KorAP: Find »[drukola/base=intelect & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...155 156 157 ...165 >

4,125 matches

Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483

de legare, astfel conceput, reprezintă însuși conținutul conceptului de transcendental. Prin urmare, judecata, ca formă și condiție de posibilitate a cunoștinței, în ipostaza sa de judecată sintetică a priori, are rolul transcendental ca atare în scenariul "critic" al lui Kant. Intelectul este facultatea judicativă în acest scenariu. Dar el nu ar produce nici o cunoștință fără aportul sensibilității, adică în absența unui obiect dat cel puțin ca posibilitate în experiență. Judecata este ea însăși o sinteză complexă, care, pe lângă condițiile "subiective" leagă

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
sensibilității, adică în absența unui obiect dat cel puțin ca posibilitate în experiență. Judecata este ea însăși o sinteză complexă, care, pe lângă condițiile "subiective" leagă și condiții "obiective". Raportarea la obiect este, totuși, o problemă pentru contextul filosofic kantian. Pentru că intelectul nu se raportează direct la obiectul sensibil; la acesta se poate raporta doar sensibilitatea, prin formele sale a priori, spațiul și timpul. Intelectul se raportează la reprezentările obiectului în sensibilitate, aducându-le pe acestea la o unitate. De aceea este

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
subiective" leagă și condiții "obiective". Raportarea la obiect este, totuși, o problemă pentru contextul filosofic kantian. Pentru că intelectul nu se raportează direct la obiectul sensibil; la acesta se poate raporta doar sensibilitatea, prin formele sale a priori, spațiul și timpul. Intelectul se raportează la reprezentările obiectului în sensibilitate, aducându-le pe acestea la o unitate. De aceea este firească întrebarea: ce relevanță propriu-zis obiectivă mai poate avea obiectul, în asemenea condiții? Pentru a răspunde, trebuie deschisă o altă perspectivă, corespunzătoare sensului

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
poate, non-judicativ al analiticii transcendentale. Timpul este: a) formă (a priori) a intuiției interne, ca o condiție de posibilitate a intuiției sensibile interne și externe; (determinare formală a priori a fenomenului); b) determinare a priori a schemelor conceptelor pure ale intelectului, ca o condiție a sintezei transcendentale a imaginației; (determinare transcendentală de timp); c) raport în conștiință (a priori) referitor la sintezele necesare cunoștinței, îndeosebi la unitatea sintetică aperceptivă ca temei al celor trei analogii ale experienței (în genere, al principiilor

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
condiție a sintezei transcendentale a imaginației; (determinare transcendentală de timp); c) raport în conștiință (a priori) referitor la sintezele necesare cunoștinței, îndeosebi la unitatea sintetică aperceptivă ca temei al celor trei analogii ale experienței (în genere, al principiilor sintetice ale intelectului pur: axiomele intuiției, anticipațiile percepției, analogiile experienței și postulatele gândirii empirice). Aprioritatea timpului este, poate, cea mai clară proprietate a acestuia, la o primă vedere. Dar dacă lucrurile stau astfel, atunci calitatea sa de formă, "substanțialitatea" sa formală, constituie aspectul

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
el condiționează formal nu doar reprezentări care au ca obiect lucruri externe, ci și reprezentări al căror obiect este strict "subiectiv". Tocmai o asemenea însușire a sa îl deschide către alte facultăți de cunoaștere decât sensibilitatea: către imaginație și către intelect. Oricum, fenomenele, condiționate formal și de spațiu (nu doar de timp), "stau necesar în raporturi de timp"112. Iar stările noastre strict subiective (aparținând sufletelor noastre, cum spune Kant) presupun, de asemenea, raporturi de timp; altminteri, ele nu pot fi

