5,217 matches
-
Parsons, în schimb, lipsind atât armonia intereselor naturale 12, cât și dreptatea socială, convergența tipurilor de norme în sistem este dată de puterea socială sau "colectivă". Aceasta e diferită de puterea "distributivă"13 (legată de autoritate) a cărei sursă de legitimitate este. În consecință, dreptatea se reduce, la Parsons, la "elementul de legitimitate care neîndoielnic [spune el] corespunde direct obligației morale a lui Durkheim"14 și constituie baza pentru puterea consensuală. Dar ideea de legitimitate nu furnizează un scop pentru acțiune
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
socială, convergența tipurilor de norme în sistem este dată de puterea socială sau "colectivă". Aceasta e diferită de puterea "distributivă"13 (legată de autoritate) a cărei sursă de legitimitate este. În consecință, dreptatea se reduce, la Parsons, la "elementul de legitimitate care neîndoielnic [spune el] corespunde direct obligației morale a lui Durkheim"14 și constituie baza pentru puterea consensuală. Dar ideea de legitimitate nu furnizează un scop pentru acțiune. Ea este mai degrabă o condiție a consensului, și nu o condiție
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
de autoritate) a cărei sursă de legitimitate este. În consecință, dreptatea se reduce, la Parsons, la "elementul de legitimitate care neîndoielnic [spune el] corespunde direct obligației morale a lui Durkheim"14 și constituie baza pentru puterea consensuală. Dar ideea de legitimitate nu furnizează un scop pentru acțiune. Ea este mai degrabă o condiție a consensului, și nu o condiție suficientă. Pentru a nu genera anomie, ordinea legitimă trebuie să fie conjugată cu eficiența: "faptul orientării către o ordine legitimă și motivele
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
mai degrabă o condiție a consensului, și nu o condiție suficientă. Pentru a nu genera anomie, ordinea legitimă trebuie să fie conjugată cu eficiența: "faptul orientării către o ordine legitimă și motivele de acțiune [...] cele două elemente de interes și legitimitate sunt interconectate în mod complex"15, spune Parsons. El crede că această dualitate weberiană se regăsește și la Durkheim, unde "aduce înapoi elementele utilitariste, sub forma intereselor"16. Drept urmare, în scrierile mai târzii el se crede îndreptățit să reconsidere poziția
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
și individualism. Habermas consideră că, în cazul statului liberal, puterea este constituită de Constituție, dreptul este cel care deopotrivă legitimează și constituie puterea, nu doar legitimează sau îmblânzește o putere existentă, așa cum se întâmplă în cazul regimurilor politice a căror legitimitate vine dintr-un principiu exterior comunității. Astfel, statul liberal poate asigura suficientă legitimitate, nu ar fi nevoie de un "drept pozitiv" legitimat de o "substanță etică". Cetățenii liberali trebuie, însă, să asigure solidaritatea, fiindcă aceasta nu mai este garantată de
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
Constituție, dreptul este cel care deopotrivă legitimează și constituie puterea, nu doar legitimează sau îmblânzește o putere existentă, așa cum se întâmplă în cazul regimurilor politice a căror legitimitate vine dintr-un principiu exterior comunității. Astfel, statul liberal poate asigura suficientă legitimitate, nu ar fi nevoie de un "drept pozitiv" legitimat de o "substanță etică". Cetățenii liberali trebuie, însă, să asigure solidaritatea, fiindcă aceasta nu mai este garantată de un principiu exterior. Ei, care sunt și autorii legilor, au o responsabilitate mai
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
cu tradiția: "între membrii unei comunități politice nu se naște o solidaritate, oricât de abstractă și de mediatizată ar fi ea de drept, decât atunci când principiile justiției se inserează în rețeaua densă a unei culturi orientate de valori [s.n.]"14. Legitimitatea și motivația pentru solidaritate pot fi asigurate de statul liberal, dar oamenii au libertatea de a urma altă cale, ei pot urma doar bunăstarea proprie. Dezvoltarea piețelor, care controlează tot mai mult și tot mai multe sectoare normate înainte de politic
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
din acest dialog este unul mai complex, poate fiindcă este rezultatul dialogului unor personalități cu opțiuni diferite, dar cu o primă opțiune comună: o lume comună este posibilă și aceasta poate fi construită de oameni care creditează rațiunea, dar recunosc legitimitatea unor repere care o depășesc. Responsabilitatea civică și conviețuirea critică a rațiunii cu credința sunt soluții pentru principala noastră problemă (solidaritatea comunității), dar și pentru cea doar enunțată, contactul problematic între societatea modernă secularizată și cele nesecularizate sau superficial secularizate
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
