3,977 matches
-
au continuat să intre în cameră până la ora trei dimineața. Domnișoara Pardoe continuă să relateze evenimentul:„Asemeni unei statui de marmură, a stat dreaptă, plină de fermitate, fără să se miște. Și băiatul rege, urmând exemplul reginei mamă, a rămas nemișcat, cu ochii închiși, respirand ușor, ca și cum odihna nu i-ar fi fost tulburată de intruziunea supușilor rebeli. A fost un eveniment unic și care a marcat viața mamei și a fiului.“ (trad. n.) După eliberarea prizonierilor de rang înalt și
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
pertinentă pentru Moromete și, În consecință, produce, fără nici o legătură cu sensul de desfășurare a conversației, următorul enunț: Mă Întîlnii pe la prânz cu Albei. Zicea că mâine dimineață o pornește prin sat după <fonciire>. Prima reacție: 219 Moromete a rămas nemișcat Bălosu nu este mulțumit cu acest efect slab al enunțului său. Se pare că venitul, În condiții normale, cu fonciirea nu-l sperie chiar așa de tare pe Moromete deoarece el știe că, jucând acest joc de-a fonciirea Într-
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
va lumina pămîntul?". Pînă la urmă se aruncă în flăcări Nanahuatzin (un zeu minor plin de buboane) și Tecciztécatl (un zeu bogat împodobit cu bijuterii). Primul devine soare, cel de-al doilea lună. Numai că, ridicîndu-se deasupra orizontului, soarele rămîne nemișcat. "De ce soarele nu merge pe cer?" se întreabă zeii. Trimit un mesager. "Vreau sîngele vostru și împărația voastră", răspunde Soarele. Ca să înceapă să meargă pe cer, pentru ca a cincea lume să pornească, zeii decid să se sacrifice. Ca și cele
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
mingea de câteva ori înainte de o lovitură liberă; alții nu o aruncă deloc. Karl Malone își rostește mantra înainte de fiecare lovitură liberă. Unii jucători de golf simulează aruncarea mingii, alții nu. Unii batter-i rotesc bâta înainte de serviciu, alții o țin nemișcată. Multe dintre comportamentele lor nu contribuie cu nimic la succesul pe care îl au, iar în unele cazuri, au succes în ciuda acestora. Același fenomen apare în cadrul firmelor în care procesul muncii evoluează în timp. Multe dintre comportamentele din acest proces
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
căteva clipe de către Luca deoarece el nu trebuise să închidă ochii. Își arătase suficient de mult respectul prin simpla existență și ocupație. O voce puternică comandă: Mantiile, te rog. Ștefan simți cum Luca se ridică de lăngă el dar rămase nemișcat cu toate că în graba sa de a se pune în genunchi nimerise pe niște bucăți ascuțite din care fusese confecționat tavanul. Beton poate, găndi el. Genunchii îi săngerau. După ce își îmbrăcară mantiile , aceeași voce vorbi din nou: Poți deschide ochii acum
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
mă trezesc brusc... inițial, nu mi-am dat seama ce era... am început să realizez că, deși Zu lătra de mama focului, hărmălaia nu era doar de la el... se mai auzea un vuiet. deschid fereastra care dă spre stradă... era nemișcat totul chiar și luna aia grasă, însă era un vuiet infernal în jur... nu realizai de unde e, parcă stăteai sub motoarele unei rachete... ăla lătra în continuare ca disperatu... după vreun minut de când am deschis fereastra (nu mi-a venit
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
a fugit din trup, și ieșind din locul lui, în care era legat l-au primit tinerii întru călătoria lor, și l-au acoperit. Și după ce m-au primit cei blagosloviți, priveam trupul meu și zăcea, fără de suflet, și mort nemișcat și nelucrător și mă supăram: și mă minunam ca unul ce își scoate haina lui și o aruncă jos și stă și o privește". Astfel îi narează cuvioasa Teodora ucenicului Grigore despărțirea sufletului de trup. Odată împlinită despărțirea, îngerii însoțesc
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
și triste. (Îmi povestea soția ieri, cum privea stupefiată tânăra generație din bloc care "ieșise afară": toți picii de clase primare erau aliniați în scara blocului, fiecare cu câte o mini tabletă în mână, și stăteau, cu ochii încremeniți, fixând nemișcați ecranul diavolesc pe care puteau vedea copacii unidimensionali, artificial colorați ai jocului, mult mai interesanți și neobișnuiți decât teii din fața blocului, la cinci metri în afara geamului.) Și, totuși, avem nevoie de huburi. Săptămâna trecută a fost inaugurat, cu mare fast
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
