KorAP: Find »[drukola/base=monstru & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...155 156 157 ...213 >

5,311 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666

simt că, în sfârșit, a sosit momentul să mă gândesc la mine însumi. Poate să pară ciudat ca un om care a fost etichetat în presa de mare tiraj drept un „tiran“, un „barbar“, și (dacă îmi amintesc bine) un „monstru înnebunit de putere“, să fie brusc cotropit de sentimentul că nu s-a gândit niciodată la sine însuși. Dar asta-i realitatea. De fapt, nu dețin decât în foarte mică măsură simțul propriei mele identități. Într-adevăr, numai de curând

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
o gaură. M-am ridicat în picioare, și m-am întors cu fața spre mare, clipind în soarele orbitor. Și atunci, nu pe dată, ci după vreo două minute, pe măsură ce ochii mi s-au obișnuit cu strălucirea, am văzut un monstru ieșind din valurile mării. Nu știu cum l-aș putea descrie altminteri. Dintr-o mare perfect nemișcată și pustie, la o distanță de poate un sfert de milă (sau chiar mai puțin), am văzut o creatură uriașă spărgând luciul apei și arcuindu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
și nu surprinzătoare sau măcar interesantă. Am fost excesiv de speriat. Sunt de obicei un băutor cumpătat și nu mă număr printre persoanele dezechilibrate, sau dotate cu o fantezie delirantă. O altă explicație posibilă era că văzusem, pur și simplu, un monstru încă necunoscut oamenilor de știință. Mă rog, e și ăsta un lucru posibil. Sau: văzusem oare un ]ipar uriaș? Poate exista asemenea ]ipar? Și oare ]iparii se înalță din apă, se încolăcesc în spirale și se balansează în văzduh? Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
totul ieșit din comun. Explicații de felul unei încâlcituri de ierburi marine sau a unei buturugi săltate de valuri nu puteau fi luate în considerație. Am început să bâjbâi după alte justificări. Cu puțin înainte de a mi se fi ivit monstrul uriaș, cercetasem cu mare atenție, în balta dintre stânci, un monstru mititel, viermele roșcat și țepos al cărui trup șerpuitor, lung de câțiva centimetri, părea disproporționat de mare în spațiul îngrădit al bălții. Să fi fost posibil ca printr-un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
marine sau a unei buturugi săltate de valuri nu puteau fi luate în considerație. Am început să bâjbâi după alte justificări. Cu puțin înainte de a mi se fi ivit monstrul uriaș, cercetasem cu mare atenție, în balta dintre stânci, un monstru mititel, viermele roșcat și țepos al cărui trup șerpuitor, lung de câțiva centimetri, părea disproporționat de mare în spațiul îngrădit al bălții. Să fi fost posibil ca printr-un simplu automatism optic, printr-un neobișnuit truc al retinei să fi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
îngrădit al bălții. Să fi fost posibil ca printr-un simplu automatism optic, printr-un neobișnuit truc al retinei să fi „proiectat“ imaginea viermelui asupra întinderii mării? Era o idee interesantă, dar cu totul neplauzibilă, întrucât între viermele roșu și monstrul negru-albăstrui nu exista nici o asemănare, în afara faptului că amândoi se încolăciseră în spirale. Și apoi, n-am auzit în viața mea de o asemenea „cinematografie“ a retinei. Pe măsură ce reflectez la acest fenomen, mă izbește faptul că revăd jivina cu deosebită

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
în viața mea LSD. Efecte ulterioare nu s-au manifestat și, după un timp, am început, din fericire, să uit experiența, în felul acela special în care uiți un vis. Oricum, acest lucru face posibilă, poate chiar plauzibilă, concluzia că monstrul marin pe care l-am „văzut“ să nu fi fost decât o halucinație pricinuită de nebuneasca experimentare a odiosului drog. E drept că figura unui monstru încolăcit, ridicându-se din ape, nu prea seamănă cu imaginile care mi s-au

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
care uiți un vis. Oricum, acest lucru face posibilă, poate chiar plauzibilă, concluzia că monstrul marin pe care l-am „văzut“ să nu fi fost decât o halucinație pricinuită de nebuneasca experimentare a odiosului drog. E drept că figura unui monstru încolăcit, ridicându-se din ape, nu prea seamănă cu imaginile care mi s-au arătat atunci, după cum nu seamănă nici cu viermele roșu din mlaștină. Dar senzația de oroare pe care am resimțit-o are aceeași calitate, sau, în orice

