4,083 matches
-
a jucat rolul lui Jake într-o emisiune scenarizată numită Shoot Me, difuzată pe Fashion TV în anul 2005. După patru ani, Alexa a renunțat la modeling cu intenția de a începe o fundație de artă sau un curs de jurnalism de modă, fiind dezamăgită. Își dezvoltase o „imagine distorsionată a corpului” și „o stimă de sine scăzută” din cauza modelingului. După ce a devenit o personalitate TV, Alexa s-a reîntors ocazional la modeling. În anul 2008, a fost imaginea colecției PV
Alexa Chung () [Corola-website/Science/325080_a_326409]
-
sau presa galbenă este un model de jurnalism, care prezintă știri mici sau nu foarte bine documentate și se sprijină pe titluri atractive pentru a vinde mai multe ziare. Tehnicile pot include exagerări ale evenimentelor, scandaluri și senzaționalism. Prin generalizare, noțiunea de "presă galbenă" este folosită peiorativ pentru
Jurnalismul galben () [Corola-website/Science/325082_a_326411]
-
nu foarte bine documentate și se sprijină pe titluri atractive pentru a vinde mai multe ziare. Tehnicile pot include exagerări ale evenimentelor, scandaluri și senzaționalism. Prin generalizare, noțiunea de "presă galbenă" este folosită peiorativ pentru a condamna orice formă de jurnalism, care tratează știrile în moduri neprofesionale sau neetice. Campbell (2001) descrie ziarele din presa galbenă ca publicații cu prima pagină împărțită în mai multe coloane, care prezintă diverse domenii precum sport și scandal, folosind formate îngroșate (cu ilustrații mari și
Jurnalismul galben () [Corola-website/Science/325082_a_326411]
-
ca publicații cu prima pagină împărțită în mai multe coloane, care prezintă diverse domenii precum sport și scandal, folosind formate îngroșate (cu ilustrații mari și uneori color), bazate profund pe surse anonime si auto-promovate necondiționat. Frank Luther Mott (1941) definește jurnalismul galben în termeni de cinci caracteristici: Termenul de „jurnalism galben” provine din Statele Unite secolului al XIX-lea, când New York World, publicația lui Joseph Pulitzer, și New York Journal, ziarul lui William Randolph Hearst, se aflau în bătălie pentru tiraj. Disputa din
Jurnalismul galben () [Corola-website/Science/325082_a_326411]
-
coloane, care prezintă diverse domenii precum sport și scandal, folosind formate îngroșate (cu ilustrații mari și uneori color), bazate profund pe surse anonime si auto-promovate necondiționat. Frank Luther Mott (1941) definește jurnalismul galben în termeni de cinci caracteristici: Termenul de „jurnalism galben” provine din Statele Unite secolului al XIX-lea, când New York World, publicația lui Joseph Pulitzer, și New York Journal, ziarul lui William Randolph Hearst, se aflau în bătălie pentru tiraj. Disputa din 1895 a atins punctul culminant în anul 1898, iar
Jurnalismul galben () [Corola-website/Science/325082_a_326411]
-
pentru distorsionarea sau exagerarea știrilor, acțiuni interprinse intenționat, pentru a crea senzație și pentru a crește circulația publicațiilor. Deși cele două ziare întocmeau și material serioase și bine documentate, Pulitzer și Hearts au apelat la senzațional mult timp. Termenul de „jurnalism galben” a fost inventat de Erwin Wardman, editorul de la New York Press. Wardman a fost primul care a publicat termenul, dar există dovezi că expresii precum " yellow journalism” (jurnalism galben) și "school of yellow kid journalism” (școala de jurnalism a copilului
Jurnalismul galben () [Corola-website/Science/325082_a_326411]
-
documentate, Pulitzer și Hearts au apelat la senzațional mult timp. Termenul de „jurnalism galben” a fost inventat de Erwin Wardman, editorul de la New York Press. Wardman a fost primul care a publicat termenul, dar există dovezi că expresii precum " yellow journalism” (jurnalism galben) și "school of yellow kid journalism” (școala de jurnalism a copilului galben) au fost deja utilizate de către ziariști din acea vreme. Wardman nu a definit termenul exact. Tot Wardman a utilizat și expresia „copilul galben al jurnalismului”, referindu-se
