4,850 matches
-
băiatului. Spune-mi, don Formento, cum făcuse tâlharul rost de arma aceea? — Mister. După ce și-a agresat tatăl, pe băiat l-a lovit strechea și și-a zvârlit sculele de gaucho În spatele hortensiilor. — Știam eu. Și cum Îți explici prezența micuței biciuști În odaia lui Anglada? — Nimic mai simplu, dar asemenea temeiuri Îi sunt interzise polițistului. După poza pe care ați văzut-o, În proteica existență a lui Anglada a existat o perioadă pe care o vom numi puerilă. Asupra campionului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
ingenua profuziune a meșterului italian, abia temperată de severul canon latin al lui Le Corbusier. O voi evoca fără șovăială. Priviți casa: pe fațada de azi, albastrul celest de ieri e zăpeziu și aseptic; Înăuntru, pașnicul patio al copilăriei, unde micuța sclavă neagră ducea de colo-colo În goana mare cana din argint pentru mate, Îndură fără să-i fie pe plac ofensiva progresului, care Îl burdușește cu dragoni exotici și smalțuri milenare, roade ale amăgitoarei perii mânuite de harnicul Nemirovsky; În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
ne-a hărăzit un mistuitor pojar, care a pus În primejdie Însăși anatomia lui Fang She și a pus capăt pentru vecie regretatelor noastre taclale; focul nu a mistuit casa pe de-a-ntregul, dar a devorat o puzderie de lampioane micuțe din lemn. Nu răscoliți pământul În căutarea apei, domnule Parodi, nu vă deshidratați onorabilul trup: pojarul a fost stins. Dar, vai, s-a stins și instructiva căldură a șuetelor noastre. Madame Hsin și Tai An s-au mutat În strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
operă a lui Vilaseco exprimă ca nici o alta evoluția poeziei de limbă spaniolă de la Începutul secolului până În zilele noastre. Prima sa creație, poemul Durerile sufletului (1901), pe care l-a publicat În Telegraful de peste Ocean al lui Fisherton (Rosario), e micuța operă a unui Începător care, căutându-se pe sine, Încă mai șchiopătează, și nu de puține ori e apă chioară. Configurează o muncă mai curând de cititor decât de geniu care Împinge, căci e plin ochi de influențele (În general
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
lui Bustos Domecq; dar Borges și eu am petrecut clipe minunate scriindu-le“. Binele! Va fi! Revelația propriei mele persoane!/ Dar fii atent, căci trebuie să colaborăm;/ Nu beau ceai, dar Îngăduie-mi o țigară! În original Bicho Feo, „animal micuț“, „insectă“, „urâtanie“, „persoană isteață“ (n.tr.). Poreclă drăgăstoasă dată lui H. Bustos Domecq În intimitate (n H.B.D.). Porteño, „din port, portuar“, este adjectivul gentilic aplicat ființelor și obiectelor din orașul-port Buenos Aires. El apare În aceste texte mai ales cu cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
se duse la un hublou și, privind afară, exclamă: — la te uită, alți vizitatori. — Ce mai e acum? spuse Harry, ridicând iute privirea. „Speriat? Nu, doar exaltat. Interesant“, remarcă În gând Norman. — Sunt minunate, spuse Edmunds. Un soi de meduze micuțe. Sunt răspândite peste tot În jurul habitatului. Ar trebui să le filmăm. Ce părere aveți, domnule Fielding? Mergem să le filmăm? — Cred că acum vreau să mănânc, Jane, spuse Ted, un pic cam sever. Edmunds păru afectată de felul În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
amăgește că se amăgește. Căci, de fapt, totul e numai orgoliu. Ne e foame de nemurire ca ulcerosului de fazan împănat. La prima înghițitură, incompatibilitatea noastră cu condiția zeului ne provoacă greață și dureri de stomac. Sclav, înapoi! Înapoi la micuța noastră viață călîie care cam pute dar, în care se poate delira încă liniștit. Cum să visezi nemurirea cînd spaima morții îți acoperă gîndurile ca, peste mări, o pată de țiței? Necunoscuta. Zăpăciții din jur se prefac a o ignora
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
poată privi cerul cu un ochi. Unele se uitau chiorâș spre cer și cârâiau a primejdie. Adică, le anunțau și pe celelalte. A cârâit și cloșca mea și a chemat înspăimântată puii: clo,clo, clo! strigând la ei. Dar ei, micuți și prostuți, nu înțelegeau ori nu o ascultau. Până să-i adune și să-i adăpostească, din înaltul cerului a venit în picaj o gaie. Cloșca a întâmpinat-o curajoasă și s-a luptat cu ea. Gaia nu a putut
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
