Juan, că se află În fața unei caste, a unei „Hoarde de aur”. O Întrupează cel mai bine Russelton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Într-o tiradă. Trădat În dragoste, acesta alege să devină dandy, mai mult chiar: Leu. „Înainte de a intra În rolul pe care aveam să-l joc până la finele vieții, am studiat atent caracterul viitorilor mei spectatori. Am văzut atunci că englezii cei mai fashionable au un respect servil pentru rang și că cedează rapid dacă știi să te impui; că nu-i admiră decât pe cei ce au relații selecte, că se Înclină În fața oricui are o bună părere despre sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
că, spre 1900, Parisul devine un fel de buric al lumii bune (rol pe care și-l va asuma, de altfel, până foarte târziu, după primul război mondial), să vedem cum e trăit același sfârșit de veac În lumea dandy-lor englezi prin patru nume de răsunet: Wilde, Whistler, Beardsley și Beerbohm. Semn că patria dandysmului mai poate să nască fii străluciți, cu atât mai mult cu cât zânele bune ale estetismului fin-de-siècle se numesc John Ruskin și Walter Pater. Încă o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
spune, Parisul. În saloanele, teatrele, cafenelele sale se intersectează toate dandysmele cu putință, indiferent de nuanță: de la cel „prețios” (Întrupat de Robert de Montesquiou), la cel superior „diletant” al lui Paul Bourget, de la dandysmul „conversaționist” (termen Împrumutat din arsenalul dandy-lor englezi), la „subtilismul” lui Marcel Proust și al prietenilor săi. Dandy 1900 tc "Dandy 1900 " Să facem un prim bilanț. Câți anume dintre marii dandy ai sfârșitului de secol sunt Încă În viață, fără să abdice de la propriile principii? Cine a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cu moartea un alt dandy celebru În anii de până la primul război mondial, alăturat mereu personalității ostentative a lui Vaché: Cravan, „dandy-ul dadaist absolut”, fondatorul, În 1912, al revistei Maintenant, de o agresivitate ieșită din comun. Fabian Avenarius Lloyd, englezul care, instalat la Paris, semnează Arthur Cravan, și-a consumat cei 33 de ani (1887-1920) paroxistic. Anarhist convins, el trece prin primul război mondial ca o cometă, Încălcând granițe cu pașapoarte false, dând lovituri de maestru, cu arma În mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
există, Într-adevăr, nici un după. Cât despre viețile lui D’Annunzio, Cravan, Drieu La Rochelle, Maiakovski, ele vor fi oricum răvășite, de-o parte sau de alta a frontului. Ba, pentru unii, cum ar fi Drieu sau Sir Harold Acton, englezul născut și mort la Florența (1904-1994), tânăr descins dintr-o familie nobilă, hăruit cu frumusețe, gust, rafinament, chiar și al doilea război mondial e decisiv. Istoria lui Drieu o vom descrie pe scurt În Hit Parade. Iar despre Acton să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Printre ei se numărau ducele de York, lorzii Yarmouth și Besborough, Lady Warburton, Sir H. Smyth, Sir H. Peyton, Sir W. Burgoyne, coloneii Sheddon și Cotton, generalul Phipps etc. etc. Toți Își doreau - și prin urmare au plătit ca niște englezi care doresc ceva - aceste relicve prețioase ale unui lux epuizat, aceste obiecte consacrate de gustul unui bărbat, aceste lucruri fragile atinse și folosite pe jumătate de Brummell. Societatea opulentă, pentru care superfluul devenise necesitate, a plătit cel mai scump exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dandysmul cel dintâi Între toți. Poate și pentru că, deloc Întâmplător, anii petrecuți la Caen, ca student, i-l readuc În memorie pe Brummell. Marele dandy al Angliei se stinsese treptat În acest oraș de provincie, refugiu al mai tuturor proscrișilor englezi. Când tânărul Barbey ajunge la Caen, Frumosul rămăsese doar o legendă, și ea intrată În uitare. Ceva din propria-i fire Îl face Însă pe francez să Îl simtă ca nimeni altul pe Brummell, mai viu, pentru el, ca oricând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