avea prea mare importanță. Durerea - un junghi ascuțit În coaste, deasupra șoldului drept - a sosit la fix, fără să se anunțe de astă dată, punctuală la Întâlnirea pe care o aveau la fiecare opt sau zece ore. Faulques a stat nemișcat, ținându-și respirația, ca să lase să treacă primul spasm; apoi a luat un borcan de pe masă și a luat două comprimate cu o Înghițitură de apă. După o clipă, mai liniștit (era mai rău când durerea venea noaptea și, cu toate că
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ce se profilau pe roșul incendiilor și exploziilor, care Încorona dealul În depărtare. - Nu pot să apreciez arta, a comentat Markovic. - În realitate, nu-i artă. Arta se hrănește din credință. - Nici din asta nu pricep prea mult. Stătea tot nemișcat, fără să-și ia mâinile de la spate, privind totul cu mare atenție. Ca un pașnic vizitator de muzeu. - Să-ți spun o poveste, a spus fără să se Întoarcă. - A ta? - Cui ce-i pasă? O poveste. Atunci s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
foarte prudent, studiind bărbații Întinși pe jos, pas cu pas; avea cămașa udă, economisea energie la fiecare gest și se oprea cu gura căscată ca să respire aerul gros și cald ce mirosea ca apa murdară din râu și ca trupurile nemișcate de pe mal. Carne crudă. Niciodată nu i se păruse, ca În acea zi, că duhoarea trupurilor africane era aidoma cu a cărnii crude. Aplecându-se asupra unuia dintre ele - carne pe butucul măcelarului, gata de devorat - și apropiind obiectivul aparatului
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
unică: lumini difuze prin ceață, fulgi palizi de nea căzând peste canale, limbi de apă care treceau peste treptele de piatră albă, Întinzându-se În unde suave peste pavele, gondola pe care o văzuseră trecând pe sub pod cu doi pasageri nemișcați acoperiți de zăpadă și gondolierul care cânta În șoaptă. Dar și stropii de apă de pe chipul lui Olvido, mâna ei stângă lunecând pe balustrada scării În drum spre odaie, scârțâitul podelei din lemn, covorul unde ea Își agățase tocul pantofului
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
implicându-se. Exista așadar o nedeterminare intrinsecă În raport cu care omul era mai curând martor decât protagonist. Ori, ca să epuizăm chestiunea, ambele lucruri În același timp: era În egală măsură victimă și vinovat. Au stat și au privit fresca, În tăcere, nemișcați. Unul lângă altul. Apoi Markovic și-a scos țigara din gură. S-a aplecat nițel, ca să-i vadă mai bine pe cei doi bărbați ce se băteau În cuțite, Îmbrățișați În prim-plan, În partea de jos a picturii. - E
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
șoptise atingându-i lui Faulques fața cu degetele. Și zâmbea. Durerea se insinua iar, așa că pictorul de război a Înghițit două comprimate cu o sorbitură de apă și s-a lăsat pe vine, cu spatele lipit de perete. A așteptat nemișcat, cu dinții strânși, ca pilulele să-și facă efectul. Când s-a ridicat, avea hainele ude de sudoare. S-a dus la Întrerupător și a stins cele două reflectoare puternice, care luminau peretele. Apoi și-a scos cămașa și a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de pe faleză, În vuietul motoarelor de pe șalupa care trecea plină cu turiști, ca În fiecare zi. Faulques și-a Întors fața spre fereastra prin care pătrundea sunetul. „În acest turn de pază locuiește acum un pictor cunoscut...”. A stat așa, nemișcat, până când ambarcațiunea s-a depărtat și sunetul s-a estompat. - I-auzi, a spus croatul. Ești o celebritate locală. Se apropiase de prima treaptă a scării și studia titlurile cărților Îngrămădite acolo. A luat volumul - cu sublinieri aproape pe fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Nici o văicăreală, nici un comentariu; resemnată și Îndurerată ca o școlăriță Îndărătnică. Fă ce fac eu, Îi spusese el. Mișcă-te uniform. Fii invizibilă. Nu folosi haine militare ori stridente, nu ieși de pe șoselele asfaltate, nu atinge obiecte părăsite, nu sta nemișcată În golul ușilor și ferestrelor, nu ridica niciodată o cameră foto În soare când zboară pe-aproape avioane și elicoptere; și ține minte că, dacă poți vedea un bărbat Înarmat, și el te poate vedea pe tine. Nu apropia niciodată
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Apoi a ieșit iar afară, mijind ochii sub lumina zenitală foarte puternică care Îl acoperea tot, s-a spălat pe mâini și pe brațe și, după ce s-a gândit o clipă, s-a dus la croatul care, tot așezat și nemișcat, stătea la umbră. Avea Între ghete chiștocuri de țigară stinse, o pungă de plastic cu gheață și patru cutii cu bere. - Frumoasă priveliște, a spus Markovic. Au rămas cu ochii la Întinderea albastră care, de la poalele falezei, se deschidea spre
