5,675 matches
-
de multe privilegii: au primit pământ, au fost scutiți de taxe, au primit dreptul de a practica meșteșugurile, precum și dreptul de a se organiza în bresle. Breslele funcționau după statute cu precizări exacte, pentru fiecare treaptă profesională, pentru ucenic, calfe, meșteri, alegerea starostelui, etc. Breslele erau de trei tipuri: economice și comerciale, bresle sociale și bresle etnice (evreii, bulgarii, ungurii etc.). Breslele cele mai dezvoltate aveau biserică ridicată de către membrii comunității. Localitățile catolice în această zonă au fost la Craiova și
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
pe care îl admirăm și astăzi. În 1850 complexul a fost terminat. După năruirea a trei Bărății, cea de a patra s-a înălțat cu siguranță și cu grație, precum mărețele construcții de altădată, menite să dureze, ca în legenda Meșterului Manole, după atâtea jertfe. Mult timp biserica Bărăției a fost considerată de către credincioșii catolici a fi biserica austriecilor, deoarece cele patru clopote au provenit de la Casa Imperială a Austriei: două clopote au fost donate de către părinții împăratului Franz Joseph, unul
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
băuturi spirtoase. În Iași, atelierele și dughenele evreiești erau predominant dispuse pe două mari artere - Ulița Rusească și Ulița Hagioaiei. Conform catagrafiei din 1844, în Iași trăiau 6.168 evrei care prestau activități productive dintre care 2073 erau negustori, 2219 - meșteri și 860 - unii calfe, alții slugi. Pe lângă aceștia, mai existau în Iași, cinci hahami, 30 dascăli, un rabin, un ceauș, șase psalți, un asistent de rabin, patru ciocli și un secretar. În 1851, în orașul Iași activau 1.169 negustori
Al doilea război mondial : Holocaust, rasism, intoleranţă şi problema comunităţilor evreieşti din România şi Italia : ghid pentru predarea istoriei holocaustului în liceu, cu ajutorul platformei on line by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101009_a_102301]
-
un om tânăr Mussolini s-a născut într-o duminică, la 29 iulie 1883, la Varano dei Costa, mic grup de case vechi situate pe o înălțime a Doviei, cătun al comunei Predappio, lângă Forli, în Romagna. Tatăl, Alessandro, era meșter fierar; cam palavragiu și vorbăreț, amator de femei și de băutură, corespondent al ziarelor anarhiste din Forli și care se mândrește că scrie despre socialism și revoluție. Familia Mussolini a scos-o greu la capăt. Tatăl a izbutit totuși să
Al doilea război mondial : Holocaust, rasism, intoleranţă şi problema comunităţilor evreieşti din România şi Italia : ghid pentru predarea istoriei holocaustului în liceu, cu ajutorul platformei on line by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101009_a_102301]
-
sau mai multe șuruburi, cum hotăra maistrul. Trebuia să stau cu privirea tot timpul ațintită asupra focului și cum vedeam că începe să iasă scântei și observam că începe să se topească, îl și scoteam din foc și-l dădeam meșterului șurubul în cauză, care cu ciocanul de mână, pe nicovală, îi dădea forma solicitată de documentație. În timpul încălzirii șuruburilor, cu tot efortul meu, era imposibil să nu se mai topească din când în când câte unul. Așa că, după terminarea prelucrării
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
pentru una singură din cele patru neveste. Întreg haremul locuia aici, dar bogăția și arta s-au împletit, la porunca stăpînului, doar pentru o singură femeie, pe care inima sa o iubea mai presus de toate. Și pentru că a adus meșteri occidentali din Europa, legile Islamului au fost pe alocuri călcate, căci de unde să știe acei Ghiauri ignoranți cum se folosește mozaicul acela colorat în toate nuanțele curcubeului? Și cum nu știau, au luat ceramica și au clădit cu ea porți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
Islamului au fost pe alocuri călcate, căci de unde să știe acei Ghiauri ignoranți cum se folosește mozaicul acela colorat în toate nuanțele curcubeului? Și cum nu știau, au luat ceramica și au clădit cu ea porți, în loc de sobe, în vreme ce un meșter uzbec, al cărui nume s-a păstrat scris la intrarea palatului, a împletit, pentru prima dată în lume, dantelă de alabastru pe fond de oglinzi, împodobind astfel pereții acelei săli ce avea să se numească, pînă în zilele noastre, "Sala
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
