3,923 matches
-
temeiul unui drept (legal), el poate și trebuie să continue să nădăjduiască și să aibă încredere că îl va dobândi, Dumnezeul legământului fiind realmente „răspunzător de iubirea să”. Rod al acestei iubiri sunt iertarea, reașezarea în hâr și restabilirea legământului lăuntric.229 Această exegeza a termenului ƒese: ne ajută, pe de o parte, să stabilim sensul de bază și conotațiile lui ƒas:, dar ne și semnalează imposibilitatea transferării acestui adjectiv într-o altă limbă fără pierderi serioase. În limba română, „milostiv
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
un simplu suport pentru acest atribut 308. Ambele sunt participii active și sunt uneori traduse la fel, cu „ascuns”. Dar, în vreme ce, în cazul numelui coranic, contextul restrâns permite interpretări variate, dintre care cele mai evidente (fără speculații teologice) sunt „Cel lăuntric, imanent”, de unde „ascuns”, în cazul celui biblic, referirea la caracterul inaccesibil al divinității este foarte limpede. 4.2.4. 9ó al-lal"l wa al-’Ikr"m (2.1.5.10.), (al-)Mamd (2.1.5.12.) și ’Pl hakka
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
chele sau al manualului de învățat engleza (sau rusa, sau portugheza), alcătuit din expresii gata făcute, din clișeele cele mai facile, îmi dezvăluia tocmai prin asta, automatismele limbajului, ale comportamentului oamenilor, "vorbirea pentru a nu spune nimic", absența de viață lăuntrică, mecanica vieții de zi cu zi, omul scăldându-se în mediul său social, nemaideosebindu-se de el"111. Traseul determinativ FlaubertCaragialeIonesco își găsește în acest fragment o justificare convingătoare în similitudinea viziunii critice asupra conformismului universal. În ceea ce privește nivelul superior al
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nu înseamnă că în scrierile acestora nu vor stărui reminiscențe de limbaj caragialesc neaoș. Merită, în acest sens, să dăm exemplul romanului Gabrielei Adameșteanu, Dimineață pierdută. Fie că asistăm la conversațiile caraghioasei bătrâne Vica, fie că suntem intruși în universul lăuntric al gândurilor și al amintirilor acesteia, exprimarea deficitară și obsesia culinară ne amintește de insațiabila coană Lucsița din La Moși. Iată, de pildă, cum rememorează madam Delcă împrejurările legate de moartea fratelui ei: [...] ce erea în sufletu ei numa ea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
-nalt, nici bondoc, nici subțire, nici gros. Afară de acestea nu era nici bun, nici rău, nici moale, nici iute, nici deștept, nici prost. Cu un cuvânt, o ființă nici pre-prea, nici foarte-foarte"24. Fizionomiile anoste, nedetașabile, reflectă un tragic pustiu lăuntric, o lipsă a conștiinței care să impună o anumită consecvență a gândurilor și a actelor, un vid sufletesc ce explică angrenarea în fapte lipsite de finalitate, în discuții interminabile, cu atât mai însuflețite cu cât sunt mai fără obiect și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
marionetă neputincioasă".29 Aplicabilitatea acestei fișe caracterologice la specificul unor personaje ca Leonida, Cetățeanul turmentat, Catindatul, Dandanache, Farfuridi, Cațavencu subliniază încă o dată înrudirea lor mai mult sau mai puțin îndepărtată cu antieroii literaturii absurdului. Lipsite de individualitate și de viață lăuntrică, personajele caragialiene capătă relief doar prin consecvența purtării unei anumite măști, în spatele căreia nu se întrezărește nimic. Aneantizarea, alienarea, veleitarismul, marionetizarea, "lichefierea" sunt, în concluzie, aspecte care argumentează considerarea lor drept prefigurări ale antieroilor farsei tragice moderne. 5.5. Dezarticularea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu foarte mare greutate"32, Mitică, individul generic, etalonul lumii caragialiene, este arhicunoscut și ubicuu: "îl întâlnim atât de des: în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramcar, în vagon, în restaurant, la Gambrinus în fine, pretutindeni"33. Deși vidul lăuntric și marionetizarea sunt aspecte comune ambelor lumi, fauna lui Caragiale, chiar și atunci când apare surprinsă în ipostaze absurde, este, din nefericire, cea naturală, iar a lui Urmuz este compusă "prin syntheză"34, înregistrând subspecii umanoide absurd-fantastice, de neconceput pentru cititor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
