7,566 matches
-
o altă lume, ci aici și acum ...” (). Mircea Eliade afirmă că „toate mișcările milenariste și eschatologice atestă optimism. Ele acționează Împotriva istoriei cu o forță pe care numai extrema disperare o poate suscita” (/29). Dar, dacă pentru mai mulți autori fantasticul poate fi comentat din perspectiva interacțiunii dintre normal și supranatural, a mutațiilor peste marginile firii, a aparițiilor iruptive asupra normalului, M. Eliade „e sigur că acest real cenușiu, acest cotidian camuflează ceva” () și cele două sisteme care se ciocnesc În
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
comentat din perspectiva interacțiunii dintre normal și supranatural, a mutațiilor peste marginile firii, a aparițiilor iruptive asupra normalului, M. Eliade „e sigur că acest real cenușiu, acest cotidian camuflează ceva” () și cele două sisteme care se ciocnesc În literatura sa fantastică nu aparțin, unul realului și celălalt fantasticului, ci, cel mai adesea Sacrului și Profanului, două realități care nu se exclud, ci sunt complementare și alcătuiesc, Împreună, sensul lumii. E adevărat că În lumea modernă, desacralizată, izbucnirile sacrului par manifestări străine
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
supranatural, a mutațiilor peste marginile firii, a aparițiilor iruptive asupra normalului, M. Eliade „e sigur că acest real cenușiu, acest cotidian camuflează ceva” () și cele două sisteme care se ciocnesc În literatura sa fantastică nu aparțin, unul realului și celălalt fantasticului, ci, cel mai adesea Sacrului și Profanului, două realități care nu se exclud, ci sunt complementare și alcătuiesc, Împreună, sensul lumii. E adevărat că În lumea modernă, desacralizată, izbucnirile sacrului par manifestări străine acestei lumi, par contradicțiale „legalități cotidiene”, dar
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
În lumea modernă, desacralizată, izbucnirile sacrului par manifestări străine acestei lumi, par contradicțiale „legalități cotidiene”, dar tocmai aceste izbucniri „fundamentează lumea cu adevărat” (), și pentru omul religios homo semnificans sacrul Înseamnă Însăși Realitatea. „În nuvelele mele Încerc mereu să camuflez fantasticul În cotidian” (/151), mărturisește M. Eliade și eroii creației sale pătrund de multe ori fără să știe, fără să Înțeleagă În lumea sacră, În esența numenală. Ei „se văd smulși din iluzie, din insignifiant, din profan și transportați pe celălalt
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
Eliade și eroii creației sale pătrund de multe ori fără să știe, fără să Înțeleagă În lumea sacră, În esența numenală. Ei „se văd smulși din iluzie, din insignifiant, din profan și transportați pe celălalt tărâm”, care este un tărâm fantastic, „Însă numai pentru neinițiați. În sens Înalt, acel tărâm e tocmai realul Însuși, realul absolut” (). Eroii care pătrund În teritoriile fantastice sunt instalați În sacralitate, cei de dincolo de cortina „care există și nu există În același timp”, ca În ,,Adio
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
Ei „se văd smulși din iluzie, din insignifiant, din profan și transportați pe celălalt tărâm”, care este un tărâm fantastic, „Însă numai pentru neinițiați. În sens Înalt, acel tărâm e tocmai realul Însuși, realul absolut” (). Eroii care pătrund În teritoriile fantastice sunt instalați În sacralitate, cei de dincolo de cortina „care există și nu există În același timp”, ca În ,,Adio!”, cei ai căror priviri străpung vălul Maiei (/XIV), cei care reușesc să găsească „centrul”. Intrarea În acest spațiu al „paradisului pierdut
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
maturului Eliade În care se armonizează direcții ce păreau a anunța o personalitate schizoidă pe de o parte, pasiunea pentru rigoare a eruditului, pe de alta percepția lumii sub unghiul fabulosului). Domnișoara Christina este un roman „În care atmosfera, ambiguitatea fantasticului este dată nu atât de prezența elementului irațional, miraculos (strigoiul) În narațiune, cât de modul În care individul normal trăiește și primește supranaturalul” (). Adevărata temă a romanului este cum se manifestă prezența fantastică (o experiență tradițională, păstrată de memoria colectivă
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
este un roman „În care atmosfera, ambiguitatea fantasticului este dată nu atât de prezența elementului irațional, miraculos (strigoiul) În narațiune, cât de modul În care individul normal trăiește și primește supranaturalul” (). Adevărata temă a romanului este cum se manifestă prezența fantastică (o experiență tradițională, păstrată de memoria colectivă, adică de folclor, În lumea profanului și cum poate fi trăită această experiență. M. Eliade este de părere că „fantasticul folcloric te pune În contact direct cu o realitate irațională dar concretă: cu
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