repede plantată vie, care mai târziu, după moartea bunicului, a fost împărțită între cei patru feciori și o fată mătușa Irina, care m-a botezat pe mine femeie înaltă, frumoasă și foarte energică. Bunicul Vasile a fost și un bun meșter de instrumente pentru gospodăria podgoriilor: ciubere, butoaie, dejuri, teascuri și altele. În timpul iernii, acest fecior de răzeși a înzestrat lucrând multe vii și cu acele frumoase "cioveie" ieșite din mâinile lui harnice. Eu le-am cunoscut la noi și mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
bune, dar nu se prindeau de mintea mea, se așezau de-a curmezișul destinului meu. Eu aveam un gând și-l urmăream cu deosebită îndărătnicie. Într-o zi, am fost dus la uzina electrică și dat acolo în grija unui meșter instalator ca să facă om din mine. Două sau trei luni am lucrat cu meșterul acela, însă după două săptămâni eram tot atât de știutor ca și el. Lucram în oraș instalații, lucram eu pentru că el, meșterul, se ducea nu știu unde. Pe unde intram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
meu. Eu aveam un gând și-l urmăream cu deosebită îndărătnicie. Într-o zi, am fost dus la uzina electrică și dat acolo în grija unui meșter instalator ca să facă om din mine. Două sau trei luni am lucrat cu meșterul acela, însă după două săptămâni eram tot atât de știutor ca și el. Lucram în oraș instalații, lucram eu pentru că el, meșterul, se ducea nu știu unde. Pe unde intram să lucrez, după ce eram lăsat singur, toate le făceam eu și erau bine făcute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
și dat acolo în grija unui meșter instalator ca să facă om din mine. Două sau trei luni am lucrat cu meșterul acela, însă după două săptămâni eram tot atât de știutor ca și el. Lucram în oraș instalații, lucram eu pentru că el, meșterul, se ducea nu știu unde. Pe unde intram să lucrez, după ce eram lăsat singur, toate le făceam eu și erau bine făcute, oameni erau mulțumiți, creându-se împrejurul meu multă voie bună. Însă eu aveam alte gânduri și după ce am primit cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
și îndârjire îmi croiam drumul spre cele ce mă pasionau, acum, târziu, simt un fel de mirare. În peregrinările mele prin oraș, întâlneam la vitrinele unor librării tablouri de Băncilă și rămâneam țintuit acolo ore întregi. Pe lângă Hală erau niște meșteri de firme și eu stăteam pe la ferestrele lor mult și bine fascinat de palete, de culori, de mirosurile acelea caracteristice atelierelor de pictură, până ce se găsea cineva să mă alunge de la locul fericirii, vreun sergent de stradă, vreun ucenic rău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
bine fascinat de palete, de culori, de mirosurile acelea caracteristice atelierelor de pictură, până ce se găsea cineva să mă alunge de la locul fericirii, vreun sergent de stradă, vreun ucenic rău sau foamea care mă ducea spre casă. Unul din acești meșteri m-a primit, pentru un timp, la el; însă, văzându-mă cum sunt, m-a dat afară, reproșându-mi că am "apucături de artist". Mai pe urmă am nimerit la un bun meșter de icoane, Nicolae Dumitriu, om gospodar cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
mă ducea spre casă. Unul din acești meșteri m-a primit, pentru un timp, la el; însă, văzându-mă cum sunt, m-a dat afară, reproșându-mi că am "apucături de artist". Mai pe urmă am nimerit la un bun meșter de icoane, Nicolae Dumitriu, om gospodar cu casă nouă și ogradă mare, în mahalaua de lângă Mitropolie. În sfârșit acum eram mulțumit, aici se putea învăța ceva, dar meșterul nu era grăbit cum eram eu. A luat-o de la cele simple
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
am "apucături de artist". Mai pe urmă am nimerit la un bun meșter de icoane, Nicolae Dumitriu, om gospodar cu casă nouă și ogradă mare, în mahalaua de lângă Mitropolie. În sfârșit acum eram mulțumit, aici se putea învăța ceva, dar meșterul nu era grăbit cum eram eu. A luat-o de la cele simple, de la vopsitorie și printre altele, doar eram ucenic, cât a fost vara de lungă, a trebuit să vopsesc gardul nou ce-i împrejmuia ograda mare. Atâta am vopsit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
să facă recepția lucrărilor. Cu Sig. Nicola lucram tot felul de decoruri. Într-o sală mare la etaj, sala de repetiție a actorilor să fi avut 14-15 m lungime, în fund cu o ușă pe care se intra în camera meșterului, o odaie nu prea mare, încărcată cu tot felul de lucruri, un fel de bazar. Meșterul primea reviste de artă străine, mai mult italienești, ziare, lumea lui, actori și actrițe. Câteodată se făceau și lungi jocuri de cărți. Eu dormeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