evreiesc” - E. Lovinescu). „Dați-mi-L înapoi pe Iisus” e o nuvelă amplă (tipărită în 1944, scrisă însă în anii ’30), în care R. investighează problema identității spirituale a intelectualului român de origine evreiască, ilustrată prin forma acută a conflictului lăuntric între tentația sionismului militant și combatant, cu năzuință mesianică, și atașamentul față de țara de baștină. În final protagonistul, Jair Stuparu, sfâșiat între imboldul de a emigra în Palestina și cel de a nu se despărți de solul natal și de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289077_a_290406]
-
Se produce adeseori o relație de tensiune între diferitele elemente, ce poate duce la dezagregarea sau la dezvoltarea unor forme noi, eventual prin excluderea unor elemente ce nu se puteau împăca cu celelalte. Un om poate să-și păstreze coeziunea lăuntrică doar uitînd, poate, pe cît posibil, o anumită trăire particulară și reprimînd-o în incoștient. Lear îndepărta cu violență amintirea ingratitudinii fiicelor sale, ca să nu-l înnebunească. "o, that way madness lies; let me shun that; no more of that!" (King
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
a se afirma pe sine și a lucra la dezvoltarea propriei vieți interioare, o năzuință care, în mod firesc, trebuie să fie cu atît mai puternică cu cît vrea să ezidențieze un conținut mai bogat al personalității. O mare bogăție lăuntrică poate face necesară izolarea și prin faptul că, acceptînd și recunoscînd în aparență formele date ale vieții, opiniile și moravurile oamenilor, precum și autoritățile stăpînitoare, ne cruțăm toată puterea pentru activitatea și dezvoltarea interioară. Dar ironia nu folosește numai autoafirmării. Ea
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
și-a justificat Schlegel însuși conceptul despre ironie în articolul din revista "Athenäum"32. Potrivit lui Schlegel, imposibilitatea de a ne împărtăși altora pe deplin se face remarcată în ironie. Partea cea mai de preț pe care o posedă omul, mulțumirea lăuntrică însăși, își are rădăcina, la urma urmelor, în ceva obscur de care este mînat totuși întregul și care și-ar pierde puterea în clipa în care am încerca să-l descîlcim printr-o înțelegere pură. În ironie, iese la lumină
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
din revelații și propovăduiri, nu se poate trage nici o concluzie sigură, dacă nu căpătăm acces, pe altă cale, la viața interioară, aflată în spatele lor. Realismul și împreună cu el humoristul caută în spatele teologiei sau antiteologiei, psihologia. Ei știu că în lumea lăuntrică a sufletului pot avea loc, în cea mai mare liniște lucruri mari, iar disputele gălăgioase, privind catastiful și titlurile pentru cartea vieții, îi pot stîrni un zîmbet. Principiul personalității nu are efect dizolvant numai asupra oricărui dogamtism și oricărui gen
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
catastiful și titlurile pentru cartea vieții, îi pot stîrni un zîmbet. Principiul personalității nu are efect dizolvant numai asupra oricărui dogamtism și oricărui gen de continuitate superficială ci exprimă caracterul inepuizabil al vieții inte-rioare109. Se face cunoscută aici o lume lăuntrică ce aparține și ea fundalului intelectual al vieții psihice. Această lume dinăuntru poate căpăta expresie, în orice personalitate individuală, numai într-un chip mai mult sau mai puțin unilateral. Se întîmplă cu arta vieții întocmai ca și cu arta plastică