a constituit prin dizlocarea vechilor comunități tradiționale (etnice, religioase, lingvistice, regionale etc.) au fost inventate noi modele de loialitate și coeziune, și ele au fost justificate prin ideea dreptății. Rolul "marilor povestiri" moderne a fost tocmai acela de a conferi legitimitate și eficiență strategiilor puterii. Acesta a fost și sensul marilor reforme ale secolului al XIX-lea. Adeseori strategia reformistă liberală a fost prezentată ca o modalitate naturală spontană de a transforma societatea în sens democratic. De exemplu, Hayek și Popper
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
că, în sistemul său, Marx nu a găsit locul cuvenit pentru problema dreptății; acest lucru nu e de mirare, pentru că liberalii din care s-a inspirat nu au avut nici ei astfel de preocupări. Aceștia au redus dreptatea la problema legitimității de input, adică la o strategie a puterii, așa că Marx a răsturnat problema și a redus dreptatea la legitimitatea de output, adică la o altă strategie a puterii. El a crezut că solidaritatea este o problemă de calcul, așa cum au
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
pentru că liberalii din care s-a inspirat nu au avut nici ei astfel de preocupări. Aceștia au redus dreptatea la problema legitimității de input, adică la o strategie a puterii, așa că Marx a răsturnat problema și a redus dreptatea la legitimitatea de output, adică la o altă strategie a puterii. El a crezut că solidaritatea este o problemă de calcul, așa cum au crezut și contractualiștii liberali, iar guvernarea este o treabă de spontaneitate naturală, așa cum a crezut Adam Smith. Pentru Marx
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
socialism global a cărui condiție de posibilitate să fie un nou concept de solidaritate, bazat pe Facebook, pe internet și pe noile libertăți. Adică este din nou vorba de a pune coeziunea înainte principiilor și de a defini dreptatea ca legitimitate de output. Acest tip de socialism ar fi lipsit de riscuri, pentru că s-ar sustrage posibilității de a fi instrumentat de strategiile puterii. Ar fi vorba de o coeziune autentică bazată pe sentimentul de prietenie al comunității globale, Acest sindicalism
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
vechi doar, doar modernii au dat lucrări de soi. În perioada barocului, figurile de stil caracteristice sânt paradoxul, oximoronul, catahreza. Acestea sânt figuri de stil creștine, mistice, pluraliste. Adevărul este complex. Există numeroase moduri de -cunoaștere, fiecare cu propria lui legitimitate. Unele tipuri de adevăr se cuvin, exprimate prin negație sau printr-o premeditată deformare. Despre Dumnezeu se poate vorbi antropomorfic, deoarece el i-a făcut pe om după chipul și asemănarea sa ; dar el este, de asemenea, transcendentalul Celălalt. De
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
în politică - cu sau fără deținerea efectivă a puterii - nu a avut de regulă consecințe fericite. Prin renunțarea la spiritul critic și crearea unor arsenale argumentative pentru justificarea unei ideologii sau sistem de putere, intelectualul a lovit în propria sa legitimitate. Pentru secolul trecut, tentația politică se produce în preajma anilor '30, din nevoia de acțiune, pe fondul unei nemulțumiri progresive față de transformările postbelice ale Europei. În termenii lui Julien Benda, "trădarea cărturarilor" se desprinde din consecințele modernității ce transformă intelectualul în
Cărturarii provinciei. Intelectuali și cultură locală în nordul Moldovei interbelice by Anca Filipovici () [Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
constituit conceptele cheie ale modernității. Actul de a construi a fost Înțeles de la Început drept un act de populare, de apropriere și edificare a unor noi zone. Dar, odată cu stagnarea sau scăderea economică și demografică, ideea de colonizare Își pierde legitimitatea, astfel Încât edificarea nu mai este un scop, ci devine un punct de plecare. Philipp Oswalt, arhitect și publicist german, inițiatorul proiectelor ― , vorbește despre noțiunea de postarhitectură și pune În discuție modul În care este perceput ceea ce deja există și cum
Polarităţile arhitecturi by Ilinca PĂUN (CONSTANTINESCU) () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92982]
-
jos al distanței devine apăsător, carceral, demonic. Cînd religia se sedentarizează, ea produce teologii ale istoriei, cadre sociale, civilizație. Atunci distanța verticală își inversează întrucîtva vectorul dominant. Polul absolut se reflectă în lume, îi dă acesteia catafatic ordinea globală, sensul, legitimitatea, fără ca totuși conștiința distanței să slăbească. Dimpotrivă. Cultura colectivă, în toate aspectele ei, se întemeiază pe schimbul de daruri și de cereri între polii unei distanțe de acum solid instaurate. Dar oamenii dorinței (însingurații, contemplativii, misticii) marchează, în interiorul peisajului social
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