la etaj, sala de repetiție a actorilor să fi avut 14-15 m lungime, în fund cu o ușă pe care se intra în camera meșterului, o odaie nu prea mare, încărcată cu tot felul de lucruri, un fel de bazar. Meșterul primea reviste de artă străine, mai mult italienești, ziare, lumea lui, actori și actrițe. Câteodată se făceau și lungi jocuri de cărți. Eu dormeam acasă la părinți. Intrat în lumea aceasta, am cunoscut oameni celebri pe vremea aceea în Iași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
câteva odăițe, locuia familia actorului Profir, destul de numeroasă, cinci, șase persoane. Și domnul și doamna actori, amândoi oameni durdulii, domnul chiar gras, oameni foarte buni gospodari, parcă nici nu ar fi fost artiști, gândeam eu atunci. Nu după mult timp, meșterul meu, văzând că mă pricep bine și pot să lucrez la toate, mă lăsa singur din ce în ce mai mult până când, în vară, eu eram tot. Munca la decoruri, de unul singur, este neînchipuit de grea. Aveam de mânuit câteodată panouri de dimensiuni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
glastrele cu mușcate ale doamnei Profir și Agata cu ochi și părul negru. Am lucrat mult și greu aproape toată vara. În oraș bântuia tifosul. Într-o dimineață, am plecat de acasă ceva mai obosit și ziua a fost grea, meșterul a observat că am ceva, că nu sunt într-ale mele. Am mers la o farmacie și mi s-a dat un fel de doctorie grețoasă. Apoi, pe drumuri ocolite și dosnice, am luat calea întoarsă spre casă, drum de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
o lună și jumătate, am ieșit din casa morților. Convalescența a fost scurtă, eram ucenic și la teatru era încă mult de lucru. Toamna târziu, terminarăm și într-o dimineață de sfârșit de noiembrie, două care mari încărcate cu gospodăria meșterului plecau de la Național spre bariera Păcurarilor, luând drumul spre Târgul Frumos. Ziua era cenușie, peste dealuri golașe, pe deasupra întinderilor uscate se învăluiau stoluri de ciori și în înălțimi alergau nouri destrămați. După-amiază începu să fulguiască ninsoare și vântul se coborâse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
cenușie, peste dealuri golașe, pe deasupra întinderilor uscate se învăluiau stoluri de ciori și în înălțimi alergau nouri destrămați. După-amiază începu să fulguiască ninsoare și vântul se coborâse mai jos. Amurgise când am ajuns la Târgul Frumos. Toată iarna am vegetat, meșterul se ținea întruna de chefuri, de cărți și deseori își bătea nevasta. Spre primăvară, am plecat cu șatra al Râmnicul Vâlcea. Se găsise de lucru la teatrul comunal de acolo. Până la Paști, când am cerut să mă întorc acasă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
acolo. Până la Paști, când am cerut să mă întorc acasă la părinți, am lucrat, ca de obicei, mai mult singur. Muncă istovitoare pentru vârsta ce aveam. Am plecat și nu m-am mai întors, cu toate amenințările ce veneau de la meșterul meu. A trecut vara cu lungi plimbări prin împrejurimile Iașului. Când și când desenam. În toamnă, cupă ce începuseră cursurile, am fost primit la un examen care a avut ca rezultat intrarea mea, audient, înscris în registru la Școala De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
din jurul meu, cu deosebită tărie, detractorii, făceau cor cu mine. Pentru Grigorescu și Luchian admirația mea era fără rezerve, pe lângă mare pricepere a meșteșugului ce intra cu tărie în inima mea era acea lumină argintie, caracteristică țării noastre, pe care meșterul a pus-o în pânzele lui. De Andreescu, nu auzisem încă nimic. Instinctul a fost pentru mine singura călăuză. Acum, târziu, după trecerea anilor, pot să constat că admirația și interesul meu au mers întotdeauna spre lucrări și pictori de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
noi, înfuriați de lipsa de omenie a celor de după ușă, tragem o înjurătură apăsată, stupim și plecăm. Mai spre seară, vine un om, întreabă de noi și ne spune că D. profesor Băncilă ne poftește la el. Nu știam că meșterul era la Agapia, vestea ne bucură, închipuindu-ne că vom fi opriți și la masa de seară. Ne punem cămăși curate, ne aranjăm ținuta și plecăm țanțoși să căutăm casa unde locuia pictorul. Era undeva mai în afară pe malul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
pantalonului este obținut din albul pânzei neacoperită de culoare, lucru foarte rar la cei vechi. Până a nu fi ajuns aici, nici nu auzisem nimic de Bruegel și am avut norocul să văd una din cele mai frumoase lucrări ale meșterului flamand, "Orbii căzând în baltă". Expresivitatea formelor simplificate, culoarea de bleu-gri fin, cu ușoare gălbuiuri de ocru, armonie adecvată temei, dă acestui tablou un aspect foarte actual "modern". În această încăpere mică, sunt puși la un loc, cu lucrări de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]