trăiește și primește supranaturalul” (). Adevărata temă a romanului este cum se manifestă prezența fantastică (o experiență tradițională, păstrată de memoria colectivă, adică de folclor, În lumea profanului și cum poate fi trăită această experiență. M. Eliade este de părere că „fantasticul folcloric te pune În contact direct cu o realitate irațională dar concretă: cu o experiență asociată În care s-a concentrat intuiția globală a vieții și a morții”. Romanul Domnișoara Christina este un roman de strigoi și, totodată, un roman
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
roman oniric, ambele În tradiție eminesciană. Este vorba, de mitul tratat În Luceafărul și În alte poeme eminesciene (mitul hiperionian), dar și de reveria onirică din Sărmanul Dionis. Mitul cunoscut este sugerat În romanul lui Eliade cu mijloacele specifice prozei fantastice. Rolurile sunt, desigur, inversate. Luceafărul este În Domnișoara Christina o femeie tânără de origine pământeană, moartă de mult. Simbolul și-a pierdut solemnitatea astrală și chiar și Înțelesurile metafizice mari. A decăzut, putem spune, În condiția de strigoi. Un strigoi
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
și nu atât de malefic pe cât Îi este reputația. De altfel M. Eliade ne atrage atenția, chiar În roman, asupra unui fapt care se situa curent În folclor: deformarea progresivă a experienței concrete, mistificarea, deturnarea sensurilor și a semnelor. Tensiunea fantastică este dată de conflictul dintre cele două lumi care sunt două certitudini. Numai că moartea nu ni se mai pare a fi o irealitate: dimpotrivă, Christina, prin trecerea de la stadiul de fantasmă, de vis, la cel de femeie, reîntrupată prin
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
mare măsură Îl și compromite” 115). Cele două sisteme de semne ale celor două lumi au aceeași forță, același grad de realitate, dar sunt incompatibile. În Șarpele, M. Eliade va introduce practica magică (de sursă autohtonă sau indică) În sfera fantasticului. Aici se face prezentă opinia autorului conform căreia Între real și fantastic nu există discontinuitate și fantasticul se insinuează În real treptat, fără perturbații. Jocul, gajul, rătăcirea, fuga, Întoarcerea sunt inițial acte cu semnificație ascunsă. Eliade o va dezvălui treptat
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
forță, același grad de realitate, dar sunt incompatibile. În Șarpele, M. Eliade va introduce practica magică (de sursă autohtonă sau indică) În sfera fantasticului. Aici se face prezentă opinia autorului conform căreia Între real și fantastic nu există discontinuitate și fantasticul se insinuează În real treptat, fără perturbații. Jocul, gajul, rătăcirea, fuga, Întoarcerea sunt inițial acte cu semnificație ascunsă. Eliade o va dezvălui treptat, dând un număr de semne. Jocul cu gajuri În care Andronic antrenează grupul de bucureșteni (veniți din
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
simbolică. Dorina și Cezara refac, În mica aventură, experiența cuplului primordial. Insula din mijlocul lacului ...trimite la un loc mitic ...” (/120). Prin Secretul doctorului Honigberger și Nopți la Serampore Eliade continuă pe alt plan și cu alte surse spirituale, proza fantastică din Domnișoara Christina și, mai ales, din Șarpele. Autorul se Îndepărtează de concretul folcloric din Domnișoara Chiristina și se inspiră din practicile mai complexe ale culturii tradiționale indiene, vrea să valorifice În opera de ficțiune știința orientalistului. Cele două narațiuni
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
El crede Întro logică supremă a lumii, În destin și Încearcă să descifreze hieroglifa care Închide În ea secretul destinului său. Intrarea sa, 46 la Începutul romanului, În pădure previne asupra existenței celor două sisteme care vor intra În tensiune fantastică, pentru că „pădurea este linia despărțitoare Între lumea istorică și cealaltă”(/150), lumi În care Ștefan vrea să trăiască simultan („ca sfinții”). Ștefan nu are nimic din alura unui personaj fantastic, În Înțelesul tradițional al cuvântului, dar este „un purtător de
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
asupra existenței celor două sisteme care vor intra În tensiune fantastică, pentru că „pădurea este linia despărțitoare Între lumea istorică și cealaltă”(/150), lumi În care Ștefan vrea să trăiască simultan („ca sfinții”). Ștefan nu are nimic din alura unui personaj fantastic, În Înțelesul tradițional al cuvântului, dar este „un purtător de mituri” () și camuflarea mesajului mitic și a semnificației simbolice este În Noaptea de Sânziene, perfectăși autorul este conștient de acest lucru: „Camuflajul acesta mi-a reușit, cred, de vreme ce acest simbolism
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
acest lucru: „Camuflajul acesta mi-a reușit, cred, de vreme ce acest simbolism nu dăunează În nici un fel firului epic al povestirii. Cred că Întotdeauna transistoricul este camuflat de istoric și extraordinarul de obișnuit” (/151). Tocmai pentru că este ilustrarea unei convingeri profunde, „fantasticul” lui Eliade nu produce oroare și spaimă de existență și este dimpotrivă, „calm, ca un element firesc de viață. Elementele care produc senzație de fantastic nu sunt străine de realitatea normală, fantasticul și realul cresc, evoluează Împreună” (/ 336). Obsesia lui