Jurnalismul galben () [Corola-website/Science/325082_a_326411]
-
Termenul de „jurnalism galben” a fost inventat de Erwin Wardman, editorul de la New York Press. Wardman a fost primul care a publicat termenul, dar există dovezi că expresii precum " yellow journalism” (jurnalism galben) și "school of yellow kid journalism” (școala de jurnalism a copilului galben) au fost deja utilizate de către ziariști din acea vreme. Wardman nu a definit termenul exact. Tot Wardman a utilizat și expresia „copilul galben al jurnalismului”, referindu-se la pe atunci popularele benzi desenate, pe care le publicau
Jurnalismul galben () [Corola-website/Science/325082_a_326411]
-
yellow journalism” (jurnalism galben) și "school of yellow kid journalism” (școala de jurnalism a copilului galben) au fost deja utilizate de către ziariști din acea vreme. Wardman nu a definit termenul exact. Tot Wardman a utilizat și expresia „copilul galben al jurnalismului”, referindu-se la pe atunci popularele benzi desenate, pe care le publicau atât Pulitzer cât și Hearst, în timpul bătăliei pentru circulația ziarelor. După ce a făcut din St. Louis Post-Dispatch unul din cele mai dominante ziare din Missouri, Pulitzer a achiziționat
Jurnalismul galben () [Corola-website/Science/325082_a_326411]
-
Pulitzer cu Partidul Democrat. Editorii mai vechi, invidioși pe succesul lui Pulitzer, au început să-i critice ziarul, punând accent pe poveștile cu crimă și știrile senzaționale, fără să acorde atenție materialelor serioase- tendințe care au influențat percepția populară asupra jurnalismului galben. Charles Dana, redactor-șef la New York Sun, a atacat ziarul New York World și a spus că Pulitzer are „ un deficient în judecată”. Abordarea lui Pulitzer la impresionat pe William Randolph Hearst, un moștenitor de miniere, care a cumpărat ziarul
Jurnalismul galben () [Corola-website/Science/325082_a_326411]
-
erau democratice, ambele au fost simpatizate de muncitori și imigranți și amândouă au investit resurse enorme în publicațiile de duminică, care au funcționat ca săptămânale. Suplimentele de duminică au inclus primele benzi desenate color, iar unii susțin că termenul de „jurnalism galben” provine de la aceste rubrici. Hogan Alley a fost personajul principal din benzile desenate publicate în suplimentul de duminică. El era un copil galben, chelios și îmbrăcat într-o cămașă de noapte lungă. Hogan Alley a devenit extrem de popular, când
Jurnalismul galben () [Corola-website/Science/325082_a_326411]
-
ziarul New York World, la începutul anului 1896. Când Hearst l-a angajat pe Outcault pentru New York Journal, Pulitzer a fost nevoit să apeleze la serviciile lui George Luks. Aparițiile Copilului Galben au continuat concomitent în ambele ziare. Utilizarea termenului de “jurnalism galben” ca sinonim pentru senzaționalismul care există în cantități mari în SUA, se pare că a început cu comentarile și criticile unor ziare serioase la excesele din publicațiile copiilor galbeni. În 1890, Samuel Warren și Louis Brandeis au publicat "Dreptul
Jurnalismul galben () [Corola-website/Science/325082_a_326411]
-
excesele din publicațiile copiilor galbeni. În 1890, Samuel Warren și Louis Brandeis au publicat "Dreptul la confidențialitate", considerat cel mai influent articolul de revizuire legală al tuturor timpurilor. A fost ca o reacție critică la formele de senzaționalism prezente în jurnalism, pe care ei le-au văzut ca o amenințare fără precedent a vieții private individuale. Se consideră că acest articol ar fi condus la recunoașterea unor noi drepturi comune de confidențialitate. Pulitzer și Hearst sunt adesea prezentați ca fiind cauza
