KorAP: Find »[drukola/base=fotografia & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...155 156 157 ...161 >

4,001 matches

Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442

tocmai Îi văzuseră afară din casă, Într-o baltă din grădină, un talmeș-balmeș de haine ude și bucăți de carne plină de gloanțe, care culminau cu o grendă brizantă. Olvido nu făcuse nici o fotografie acolo; privise cadavrele, cu aparatele de fotografiat ascunse sub impermeabil, și abia când intrase În casă și văzuse albumul pe podea Începuse să lucreze. Era o zi foarte umedă și furtunoasă, iar ea avea părul și fața acoperite cu picuri de ploaie, așa că Faulqaues nu-și dăduse

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
cu calendarul Într-o mână și probele În cealaltă, rememorând. Nu mai fusese atât de uimit de când, la Întoarcerea dintr-o călătorie În Africa (Somalia, foametea și masacrele fuseseră o experiență dinamică), ea stătuse o săptămână Într-un abator industrial, fotografiind unelte ascuțite și bucăți enorme de carne de vacă agățate În cârlige, Înfășurate În folii de plastic, marcate cu ștampilele controlului sanitar. Totul În alb-negru, ca de obicei. Olvido developase roadele acelei munci ciudate și le pusese bine Într-un

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
soarele amiezii și pășind Împreună, umbrele lor păreau ale unor prieteni. - Poate că chestia cu hazardul e greșită, Într-adevăr, a comentat Markovic dezinvolt. Oare hazardul lasă urmele animalelor În zăpadă? Oare el m-a pus În fața aparatului dumitale de fotografiat ori eu Însumi m-am dus spre el, din pricini inconștiente, pe care nu izbutesc să mi le lămuresc? Și tot asta s-a putea zice și despre dumneata. Ce te-a făcut să mă alegi pe mine, și nu

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
priviri calme, care Îi luase lui Faulques două sute de mărci ca să-l lase să stea lângă el când trăgea În oamenii care fugeau pe jos ori treceau În graba mare cu automobilul pe bulevardul Radomira Putnika, cu condiția să-l fotografieze pe el și nu strada, ca să nu i se localizeze poziția cu ajutorul cadrajului. Sporovăiseră În nemțește cât durase pânda, pe când Faulques se juca cu camerele foto, ca să-l deprindă pe celălalt cu ele, iar interlocutorul lui, ascuns Între doi saci

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
de la petrolul incendiat, ca să doarmă toată noaptea, epuizați, În fața panoramei sondelor În flăcări și În bubuiturile ultimelor salve de tun. Acum pricep, În fine, insistase Olvido (stătea la fereastră Îmbrăcată Într-o cămașă a lui Faulques, cu un aparat de fotografiat În mâini, și privea orașul), și mi-a luat timp, sărutări, priviri ca să aflu. Să te privesc cum te miști printre catastrofe, cu precauția ta de vânător, atât de demn de Încredere, atât de sigur de ceea ce faci și nu

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
și publicul aceste fotografii frumoase? Amintește-ți de Che Guevara mort, frumos ca un Crist În fotografia făcută de Freddy Alborta. Ori frumusețea acelor paria din Salgado, a copiilor mutilați ai lui Gerva Sánchez, a femeii africane pe care ai fotografiat-o În agonie, a fotografiilor pe care Roman Vishniac le-a făcut În ghetourile din Polonia, a celor șase mii de fotografii făcute de Nhem Ein fiecărui deținut, inclusiv copii, care avea să fie executat de khmerii roșii. Frumusețea tuturor

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
tuturor acestor oameni frumoși, despre care știam că aveau să moară. Nu, iubitule. Știi vechea reclamă Kodak? Tu apasă pe buton, noi facem restul. În lumea unde oroarea se vinde drept artă, unde arta se naște cu pretenția să fie fotografiată, unde conviețuirea cu imaginile suferinței n-are legătură nici cu conștiința, nici cu compasiunea, fotografiile de război nu-s bune de nimic. Lumea face restul: și le Însușește de cum se aude obturatorul. Clic, alei-hop, mulțumesc, ciao. Cel puțin, fotografia e

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
din lume, nici măcar imaginea și sunetul pe care În clipa aceea le Înregistrau camerele de televiziune, n-ar fi putut reflecta ori interpreta acel moment - amoralitatea geologică, spusese Olvido odată, vorbind despre altceva, deși poate era același lucru; imposibil de fotografiat căscatul indolent al Universului. Și așa se sfârșiseră cei treizeci de ani de fotografie de război ai lui Faulques. Inerția acelor trei decenii Îl mai purtase o vreme și spre alte scene de război; dar atunci Își pierduse deja rămășițele