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
zâmbise, apoi devenise serios și Îl Întrebase dacă, În urmă cu două zile, nu trecuse cumva peste podul Masarikoc la volanul unui Volkswagen alb, cu un geam spart, și vorbele Press-Novinar lipite cu bandă adezivă roșie pe capotă. Faulques rămăsese nemișcat o clipă, Își băgase fotometrul În geanta di foaie de cort și răspunsese cu altă Întrebare, al cărei răspuns Îl intuia. Sârbul dăduse o pălmuță delicată telescopului Zeiss al puștii sale. Pentru că te-am avut În cătare vreo cincizsprezece secunde
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
afectuos fața lui Faulques și nu mai adăugase nimic. Apoi o pornise singură prin odăi, iar el mersese În urma ei, privind-o, spionând imaginea fetiței ce se mișcase prin casa aceea de mână cu tatăl ei, În fața unui bătrân ciudat, nemișcat În fața unui televizor aprins și fără sunet. Dincolo de durere, calmantul Îi lăsa, ca Întotdeauna, zațul unei dulci lucidități. Faulques s-a ridicat În picioare, tot cu ochii la Hector și Andromaca. A stat așa câteva clipe, apoi s-a apropiat
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ochii și gura. Gânditor, și-a Întors privirile spre păduricea de pini, Întrebându-se pe unde umbla Ivo Markovic. Apoi a condus-o pe Carmen Elsken În turn, În fața frescei, unde, orbită la Început de lumina de afară, a rămas nemișcată. Depășită. - Nu mă așteptam la așa ceva. Faulques n-a Întrebat-o la ce se aștepta. S-a mărginit să aștepte, răbdător. Femeia Își Încrucișase brațele, frecându-și-le ușor, ca și cum locul ori pictura o Înfrigurau. — Nu Înțeleg prea mult, a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
În restul frescei, la fel cum pumnul de nisip ce se scurgea printre degete până dispărea reprezenta, poate, un concept plastic precis al vorbei „nisip”. Durerea s-a insinuat iar, croindu-și drum din adâncuri. Pictorul de război a stat nemișcat două secunde, pândind-o, și când a avut confirmarea, abia a zâmbit În sinea lui, cu perversa malițiozitate de a ști ceea de durerea ignora. În orice caz, În noaptea aceea Faulques nu era dispus să-i ofere vreo șansă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
aceea ușoară se oprise. Faulques nu-și auzea decât pașii, scârțâitul greierilor printre copaci și vuietul resacăi, ce urca dinspre plaja cu pietricele, horcăind lung și surd, aproape omenește. Când a ajuns lângă pădurice, s-a oprit și a așteptat nemișcat printre măruntele urme luminoase ale licuricilor. Se simțea liniștit, cu mintea limpede. Cu memoria și intențiile senine. Nu-i era teamă, nu avea dureri. Sub efectul calmantului, inima Îi bătea cadențat. Precis. A continuat să bată la fel și când
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
am văzut cum ridicai aparatul și făceai o poză. A urmat o tăcere, și iar s-a Înțețit jarul țigării. Faulques privea punctișorul roșu, aidoma nenumăratelor puncte roșii, mai Închise la culoare și mai lichide, presărate pe trupul lui Olvido, nemișcat, neobișnuit de palid (cu pielea brusc albită, ca Într-o supraexpunere), căzută pe burtă În șanțul de scurgere, cu mâna dreaptă și aparatul de fotografiat proptite În dreptul stomacului, brațul stâng Îndoit, cealaltă mână, cu ceasul la Încheietură, palma Întoarsă În
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
să fie rațional organizată. Condiția esențială a eficienței odihnei este alternarea ei regulată și sistematică cu perioadele de muncă, ceea ce asigură consolidarea reflexelor condiționate, care stau la baza întregii activități umane. Trebuie menționat că odihna rațională nu înseamnă a sta nemișcat și a nu face nimic. Dimpotrivă, ea impune folosirea unor forme de activitate plăcută și recreativă, deosebite de munca profesională. Odihna activă este indicată mai ales pentru intelectuali, care duc adesea o viață sedentară și care au mereu atenția încordată
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
învârtea ca un fluture în jurul lui și, tăind aerul, se ținea departe de zona periculoasă. Iarăși și iarăși se năpustea ca o săgeată și-l lovea. Gheară lupta acum fără speranță." (J. M. Barrie, Peter Pan) (i) "Domnița, dreaptă și nemișcată ca o făclie, se uită după umbra șchioapă cum se ducea, se tot ducea, mică, mai mică, și mai mică, până ce se înecă în ceața depărtării. Apoi, fără să mai simtă ceva, afară de un vuiet adânc, adânc, în fundul urechilor, intră
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]