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Munteanu, 1994) este o metodă similară cu psihodrama, dar în acest caz transpunerea în rol a subiectului este mult mai ușoară, întrucât se realizează mediat, prin intermediul marionetelor. Metode de valorificare a calităților ambianței fizice și interpersonale Sunt metode de armonizare lăuntrică care pot favoriza creativitatea, fie valorificând calitățile mediului ambiant (lumină, culoare, sunete etc.) prin luminoterapie (inițiată în S.U.A. în 1984), cromoterapie, muzicoterapie, fie antrenând individul în activități cu dublă finalitate, atât curativă cât și formativă, cum sunt: ergoterapia, artterapia, psihoterapiile
PERSONALIATATEA CREATOARE by ELENA ISACHI () [Corola-publishinghouse/Science/1304_a_1892]
-
și, totodată, din cel al omului „oarecare”, al „omului precar”, fără morga tehnicistă a analistului politic ori a politologului), dar și din domeniul antropologiei culturale, al istoriei ideilor ori mentalităților, al imagologiei aplicate ș.a.m.d. De fapt, sunt solilocvii lăuntrice consemnate în scris, suscitate de cei mai diferiți „stimuli” exteriori care pot stârni o conștiință (în cazul în speță, pe cea a lui C., în toate „compartimentele” sale existențiale simultane, adică în ipostazele de „om-pur-și-simplu”, de timișorean dintr-o familie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286252_a_287581]
-
Cormoranul pleacă pe Mare, publicată în 1951, - cu o ediție în limba maghiară apărută în acest an - aflăm din Contemporanul 23”: Literatura burgheză a înfățișat tabloul unui univers marin în care trăiesc ființele înzestrate cu însușiri deosebite, mânate de forțe lăuntrice spre mirajul veșnic al aventurii. Uneori în această lume a apelor se petreceau drame puternice (...). Apare clar că această literatură predica neputința omului în încleștarea cu natura, fatala lui înfrângere. Exista și reversul tabloului. Vânau și «lupi de mare», biruiau
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
cunoaște și iubește oamenii, locurile din această împărăție a apelor. Din fiecare pagină, din fiecare rând, din fiecare cuvânt respiră această dragoste, această legătură adâncă, sufletească ce-i îngăduie să vadă lucrurile dinlăuntru, dezvăluind astfel cititorului, dintr-o perspectivă nouă, lăuntrică, priveliști de o nebănuită bogăție de nuanțe (...). În scena aceasta scurtă sunt creionate, prin numai câteva amănunte semnificative, două portrete viguroase. Pescarul obidit e nevoit să se umilească («jupâne, ostenește-te, spune el cu șapca în mână» (...). Tot atât de precis este
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
transformarea în focul luptei de clasă a bătrânului oțelar Petru Arjoca, muncitor cinstit, însă cu o mentalitate înapoiată încă în anumite privințe. Dar autorul în loc de a adânci acest conflict principal, l-a împovărat și l-a risipit în numeroase episoade lăuntrice, crezând că astfel va spori efectul piesei (...). În această ordine de idei, în legătură cu piesele schematice, sărăcăcioase, articolul din Pravda arată că în asemenea piese întreaga varietate a dezvoltării vieții este turnată într-un singur tipar, ceea ce duce la cocoloșirea, la
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
îmbătrânirii, crepusculul sunt evocate prin metafore în mare parte tributare manierismului epocii, uneori prețioase, însă adesea nu lipsite de forță. Multe dintre piesele volumului sunt de fapt poeme de dragoste, tentative de a comunica sentimentul prin notarea câte unei stări lăuntrice căreia iubirea îi este asociată, stare resuscitată prin recuzita citată aluziv și adecvată plastic. Imaginile ușor „suprarealiste”, voit bizare, ivite dintr-un mod intelectual și descriptiv de a reconstitui sentimentul, rămân uneori obscure. Aceeași contemplare a domesticității prin recuzita („scara