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
lumină naturală și la viteze mici, vechiul fotograf de război se instalase câteva zile În fața fiecăruia dintre cele șaizeci și două de tablouri de război pe care le selecționase dintr-o lungă listă care cuprindea douăsprezece muzee din Europa și America, și fotografiase tabloul și oamenii din fața lui, vizitatori izolați sau grupuri, studenți și ghizi de artă, momentele când sala era goală ori când privitorii erau atât de numeroși, Încât tabloul abia se mai putea vedea. Lucrase astfel timp de patru ani, selecționând

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
un povârniș printre două coline, uzi de la talie În jos, cu picioarele clipocind În ghete, lumina cenușiu-albastruie era suficientă pentru ca Faulques, cu diafragma unei camere foto deschisă la maximum (expunere 1,4, viteză În obturator de 1/60), să-i fotografieze pe ostașii care se Împărțeau În grupuri, și urcau În urma ofițerilor spre colina din dreapta: ochi ieșiți din orbite, Încăpățânați, goi, curajoși, Încordați, impasibili, bănuitori, precauți, Înspăimântați, neliniștiți, senini, indiferenți. În total, Întreaga varietate posibilă printre bărbații confruntați cu Încercări identice

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
lumina ambiguă a dimineții; și rămăsese acolo, În genunchi, În vreme ce Faulques, oprit și el, schimba viteza obturatorului și diafragma, pe măsură ce lumina se lăsa pe dealurile acum Înconjurate de fumul exploziilor, Într-un halou prăfos și auriu, și Începea să-i fotografieze pe primii bărbați ce se Întorceau din vârf ori erau aduși jos de camarazi, lăsând În țărână urme roșii, șchiopătând, susținându-și oblojelile și bandajele de pe răni, mudari de noroi și sânge, loviți de schije, orbi Înnebuniți care Își duceau

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
acea acuarelă pe care cine știe ce peisagist minuțios o compunea cu grijă pe șevaletul său olimpian. Și când, rebobinând al treilea rollfilm, Faulques se uitase iar la Olvido, văzuse că ea Își scosese În fine aparatul fotografic și, cu spatele la Întreaga scenă, fotografia podul pustiu și distrus În matca râului de culoarea plumbului: drumul nesigur pe care Îl lăsaseră În urmă Între cele două maluri, ca și cum acolo, și nu În bărbații distruși care se retrăgeau de pe dealuri, se afla imaginea-cheie, explicația a ceea ce

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
când Faulques auzise bocetul real al Andromacăi fusese la douăzeci și trei de ani, la Nicosia. În acea zi, un Început de război, sub un cer acoperit de parașutiști turci care coborau peste oraș pe când radioul chema În cazărmi, Faulques fotografiase sute de bărbați care Își luau rămas-bun de la soții, Înainte de a da fuga la centrele de recrutare. Una dintre acele fotografii fusese pe coperțile revistelor dintr-o jumătate de lume: cu tonuri În contrast violent sub lumina orizontală a dimineții

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
am spus că dumneata ești briciul meu rupt - Markovic Își atinse fruntea cu un deget. Am avut multă vreme... Îți amintești de poza aia? Faulques Își amintea. În Împrejurimile Beirutului, patru palestinieni foarte tineri ieșiseră descoperiți pentru ca el să-i fotografieze atacând cu un aruncător de grenade RPG un tanc Merkava israelian. Tancul Își rotise turela ca un monstru leneș, trăsese o lovitură de tun și omorâse trei dintre ei. Prim-plan În jurnalele din lumea Întreagă: David contra lui Goliat

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
foto, asta nu s-ar fi Întâmplat niciodată. Ori nu s-ar fi Întâmplat astfel. Pictorul de război s-a Întrebat cât timp dedicase croatul studierii fiecăreia dintre fotografiile lui. - Știi ce cred eu acum? a comentat Markovic. Că a fotografia oameni e ca și cum i-ai viola. I-ai bate. Îi smulgi din normalitatea lor, ori poate Îi trimiți Înapoi În ea, nu-s prea sigur de asta. Și le și obligi să Înfrunte situații care nu făceau parte din planurile

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
jefuitori: o cască din oțel verde cu stea roșie, un portofel deschis, câteva acte răspândite pe jos, o legătură de chei, un pix cu pastă, o batistă mototolită. Apropiindu-se de cadavru, Faulques luase În considerare posibilitatea de a-l fotografia având casa incendiată drept fundal. Așadar, calculase lumina pentru viteza 125 și diafragma de 5,6, pregătise dinainte camera Nikon F3 și, ajungând În dreptul soldatului, se oprise o clipă cu un genunchi În pământ și Încadrase leșul, cu picioarele deschise

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
genunchi În pământ și Încadrase leșul, cu picioarele deschise În V, tălpile desculțe, un deget ițindu-se printr-o gaură a ciorapului, brațele În cruce și obiectele risipite lângă ele, casa incendiată la stânga, formând alt unghi cu șoseaua. Dar nu putea fotografia zumzăitul muștelor - ele câștigau Într-adevăr toate bătăliile - și duhoarea, evocatoare ale atâtor alte duhori și zumzăituri, muște și pestilențe ale trupurilor umflate din Sabra și Chatila, ale mâinilor legate cu sârmă din gropile cu gunoi din San Salvador, ale