rotund și ager Se rotește Depistând așa, deodată, Câte-o râmă... Iute ciocul își desface Pân' la gușă, Prinde râma cu-ncântare De un capăt Și-o târăște după dânsa, Jucăușă... Când pe-o parte, când pe alta, Că-i micuță, Ea întruna se dă-n leagăn Pe picioare Și învață-acum să meargă ... O rățușcă! BĂTRÂNA („Creion” Tudor Arghezi) Era prima zi de duminică a acestei primăveri în care Tudor a reușit performanța de a nu merge la serviciu. Nu-i
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
aranjat florile mai plăcut ca japonezele! Avea un simț al armoniei așa de dezvoltat cum mai rar se întâlnește... Oare de unde-i veneau ideile ori gusturile astea? Și la hăinuțele și flanelele pe care ni le cosea pe când eram noi micuți ori ni le lucra cu andrelele am observat aceeași deosebită înclinare spre frumos...” medita Tudor plimbându-se alene pe aleile curate dintre ronduri, cu mâinile la spate, lipsit de griji, într-o deplină tăcere. „Pe toate bluzițele și puloverele aveam
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
i se strânseră încetișor, făcând întuneric. Adormise? Era între veghe și somn... ... Tudorel își bălăcea picioarele în apa limpede ce curgea alene pe sub podul de lemn pe care se așezase și încerca să numere peștișorii care se hârjoneau în grupuri micuțe aproape de malul acoperit de vegetație bogată. La vreo cincizeci de pași de pod, prin păpurișul des, crescuseră trestii din care Tudorel alesese una mai mare, pe care o tăiase cu briceagul cu două limbi primit în dar de la bunicul său
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
a dojenit-o: Ba, nu! Vei merge cuminte după mine. Nu vreau să te mai rătăcești. Vezi bine ce se poate întâmpla. Bătrâna a nechezat ușor a aprobare și l-a urmat cuminte. Băiatul ținea lanțul strâns în mâna sa micuță și mergea cu pas hotărât ocolind lăstărișul prea des ori prea înalt, încercând să se protejeze, dar s-o ferească și pe ea de zgârieturi. Fața i se înseninase, dar îl prinsese grija de ce avea să zică bunicul. Era conștient
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
său. A închis ochii, înspăimântat. Aștepta să fie zdrobit de lovitură... N-a simțit durerea. Timpul se oprise în loc pentru băiat și o liniște nefirească a făcut să-i țiuie urechile. Strângea pleoapele mai tare decât își strânsese pumnii săi micuți. Într-un târziu a auzit fornăitul Bătrânei lângă el. „N am murit dacă o aud” a fost singurul lui gând. A simțit apoi cum îl împinge cu botul în coapsă. „Chiar nu mă doare nimic. Oare nu m-a călcat
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
Mă chema-n ogradă Să-mi ofere mie-n dar Omul de zăpadă! Ei, ce spuneți acum? V-am convins că am de ce să mă bucur de vacanța la țară? SĂ NE ALEGEM MESERIA! Ionuț strângea cearșaful cu degetele-i micuțe și-l trăgea peste ochi. Invitația la masă se repeta. Când și-a dat seama că mămica este aproape de ușă, s-a hotărât și a coborât din pat. Și-a șters ochii cu pumnii strânși, nemulțumit. Hai, Ionuț! Haide odată
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
Mia fără vreo introducere. Ha, ha! Ce întrebare! Tatăl tău nu are timp de joacă, Ionuț... Știi bine că pe șantier nici nu sunt animale și nici nu se poate juca el... Tatăl meu se joacă, să știți! a vorbit micuța fetiță care-l urmase pe Ionuț. Au privit-o nedumeriți. N-o cunoșteau. Ilinca tocmai scosese câteva pachețele din rucsacurile așezate lângă pături, la umbră. Se întrerupse din treabă și se adresă fetiței: Tu cine ești, păpușă frumoasă? Eu..., eu
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
Alesia. L-am auzit pe băiat că nu știe ce este pădurarul... Tatăl meu este pădurar. Am vrut să-i spun, dar nu mă bagă-n seamă... Tata are un arici și un iepuraș. N-au mamă... I-a găsit micuți pe aici. Îi hrănește acasă și lor le place joaca... Și eu mă joc cu ei... Bravo, Alesia! Mă bucur că ai venit să ne povestești, a întrerupt-o Ilinca. Ție îți plac prăjiturelele? Vrei să-ți dau? Nu vreau
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
probabil că a făcut ca apropierea dintre noi să se producă și mai rapid. Se spune că nimic nu unește mai bine oamenii decât crizele. Mi-am petrecut foarte mult timp nemișcată, ținându-mi fetița în brațe. Îi atingeam piciorușele micuțe, micuțe de păpușică, degețelele perfecte, roz și miniaturale de la picioare, pumnișorii strânși, urechiușele catifelate, îi mângâiam cu blândețe pielea delicată a incredibilei ei fețișoare, întrebându-mă ce culoare o să aibă ochișorii ei. Era așa de frumoasă, de perfectă, era așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