a altor credințe, dar integrează această diversitate în modul cum își concep propria credință. Epoca noastră nu e numai scena ascensiunii fundamentalismelor politizate, agresive. Ea se caracterizează și prin fenomenul cu totul nou al deschiderii conștiințelor către diversitatea religioasă, către legitimitatea și beneficiile ei spirituale. Există analiști care înclină să califice această deschidere ca relativizare postmodernă a credinței. A admite că și alte religii sînt purtătoare de adevăr ar însemna să accepți fragmentarea adevărului sau evacuarea temei lui, pe de o
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
ascendent al participării omului la absolut. Mai cu seamă cînd o religie devine religie de stat, divinul riscă să fie privit drept capătul de sus al lumii și al societății, cel care, în continuitate cu ele, le dă nu numai legitimitate, ci și statut de scenă unde se joacă viața spirituală în întregul ei. Orice societate tradițională sau religioasă poate fi pîndită de această ambiguitate. Faptul că o societate se gîndește pe sine ca o aplicație a legii divine e însoțit
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
Imperiului, cu speranța transfigurării, a unei alte lumi. Societatea și istoria concretă nu erau decît o variantă perisabilă a lumii, lăsată de Dumnezeu în puterea legilor și a cutumelor vechi, dar, prin însuși acest fapt, învestită cu o anumită, relativă, legitimitate. Totuși, din secolul al IV-lea, cînd creștinismul devine religia Imperiului, Biserica trebuie să se situeze altfel decît pînă atunci față de, dar mai ales în istorie și social. Raporturile dintre Biserică și stat vor ține de acum înainte seama de
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
atribuțiile. În caz contrar individul are un drept de rezistență. Expresia "dreptatea ca libertate" concentrează toate aceste idei despre dreptate într-una singură. Pe de altă parte, Locke a elaborat prima filozofie modernă a libertății ca teorie a puterii legitime. Legitimitatea este o problemă de dreptate, întrucât privește ceea ce este just și recunoscut. Pentru Locke, autoritatea legitimă este cea care se bazează pe consimțământul majorității și garantează libertatea. Când un guvern este legitim, cetățeanul este liber. Această idee a fost dezvoltată
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
a fost că fuga regelui Iacob echivalează cu o abdicare de facto, ceea ce creează un drept de succesiune pentru fiica sa Maria (conform doctrinei tory), iar la această succesiune s-a adăugat un contract între popor și suveran care creează legitimitate pentru Wilhelm de Orania, încoronat ca William al III-lea (conform doctrinei whig). Crearea unei monarhii constituționale s-a numit în istoria Angliei "revoluție glorioasă" (1688). William al III-lea a ratificat Declarația Drepturilor, prin care erau stabilite drepturile și
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
puterii politice. În lumea occidentală ea își are originea în Evul Mediu, în perioada carolingiană. Ideea care stă la baza acestei doctrine este că regii primesc direct de la Dumnezeu misiunea de a-și conduce supușii către mântuire, având o dublă legitimitate: ca preoți și ca regi. La sfârșitul primului mileniu, conflictele dintre papalitate și regii creștini au dus la separarea puterii spirituale și a celei temporale, sub influența dreptului roman instrumentat de Biserică. Această distincție a condus la redescoperirea ideii de
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
a fost publicată postum abia în 1680, în contextul celei de a doua crize politice din secolul al XVII-lea; ea va fi atacată de John Locke în primul dintre cele Două tratate despre guvernare 37. Teoria lui Filmer a legitimității politice are două componente: una politică și una religioasă. Filmer a fost inspirat pe de o parte de autori scolastici precum Bellarmin, Suarez și Luis de Molina, pe care îi citează, și pe de altă parte de Jean Bodin. Conceptul
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
inversă, când un om invocă libertatea de conștiință pentru a justifica nesupunerea lui față de o lege care îl ofensează, cu toate că ea nu vizează decât "pacea publică și bunăstarea poporului". În acest caz, opinia privată și scrupulele inferiorului nu pot anula legitimitatea superiorului, iar legea nu e nedreaptă doar pentru că cineva o consideră astfel. Pentru a lămuri această chestiune, Locke distinge între obligația materială și obligația formală. Distincția lui Locke corespunde cu distincția pe care o făcuse Hobbes între obligația in foro
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
o dovadă clară că Filmer nu urmărește înlănțuirea de idei, ci se bazează pe simple jocuri de cuvinte. Conceptul de autoritate pe care ni-l propune este lipsit de realitate. În același timp, conceptul în cauză este lipsit și de legitimitate. Altfel spus, el trebuie respins nu numai pentru că Filmer nu l-a definit cum se cuvine, ci și pentru că el reprezintă justificarea post-hoc a unei stări de fapt. Filmer nu face deosebirea dintre autoritatea legitimă și autoritatea nelegitimă, astfel încât poziția
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]