-l portretizat de un apropiat, un ofițer englez strecurat În lumea bună a Parisului pentru că e dandy și are veleități literare. Căpitanul Gronow Își mărturisește bucuria de a fi cunoscut câțiva scriitori francezi În persoană: Balzac, Eugène Sue, Alexandre Dumas. Englezului i se par dandy doar primii doi. Notează, nu fără spirit de observație, despre Balzac: „Văzut pe din afară nu corespundea cu nimic idealului de frumusețe și eleganță sugerat de romanele sale. Acest magician al imaginației, care ne dădea iluzia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
care a făcut epocă - Dandy-i pe vremea lui Louis-Philippe -, cu evidentă părtinire pentru conaționalul său: „Cât părea de viu și de seducător acest delicat d’Orsay, dacă e să-l comparăm cu marioneta aceea rece numită Brummell! ș...ț Englezii trebuie că au rămas surprinși că un om de lume știa să fie original fără a Înceta să fie om de lume. Ei adoră excentricitatea care Îi distrează, dar de obicei excentricii rănesc conveniențele, ceea ce pentru un gentleman e inacceptabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
noi elemente fiziologice care pot covârși eleganța. Regii nu sunt regi.” Să aibă oare dreptate Proust? Dar cum se face că Proust Îl descoperă uluit pe regele dandy-lor francezi, Robert de Montesquiou, abia după ce Îi cunoaște pe câțiva mari dandy englezi? Pe Oscar Wilde, de pildă. În 1893 Montesquiou are 37 de ani, iar Proust 22, dar notorietatea contelui e atât de mare, Încât tânărului Marcel i se pare că În fața ochilor săi se află un veritabil monument istoric. Tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
din Anglia de către Însuși d’Orsay. Sau primindu-și prietenii În luxosul apartament de pe rue Ferme-Mathurins, ornat cu porțelanuri de Sèvres, cristaluri de Boemia și Veneția, mobile din Renaștere, stil Louis XIII. Nu-i deloc de mirare de ce dandy-ul englez pogorât la Paris pentru mai bine de două decenii, căpitanul Gronow, despre care a mai fost vorba, Îi face lui Eugène Sue un portret prin comparație, simțind nevoia să Îl opună lui Balzac. Motivele sunt mai mult decât clare: „Prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
plan estetic. Să particularizăm. Un dandy autentic vrea să uimească fără Încetare, să deconcerteze, să contrarieze, fără a se lăsa vreodată uimit, surprins de cineva sau ceva. Deviza lui, pe urmele latinilor, e Nil mirari. O repune În circulație un englez, Bolingbroke, ca pe o formulă magică, repede Îmbrățișată de Frumoși. Egocentrat cu fervoare, un dandy Împarte lumea În două: el și ceilalți, pentru care, evident, nutrește un dispreț suveran sau, În cele mai bune cazuri, in-diferență. Tot ce nu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
strălucitoare, pe care și le etala mai ales diminețile, atunci când venea la mine, fardat și parfumat, ca să luăm micul dejun”1. Să inventariem, la rândul nostru, dar ceva mai tehnic, principalele cuceriri ale dandysmului În materie de costum. Prin Brummell, englezii impun ceea ce s-ar numi „un nou stil”: hainele bărbătești sunt perfect ajustate, cu pulpanele lungi, vestele se mulează pe corp, pantalonii sunt foarte strâmți și Încheiați cu nasturi la gleznă, pălăriile de castor nu sunt Înalte, iar Întreaga siluetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de tabachere, despre tutunul scump și despre felul desăvârșit În care acesta pătrundea În nările elegantului bărbat. Dacă e să dăm crezare dandylogilor, cel care contribuie printre primii la răspândirea țigării pe malurile Senei e nimeni altul decât lordul Seymour, englezul parizian, Leu de primă mărime al „Jockey Club”-ului. De când e văzut prin cluburi și cafenele cum și-o aprinde, ține, stinge, după un bine studiat protocol, țigara devine un accesoriu aproape obligatoriu al oricărui dandy. La cigarre se pronunță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]