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
este activă chiar și în raporturile de timp elementare, își află sediul în aprehensiunea originară, adică în apercepția transcendentală ca unitate sintetică a subiectului transcendental, exprimată prin formula "eu gândesc". Timpul ca determinare a priori a schemelor conceptelor pure ale intelectului, ca o condiție a sintezei transcendentale a imaginației. Nu este posibilă cunoștința, susține Kant, decât prin intervenția conceptului intelectului (categoriei, în primul rând). Ori acesta nu se poate raporta direct la intuiție, legată întotdeauna de un anumit fenomen, ci are

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
ca unitate sintetică a subiectului transcendental, exprimată prin formula "eu gândesc". Timpul ca determinare a priori a schemelor conceptelor pure ale intelectului, ca o condiție a sintezei transcendentale a imaginației. Nu este posibilă cunoștința, susține Kant, decât prin intervenția conceptului intelectului (categoriei, în primul rând). Ori acesta nu se poate raporta direct la intuiție, legată întotdeauna de un anumit fenomen, ci are nevoie de un intermediar, care să aibă ceva comun atât cu conceptul, cât și cu intuiția. Timpul poate fi

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
subsumat ca atare unui concept, unei categorii.113 În plus, schemele reglează această operație de subsumare, în așa fel încât diversul sensibil este subordonat în vederea sintezei sale unei anumite categorii. De altfel, acolo unde vorbește despre "schematismul conceptelor pure ale intelectului", Kant prezintă determinările temporale în virtutea cărora fiecărei categorii îi corespunde o anumită schemă imaginativă. Medierea temporală a relației dintre categorie (concept pur al intelectului) și obiectul său nu este strict formală. Ea face posibil conținutul conceptului, umplerea lui cu materialul

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
în vederea sintezei sale unei anumite categorii. De altfel, acolo unde vorbește despre "schematismul conceptelor pure ale intelectului", Kant prezintă determinările temporale în virtutea cărora fiecărei categorii îi corespunde o anumită schemă imaginativă. Medierea temporală a relației dintre categorie (concept pur al intelectului) și obiectul său nu este strict formală. Ea face posibil conținutul conceptului, umplerea lui cu materialul sensibil corespunzător (un material divers, dar așezat în sinteza imaginativă, prin schema corespunzătoare categoriei respective), iar în privință propriu-zis logică, se constituie judecata sintetică

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
produsului acesteia ca ipostază a cunoștinței. Astfel, sensibilitatea (ca facultate) are alături funcția sintezei intuitive prin spațiul și timpul a priori și intuiția (unui obiect, ca fenomen); imaginația (ca facultate) are alături funcția sintezei schematice și schema ca atare; iar intelectul, funcția sintezei categoriale și categoria propriu-zisă. Ce funcție și ce ipostază a cunoștinței îi corespunde apercepției originare, lui "eu gândesc"? Neîndoielnic, funcția este aceea a unității sintetice recunoscută în judecata sintetică a priori. Iar ipostaza cunoștinței, corespunzătoare apercepției originare, este

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
corespunzătoare apercepției originare, este ceea ce Kant numește experiența posibilă. Timpul ca raport în conștiință (a priori) referitor la sintezele necesare cunoștinței, îndeosebi la unitatea sintetică aperceptivă ca temei al celor trei analogii ale experienței (în genere, al principiilor sintetice ale intelectului pur: axiomele intuiției, anticipațiile percepției, analogiile experienței și postulatele gândirii empirice). Timpul se află peste tot, în proiectul critic, acolo unde este vorba despre constituirea cunoștinței. Această prezență este încununată prin "lucrarea" timpului în sistemul principiilor pure ale intelectului. Principiile

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
ale intelectului pur: axiomele intuiției, anticipațiile percepției, analogiile experienței și postulatele gândirii empirice). Timpul se află peste tot, în proiectul critic, acolo unde este vorba despre constituirea cunoștinței. Această prezență este încununată prin "lucrarea" timpului în sistemul principiilor pure ale intelectului. Principiile respective sunt reguli de aplicare a categoriilor, în așa fel încât acestea din urmă să capete obiectivitate și, în acest fel, să constituie cunoștința veritabilă, adică, la nivelul judecăților alcătuite de ele, să fie realizat adevărul transcendental; date fiind