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Trebuie să mă culc. Poate că ar fi fost mai bine să amân pe mâine istorisirea groaznicei întâmplări. Am să iau un somnifer. Au trecut două zile de când am scris cele de mai sus. După ce-am redat întâmplarea cu monstrul am dormit bine și continuu să cred că explicația pe care am găsit-o este cea justă. În orice caz, amintirea se estompează și spaima s-a stins. Mi-a făcut bine, poate, faptul că m-am descărcat prin scris

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
și nu-mi propun să mă las acum robit de ea. Curând, va trebui să mă duc la hotelul Raven, să-mi reînnoiesc provizia de vin. Cred că voi înceta să mai discut la „Leul Negru“ despre strigoi și despre monștri. Am hotărât ca azi să nu înot. Am fost după cumpărături. La prăvălie mi se tot promite salată verde, dar până acum n-am văzut una. Și, desigur, nici pește proaspăt. Am găsit mai multe scrisori în cotețul de câini

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
simplitate austeră. În afară de dunga cenușie ca de oțel care trasează orizontul, cerul și marea par îmbăiate în aceeași culoare, un gri voalat, vag licăritor, pătruns de o notă expectativă, de parcă ar aștepta să se întâmple ceva. Poate că fulgere, sau monștri care să se înalțe din ape. Slavă Domnului, nu am mai avut halucinații, și uitarea aproape completă care s-a așternut asupra vedeniei mă convinge o dată în plus că a fost vorba într-adevăr de un efect întârziat al drogului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
mă uitam fix la ea, am avut o viziune. S-ar fi zis că fața i se evaporase, devenise o gaură, și prin această gaură am văzut capul ca de șarpe și dinții și interiorul roz al gurii deschise a monstrului meu marin. Viziunea a durat o secundă. Cred că n-a fost propriu-zis o viziune, ci o idee. Nervii îmi erau încă teribil de surescitați. Auzeam parcă din nou marea bubuind. Dar cum nu-mi puteam închipui că Rosina aranjase

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
secundă. Cred că n-a fost propriu-zis o viziune, ci o idee. Nervii îmi erau încă teribil de surescitați. Auzeam parcă din nou marea bubuind. Dar cum nu-mi puteam închipui că Rosina aranjase să fiu bântuit și de un monstru marin, am hotărât să nu-i pomenesc nimic. Dar de ce mă persecuți în halul ăsta? Și de ce-ai hotărât să mă lași acum să te descopăr? — Am văzut-o azi în sat pe Lizzie Scherer. — Da, a fost aici

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
am așezat paharul gol într-o crăpătură și m-am cățărat pe o stâncă și mai înaltă, de unde puteam cuprinde cu ochiul întreg întinsul apei. În lumina cadaverică, șovăielnică, m-am pomenit deodată scrutând depărtarea și pândind încordat. Ce așteptam? Monstrul marin? A doua zi, înainte de ora nouă, intram în biserică. Venisem pe un drum ocolit, cățărându-mă întâi pe stâncile aflate de cealaltă parte a digului, apoi cotind prin grozamă în direcția hotelului Raven, traversând mlaștina dinspre mare de la ferma

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
de mare păreau niște juvaere cizelate de Fabergé. Am urmărit un dans de crevete și înaintarea lentă a unui melc de mare, verde transparent, și am văzut din nou viermele lung, roșu, încolăcit, care-mi amintea, într-un fel, de monstrul meu marin. După aceea, am remarcat, cu enervare, câțiva turiști, probabil de la hotelul Raven, care se opriseră pur și simplu pe terenul meu și inspectau turnul. Am intrat în casă, cu umerii usturător arși și cu o migrenă de-mi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
capul? Abia de-a început să-i crească părul. Taică-s\u i-a dat o motocicletă. Și când spun o motocicletă nu mă gândesc la una din alea pât-pât-pât, pe care te așezi ca pe un scaun, ci la monstrul ăla mare și brutal pe care-l încaleci ca pe un încărcător și care face un zgomot ca AAAARRGRR. Țin minte când te apucase pe tine sentimentalismul că dorești un fiu, și ți-am spus că o să fie iadul pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
și salvatorul ei, când am observat deodată, deși văzusem tabloul de multe ori înainte, hidoasa gură deschisă, zimțată de colți, a dragonului marin, asupra căruia se abătea din zbor Perseu, cu capul înainte. Dragonul marin nu semăna întru totul cu monstrul meu marin, dar gura era la fel, și amintirea acelei halucinații, sau ce-o mai fi fost, a devenit brusc mai neliniștitoare decât fusese vreodată după primul șoc al apariției. M-am răsucit repede pe călcâie și m-am trezit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
a devenit brusc mai neliniștitoare decât fusese vreodată după primul șoc al apariției. M-am răsucit repede pe călcâie și m-am trezit față-n față, pe peretele opus, cu Titus de Rembrandt. Deci și Titus era aici. Titus, și monstrul marin, și stelele [i mâna lui Hartley în mâna mea la cinema, cu mai bine de patruzeci de ani în urmă. Am început să străbat lunga încăpere, în timp ce ciocănitul muncitorilor de jos părea să fi devenit mai ritmic, mai distinct

