4,147 matches
-
ai Înțeles?». Iar tu parcă te Încăpățânezi și nu vrei să auzi mesajul. De ce, dom’le?“. Sala a hohotit de râs și eu la fel. Totuși, gluma lui Andrei, care are și un subtext serios (cum se Întâmplă des când glumește el), mi-a rămas În minte, ca o Întrebare fără răspuns. Nu am căzut niciodată În sentimentalismul exilatului care oftează nostalgic după o Românie idealizată (și inexistentă), dar m-am ferit și de extrema cealaltă, a celor care, din frustrare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
și Îndrăgită, În care am Învățat să mă simt ca acasă, cu aceeași ușurință cu care am Încetat să pun bara la cifra 7, extrovertiții și cosmopoliții În fața cărora se Întâmplă să menționez aceste chestiuni din trecut, Își Închipuie că glumesc sau mă acuză dimpotrivă de snobism, când eu susțin că În aproape o cincime de secol petrecută În Europa Occidentală, n-am avut, printre puținii germani și francezi pe care i-am cunoscut (În majoritate proprietărese și literați) mai mult
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
trădeze căutătura: Dumnezeule! Cât o să mă mai chinuiești, Doamne?! Te joci cu mine, ca pisica cu șoarecele! Încaltea, taie-mă! Și gata! Vai de mine! se zbârlește Ștefan jignit. Fără dovadă?! Fără județ? Că n-oi fi vreun satrap! Mai glumește omul... La spânzurătoare și la însurătoare să nu te grăbești niciodată, dragul meu. Toate, toate, la timpul lor... Isaia, sfârșit, lac de sudoare: Dau! ... Dau două! strigă el răgușit. Două! O! Nu! Nu le primesc decât cu inimă curată... ... Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Nebuise. A fost, poate, un semn nefast al Destinului... Am greșit oare? o iscodește el pe sub gene. Poate... poate locul meu era în altă parte, undeva unde nu e... Nu mi-am aflat locul niciunde, sunt o dezrădăcinată. Maria! Am glumit, unchiule. Nu, nu-mi pare rău. Unchiule, nu trebuia să vă întoarceți de vreo trei zile? aruncă o întrebare, ca din întâmplare, după câteva clipe de tăcere. Ștefan a sculat satele, târgurile, cu mic, cu mare, la cărat piatră. A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
către Marele Vizir!... Se leagă, toate se leagă! Un vândut turcilor! Boierii au amuțit. Doar ici-colo, câte o șoaptă, câte un oftat... Rău îmi pare, spune Ștefan mai moale. Dar altfel nu se poate! "Sunt lucruri cu care nu se glumește!" Sunt vremuri de război. Să fie învățătură tuturor! spune cu glas aspru, amenințător. Hatmane Șendrea! Aduni ceata lui Asaftei! Astăzi chiar! Acu chiar! Trageri cu arcul! Călare! Pe jos! La sânge! Ai înțeles?! La sânge! Lasă-i pe mâna mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
strigă Ștefan râzând, sufocat sub ploaia de sărutări, dar bucuros de hârjoană. Sora intră ca o vijelie și începe să-i croiască pe spinare cu o joardă: Împielițaților!! Ați dărâmat cetatea!! Diavolilor!!... Olena și Petru, înțelegând că nu-i de glumit în fața dușmanului comun, cad la pace și-și unesc forțele ca să bată în retragere. Pun turbanul pe capul câinelui și tustrei spală putina cu răcnete: "La luptă!! Pentru Moldova și Ștefan!!" Ștefan, în râsetele boierilor, se ridică în capul oaselor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Unora, poate, le venea mai degrabă a plânge, că, poate, nu erau de tot străini de vama grâului, a mierii, a peștelui... Și prea bine știau că la Domnul Ștefan "Vorba-i vorbă" și "Sunt lucruri cu care nu se glumește". Și se lasă o tăcere... Ștefan dă o raită încăperii, se oprește în dreptul mitropolitului Teoctist ce tot frământa niște mătănii. Sfinția ta nu-i în toate apele lui. Ce te apasă? Melancolia toamnei, au niscai cucernice daraveri duhovnicești? Mă gândesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a mai fost vecin doar puțină vreme. A murit curând, desigur chinuindu-se, singur, cum moare orice om, dar din cauza „scenei de la poartă” și a spiritualei zicale emisă în acea împrejurare, am rămas cu impresia că a murit vesel, parcă glumind. * Secvență. În prima toamnă bucureșteană, mergând la facultate, pe jos, străbătând în viteză, cu pași mari, de „uriaș”, Calea Văcărești, numai în cămașă, deși e o dimineață de octombrie rece, cu vânt, bravând, sfidând pericolul de a răci și pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