Jurnalismul galben () [Corola-website/Science/325082_a_326411]
-
el a publicat în ziar titlul „ Cum îți place Jurnalul (Journal-referire la numele ziarului său) războiului?”. Defapt președintele William McKinley nu a citit niciodată NY Journal și nici ziare precum Tribune sau New York Post Evening. Mai mult decât atât, istoricii jurnalismului au remarcat că jurnalismul galben a fost limitat la New York, iar locuitorii celorlate orașe americane nu urmăreau „ziarele galbene”. NY World și NY Journal nu au fost primele în topul celor zece surse de știri în presa regională, iar poveștile
Jurnalismul galben () [Corola-website/Science/325082_a_326411]
-
ziar titlul „ Cum îți place Jurnalul (Journal-referire la numele ziarului său) războiului?”. Defapt președintele William McKinley nu a citit niciodată NY Journal și nici ziare precum Tribune sau New York Post Evening. Mai mult decât atât, istoricii jurnalismului au remarcat că jurnalismul galben a fost limitat la New York, iar locuitorii celorlate orașe americane nu urmăreau „ziarele galbene”. NY World și NY Journal nu au fost primele în topul celor zece surse de știri în presa regională, iar poveștile și știrile lor pur
Jurnalismul galben () [Corola-website/Science/325082_a_326411]
-
explodat în anul [1901], după ce cronicarul Ambrose Bierce și [redactorul-șef] Arthur Brisbane, au publicat, timp de luni intregi, articole separate prin care sugerau asasinarea lui William McKinley. Când McKinley a fost împușcat în 06 septembrie 1901, criticii au acuzat jurnalismul galben a lui Hearst, spunând că l-a împins pe Leon Czolgosz la faptă. Hearst nu a știut de articolul lui Bierce și a pretins că l-a retras pe cel a lui Brisbane, după ce l-a tipărit într-o
Jurnalismul galben () [Corola-website/Science/325082_a_326411]
-
patru orientări majore al căror specific merită a fi menționat. Etica jurnalistică are două fatețe, de unde rezultă două moduri diferite de abordare: sunt luate în calcul, pe de-o parte, amenințările la adresa jurnaliștilor, iar pe de alta, amenințarea pe care jurnalismul și mass-media în general o reprezintă pentru societate. În primul caz, răspunsul la aceste amenințări vine din partea societății, prin instituțiile statului, și se concretizează prin reglementări având conținut juridic, ce protejează jurnalismul și sistemul mediatic. În al doilea caz, răspunsul
Etică jurnalistică () [Corola-website/Science/324778_a_326107]
-
jurnaliștilor, iar pe de alta, amenințarea pe care jurnalismul și mass-media în general o reprezintă pentru societate. În primul caz, răspunsul la aceste amenințări vine din partea societății, prin instituțiile statului, și se concretizează prin reglementări având conținut juridic, ce protejează jurnalismul și sistemul mediatic. În al doilea caz, răspunsul vine din partea comunității profesionale a mass-media și capătă forma unor prescripții etico-deontologice, ce încearcă să protejeze societate/publicul în raport cu jurnaliștii și sistemul media. Trebuie precizat că eficiența acestor reacții și măsuri este
Etică jurnalistică () [Corola-website/Science/324778_a_326107]
-
cercetarea sau enunțarea lui. Demersul jurnalistic în sine presupunea activitatea de documentare, redactare și prezentare a unor materiale mediatice. Acesta are o componentă de autonomie, dar este și parte a demersului media. Criteriul principal de apreciere (măsurare) a adevărului în jurnalism este corectitudinea faptelor prezentate, adică jurnalistul nu tinde spre un adevăr universal și absolut, ci doar spre unul factual. Ceea ce publică jurnaliștii este întotdeauna urmarea unui acord spontan între public, jurnaliști, editori și patroni cu privire la relevanța publică sau pentru public