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285309_a_286638]
-
41; Mircea Iorgulescu, „Trecerea pragurilor”, LCF, 1972, 47; Cândroveanu, Alfabet, 130-136; Aureliu Goci, „Elegii”, CRC, 1975, 22; Lucian Raicu, Elevație și gravitate, RL, 1975, 24; Adrian Popescu, Cântec de corn, ST, 1975, 8; Piru, Poezia, I, 263-264; Dana Dumitriu, Focul lăuntric, RL, 1977, 43; Eugen Simion, Doi poeți: Teohar Mihadaș, Dominic Stanca, LCF, 1977, 47; Cornel Ungureanu, „Nimburi”, O, 1978, 45; Manu, Eseu, 136-139; Poantă, Radiografii, I, 198-200, II, 85-87, 148-153; Adrian Popescu, „Mândria și melancolia” memoriei, ST, 1979, 5; Paul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
personală, în Caragiale, firește (1999). Cartea reciclează, mai întâi, studiile mai vechi, care, revăzute și aduse la zi, depistează maladiile esențiale ale omului caragialesc: hipersintaxia și hipersemantismul (în traducere aproximativă: entropia lumii operei comice), care conduc la efasarea, până la vidul lăuntric, a identității de sine a indivizilor și a identității lor exterioare, ambele devenind „lichide”, „pură convenție”. Partea a doua, relevant intitulată La răscruce, demonstrează, bazându-se aproape exclusiv pe Momente, mecanismul prin care „clasicul” Caragiale (și, odată cu el, literatura română
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288669_a_289998]
-
strâmb, / am vrut să i-l îndrept”. Genericul profesor are păreri despre toate stările lumii, vorbește despre război, plictis, banalitate, libertate. Dedublarea eului poetic este fertilă, reprezentând tocmai scrierea poeziei înseși. Poemele din Viață de profesor (2002) reflectă alte stări lăuntrice, într-un stil sec și aducând în prim-plan actul scrierii - „Haosul și noaptea n-au un cărăbuș, / cum din moarte viața cum de s-a urcuș? / Astfel și poemul meu s-a-nfiripat / dintr-o dislocare, cum s-a-nșurubat?” (Mi minor) - și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288025_a_289354]
-
este radicală, religiozitatea lui filozofică este morală, subtilă și intensă: a trăi În prezent, a trăi pentru noi Înșine; Zeul e bun și nu poate să vrea răul; pe Zeuxe "Zeu" Îl venerează cel care Îl cunoaște; În „religia sa lăuntrică” (animi religio), Înțeleptul nu se Îndreaptă către o mulțime de zeități, așa cum „simulează”, În schimb, prin gesturile sale rituale 2. M. Tullius Cicero, consul În 63 Î.Hr. și augur (din 53 Î.Hr.), reprezintă scepticismul Akkademiei, dar se conformează
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
deplină, chiar dacă și cu trudă și suferință, pentru funcționarea armonioasă a Întregului. Așadar, individualismul și cosmopolitismul se contopesc În unitate asemenea fațetelor unei singure medalii și, În timp ce primul exprimă tipul ideal al Înțeleptului, liber În mod suveran În dimensiunea sa lăuntrică, În măsura În care acceptă liber să urmeze legea imutabilă a Logos-ului, cel de-al doilea se realizează pe deplin În activitatea practică la care același Înțelept este chemat Într-un angajament În viața socială impus de aceeași forță divină conducătoare, Întregul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
termenii unei experiențe inițiatice: Împrumutând mult din limbajul și din simbolurile misteriilor, În dialogul dintre Trismegistos și fiul Tatxe "Tat" se străbat din nou etapele succesive ale unei inițieri ce culminează cu „renașterea” spirituală, care este o divinizare a „omului lăuntric”, „zeu, fiu al Zeului, Totul În Tot” (CH, XIII, 2). O chestiune Încă deschisă este cea a existenței unor cercuri mai mult sau mai puțin largi de „devoți” care, În afara satisfacerii nevoilor intelectuale și religioase, și-ar fi luat regulile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]