4,107 matches
-
două blocuri de beton, și cum nu înțelege prea bine ce i se ordonă, nu face exact ceea ce trebuie. Are gesturi de marionetă, în contratimp. Își pune mâinile pe cap când vocea nu-i cere nimic sau înaintează cu brațele legănându-se pe lângă corp în loc să se oprească. Atunci vocea metalică devine urlet, vinovatul înmărmurește pietrificat, iar zăvozii de la picioarele stăpânilor lor, aflați de o parte și de alta a gheretei, se ridică în picioare și latră smucindu-se în lesă. Percheziția
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
una olfactivă. Miros de putreziciune și arome tari aici, aer deodorat dincolo. Prosperitatea n-are miros, în vreme ce lumea oamenilor de rând miroase, așa ca a noastră de sub Vechiul Regim, cu canalele de scurgere pe mijlocul străzii. Adăugați carcasele de oi legănându-se în cârlige, gunoaiele descompunându-se la soare, minigrătarele improvizate, trotuarele folosite ca tejghele, și aveți tot secolul al XIV-lea în nări. Această duhoare are drept compensație complexul olfactiv agreabil. Tămâia e contraponderea mirosului de urină. Iasomia, santalul, scorțișoara
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
pe Mesia trecând acesta e un lucru sigur. Și eu l-aș fixa dacă mi-ar fi posibil și aș înțelege, prin ricoșeu, tot ce avea Isus din solul care l-a văzut născându-se, din apele care l-au legănat. N-aș mai spune, atunci, "am călcat pe urmele lui" ci "privirile ni s-au întâlnit". Ca și cum aceste ondulări ale terenului, reverberând în doză infinitezimală un nu-știu-ce din persoana privitorului divin l-ar fi putut pune pe un hoinar pe
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
punct de vedere tactic. Studiu ce părea să fie făcut de Emanuel Antoche, după cum reieșea din titlul studiului său: Cine a câștigat în sfârșit bătălia de la Baia ? Concluzia la care ajunge Antoche întrece orice așteptări: deși istoricii români s-au legănat timp de cinci secole cu iluzia că Ștefan cel Mare a fost cel care a câștigat, de data aceasta ni se spune ferm: Matei Corvin a fost învingătorul, Ștefan salvându-se cu fuga. Pentru a vedea în ce mod s-
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Destinul flăcăului de a fi înghițit pe jumătate de monstrul ofidian apare acum hărăzit, promis într-o formă inexplicabilă, punitivă. Motivul blestemului mamei către sugar apare și în cântecele de leagăn: „Haidi liu - liu cu mama,/ Cî mama te-a legăna/ Șî din gurî a blestema” (Izvoare - Neamț). Forma lirică a pasajului din baladă prin care pruncul este menit balaurului și coerența imaginilor poetice ce transcend genurile folclorice semnalează faptul că ne aflăm în fața unui imaginar mitic bine definit. Protecția astrului
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
-ți sugă șerpii sângele,/ Cum îmi strici tu zilele”(Ostrov - Tulcea). În alte variante, flăcăul este „promis” șarpelui tutelar imediat după naștere printr-o inversare simbolică a suptului: „Că maică-sa mi l-a dat/ C’un picior l-a legănat,/ Cu gura l-a blăstămat:/ Mânce-ți șerpii trupul tău,/ Cum mi-ai rupt tu brațele,/ Chiar în ziua de Rusale,/ C’atuncia-i ziua mai mare”(Asinip) sau: „Nouă mă-sa ni l-o dat,/ Într-o zi de sărbătoare
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
am scăldat/ Cu apă de Prut/ Să fii tot urât,/ Cu apă de luncă/ Să fii tot pe ducă!»/ Tu m-ai blestemat/ Și m-ai înfășat,/ Iar dacă mi-am plâns,/ Cu fașa m-ai strâns/ Și m-ai legănat,/ Și m-ai blestemat:/ «Taci, nu mai țipa,/ Lupii te-ar mânca!»/ Din gură ce-ai zis/ Cu foc mi s-a prins:/ Lupi că m-au mâncat,/ Șerpi că m-au mușcat/ Viața mi-au secat ”. Elementul likantropic al
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
fi neglijată implicația thanatică a leagănului și a acoperirii cu flori, dovedită de cântecele funebre în care apar aceste imagini: „...Scoală, Nicolaie, scoală,/ Scoal dje iăș afară,/ Uită- tse sine vine?/ Că vine un șerb mare/ În coarne se avea?/ Leagăn dje mătasă,/ Să tse scoată afar djun casă” (Gorj), „Ca să-ț fasi casă d’e măr/ Cu crusuliță d’e păr/ Crusulița o putrăzî/ Flori dalbe t’-or cutrupi” (Hațeg - Hunedoara). Albul reprezintă culoarea de doliu arhaic și recurența acestui
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