să iasă din încurcătură. La un moment dat, izbutise chiar să-l înveselească pe Pavel Țugui, susținând că nu întârziase decât o singură dată la cămin, într-o seară de Crăciun. Înaltul reprezentant al partidului n-a pierdut prilejul să glumească pe socoteala sărmăluțelor tradiționale și a vinișorului aferent: cum să nu întârzii la cămin în atari împrejurări, cum să reziști ispitei unor asemenea bunătățuri? Am nutrit o clipă iluzia că totul se va sfârși cu bine și că amenințarea care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și tovarășul secretar UTM pe facultate (așa cum ar fi trebuit să-i spun la ședința din sala „Dinamo”). S-au recitat versuri - Corina, cuceritoare, a ales un pasaj din Cântarea cântărilor -, s-au servit dulciuri, s-a discutat, s-a glumit. Consemnul de a se realiza, chiar și în chip artificial, o atmosferă de reconciliere: nimeni nu avea nimic de împărțit cu nimeni, fusese, pe cât posibil, respectat. Dincolo de paravanul acestei „colegialități” fictive, demersurile pentru pedepsirea mea și a altora se desfășurau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
polițiști. Nimic dramatic nu se petrece, și totuși mie îmi dau lacrimile, lacrimi de solidaritate față de cel ce a comis cine știe ce măruntă infracțiune și față de susținătorii lui. Față de lumea a treia, „lumea noastră”, cum spusesem cu puțin înainte, voind să glumesc. Între timp emoția mă făcuse sentimental și serios. * Nicăieri ca la Paris nu se poate constata degradarea gustului. Prin izbitoare comparație. Pretutindeni la îndemână. Piramiduța de sticlă din măreața incintă a Luvrului mă indignează. Părăsesc furios clasicele locuri batjocorite de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pieptul rezemat de muchia biroului... Ce cărți geniale ar fi scris motanii noștri despre spațiul închis dacă nu ar considera literatura, cum mă tem că o consideră, drept o zădărnicie... * Sunt convins că cel puțin pisoiul cel mare are umor, glumește, se joacă cu mine. Dându-mi, de pildă, în chip limpede de înțeles că vrea să iasă pe balcon, mă grăbesc să-i deschid ușa - „bineînțeles, eu sunt ușierul tău”, îi spun cu ironie, dar, în loc să pășească peste prag, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
noi cu orice prilej și de a extinde cât mai mult posibil, întinzându-și nu o dată și gâtul, suprafața de contact. * „Prietene, prietene cu blană”, îi spun adesea - în penuria asta, postrevoluționară, de prieteni bipezi - mai degrabă cu seriozitate decât glumind, cu simpatie și sincer respect, motanului cel mare. * Demnitatea distantă a motanului cel mare mă complexează. Degeaba mă „prostesc” în fața lui, încercând să-i storc un strop de bunăvoință: rămâne imperturbabil. * Și totuși știe să fie, când trebuie, și tandru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Sigur o prostie mi se pare să vrei să mori bogat. Mai mare prostie nici că se poate! Căci la ce-ți mai folosește bogăția murind? Sărac, măcar scapi de sărăcie, iar renumele cinstei îți supraviețuiește. * Nu mai e de glumit: am rămas (în plan social) singur, singur. * Alături de atâtea conformisme laice, bântuie la noi, în ultimii ani, vrând parcă să se ia la întrecere cu ele, conformismul religios. După 1989 am devenit cu toții mai mult sau mai puțin creștini. Deschizi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
lume - cu asemenea soție, patagonez să fii și tot te românizezi rapid! - s-ar fi putut considera liniștit cel mai verde român) am spus câtorva prieteni, în majoritate evrei, adevărul: iată cine sunt, ce origine (etnică) nesănătoasă am. Mai și glumeam pe această temă. Îmi amintesc că Lucian Raicu însuși a binevoit să se amuze când, într-o zi, i-am declarat că mă socot al doilea critic bulgar de pe mapamond și din toate timpurile (după Țvetan Todorov, firește). Mi se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
la această lumină. Explicația realistă a puciului eșuat din august 1991, precum și a întregului proces istoric de trei sferturi de secol care a dus la el, e de natură eshatologică. E sfârșitul unui ciclu de categoria Gog și Magog. Nu glumesc deloc și nu fac pe paradoxalul, cum mă taxează unii prieteni fiindcă am avut imprudența să folosesc cuvântul „paradox” în titlul unei cărți. Dacă ascultăm viața, dacă aprehendăm cu bun-simț și atenție lumea și viața, înțelegem rostul multor lucruri. Nu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
analizează starea celor prinși în focul pasiunii ca fiind specială - creierul e zdruncinat, inima atinsă de o neobișnuită stare calorică. Nimeni care din imprudență s-a lăsat intrat în această stare nu scapă de ea fără să fie transformat. Se glumește spunându-se că fiecare om trebuie să treacă, măcar o dată, prin această stare zguduitoare a ființei. Pentru bărbați îndrăgostirea e asemănătoare serviciului militar, care te inițiază în duritatea și speranțele înalte ale vieții. Corpul se schimbă veșnic, celule mor ca să