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
să capete obiectivitate și, în acest fel, să constituie cunoștința veritabilă, adică, la nivelul judecăților alcătuite de ele, să fie realizat adevărul transcendental; date fiind acestea, timpul însuși repezintă sensul ultim al adevărului transcendental, precum și al sistemului principiilor pure ale intelectului. Timpul trebuie să fie prezent în acest sistem, cu rostul precizat mai devreme, pentru că el constituie linia de continuitate între intuiție și intelect (trecând prin imaginație) și el asigură, prin calitatea sa de formă a priori a intuiției sensibile, relevanța

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
date fiind acestea, timpul însuși repezintă sensul ultim al adevărului transcendental, precum și al sistemului principiilor pure ale intelectului. Timpul trebuie să fie prezent în acest sistem, cu rostul precizat mai devreme, pentru că el constituie linia de continuitate între intuiție și intelect (trecând prin imaginație) și el asigură, prin calitatea sa de formă a priori a intuiției sensibile, relevanța obiectivă a categoriilor, aducând obiectul, schematizat prin imaginație, sub o anumită categorie. Și tot datorită timpului, aceste principii, deși sunt "generate" de intelect

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
intelect (trecând prin imaginație) și el asigură, prin calitatea sa de formă a priori a intuiției sensibile, relevanța obiectivă a categoriilor, aducând obiectul, schematizat prin imaginație, sub o anumită categorie. Și tot datorită timpului, aceste principii, deși sunt "generate" de intelect, pot fi trebuind să fie judecăți sintetice a priori. Axiomele intuiției și anticipațiile percepției, numite de Kant "principii matematice", proprii categoriilor cantității (unitate, multiplicitate, totalitate), respectiv celor ale calității (realitate, negație, limitație), posedă o "certitudine perfectă intuitivă", pentru că au o

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
cauzalitate, comunitate), respectiv celor ale modalității (posibilitate, existență, necesitate), care sunt, de asemenea, necesare și a priori, posedă o "certitudine perfectă discursivă", însă, nu intuitivă asemenea celor dintâi. Cumva, tocmai raportul de timp implicat de fiecare tip de principiu al intelectului pur determină specia de certitudine care însoțește principiul. Acest fapt este cu totul semnificativ pentru aplicarea acestor principii, ceea ce înseamnă: pentru constituirea cunoștinței, a tipurilor de cunoștințe veritabile, mai bine spus (toate cunoștințele veritabile fiind, desigur, judecăți sintetice a priori

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
a timpului. De altminteri, obiectul însuși, devenit acum fenomen datorită sintezei intuitive prin spațiu și timp (intuițiile pure), schematizat, printr-o sinteză nouă imaginativă, trebuie să participe la ordinea "logică" a unei categorii, care, supusă ea însăși principiilor pure ale intelectului, exprimă sinteza tuturor fenomenelor, însă nu în mod actual imposibil, de altfel ci doar în forma experienței posibile. În cunoștința despre orice fenomen se află și sinteza tuturor fenomenelor ca experiență posibilă.115 Dar aceasta înseamnă că însăși legarea percepțiilor

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
imposibil, de altfel ci doar în forma experienței posibile. În cunoștința despre orice fenomen se află și sinteza tuturor fenomenelor ca experiență posibilă.115 Dar aceasta înseamnă că însăși legarea percepțiilor într-o experiență urmează regulile înlănțuirii logice a conceptelor intelectului. Experiența posibilă este element constitutiv al cunoștinței veritabile judecata sintetică a priori alături de schema imaginativă (posibilă ea însăși prin "lucrarea" intelectului) și de sinteza intuitivă spațio-temporală. Fără aceastea din urmă, care exprimă, în esență, raporturi de timp, nu este posibilă