cu ferestre se află în înmormântarea suspendată, pe care o descoperim, de asemenea, în basme: „...o năsălie din mlădițe de brad și saschiu, în care amestecară și flori frumoase, și așezară moarta deasupra”, „.lăsară trupul neînsuflețit și nestricat să se legene în aer liber, la umbra frunzișului verde și în cântecul păsărilor pădurii”. Și în colecția Ion Pop-Reteganul este prezentă o ipostază prețioasă a expunerii aeriene a moartei: un sicriu de aur așezat într-un paltin. Iulius Lips a investigat astfel
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Ancuța mama mamei mele, mă iubea foarte mult, ca pe cel mai scump odor din lume. Ea îmi cânta și mă da huța pe picioare. Mă asvârlea în sus și mă prindea. Ea mă scăpa de la bătaie, când fugeam de la legănat copii mamei. Și pot zice că am crescut mai mult pe cuptor la bunica. Ea îmi dădea mâncare multă și bună că ei erau oameni chiaburi, iar acasă la noi părinții mei erau aproape foarte necăjiți. Bunica mă lua cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
Alexandrina care era o gospodină de mare vrednicie. Și la urmă a născut în 1900 pe Iosif, care trăiește și azi. Îi foarte deștept, dar mai smucit 14. Eu am fost cel dintâi copil născut la părinți. Eu i-am legănat pe toți și le-am cântat și pe cei cari au murit i-am plâns cu lacrimi multe ca pe frați iubiți. Când eram eu mic, m-a luat mama în brațe și pe mine la crâșmă. Și m-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
2 1/2 fălci de pământ, bolnav și foarte slab și când am venit acasă de Crăciun nu l-am găsit ! A murit bătrânul acela cu suflet de înger, că pe lângă că a dat mamei atâta pământ, el ne-a legănat și ne-a cântat și ne-a hrănit și ne-a spus povești foarte frumoase, cu zmei și paralei. Noi copiii i-am zis: Moneiu, că nu puteam zice moșu. El ne-a dat și pământ și casă și sufletu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
fete și femei erau din Baea și din Bogata, cea mai frumoasă era Saveta, fata dascălului C. Teodorescu din Bogata. Era înaltă, sveltă, cu un mintean cojocel alb ca zăpada, c-un bariz 35 negru, și mai ales cum se legăna în horă era de toată frumusețea. Și a zis bădica Dumitru: Doamne tare-i frumoasă, n-are pereche. Da, s-o iei neta domnu Ghiorghi?". Și ne-a fost tare dragă și i-am fost și eu ei tare drag
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
în dormitorul de la etajul al doilea. După nu mult timp intră o persoană ce am mai întâlnit-o acum câteva zile, o tânără cam de 18 ani, plinuță, singură și mi se pare mie cam tristă. Deși de oboseală se leagănă ca un pinguin a reușit să parcurgă și ea cei 30 de km de la ultimul albergue. Se așează liniștită pe un pat, în colț, și începe să-și oblojească picioarele. O admir pentru curajul și statornicia ei. Mă întreb însă
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
de câteva luni Își manifesta bucuria la revenirea noastră și din momentul intrării noastre În casă, Zânica n-o mai putea stăpâni. Mă aștepta trează până veneam de la facultate. O luam În brațe și ne așezam pe canapea, apoi o legănam pe genunchi cântându-i din amintirile copilăriei: Somn ușor, somn ușor/ să te alinte Moș Alinte/ că ești bună și cuminte. Adormea imediat. O așezam În pătucul ei și dormea fericită. Primăvara s-a scurs, vara a trecut și ea
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
în trei dungi, care creștea spontan în poienele codrilor, sau mărul oarzân, timpuriu, care creștea și el în sălbăticia începutului lumii, cu dulceața lui uluitoare, pe dealuri și munți, De-aș muri primăvara/ Păsările m-ar cânta/ Vântuțu m-ar legăna/ Rândunele m-ar duce/ Și cucu mi-ar pune cruce / Dintr-o creangă de măr dulce. În această lume de pe Valea Izei, înconjurată din toate părțile de munți, preistoria s-a întâlnit în mod miraculos cu postistoria, așa cum uneori apusul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
frumos. Parcă ai opri autocarul să te saturi de privit, că prea repede merge. Cât vezi cu ochii, cât cuprind ei, numai apă liniștită. Culoarea e un albastru frumos, cum e cerul Însorit. Iar marea cu mici valuri parcă se leagănă răspândind stropi ca perlele. Doamne, ce frumos peisaj, ce plăcut e s-o privești! Îți dă sănătate și te hrănește psihic. Așa zic eu. Am văzut sate modeste, cu căsuțe mici și câte o capră și un măgăruș În grădina