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
151). Tocmai pentru că este ilustrarea unei convingeri profunde, „fantasticul” lui Eliade nu produce oroare și spaimă de existență și este dimpotrivă, „calm, ca un element firesc de viață. Elementele care produc senzație de fantastic nu sunt străine de realitatea normală, fantasticul și realul cresc, evoluează Împreună” (/ 336). Obsesia lui Ștefan este depășirea limitei; el vrea să trăiască așa cum trăiesc sfinții: și În timp istoric și În afara lui; să poată iubi pe toți oamenii cu egală intensitate. Căutând „drumul spre centru” - spre
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
ascunde secretul unei existențe magice (variația vârstelor ei), iar Fărâmă este ultimul martir al acestei lumi. Este martorul și În același timp „creatorul” ei. IV.4. Mitul labirintului Prin nuvela La țigănci, Eliade introduce În literatură un nou tip de fantastic, experimentat parțial cu peste două decenii În urmă, În romanul Șarpele. Noua viziune fantastică „nu mai este produsă de un agent insolit, nu mai este provocată de evenimente bizare sau determinată de un element exterior, identificabil, modalitate narativă frecvent Întâlnită
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
acestei lumi. Este martorul și În același timp „creatorul” ei. IV.4. Mitul labirintului Prin nuvela La țigănci, Eliade introduce În literatură un nou tip de fantastic, experimentat parțial cu peste două decenii În urmă, În romanul Șarpele. Noua viziune fantastică „nu mai este produsă de un agent insolit, nu mai este provocată de evenimente bizare sau determinată de un element exterior, identificabil, modalitate narativă frecvent Întâlnită, ci este declanșat de prezența unor universuri paralele” (). În spațiul realității comune, logic și
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
și profanul”: „Există un spațiu sacru, prin urmare puternic, semnificativ, singurul real și există alte spații, neconsacrate, prin urmare, lipsite de structură, de consistență: Într-un cuvânt amorfe” (). Eliade a demonstrat existența constantă a sacrului camuflat În profan, prezență percepută fantastic, inexplicabilă prin recursul la logica rațiunii, dar perfect inteligibilă În logica particulară a gândirii mitice, relevabilă prin semne și simboluri. Nemulțumit că În România s-a văzut În nuvela sa doar „atmosfera de crepuscul bucureștean a anilor dinaintea celui de
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
o alunecare de vis, se duce nu știe unde, ,,spre pădure”. Cele două planuri temporale fuzionează total. Hildegard și birjarul (luntrașul Charon) fac parte din două lumi diferite și pentru Gavrilescu nu mai este cu putință să le separe. Timpul fantastic și timpul istoric se confundă și călătoria spre o imaginară ,,pădure” spre care Îl Îndreaptă Hildegard poate fi o călătorie spre moarte. Ea Începe cu o trecere de la starea de veghe la starea de vis: ,,Hildegard, Începe el târziu, dacă
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
noastră În „realul” din noi, În „centrul” nostru, fără efortul nostru de a birui toate formele de condiționare (filosofice, sociale, politice, istorice etc.) dobândind astfel libertatea, Înțeleasă ca disponibilitatea, deschidere spirituală mereu creativă. <reflist> BIBLIOGRAFIE GENERALĂ 1. Alexandrescu Sorin: Dialectica fantasticului, În volumul „La țigănci și alte povestiri”, Editura pentru literatură, București, 1969. 2. Bănulescu Ștefan: Pe dimensiunile timpului interior, o nuvelă de M. Eliade, În „secolul XX”, nr. 9, 1967. 3. Bălu Ioan: Postfață În volumul Maitreyz. La țigănci, Editura
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
pentru literatură, București, 1969. 2. Bănulescu Ștefan: Pe dimensiunile timpului interior, o nuvelă de M. Eliade, În „secolul XX”, nr. 9, 1967. 3. Bălu Ioan: Postfață În volumul Maitreyz. La țigănci, Editura Albatros, București, 1994. 4. Caillois, Roger: În inima fantasticului, Editura Meridiane, București, 1971. 5. Caillois, Roger: Eseuri pentru imaginație, Editura Univers, București, 1975. 6. Caraioan, P.: Geneza sacrului, editura Științifică, București, 1967. 7. Culianu Ioan Petru: M. Eliade, Editura Nemira, București, 1995. 8. Durand G.,: Structurile antropologice ale imaginarului
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
Morfologia religiilor, Editura Jurnalul literar, București, 1993. 30. Eliade M.: Împotriva deznădejdii, Editura Humanitas, București, 1992. 31. Eseev, I.: Cuvânt-simbol-mit, Editura Facla, Timișoara, 1983. 32. George, Al. S.: Arhaic și universal, Editura Eminescu, București, Piața Scânteii, 1981. 33. Flodeanu Gh. Fantasticul În opera lui M. Eliade, Editura „Gutinul”, Baia-Mare, 1993. 34. Ghideanu T.: Anamesis sau treptele aducerii aminte, Editura Junimea, Iași, 1987. 35. Handoca M.: Mircea Eliade, Editura Recif, București, 1993. 36. Jung, G.C.: În lumea arhetipurilor, Editura Jurnalul Literar, București
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]