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
experiență posibilă.115 Dar aceasta înseamnă că însăși legarea percepțiilor într-o experiență urmează regulile înlănțuirii logice a conceptelor intelectului. Experiența posibilă este element constitutiv al cunoștinței veritabile judecata sintetică a priori alături de schema imaginativă (posibilă ea însăși prin "lucrarea" intelectului) și de sinteza intuitivă spațio-temporală. Fără aceastea din urmă, care exprimă, în esență, raporturi de timp, nu este posibilă cunoștința veritabilă; dar nu este posibil nici fenomenul, adică obiectul cunoștinței. Raportul de timp determină fenomenul, potrivit celor trei moduri temporale

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
unitatea sintetică reprezentată de o categorie și care poate fi aplicată unei intuiții empirice numai prin intervenția apercepției originare; b) obiect-fenomen care poate fi cunoscut, adică poate deveni "obiectul" unei intuiții modelate sensibil prin spațiu și timp, prin aplicarea princiilor intelectului pur, ținând seama de experiența dobândită deja și așezată în cunoștințe; ceea ce dovedește, de asemenea, necesitatea apercepției transcendentale și posibilitatea, pe această bază, a judecăților sintetice a priori. c) obiect posibil ca fenomen, corespunzător în mod analogic relațiilor logice susținute

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
dar acest soi de timp conceput ca idealitate nu este, de fapt, numic. Și poate tocmai pentru că el nu este nimic devine cu putință aparența. Analitica transcendentală kantiană, care stabilește reguli privind posibilitatea experienței, deducând transcendental categoriile și formulând principiile intelectului pur, constituie, totodată, o teorie a timpului. Acesta este un motiv puternic pentru a interpreta construcția critică a lui Kant din perspectiva convențiilor judicativului, în fapt, de a vedea în ea o dovadă a reconstrucției dictaturii judicativului. Concluzia ultimei discuții

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
recurge la un alt procedeu argumentativ pentru a institui conștiința existenței lucrurilor din afara subiectului: circularitatea dovezii. Pe de o parte, conștiința determinată empiric despre propria mea existență dovedește existența lucrului, așa cum el susține în celebra teoremă care încheie prezentarea principiilor intelectului pur din Analitica transcendentală: "Conștiința simplă, dar determinată empiric, a propriei mele existențe dovedește existența obiectelor exterioare mie în spațiu." Pe de altă parte, tocmai existența lucrurilor îmi garantează existența mea, ca subiect determinat, așa cum Kant susține chiar în "Dovada

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
proiectul critic în orizontul judecății de predicație, dat fiind faptul că această conștiință, ca "obiect" al unei intuiții categoriale, are sensul unor elemente ale structurii judecății. 3.2.1.6. Necondiționatul, cunoștința aparentă și precomprehensiunea non-judicativului Conceptul, ca formă a intelectului, are o semnificație transcendentală constând în disponibilitatea sa de a se "încărca (umple) obiectiv" chiar și atunci când intelectul îl aplică, potrivit regulilor sale, unui obiect căruia nu-i poate corespunde nici o intuiție; altfel spus, atunci când conceptul este aplicat la "lucrul

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
categoriale, are sensul unor elemente ale structurii judecății. 3.2.1.6. Necondiționatul, cunoștința aparentă și precomprehensiunea non-judicativului Conceptul, ca formă a intelectului, are o semnificație transcendentală constând în disponibilitatea sa de a se "încărca (umple) obiectiv" chiar și atunci când intelectul îl aplică, potrivit regulilor sale, unui obiect căruia nu-i poate corespunde nici o intuiție; altfel spus, atunci când conceptul este aplicat la "lucrul în sine". Aplicația aceasta are aceleași condiții de posibilitate ca și aplicația propriu-zis transcendentală, prin care conceptul își

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]