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
era obositoare, cu avionul, dura doar 30 de minute, dar nu mă încânta, sau cu vaporul, două ore și jumătate pe apele Rio de la Plata. A doua zi după vizionarea "Diario de motociclista", am ales vaporul pentru întoarcerea la Montevideo. Legănat de ape și de cântul monoton al motoarelor am avut suficient timp să retrăiesc cele văzute pe ecran. Despre Che și motocicleta lui aveam să fiu surprins la Montevideo de doi colegi: ambasadorul Argentinei și ambasadoarea Cubei. Ambasadorul Republicii Argentina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
buni“ decât el sunt în roman competitorii români ai lui Avramuț: Cristea Bujor, Vasile Damian ș.a. De altfel, în carte, figurii lui Avramuț îi este opusă, poate chiar prea simetric, aceea a altui evreu, candidul Mișu Ho rowitz, comis-voiajorul veșnic legănat de iluzii inconsistente, sentimental, onest până la pierderea simțului de apărare, victimă sigură a maleficului Avramuț. Aceste romane de moravuri sociale ale lui Ury Benador, deloc lipsite de merite, rămân totuși în umbra unei narațiuni de mici dimensiuni care este opera
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
de cunoaștere și recunoaștere a operei sale în lume. Iar acest lucru nu se poate face doar prin ediții ocazionale, prin traduceri diletante, prin volume în care să se popularizeze poezii ca Somnoroase păsărele, Pe lângă plopii fără soț, Ce te legeni, codrule? ș.a. Trebuie să căutăm și să angajăm poeți veritabili, de aiurea, care să cunoască și să înțeleagă poezia lui Eminescu. Or, asta se poate face prin publicarea în edituri de prim rang din străinătate, a unor studii comparatiste, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
a fixa în conștiința publicului de azi o mare personalitate a literelor universale despre care cei ce trec prin școlile noastre acum, ca gâsca prin apă, nu se sfiesc să afirme că lor, poezia aceasta nu le spune nimic. Mă leagăn și eu pe un vis, așa cum Noica (păstrând proporțiile, firește) se legăna cândva pe visul editării manuscriselor. Iată, visul său s-a împlinit. De ce nu s-ar putea împlini și visul meu (numai al meu?!) de a avea un institut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
universale despre care cei ce trec prin școlile noastre acum, ca gâsca prin apă, nu se sfiesc să afirme că lor, poezia aceasta nu le spune nimic. Mă leagăn și eu pe un vis, așa cum Noica (păstrând proporțiile, firește) se legăna cândva pe visul editării manuscriselor. Iată, visul său s-a împlinit. De ce nu s-ar putea împlini și visul meu (numai al meu?!) de a avea un institut de stat pentru studiul și promovarea în lume a operei lui Mihai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
la umbra zaplazului 145... Trosc!... Amândouă au rămas pe loc. Una s-o faci cu borș și cealaltă friptură, zisei babei cei colțate, care sta încremenită la spatele mele. Apoi iată și o rață grasă, pânticoasă care trecea pe dinaintea cerdacului, legănându-se din șele ca o preuteasă. ...Trosc!... Asta s-o faci cu curechi!146 Ho! Tatarilor, ienicerilor, bașbuzucilor!147... Ce, ați venit să-mi pustiiți ograda? strigă Manolucă desperat. Dacă nu ni se dă de bună voie, noi rechiziționăm ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ne păsa nouă de lipsa lor. Din contra, făceam mai mare haz să ne vedem hurducați 180 pe pământ crud, pe costișe prăvălatice, prin păraie bolovănoase decât dacă am fi mers pe șosele netede și în cupèle181 închise, bune să legene cuconași de cei care se tem să nu-i pârlească soarele. Cu cât calea era mai anevoioasă, cu atât, mă rog, vrednicia noastră părea mai mare. Dar, în schimb, ce frumos, ce pitoresc era drumul acesta care șerpuia de-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
meu, îmi făceau fel de fel de schime 189 și semne, ca să mă prind și eu în hora lor. Apoi, aruncându-mi ochii spre ceri, văzui luna în forma unui iartagan însângerat, trecut parcă proaspăt prin gâturi creștinești, cum se legăna și ea când în dreapta, când în stânga, dimpreună cu luceferii și stelele, îngânând hora munților de pe pământ; și doar nu s-auzeau alți lăutari decât tot grierii cei care țârâiau mocnit în iarbă. "Ce mare sărbătoare, ce bucurie a cuprins lumea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]