Etică jurnalistică () [Corola-website/Science/324778_a_326107]
-
Cod deontologic al jurnalistului. Reunind reprezentanți ai principalelor trusturi de presă din România cu jurnaliști, mai mult patronală decât sindicală, asociația CRP funcționează în egală măsură ca instanță profesională și ca structură de lobby economic sau profesional. Ceea ce lipsește în jurnalismul românesc este tocmai o organizație puternică de largă recunoaștere și acoperire și care să desfășoare o activitate eficientă de susținere și reprezentare. Dreptul comunicării „Prin dreptul comunicării înțelegem, stricto sensu, sistemul normelor juridice ce reglementează relațiie sociale ce se formează
Etică jurnalistică () [Corola-website/Science/324778_a_326107]
-
din România, Filiala Literatură pentru Copii și Tineret, director al portalului Literatură Copii și al site-ului Identitate Românească A urmat cursurile Universității București, Facultatea de Istorie-Filosofie, secția Istorie, promoția 1986. A urmat studii postuniversitare la Universitatea București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializare Jurnalismul de Televiziune (1998-1999), urmate de un masterat în Comunicare managerială industrială și social politică la Universitatea Politehnică din București (2005-2007). A lucrat timp de șase ani ca profesor de istorie (1986-1992), apoi redactor și redactor
Petre Crăciun () [Corola-website/Science/326028_a_327357]
-
Copii și Tineret, director al portalului Literatură Copii și al site-ului Identitate Românească A urmat cursurile Universității București, Facultatea de Istorie-Filosofie, secția Istorie, promoția 1986. A urmat studii postuniversitare la Universitatea București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializare Jurnalismul de Televiziune (1998-1999), urmate de un masterat în Comunicare managerială industrială și social politică la Universitatea Politehnică din București (2005-2007). A lucrat timp de șase ani ca profesor de istorie (1986-1992), apoi redactor și redactor-șef al săptămânalului prahovean ARGUS
Petre Crăciun () [Corola-website/Science/326028_a_327357]
-
ARGUS (1992-1998), redactor și redactor-șef al revistei "Poliția Română" (1999-2000); șeful Grupului de Presă al MI (2000-2002); director adjunct al Direcției de Relații Publice din MI (2002-2003); șeful departamentului de Relații Publice la Agenția Națională Antidrog (2003-2009). A predat Jurnalism la Universitatea „Andrei Șaguna” din Constanța. În 2009 a fondat publicația online "Optimal Media", parte a companiei "Optimal Media Solution". A mai întemeiat Editura Zorio, unde au văzut lumina tiparului mai multe titluri. În 2011 a inițiat, împreună cu fiul său
Petre Crăciun () [Corola-website/Science/326028_a_327357]
-
pentru roman în 2003. Premii în jurnalistică: Premiul Asociației Profesioniștilor din Televiziune (APTR) pentru jurnalul de știri Observator (Antena 1), 1995, Premiul APTR pentru Observator, 1996, Premiul special APTR pentru documentarul „13-15 iunie 1990”, 1996, Premiul Fundației Pro pentru manageriat jurnalism, 1999, Premiul Fundației Pro pentru jurnalism, 2001, Premiul Radio Romania Cultural pentru „Ziarul de Duminică”, 2007.
Stelian Țurlea () [Corola-website/Science/326188_a_327517]
-
jurnalistică: Premiul Asociației Profesioniștilor din Televiziune (APTR) pentru jurnalul de știri Observator (Antena 1), 1995, Premiul APTR pentru Observator, 1996, Premiul special APTR pentru documentarul „13-15 iunie 1990”, 1996, Premiul Fundației Pro pentru manageriat jurnalism, 1999, Premiul Fundației Pro pentru jurnalism, 2001, Premiul Radio Romania Cultural pentru „Ziarul de Duminică”, 2007.
Stelian Țurlea () [Corola-website/Science/326188_a_327517]