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
pretențioase, și acum, când nu mai este hipnotizat\ de tine, toată lumea își dă seama de lucrul acesta, așa că strălucirea ți-a pălit repede, și-ai să te pomenești singur cuc, n-ai să rămâi în mintea nimănui nici măcar ca un monstru, toată lumea o să respire ușurată, și-o să-ți plângă de milă, și-o să te dea uitării. A urmat un moment de tăcere. Apoi l-am întrebat: — Dar dacă ești atât de încântat de ce-ai făcut, de ce mi-ai spus? N-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
vadă sau o să intuiască ce se găsește în punga de hârtie. Amândoi mă urmăreau din priviri. A fost interesant să-l cunosc pe fratele dumitale, militarul, spuse Ben. Probabil că Hartley nu discutase niciodată cu el despre situația mea familială. Monștrii nu au familii. E vărul meu. — Ah, da, văr. De ce regiment ține? — Corpul regal al Carabinierilor. — „Tunicile kaki“. — Da „Tunicile kaki.“ — Se mai găsește la dumneata? — Nu, s-a întors la Londra. — Și mie mi-ar fi plăcut să rămân

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
În felul acesta, oamenii, fără ca măcar să știe, pot deveni surse de lumină, de-a lungul a ani și ani din viața altora, în vreme ce propriile lor vieți iau căi diferite și ascunse. Și, în aceeași măsură, pot fi, după cum mărturisise Peregrine, monștri, tumori canceroase, în mintea cuiva pe care l-au și uitat în bună parte sau pe care nu l-au întâlnit niciodată. Dar dacă până la urmă descoperi că o asemenea dragoste și-a pierdut obiectul? Ar putea oare, orice s-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
doresc mult succes. Nu, nu mai vreau șampanie, mulțumesc, și așa simt c-am început să mă îmbăt. — Charles n-a ținut niciodată la băutură, completă Peregrine, turnându-și încă un pahar. Sper că am încetat să mai fiu un monstru în mintea ta? l-am întrebat. — Da. Am ucis monstrul când te-am îmbrâncit în mare. {i mă bucur că ai supraviețuit, zău așa. Totu-i bine când sfârșește bine. Da, dar oare când sfârșește? Trebuie să plec. Mulțumesc pentru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
așa simt c-am început să mă îmbăt. — Charles n-a ținut niciodată la băutură, completă Peregrine, turnându-și încă un pahar. Sper că am încetat să mai fiu un monstru în mintea ta? l-am întrebat. — Da. Am ucis monstrul când te-am îmbrâncit în mare. {i mă bucur că ai supraviețuit, zău așa. Totu-i bine când sfârșește bine. Da, dar oare când sfârșește? Trebuie să plec. Mulțumesc pentru „șampon“. — Te conduc până la ușă, spuse Rosina. Ieși din hol

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
în magie, și folosirea magiei conține o răzbunare automată, chiar când spiritul ți s-a purificat de deprinderi mai pământene. Magia albă e totuna cu magia neagră. Și o intruziune în lumea spirituală, atâta timp cât nu e absolut perfectă poate genera monștri pentru oamenii obișnuiți. Demonii folosiți pentru făurirea binelui rămân prin preajmă și, după aceea, trec de partea răului. Cea mai categorică realizare este renunțarea totală la magie în sine, adică sfârșitul a ceea ce numești tu superstiție. Și totuși cum se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
tocmai încerca să străpungă suprafața. După un tip am renunțat să mă mai încordez, deși încă speram că acea amintire finală, esențială, o să-mi revină brusc. M-am așezat din nou la masă și am început să mă gândesc la monstrul marin, revizuindu-mi teoriile mai vechi cu privire la halucinațiile provocate de LSD. Încercam să-mi amintesc dacă simțisem și atingerea creaturii încolăcite sau doar o văzusem. Aveam viziunea monstrului, dar nu puteam reconstitui starea mea de spirit din momentele acelea, deși

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]