că a făcut ca apropierea dintre noi să se producă și mai rapid. Se spune că nimic nu unește mai bine oamenii decât crizele. Mi-am petrecut foarte mult timp nemișcată, ținându-mi fetița în brațe. Îi atingeam piciorușele micuțe, micuțe de păpușică, degețelele perfecte, roz și miniaturale de la picioare, pumnișorii strânși, urechiușele catifelate, îi mângâiam cu blândețe pielea delicată a incredibilei ei fețișoare, întrebându-mă ce culoare o să aibă ochișorii ei. Era așa de frumoasă, de perfectă, era așa un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
înțeleagă că ești o ființă umană. În felul ăsta, cresc șansele să nu te omoare. În orice caz, sunt sigură că știți la ce mă refer. Cam un secol, nu s-a întâmplat nimic. Toți ochii erau ațintiți asupra trapei micuțe în așteptarea primelor imagini ale valizelor noastre. Nimeni nu scotea un cuvânt. Nimeni nu îndrăznea nici măcar să respire. Și-apoi, dintr-odată, s-a auzit zgomotul benzii punându-se în mișcare. Grozav! Atâta doar că nu era banda noastră. Prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
vaca aia bătrână cu șiragul de mătănii. Ăia tăcuți sunt mereu cei vinovați“. Am început să alerg în sus și-n jos, cu copilul în brațe, căutând cu disperare un angajat al aeroportului. Într-un final, am descoperit un birou micuț în care stăteau doi hamali aparent destul de joviali. Intrați, intrați! m-a invitat unul din ei văzând că mă învârteam indecisă pe lângă ușă. Cu ce vă putem ajuta în această frumoasă și ploioasă după-amiază irlandeză? M-am lansat în povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
atunci ușa de la dormitor s-a deschis. Amândouă am tresărit trezindu-ne din starea nenorocită în care ne cufundaserăm. Era sora mea cea mai mică, Helen. (Helen, optsprezece ani, intrată la mustață în primul an la universitate, avea dinți albi, micuți și egali, și studia chestii incredibil de utile cum ar fi antropologia, istoria artei și greaca veche, avea părul lung și negru, ochi migdalați, de pisică, râdea tot timpul, era îngrozitor de prost-crescută și iubea majoritatea oamenilor, mai ales bărbații, cărora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
onorată. M-am simțit așa de vinovată. Cel puțin mama mea era încă în viață. Biata mama! Buni nu murise decât de un an și tuturor ne era dor de ea. Le-am îmbrățișat pe mama și pe Kate cea micuță. Amândouă plângeau. —Mare păcat, a zis Helen cu tristețe. —De ce e păcat? am întrebat-o eu. Că pe buni n-o chema cumva frumos: Tamsin sau Isolda sau Jet, m-a lămurit ea. Nu știu de ce n-am omorât-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
pentru celălalt. Ea îl atinge pe el. Doarme lângă corpul lui superb, atingându-i pielea delicioasă și părul negru și mătăsos. Se poate trezi din somn și-l poate privi dormind, cu genele lui negre și țepoase aruncându-i umbre micuțe pe față. Oare cum le e împreună? m-am trezit întrebându-mă. Cum o tratează el pe ea? Cum se comportă când e cu ea? Oare dimineața își freacă blând barba țepoasă de fața ei, așa cum îmi făcea mie, pentru ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
sunt de încredere, că se pot comporta în mod responsabil pe stradă. Și nu doar că Adam era așa de frumos. Chestie absolut indubitabilă. Dar era așa de mare și de masculin. Mă făcea să mă simt ca o femeie micuță și fragilă. Retrăiam sindromul cămășii de noapte uriașe. Adam a zis: —Cu cine ai venit? Iar eu am spus: — Cu prietena mea, Laura. El m-a întrebat: —Pot să stau și eu cu voi? Eu am răspuns: — Sigur că da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
și cu glugă. Era îmbrăcămintea perfectă pentru cazul în care avea să se întâlnească cu ceva puștani haioși de cartier. Și șosețelele! Aș putea să vă povestesc ore întregi despre șosețelele pe care i le-am luat. Erau așa de micuțe, de molicele, de confortabile, de călduroase și de pufoase. Numai bune să-i acopere piciorușele ei micuțe, micuțe și roz. Uneori mă apuca așa o dragoste pentru ea că-mi venea s-o strâng în brațe așa de tare încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]