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
și zumzăituri, muște și pestilențe ale trupurilor umflate din Sabra și Chatila, ale mâinilor legate cu sârmă din gropile cu gunoi din San Salvador, ale camioanelor care descărcau hoituri Împinse cu lopețile mecanice la Kolwezi: zumzumzum. Un fotograf abil putea fotografia bine orice, spusese cineva. Dar Faulques știa că oricine zicea așa ceva nu luase parte la nici un război. Nu era cu putință să fotografiezi pericolul ori vinovăția. Sunetul unui glonț care făcea să explodeze un craniu. Râsul bărbatului care tocmai primise

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Salvador, ale camioanelor care descărcau hoituri Împinse cu lopețile mecanice la Kolwezi: zumzumzum. Un fotograf abil putea fotografia bine orice, spusese cineva. Dar Faulques știa că oricine zicea așa ceva nu luase parte la nici un război. Nu era cu putință să fotografiezi pericolul ori vinovăția. Sunetul unui glonț care făcea să explodeze un craniu. Râsul bărbatului care tocmai primise șapte țigări după ce câștigase pariul despre copilul femeii căreia Îi golise vintrele cu baioneta: ghicise dacă fătul era băiat sau fată. Cât despre

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
cuprins de o tristețe și un frig nesfârșite. Ca să le ascundă, privise În jur: soldații care se depărtau, mergând spre răscruce, casa incendiată. Deasupra tuturor se Întindeau cerul senin, fără nor, și soarele care Încă nu atinsese Înălțimea incomodă pentru fotografiat și proiecta umbra lui Olvido pe pietricelele Împrăștiate pe șosea, ale căror contururi o deformau. O clipă, Faulques se gândise să fotografieze umbra aceea cu margini imprecise, dar renunțase. Chiar atunci, ea zărise pe jos un caiet rupt și decolorat

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
incendiată. Deasupra tuturor se Întindeau cerul senin, fără nor, și soarele care Încă nu atinsese Înălțimea incomodă pentru fotografiat și proiecta umbra lui Olvido pe pietricelele Împrăștiate pe șosea, ale căror contururi o deformau. O clipă, Faulques se gândise să fotografieze umbra aceea cu margini imprecise, dar renunțase. Chiar atunci, ea zărise pe jos un caiet rupt și decolorat. Un caiet de școală, cu coperți albastre, câteva file rupte, deschis În iarbă. Luase aparatul fotografic, făcuse doi pași Înainte, căutând un

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
În șoaptă. Markovic n-a dat vreun semn că l-ar fi auzit. Stinsese țigara, și acum aprindea alta. Flacăra brichetei Îi dădea croatului un aer gălbejit. Îi Înfunda obrajii și Întărea umbra din găvanele ochilor, În spatele ochelarilor. - De ce ai fotografiat-o pe femeia moartă? Altă enervare, a fost primul sentiment al lui Faulques, auzindu-l. O furie temperată i-a trecut prin vene, ca un puls suplimentar. Era a doua oară când Markovic Îi punea această Întrebare. - Nu-i treaba

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
nenumăratelor puncte roșii, mai Închise la culoare și mai lichide, presărate pe trupul lui Olvido, nemișcat, neobișnuit de palid (cu pielea brusc albită, ca Într-o supraexpunere), căzută pe burtă În șanțul de scurgere, cu mâna dreaptă și aparatul de fotografiat proptite În dreptul stomacului, brațul stâng Îndoit, cealaltă mână, cu ceasul la Încheietură, palma Întoarsă În sus, cercelul, o biluță mică din aur, pe lobul urechii din care curgea firicelul roșu care Îi păta o coadă, curgea pe obraz până la gât

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
n-ar fi fost jarul țigării ori licăririle periodice ale farului, care Îi decupa din când În când silueta, Faulques ar fi crezut că nici nu era acolo. - Ea a făcut doi pași Înainte, a continuat. Exact doi. Voia să fotografieze ceva de pe jos, un caiet de școală. Am văzut că În șanțul de scurgere iarba era dreaptă. Înaltă și intactă. Nimeni nu călcase pe ea. Acum Markovic a plescăit din limbă. Era familiarizat cu iarba călcată În picioare ori neatinsă

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
deschisese gura să-i strige să se oprească. Dar auzise o detunătură, iar Olvido căzuse pe brânci. - Îți aduci aminte ultimele ei cuvinte? Nu te-a privit Înainte, nici nu ți-a spus nimic? - Nu. Mergea, s-a dus să fotografieze și a călcat pe mină. Asta-i tot. A murit străină de mine, fără să-și fi dat seama că o priveam. Fără să-și fi dat seama că murea. Jarul țigării lui Markovic s-a stins. Dispăruseră și licuricii

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]