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
murit pe 12decembrie, la prânz, că ar fi împlinit 94 de ani pe 14aprilie. Așa scrie Irina despre moartea prietenului meu drag: „După ce s-a sculat de dimineață, ca de obicei, se bărbierise, își făcuse cafeaua și păhărelul de votcă, glumind cu strănepoții. Stingerea lui bruscă ne-a șocat pe toți. Nu credeam să învețe a muri vreodată... Era puternic, tonic, generos, echilibrat. El continua să fie mai optimist decât noi, cei mai tineri. Pentru mine, mai ales, care am trăit
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
generozitatea. Banii primiți de la Lionel pentru aniversarea mea erau pentru a-mi cumpăra o bijuterie sau o blană scumpă. Dar ele nu intră în stilul meu: nu-mi place luxul! Andrei (Bart) mă sună tot timpul: se gândește la moarte glumind. De exemplu, spune că, dacă va muri, îmi va rezerva un loc pe un nor, alături de el, poate că acolo îi voi fi accesibilă... Râd cu ochii umezi, pentru că prietenul meu va rămâne un „taur” orice s-ar întâmpla părților
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
lui, madame Alice Beaulois, trezind gelozia soției lui. Dureri violente în mâna stângă după convorbirea cu Lionel. Proprietarul casei noastre, bătrânul simpatic, domnul Andersson, sună la ușă, îmi face curte (ca tuturor văduvelor); stabilim să mă mut pe 18 ianuarie. Glumesc ca să nu mă enervez, răspund cu ironie „curții” octogenare. Ultima zi a anului, 31 decembrie. Am cumpărat șampanie, somon, pateuri și am făcut o superbă plăcintă de mere. Am invitat-o pe Ingrid (Lindgren), pianista. Între timp mă sună doctorii
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
reușit să vorbesc chiar cu Lionel! Vocea lui iubită era slabă, aproape că nu l-am recunoscut, dar era foarte clar la minte și puternic în slăbiciunea lui. A slăbit cincisprezece kilograme (ca să fiu ușor la plecare, a spus el glumind), nu are decât două alternative: să se opereze sau să moară! Are o hernie, și la vârsta lui înaintată e riscantă operația. Niciodată nu i-au plăcut spitalele și s-a vindecat singur, ca șamanii, prin credință. Dar acum se
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
ceva mai târziu, dacă vaporul va fi readus vreodată la suprafață. Deocamdată, ziarele sunt pline de liste mortuare, de fotografiile și comentariile supraviețuitorilor. Ziarele, în fine, se vând ca pâinea caldă. Catastrofa i-a revigorat pe oameni. Nu e de glumit cu apa, nici cu aerul și nici cu focul, ca să nu mai vorbim de pământ! Putem să dispărem în orice clipă. Poeții scriu texte inspirate. Voi scrie și eu, mă voi înfrupta și eu din carnea crudă, sângerândă, prada favorită
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
mare înaintea vieții. Discuții cu Andrei (Bart) despre cultul morții, care a pus stăpânire pe noi în aceste zile de doliu. A spus că Iisus a introdus în lume acest cult, nepotrivit naturii omenești iubitoare de viață. I-am spus glumind: „Atenție, vorbind de rău despre Hristos, te acuz de antisemitism!”. Andrei a înghițit bine această glumă, zâmbind și el. Octombrie În fine, ceva m-a scos din letargia mea: călătoria la Kristianstad (în Scania), la proprietatea Wanas, unde se ține
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
ebraică, psalmodiind și legănându-se ca un fluture în pupa lui. A urmat kiddush, invitația la băut și mâncat, toate astea în lumina marii sinagogi de pe Wahrendorffgatan, în apropiere de Catedrala „Sfânta Eugenia”. La intrarea sinagogii erau doi bătrâni care glumeau spunând: noi avem tot viitorul în spatele nostru! A apărut numărul despre Suedia (Secolul 20) la București. Am lucrat foarte mult, inițiativa aparținând mai demult poetei Ioana Ieronim, care se pare că e acum în America. Ambasadorul suedez la București, Ragnar
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
natura cu ființele care mi-au fost apropiate a fost mare, aproape insuportabilă. Noroc că prietenii suedezi Agneta (Pleijel) și mai ales Maciej (Zaremba), care deja trăise reîntâlnirea cu țara în care s-a născut, Polonia, m-au încurajat povestind, glumind despre pământul natal, cel care trebuie mângâiat și chiar sărutat înaintea oamenilor. Inger (Johansson) și Thomas (Kellgren) sunt mai puțin „lirici”, gândindu-se că tăcerea melancolică m-ar avantaja mai mult. Dar amintirile din prima viață constituie pentru mine un
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]